“Ai încredere în TINEri ! – Paşaport pentru succes” (Grup de dezvoltare personală) - seria 1, ședința 4

 Frumosul nostru GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALA. 💜💜💜

 

LUCRU ÎN ECHIPĂ

VREAU SĂ LUCREZ ÎN ECHIPĂ! …………………………..

“Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică-mă şi voi înţelege”

Proverb chinezesc

Deseori, pe traiectoria vieţii noastre colaborăm cu alte persoane pentru a realiza diverse activităţi, cooperăm pentru a obţine anumite rezultate. Putem chiar considera că în orice moment al vieţii noastre suntem (sau nu) membrii unei echipe care încearcă să trăiască împreună.

Ce înseamnă o echipă?

Răspunsul cel mai sugestiv îl oferă imaginea celor 5 degete ale mâinii care, funcţionând laolaltă, fac întreaga mână un instrument fără de care adaptarea nu ar fi posibilă. Un alt exemplu îl reprezintă mecanismul unui ceasornic, cu multiplele sale roţi dinţate, învârtindu-se una prin cealaltă, una lângă alta, şi numai toate măsurând timpul. Echipa înseamnă ansamblul de elemente/ persoane care funcţionează împreună pentru atingerea anumitor obiective, în virtutea unor roluri specifice, a unor reguli de comunicare şi comportament şi între care se stabilesc relaţii de respect, cooperare, toleranţă, diversitate în unitate. Echipa este necesară, oportună, serveşte atingerii unui scop precis, obţinerii unor rezultate. Contextul general în care membrii ei îşi desfăşoară activitatea este unul de

motivaţie pentru atingerea scopului.

Cum se formează o echipă?

Echipa nu se formează de la sine, are un lider formal şi unul informal; înseamnă un proces de construcţie, care trece prin diferite faze şi care necesită timp pentru a fi finalizat. Formarea echipei eficiente are în vedere că fiecare individ trebuie să aibă un rol precis, specific, o anumită responsabilitate care să îl diferenţieze de ceilalţi. Ca parte a unei echipe, prin interacţiunea cu ceilalţi, individul învaţă ceva nou: despre el însuşi, despre ceilalţi, comunică, ascultă, primeşte feedback. Astfel, învăţăm să ne socializăm într-o lume a individualităţilor, învăţăm să cerem sprijin şi să oferim ajutor, să comunicăm eficient şi să explorăm noi modele relaţionale. Echipa oferă siguranţă, căldură pentru că apartenenţa la un grup, ca şi apariţia în sine a grupurilor răspund unor motivaţii fundamentale, bazale ale comportamentului uman - nevoia de siguranţă şi afiliere – condiţie esenţiala a evoluţiei umane. Lucrând împreună cu alţii, alături de ei, având un scop comun şi atingându-l, ai treptat sentimentul propriei valori, a unicităţii tale, a încrederii de sine.

Faze în dezvoltarea unei echipe: 1. Confuzie - legată de nevoia de management, responsabilităţi şi scopuri; 2. Relaţii de tip atracţie-respingere; 3. Nemulţumire; 4. Formarea de minigrupuri; 5. Autoacceptare şi empatie; 6. Coeziune; 7. Feedback şi relaţii suportive; 8. Autenticitate şi eficienţă

Roluri posibile ale membrilor unei echipei:

- Conducătorul echipei: atribuie sarcini, controlează rezultatele

- Organizatorul: impune modele, administrează, stabileşte drumul până la atingerea obiectivelor

- Promotorul: vine permanent cu idei noi, inovează (“Dar dacă am face în alt fel!”)

- Supraveghetorul: evaluează activitatea colegilor săi pentru a-i aduce pe calea cea bună (“Ei, cum stăm?”)

- Executantul: face tot ce i se cere, aplică efectiv

- Susţinătorul: ridică moralul celorlalţi în situaţii dificile

- Investigatorul: explorează ideile pe toate părţile, în toate amănuntele

- Finalizatorul: trage concluziile, retuşează rezultatul final

 

 

 

 

 

Activități

1. Din fericire - din nefericire
2. Emisiunea TV: “LUMEA ÎN CARE TRĂIM”

Obiectiv: - experimentarea situaţiei de a fi parte a unei echipe, de a colabora cu ceilalţi pentru realizarea unui scop comun.

Concepte - cheie: - echipă; - responsabilităţi; - organizare; - motivaţie; - scop comun

Materiale necesare: “ecranul” TV

Durata: 30 min.

Scenariul activităţii: Imaginaţi-vă că alcătuiţi colectivul de redacţie al unei emisiuni TV şi că aveţi de realizat pentru mâine ediţia specială “Lumea în care trăim”. Puteţi redacta emisiunea aşa cum doriţi, realizând reportaje sau dezbateri, stiri, divertisment etc (imaginare). Obligatoriu este ca fiecare dintre voi să-şi aducă contribuţia într-un fel sau altul”.

Analiza activităţii: - Cum s-a organizat echipa?

- A încercat cineva să preia rolul de lider?

- Cum v-aţi simţit ca parte componentă a echipei?

- Care a fost poziţia ta în grup?

- Cum credeţi că v-au privit ceilalţi?

Uneori ne este foarte greu să lucrăm împreună cu alţii, să ne adaptăm stilului de muncă în grup. Există persoane care se simt bine de la început şi funcţionează cu mare eficienţă în compania celorlalţi, iar alţii care cooperează mai dificil. Ca eficienţă, lucrul în echipă depăşeşte rezultatele unei activităţi solitare, de aceea este necesar să învăţăm, să exersăm şi să experimentăm cât mai des colaborarea cu ceilalţi.

3. Eu în ochii celorlalți
4. Feedbackul cursului și înmânarea diplomelor de participare
5. Planuri de viitor… la finalul cursului de dezvoltare personală.

 

Dezvoltarea BRAND‐ului PERSONAL constituie o condiție a succesului pentru fiecare dintre noi, nu numai pentru VIP‐uri.

Planul de dezvoltare personală în viață și carieră urmează pași cunoscuți în marketing, precum: formularea misiunii personale, analiza factorilor personali (interni), analiza factorilor externi, identificarea obiectivelor, formularea strategiei, elaborarea programului de marketing personal.

Nu este de ajuns să visăm că putem deveni cunoscuți, ci trebuie să muncim pentru perfecționare și să luptăm pentru promovarea ideilor noastre. Brandul personal nu este viabil și credibil decât dacă ne regăsim în el atât în public, cât și în momentele noastre de solitudine.

 

PAŞAPORT PENTRU SUCCES (temă!!!)

Realizează planul tău de dezvoltare personală!

Mobilizează toate forţele necesare pentru a îndeplini ceea ce ţi-ai propus!

Uşa către progresul personal se deschide numai dinăuntru.

Burke Hedges

 

Managementul emoțiilor

MANAGEMENTUL EMOŢIILOR

Sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa mondială a
generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri
şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice,
mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă.

Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale
care ne vor domina întreaga existenţă. Emoţiile sunt puse astfel în centrul aptitudinilor necesare
pentru viaţă.
Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să acţionezi, planuri imediate de abordare a vieţii,
planuri pe care le avem înnăscute

Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile – primejdia, o pierdere dureroasă, perseverarea în
atingerea unui sco în ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea unei familii.

Fiecare emoţie în parte oferă o dorinţă distinctă de a acţiona şi ne arată direcţia cea bună în abordarea
provocărilor inerente ale vieţii.

EMOŢIILE
Dimensiunile emoţiilor:
Emoţia este combinaţia mai multor modificări survenite la următoarele nivele:

subiectiv - trăirea emoţiei diferit de la o persoană la alta;

cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă, furie, indignare, etc.) este dată de modul în care
gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment determină ceea ce simţim (frică sau
furie, bucurie sau tristeţe, etc.);

biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, modificări în
tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi la nivelul secreţiei
salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa acestor modificări;

comportamental
mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis;
expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica,
expresia facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.;
Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama şi
surpriza.

TIPURI DE EMOŢII
a) După polaritatea lor, emoţiile se împart în:

emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele concrete
sunt în concordanţă cu scopurile persoanei;

emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile persoanei,
blocându-le sau îngreunând atingerea acestora;
b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în:

emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O
emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen) poate motiva
elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O emoţie funcţională
negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să identifice şi să
completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău, dezamăgire, regret)

emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă
în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în urma luării unei note
mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia următoare. O emoţie disfuncţională
negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte
mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie, vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine).
c) După stabilitatea în timp a emoţiei:

emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie

emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau la uşurinţa
cu care stimulii ne activează emoţia.
Inteligenţa emoţională – capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor
negative, abilitatea care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte
capacităţi şi aptitudini pe care le posedăm.
Autoreglare emoţională = procesul prin care persoana îşi autoreglează şi controlează atât
reacţiile interne la emoţii, cât şi expresia comportamentală a emoţiilor. Autoreglarea emoţională se
dezvoltă prin încercarea de a modifica:
-situaţia negativă (învăţând mai mult şi mai eficient pentru următorul examen)
-trăirea emoţională şi comportamentele, modificând gândurile
-atât evenimentele externe cât şi cele interne

ABILITĂŢI UTILE ÎN AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ

acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celor din jur
-acceptarea propriei persoane presupune asumarea propriei imperfecţiuni şi conştientizarea faptului
că nimeni nu este perfect;
-acceptarea necondiţionată a celorlalţi oameni se referă la faptul că trebuie să manifestăm grijă şi
înţelegere pentru cei din jur, acceptarea lor ca fiinţe umane valoroase; îi putem accepta pe cei din jur,
fără însă a le aproba comportamentele sau gândurile negative.

responsabilitate şi respect
-respectul faţă de sine vizează acceptarea propriei persoane, precum şi conştientizarea şi acceptarea
imperfecţiunii propriei persoane;

