Eu şi feţele mele

Un poem compus de Verne Becker...

De fapt, eu nu sunt eu. Ci altcineva.
Când ceilalţi mă privesc şi îmi vorbesc
Ei se adresează unui străin,
Nu mie.
Eu sunt ascuns la loc sigur,
Departe de orice descoperire sau atac,
În spatele cortinei măştilor mele,
În fiecare zi.
Câteodată ştiind, alteori nu.
Când îmi cercetez dulapul
Şi îmi aleg hainele pe care le voi purta,
Caut de asemenea prin menajeria măştilor mele mentale,
Selecţionând cu grijă imaginea pe care doresc s-o proiectez.
Asemeni unui actor, am învăţat să joc multe roluri
Multe feţe,
Multe stări.
Și folosesc măşti diferite pentru fiecare.
Fiecare mască reprezintă ceva despre mine
Despre ceea ce aş dori să fiu.
Îmi pun masca fericirii deoarece
Cu adevărat vreau să fiu fericit.
Port masca unui om de societate pentru că-mi doresc prieteni cu care să mă distrez.
Masca autosuficienţei pentru că
În mod real vreau să-mi iau viaţa în stăpânire.
Ştiu că aceste ţeluri merită atinse.
Şi văd măştile ca pe un mijloc
Ce mă poate ajuta să le realizez
Păşind cu dreptul.
Totuşi se întâmplă ceva ciudat:
Pentru că (eu) continui să port aceste măşti.
Ele încep să devină prea comode.
Naturale.
Necesare.
Pot trăi săptămâni întregi fără să le scot.
Ca şi cum ar fi lentile de contact
Care necesită doar o curăţire ocazională.
Obişnuindu-mă cu măştile mele,
Încep să cred că ele sunt cu adevărat Eu
Nu doar o faţadă.
În acelaşi timp,
Adevăratul sine dormitează în mine.
Izolat.
Uitat.
Aşa că în loc să mă apropie de ţelurile mele,
Măştile mă înstrăinează de ele.
Ca un zid de cărămidă, ele mă îngrădesc.
Mă izolează.
Mă ascund de alţi oameni.
Nu trece mult timp şi realizez
Că nu sunt ceea ce măştile spun că sunt,
Ci exact contrariul.
Când îmbrac masca conformismului,
Identificându-mă cu un anumit grup,
Transmit de fapt propria mea lipsă de identitate,
Incertitudinea a cine sunt;
Sau când port masca încrederii
Refuzând să-mi admit slăbiciunile, greşelile sau rănile,
Telegrafiez propria mea nesiguranţă.
Posed şi alte măşti pe care le păstrez
Pentru a le folosi la momentul potrivit:
Masca superiorităţii
Pentru a privi de sus sentimentele de inferioritate
Pe care le detectez în alţii
Şi în mine;
Masca aparenţei
Pentru a-mi spori atractivitatea faţă de alţii.
Astfel încât să uit ce urât cred de fapt că sunt;
Măştile de clovn şi de scandalagiu
Pentru a câştiga atenţia pe care altfel nu aş primi-o;
Masca de „persoană integră“
Pentru a-mi ascunde brutalitatea;
Masca dragostei
Pentru a acoperi o relaţie egoistă;
Ba chiar masca spiritualităţii
Pentru a reduce la tăcere toate întrebările despre statutul meu în faţa lui Dumnezeu.
Ce să mă fac cu toate aceste măşti?
Admit că m-au izolat
Nu numai de alţi oameni
Ci şi de mine.
Dacă într-adevăr vreau să fiu eu însumi
Nu altcineva,
Trebuie să-mi scot măştile,
Să le decojesc,
Să le înlătur ca pe un plasture vechi.
Voi zdrobi unele din măştile fără valoare.
Altele le voi expune pe peretele dormitorului
Pentru a-mi aminti de Cel care-mi doresc să ajung
Dar nu sunt încă.
Mă pot îndrepta în mod deschis spre ţelurile
Pe care le reprezintă aceste măşti,
Deoarece a fi natural nu înseamnă a renunţa
La domeniile în care trebuie să mă schimb.
Nici că sunt mulţumit
De mine însumi.
Ci pur şi simplu înseamnă că accept felul meu de acum,
Şi recunosc în mod cinstit
Că mă străduiesc să-mi rezolv problemele.
În final, nu voi mai avea nevoie de măşti;
Ci,
Voi arăta celorlalţi omul viu din spatele lor.
Nu un străin, ci
O fiinţă specială, unică,
Autentică -
Cineva care nu este perfect, dar vrea să crească.
Doar când mă voi deschide altor oameni
Mă voi vedea limpede.
Şi doar când îmi voi scoate măştile
Voi fi cu adevărat liber.

Ora de consiliere...
Răspunde la următoarele întrebări:
În spatele căror măşti ai tendinţa să te ascunzi?
De ce atunci când îţi pui măştile te simţi bine şi în siguranţă?
Ce înseamnă a fi „autentic"?
În ce măsură îţi doreşti să-ţi scoţi măştile? De ce?
Ce acţiuni specifice poţi întreprinde în această săptămână pentru a începe scoaterea măştilor?