Scolarizarea copiilor cu autism.Centre, scoli speciale sau scoli normale ?

Extras din Ghidul indrumator pentru integrarea scolara a copilului autist
Editat Asociatia “Casa Faenza” centru comunitar pentru copii autisti, Timisoara – Romania, August 2004

Aceasta este una din intrebarile aflate in centrul dezbaterilor actuale depre autism.
Copiii cu sindrom Asperger sau autism inalt functional sunt separati de copiii cu autism jos functional in ceea ce priveste discutia scolarizarii, pentru ca discutia despre prima categorie se pune astfel: “Scoli normale sau scoli speciale?”. Deci, in momentul de fata, se considera necesara scolarizarea acestor copii, cu adaptarea stilului educational potrivit particularitatilor acestor sindroame. 

 
“In scolile normale, ei pot fi vazuti ca excentrici sau singuratici, dar atat timp cat cerintele lor educative raman in pragul normalitatii si comportamentul lor nu atrage prea mult atentia, atunci ei vor fi tolerati”. Gillian Taylor, “Autism – Professional Perspectives and Practice”, p 79. 

 
Dr. Lovaas transforma intrebarea: “Scoli normale sau scoli speciale ?” in “Copii mai avansati sau copii cu capacitati mai reduse decat copilul in cauza ?”. Aceasta considera dr. Lovaas ca fiind reala problematica a integrarii copilului cu autism intr-un colectiv: “Incercati sa includeti copilul intr-o clasa in care sunt cat mai multi copii normali sau o mixtura de copii, unii mai avansati altii nu”. Ivar Lovaas, “Teaching Developmentally Disabled Children”. Ceea ce sugereaza Lovaas este sa oferim copilului cu autism un cadru “normal”, normalitatea fiind privita din punct de vedere statistic, in care exista o diversitate de interactiuni, fiecare conflict dintre colegi fiind o sansa de a-l invata pe copilul autist sa faca fata problemelor reale si sa lege prietenii. 

 
Integrarea in scoala trebuie sa aiba punctul de plecare coeficientul de inteligenta/varsta mentala a copilului si nu varsta cronologica. Simptomele autiste nu se refera la ceea ce stie sa faca copilul, ci coeficientul de inteligenta/varsta mentala sunt indicatoarele care reflecta acest lucru. Simptomele autiste se pot combina cu toate tipurile de coficient de inteligenta. Varsta mentala si severitatea simptomelor autiste sunt indicatori pe baza carora se pot face prognoze asupra integrarii in scoala. Cu cat varsta mentala este mai mare si simptomele autiste mai usoare, cu atat sansa integrarii este mai mare. Pentru cei cu varsta mentala mica se pune mai degraba problema integrarii in centre de reabilitare. 

 
In cazul copiilor cu sindrom Asperger sau autism inalt functional scolarizarea este necesara si posibila. Optiunile: scoala normala sau scoala speciala sunt analizate in functie de fiecare copil, Importante sunt severitatea simptomelor autiste si varsta mentala a copilului.

2. Curricula

In mod necesar, curricula copiilor autisti trebuie sa cuprinda si alte discipline despre comunicare si invatarea expresiilor faciale ale emotiilor. Sau, in paralel cu curricula obisnuita, copilul sa participe la astfel de traininguri fie in centre fie acasa. De asemenea, orele de invatare individuala si de timp liber nu le aduc multe beneficii. Ei au nevoie de o definitie clara a ceea ce se cere de la ei.
Stilul educational trebuie adaptat la nevoile de baza ale sindromului autist, iar aceasta adaptare se refera in primul rand la formularea clara a cerintelor (vezi principii pentru limbaj), structurarea cerintelor si structurarea spatiului si timpului.

3. Profesorul de sprijin

In mod necesar, primii pasi in integrare se fac cu ajutorul unui profesor de sprijin sau a parintelui care asista la ore. Acesta este liantul intre educator/invatator/profesor, colegi si copil. El este un purtator de cuvant al copilului, el poate aduce la cunostinta invatatorului optiuni cu privire la imbunatatirea relationarii cu copilul.
Medierea relatiei coleg-copil in pauze trebuie sa aduca beneficii de invatare relationala ambilor copii. De asemenea, pentru colegi pot fi folosite orele de dirigentie. In aceste ore se poate explica autismul si deficientele lui si cum pot avea o comunicare eficienta cu copilul autist. Unul dintre aceste beneficii pentru colegi este cresterea tolerantei la diversitate.

Strategiile de baza care pot fi utilizate in cresterea interactiunilor sociale dintre copilul autist si colegi sunt:

- Profesorul recompenseaza copilul: profesorul recompenseaza orice initiativa a copilului de a se juca, vorbi sau a se aseza langa ceilalti colegi.
- Profesorul recompenseaza grupul de copii care initiaza interactiunea cu copilul autist.
- Recompensarea unui coleg: profesorul alege un coleg care este capabil in interactiunea cu ceilalti si il motiveaza pentru a interveni ca model, pentru a da indicatii concrete copilului autist. La inceput este bine ca profesorul sa-i spuna exact colegului ceea ce sa faca.
- Un rol important al profesorului de sprijin revine in structurarea mediului de clasa. Locul in clasa, alegerea colegului de banca, delimitarea orelor si pauzelor, formularea orarului, responsabilitatile copilului autist sunt cateva puncte in care profesorul de sprijin poate interveni pentru ca acestea sa raspunda nevoilor copilului.

