joi, 9 decembrie 2010

Arta de a învăţa eficient. Stiluri de învăţare (3)



Stilul de învăţare auditiv prezintă următoarele puncte tari:
o Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune
o Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
o Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
o Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud

Strategii pentru stilul de învăţare auditiv
o Studiaţi cu un prieten(ă)! Astfel puteţi discuta cu acesta despre materialul de învăţat, vă auziţi unul pe celălalt, vă clarificaţi.
o Recitaţi/ spuneţi cu voce tare informaţiile pe care doriţi să vi le amintiţi mai mult timp.
o Întrebaţi cadrele didactice dacă puteţi prezenta temele sau munca voastră ca o prezentare orală sau pe o casetă audio.
o Înregistraţi casete audio cu punctele importante pe care vreţi să vi le amintiţi
o şi ascultaţi-le în mod repetat. Este foarte folositor pentru învăţarea materialelor în vederea participării la teste. Când citiţi, parcurgeţi rapid de la un capăt la altul textul, priviţi imaginile, titlurile capitolelor, alte indicii şi spuneţi cu voce tare ce idei sunt transmise în carte.
o Confecţionaţi cartonaşe colorate cu ideile de bază pe care doriţi să le învăţaţi şi repetaţi-le cu voce tare. Folosiţi culori diferite care să vă ajute memoria.
o Stabiliţi obiectivele pentru tema de casă şi verbalizaţi-le. Spuneţi obiectivele, etapele de lucru cu voce tare de fiecare dată când începeţi rezolvarea sarcinilor.
o Citiţi cu voce tare ori de câte ori este posibil! Aveţi nevoie să auziţi cuvintele pe care le citiţi pentru a le înţelege mai bine sensul.
o Când faceţi calcule matematice, utilizaţi foi de matematică pentru a încadra corect coloanele şi a efectua corect rezultatele, calculaţi cu voce tare.
o Folosiţi culori diferite şi imagini în notiţele pe care le luaţi, în exerciţiile din carte., în fişe de lucru.

Material preluat din Ghidul Să ne cunoaştem elevii. Autori: Otilia Pacurari, Elena Ciohodaru, Marcela Calineci, Ticu Constantin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu