10 lucruri pe care le pot face în loc să îmi pedepsesc copilul

,,10 lucruri pe care le pot face în loc să îmi pedepsesc copilul" - recomandate de psihologul Aletha Solter, expert în ataşament, traumă şi disciplină non-punitivă și fondatoarea Institutului Aware Parenting...

1. Caută nevoia reală!

La coadă la supermarket, un copil de trei ani se plictisește și începe să arunce alimentele din căruț. Dacă poți să anticipezi această situație și să satisfaci nevoia copilului tău de a fi activ (oferindu-i o jucărie în timp ce stă la coadă, cântând un cântecel cu el), atunci poți să eviți momentul în care ai fi tentat să îl pedepsești.

2. Oferă-i informații și argumente.

Dacă nu vrea să meargă de mână pe stradă, explică-i cât este de periculos înainte de a-l amenința că vă întoarceți acasă dacă nu te ascultă. Este posibil să dureze destul de mult până când va accepta explicațiile tale, dar nu îți pierde răbdarea! Educația nu se face de pe o zi pe alta.

3. Caută sentimentul nemărturisit.

Un copil lovind un alt copil exprimă de cele mai multe ori o frustrare din afara relației cu acel copil. Înainte de a-l pedepsi pentru că a lovit un alt copil, încearcă să afli ce l-a făcut atât de furios în acea zi (poate a fost lovit și el mai devreme de un alt copil, poate a simțit că l-ai ingnorat toată ziua, poate se adaptează mai greu la grădiniță decât ai fi crezut?).

4. Schimbă mediul.

Cutia cu farduri este răvășită odată la două zile și rimelul tău este întins periodic pe faianța din baie? Schimba locul cutiei cu farduri! E normal ca un copil să fie atras de o astfel de cutie cu comori: e atât de colorată și miroase atât de bine! În plus, și tu te joci în fiecare dimineață cu ea!

5. Găsește alternative pentru activitatea care te deranjează.

Bucătăria nu este un loc potrivit pentru o cursă de mașini, dar spune-le că pot face asta și mai distractiv pe holul cel lung al casei.

6. Construiește o alegere în loc să dai un ordin. În loc de “Mergem la grădiniță!” încearcă: “Vrei să mergem cu tramvaiul sau pe jos azi la grădiniță?” Funcționează 90% din cazuri, garantat!

7. Arată-i cum vrei să se poarte, folosește acțiunea, nu doar cuvintele. Mai ales pentru copiii mai mici, e important să te vadă pe tine mirosind o floare în loc să o smulgi. Te va imita cu siguranță!

8. Vorbește-i despre sentimentele tale! ”Sunt foarte obosită și mă supără că trebuie să strâng jucăriile tale din toată casă. Crezi că ai putea să duci o parte din ele la tine în cameră?” Nu aștepta până când nu mai poți…

9. Scoate copilul din situație (dacă lovește un act copil, de pildă) și stai cu el până se linistește. Oferă-i șansa să plângă, să vorbească și poate vei afla ce l-a înfuriat cu adevărat și a determinat agresivitatea.

10. Ia-ți un time-out de părinte! Furia poate fi o emoție orbitoare. Ca și în relația cu adulții, când simți că ești cuprins de furie oprește interacțiunea cu copilul, ieși din cameră, respiră, fă câțiva pași afară, revino după 5 minute și încearcă oricare din alternativele de mai sus!

Obiective operaţionale. Cum operaţionalizăm obiectivele lecţiei?

Obiective operationale from econsiliere

Descrierea comportamentelor autiste. Recomandări

Deficit ale interactiunilor sociale

Cercetatorul M. Rutter subliniaza ca fiind esentiala pentru simptomatologia autistului  caracteristicile specifice sau incapacitatile de relationare sociala si incapacitatea utilizarii pronumelui personal la persoana I.
De la bun inceput, majoritatea bebelusilor sunt fiinte sociale. De timpuriu, ei se uita spre persoanele din jur, se orienteaza spre voce, prind in mod instictual degetul, si chiar surad.
In opozitie, majoritatea copiilor cu autism par sa prezinte dificultati de invatare in ceea ce priveste angajarea in interactiunile umane cotidiene de tip “dai si primesti”. Chiar in prima luna de nastere, multi dintre ei nu reactioneaza si evita contactul vizual, uneori si cel corporal, preferand sa fie singuri. Spre deosebire de alti copii, rareori devin suparati in momentul in care parintii parasesc incaperea si rareori se bucura cand acestia se intorc.
De asemenea, copii cu autism invata mai lent cum sa interpreteze ceea ce celelalte persoane gandesc sau simt. Indicii sociale subtile, cum ar fi un suras, un tras cu ochiul, o grimasa, au putine semnificatii pentru ei. Fara abilitatea de a interpreta gesturile si expresiile faciale, viata sociala pare a fi straina. Persoanele cu autism au probleme in a vedea o situatie din punctul de vedere al altei persoane.

Recomandari
- Pentru deprinderea aptitudinilor sociale este esentiala introducerea copilului intr-un grup de copii fara probleme de socializare. De asemenea, invatarea regulilor sociale si a situatiilor in care acestea se aplica este foarte importanta pentru integrarea copilului.
- Insistenta pentru contactul vizual (sau cel putin se cere copilului sa priveasca fata adultului) atunci cand acesta ii vorbeste.
- Nu se va insista pentru contactul fizic, decat daca acesta aduce un beneficiu imediat copilului, deorece unii pot prezenta o hipersensibilitate tactila (in acest caz, contactul corporal fiind foarte inconfortabil pentru ei).
- Invatarea expresiilor faciale si corelarea acestora cu starea emotionala adecvata.
- Invatarea formelor de salut, formule de politete, raspunsuri la anumite intrebari (initial acestea vor fi raspunsuri mecanice oferite in toate situatiile similare, insa au rolul de a reduce din anxietatea copilului in fata unei situatii neprevazute).

Deficit de comunicare si limbaj

Acest deficit afecteaza atat limbajul expresiv, cat si cel receptiv, de asemenea, mimica si gestica. Unii copii autisti nu vor putea achizitiona niciodata limbajul vorbit. In cazul in care acesta este prezent pot aparea anumite caracteristici stranii: ecolalie spontana sau tardiva (repetarea cuvintelor sau frazelor), inversarea pronumelui (“tu” pentru “eu”), idiosincrazii (inventarea cuvintelor), intrebari obsesive. De asemenea, intonatia si accentul pot fi anormale.

Recomandari
- Comunicarea trebuie sa fie rara, clara, concreta, constanta
- Folosirea cuvintelor pe care copilul le intelege; utilizarea aceluiasi cuvant pentru descrierea aceleiasi situatii
- Folosirea propozitiilor scurte si simple
- Exagerarea mimicii, gesturilor si intonatiei.
- Utilizarea suportului vizual in comunicare (imagini, pictograme): acesta atrage si mentine atentia, reduce anxietatea, concretizeaza conceptele.
- Ignorare, in cazul ecolaliei sau repetarea de catre adult a ecolaliei copilului.
- Folosirea de catre adult a pronumelui inversat pana copilul invata corect pronumele
- Precizarea corecta a denumirii obiectelor si actiunilor folosite idiosincratic de catre copil
- In cazul intrebarilor obsesive – la inceput raspuns identic, apoi ignorarea intrebarii
- Ignorare la accent si intonatie anormala.

Bizarerii comportamentale

Stereotipiile – sunt miscari repetitive mecanice care au ca scop autostimularea sau detensionarea (ex. fluturatul mainilor, leganatul etc).
Autoagresivitatea – copilul recurge la un astfel de comportament pentru a se autostimula sau pentru a manipula adultii din jur (ex. lovirea coapselor cu podul palmei, muscarea mainii etc).
Patternuri (modele) restranse de activitati si interese – acestea includ rezistenta la schimbare, insistenta pentru rutine si ritualuri, fixatie pe obiecte sau preocuparea pentru anumite parti ale acestora (ex. doreste sa manance acelasi aliment in fiecare zi; nu este interesat de o masinuta, ci doar de rotile acesteia; doreste sa se joace cu aceeasi jucarie). Toatea acestea servesc nevoii lor de predictibilitate, oferindu-le un sentiment de siguranta.
Alterarea calitativa a imaginatiei – observatiile cu privire la copii autisti arata ca acestia nu se angajeaza spontan in jocul simbolic, cu exceptia celor cu autism inalt-functional (ex. nu se joaca “de-a…”, nu simuleaza actiuni familiare).

Recomandari
Modalitati de diminuare a stereotipiilor:
- Oferirea unei alternative asemanatoare ca efect
- Limitarea spatiului (i se permite sa faca miscarea stereotipa numai intr-un anumit loc: acasa, nu si pe strada), a timpului (durata si momentul zilei in care ii este permis comportamentul) si a persoanelor (numai in prezenta anumitor persoane: mama, educatoarea).
- Implicarea intr-o alta activitate.
- Folosirea stereotipiilor pentru invatarea unor deprinderi noi.
- In cazul autoagresivitatii se recomanda ignorarea (cand comportamentul nu presupune o vatamare corporala grava) atunci cand aceasta are scop manipulant. Daca are rol de autostimulare, agresivitatea va fi canalizata spre o alta actiune sau obiect (lovirea unei tobe, alergat).
- Mediul copilului autist poate suferi modificari minore, doar daca acestea vor fi introduse treptat si reprezinta o necesitate pentru copil. Fixatiile pe obiecte pot fi reduse prin acelesi metode ca si in cazul stereotipiilor.
- Imaginatia poate fi stimulata prin joc de rol, copilul fiind invatat initial sa execute mecanic o activitate. Aceasta va fi descompusa in mai multe actiuni ce vor fi insusite treptat de catre copil. Pe masura ce acesta se obisnuiste cu sarcina, cadrul va fi schimbat (vor fi folosite situatii diverse, activitatea ramanand aceeaiasi).