Unele tehnici pentru interactiunea eficienta sunt:

- Scopurile, obiectivele sunt specificate in termeni de comportament si indici de control (cat dureaza, ce criterii trebuie indeplinite pentru succes).
- Utilizarea intaririlor, mancare, jocuri
- Utilizarea indicatorilor.
- Evaluarea progresului copilului, uneori la fiecare ora daca acest lucru este necesar.
- Timpul orei de clasa este bine structurat si centrat pe obiective de invatare si timp minim in joc liber si activitati artistice.
- Profesorul de sprijin, parintele sunt in centrul procesului educational.
- Profesorul isi asuma responsabilitatea pentru progresul sau lipsa acestuia, ceea ce permite eliminarea procedurilor ineficiente.

Rolul de mediator si de sprijin nu se suprapune cu cel de “rezolvator de probleme”. Copilul autist ar trebui treptat sa preia din sarcinile profesorului de sprijin si sa devina din ce in ce mai independent. Astfel, unul din rolurile profesorului de sprijin este sa-l invete pe copil sa fie propriul sau mediator. De exemplu, daca la inceput, profesorul de sprijin sta in banca cu copilul, treptat, el se poate departa de locul copilului si sa ocupe un loc in spatele clasei.

4. Transferarea comportamentului de acasa sau “Casa Faenza” in scoala

In situatia in care copilul se comporta adecvat acasa, nu inseamna ca el se comporta la fel si la scoala. Un mediu nou (scoala) presupune transferarea comprtamentelor de acasa la scoala.
Primul pas pentru integrarea in scoala este lucrul in colectivitate. Acest lucru poate fi facut acasa cu ajutorul fratilor sau a vecinilor. Nu se poate trece de la situatia de invatare unu la unu direct la situatia de invatare unu la grup.
Lovaas subliniaza faptul ca profesorii de-a lugul experientei lor cu copii fara autism au invatat multe tehnici si filosofii care nu se potrivesc educatiei copilului autist. De exemplu, un profesor stie ca iesirea din activitate a copilului presupune o stare de anxietate a copilului cu privire la situatia de invatare. Astfel, obligarea lui sa ramana in activitate inseamna traumatizarea lui pentru profesori fara experienta in lucrul cu copilul autist. Din experienta lui Crighon Newsom, majoritatea profesorilor sustin in aceste situatii ca creierul copilului este afectat si ca aceste iesiri din activitate inseamna ca creierul copilului nu-i permite sa desfasoare aceste activitati. Iesirea din activitate de cele mai multe ori are drept fundament lipsa motivatiei copilului de a desfasura acea activitate. Conditionarea (daca faci …primesti…) este o atitudine educationala mult mai potrivita pentru iesirea din activitate a copilului decat renuntarea la activitate. Daca copilul nu desfasoara activitatea, copilul nu “isi va regasi motivatia” sau “anxietatea se diminueaza” si o va desfasura alta data. 

 
Acting-out este un termen care exprima iesirea din activitate /rol. El se foloseste pentru copii cu autism pentru a exprima iesirea din sarcina solicitata de adult. Desi ii cerem sa indeplineasca o anumita activitate, copilul reuseste sa iasa din aceasta prin diferite comportamente: cere consolare, devine agresiv (autoagresiv sau heteroagresiv), incepe alta activitate. Important este sa descoperim factorul care determina iesirea din activitate (formularea cerintei, sarcina in sine, tonul vocii, distanta interpersonala, galagia, etc). 

 
Sunt doua tipuri de iesire din activitate: unul este cel “manipulant” prin care copilul spera ca va va face sa cedati si al doilea datorat cerintelor prea inalte. Pentru primul caz este bine sa nu terminati niciodata prin a-i implini dorinta. Orice metoda folositi pentru a-i reduce comportamentul disturbant, trebuie sa se intoarca sa-si indeplineasca sarcina. 

 
Al doilea caz preuoune sa modificam ceva. Sarcina a durat prea mult, sarcina este prea grea, cerintele nu au fost definite clar, nu am oferit ajutor suficient. Trebuie sa modificam comportamentul nostru pentru ca sa evitam iesirea din activitate. Este recomandabil ca sarcina sa fie cu putin mai complexa decat sarcina pe care copilul o indeplineste bine in momentul actual.

BIBLIOGRAFIE
1. Gillian Taylor – “Autism-Professional Perspectives and Practice”.
2. Ivar Lovaas, Ph.D. – “Teaching Developmentally Disabled Children”.