Indiferent de natura comportamentului deviant, eficienta cea mai mare o are terapia comportamentala, bazata pe recompensa si pedeapsa.

 

Autori:

Cristina Muntean şi Nicoleta Zvanciuc-Datcu

Imaginea de sine, stima de sine şi încrederea în sine

Auzim adesea in jurul nostru formulari de genul "are incredere in sine" sau "nu are incredere in sine", "se respecta" sau "nu se respecta". Ce este increderea in sine? De unde stim ca o persoana are incredere in sine si o buna stima de sine si o alta nu are incredere in sine si are o stima de sine scazuta? Care sunt semnele obiective care ne ajuta sa tragem aceste concluzii? Dar cum gandim despre noi insine? De unde stim daca avem incredere in noi si o stima de sine pozitiva? Cum se manifesta o imagine de sine pozitiva? Dar o imagine de sine negativa? Care sunt consecintele unei imagini de sine pozitive/negative? Care sunt factorii care favorizeaza dezvoltarea stimei de sine? Ce legatura exista intre imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine? Stima de sine se merita sau trebuie castigata? Cum se construieste increderea in sine?

Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine sunt conditii esentiale pentru sanatatea si reusita noastra in viata.

Imaginea de sine este definita de modul in care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emotionale, cognitive, sociale si spirituale care contureaza si intaresc dimensiunile eului nostru.

In functie de perceptia noastra la un moment dat al dezvoltarii noastre, de ceea ce ne-am dori sa fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal si eul viitor.

Imaginea de sine ne influenteaza comportamentele, de aceea este important sa ne percem cat mai corect, sa dezvoltam convingeri realiste despre noi insine. Exista persoane care, desi au o infatisare fizica placuta, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea inalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Perceptia de sine nu reprezinta adevarul despre noi, ci este doar o "harta" pentru propriul "teritoriu" , un barometru al starii noastre de bine.

-          Relatiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur,

-          Performantele scolare

-          asumarea unor responsabilitati in acord cu resursele proprii

indica o imagine de sine pozitiva,

in timp ce

-          absenta motivatiei sau o motivatie scazuta,

-          agresivitatea defensiva,

-          comportamentele de evitare,

-          rezistentele la schimbare

sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativa.

Stima de sine reprezinta modul in care ne evaluam pe noi insine in raport cu propriile asteptari si cu ceilalti si este direct proportionala cu constientizarea valorii noastre.

Fiecare fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se proiecta in viitor, de a-si constientiza, dori si anticipa devenirea prin raportarea la experientele si succesele anterioare si credinta despre propria eficacitate contribuie la intarirea stimei de sine.

Am auzit multi parinti spunand: "Nu faci bine, lasa ca fac eu ca stiu mai bine" sau "Esti prea mic, nu poti tu sa faci asta". Astfel de fraze pot ucide in fasa increderea in sine. Din dorinta de a-i feri de suferinte si esecuri in viata, multi parinti isi supraprotejeaza copiii mentinandu-i dependenti si impiedicandu-i astfel sa-si dezvolte increderea in sine.

Increderea in sine depinde mai mult de capacitatea noastra de a face anumite lucruri, in timp ce stima de sine reprezinta rezultatul unei autoevaluari si are un rol foarte important in stabilirea identitatii noastre. O stima de sine pozitiva se bazeaza pe perceptia pozitiva despre propriile noastre comportamente. De aceea este important sa ne respectam nevoile si limitele pentru ca actiunile noastre sa ne puna in valoare, sa fie viabile in ochii nostri.

Increderea in sine nu este innascuta si nu depinde doar de educatia pe care am  primit-o in copilarie cand parintii nostri ne-au invatat sa facem impreuna cu ei si  ne-au stimulat sa ne asumam responsabilitati pentru a deveni autonomi in viata. Increderea in sine este realista si predictibila, deoarece se sprijina pe rezultate concrete obtinute in trecut, pe experientele reale pe care o persoana le-a trait si care-i permit sa prezica rezultatele la care se asteapta in viitor. Deci increderea in sine nu este oarba si prezinta o anumita doza de incertitudine. Ea se bazeaza pe constientizarea propriilor cunostinte si competente intr-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obtinute anterior si este intretinuta prin abordarea treptata a altor experiente in scopul de a fixa si transfera competentele, precum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram constienti.

Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi pentru care nu reusim sa gasim o explicatie pot avea efecte negative asupra increderii in sine si a stimei de sine. Daca suntem flexibili si putem recadra actiunile si experientele noastre astfel incat sa vedem partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla, reusim sa ne construim increderea in sine si sa ne intarim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza comportamentele, de aceea este important sa pastram acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam cadrele de referinta.

Abordarea unei situatii dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam reactiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si sa obtinem astfel rezultate mai bune in viata.

Sursa: psiholife.ro