-respectul faţă de celălalt se referă la acceptarea celuilalt, precum şi conştientizarea şi acceptarea

imperfecţiunii celuilalt;
-responsabilitatea implică asumarea consecinţelor propriilor comportamente. Existenţa în societate
presupune reguli de conduită şi interacţiune care fac posibilă şi facilitează viaţa tuturor membrilor
grupului. Respectarea acestor reguli este controlată prin atribuirea de recompense şi pedepse

înţelegerea emoţiilor celorlalţi – empatia
-se referă la capacitatea de a adopta perspectiva celuilalt, în sensul de a înţelege de ce anume trăieşte
acesta o anumită emoţie şi de a-i comunica în mod inteligibil acest lucru; este transpunerea cu uşurinţă
a persoanei în postura celuilalt, pentru a vedea lucrurile din punctul de vedere al acestuia.

comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea
-nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obtine aprobare, înţelegere, simpatie
din partea semenilor;
-autodezvăluirea se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe care ceilalţi nu le-ar obţine
sau descoperi singuri;

Emoțiile și mecanismele de apărare/adaptare

EMOȚIILE ȘI MECANISMELE DE APĂRARE / ADAPTARE
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau
expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri
specifice şi expresii comportamentale.

Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce, controla,
tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau externe care
depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică
(anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra reducerii
tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează sursa
stresului.

Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi
selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi comportamente
acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor neplăcute din
câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se
distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor
abilităţi

Motivația

MOTIVAŢIA
– Se referă la acele stări şi procese emoţionale şi cognitive care pot declanşa, orienta şi susţine
diferite comportamente şi activităţi.
– Motivaţia este un factor important / esenţial al performanţei în activitate.
– Motivaţia determină iniţierea unei activităţi şi persistenţa în realizarea unei sarcini sau
abandonarea ei, fiind unul dintre factorii principali care influenţează performanţa.

Relaţia motivaţie - performanţă
Emoţiile sunt componente motivaţionale care au rolul de a media între intenţia de acţiune şi
implicarea în acţiune, respectiv nivelul de performanţă la care se ajunge. Ele pot amplifica, diminua
sau bloca accesul la resursele cognitive şi energetice:
– emoţii pozitive – favorizează concentrarea, creativitatea, capacitatea de memorare şi de calcul,
rezistenţa la frustrare, efort îndelungat şi ambiguitate conducând la implicarea în activitate şi
obţinerea unor performanţe superioare;
– emoţii negative – blochează capacitatea de concentrare, de memorare şi de rezolvare a
problemelor conducând la comportamente de evitare, neimplicare în activităţi, performanţe
scăzute;

Intensitatea emoţiilor:
– intensitatea scăzută determină o stare de relaxare, nefavorabilă implicării şi susţinerii
energetice a activităţilor, conducând la performanţe scăzute;
– intensitatea ridicată determină de cele mai multe ori o mobilizare energetică excesivă cu efect
de dezorganizare a comportamentului şi a capacităţii de concentrare, poate conduce de
asemenea la obţinerea unor performanţe scăzute;
– intensitatea moderată este cea mai adecvată pentru mobilizarea energetică şi utilizarea
eficientă a cunoştinţelor şi abilităţilor;

Strategii de optimizare cu rol în declanşarea activităţii
– conştientizarea consecinţelor neimplicării în sarcină (ex. pentru activităţi de învăţare –
incultura, şomajul, izolarea, dezamăgirea celor dragi, etc.);
– manipularea consecinţelor – oferirea de recompense pentru angajarea în activitate, respectiv
de penalizări pentru evitarea lor (recompensa se va realiza imediat după efectuarea
comportamentului aşteptat, nu va viza persoana, ci comportamentul);
– activarea sau crearea unui context favorabil specific activităţii aşteptate;
– modelarea – motivaţiile pozitive pentru anumite conduite se declanşează prin motivarea
comportamentală (dacă membrii de prestigiu ai grupului se angajează într-o activitate, există
şanse mari să se declanşeze motivaţii pozitive pentru acea activitate la toţi membrii grupului);
– explorarea preferinţelor şi intereselor elevilor;

Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru declanşarea
activităţii:
– imageria dirijată – elevii trebuie să îşi imagineze ce le-ar plăcea să devină în viitor si de ce ar
avea nevoie pentru a urma traseul profesional ales, astfel aceştia vor fi capabili să se focalizeze
pe propriile dorinţe / aspiraţii şi să devină mai specifici cu ceea ce-şi doresc;
– alegerea unui obiect – simbol al aspiraţiilor sale (ex. un elev poartă mereu cu sine un con de
brad pentru a-i aminti de dorinţa lui de a deveni biolog);
– aplicarea subiectelor predate la situaţii personale – identificarea acelor aspecte predate care se
pot aplica la situaţii curente sau de interes pentru a creşte atractivitatea informaţiei;
– crearea unei imagini mentale motivaţionale (ex. “mă văd în faţa clasei de elevi, predând
copiilor”, “mă văd în halat alb, examinând pacienţi”)

Strategii de susţinere motivaţională
• asigurarea confortului fizic şi psihic bazal;
• creşterea sentimentului eficacităţii personale şi al stimei de sine – reamintirea repetată a situaţiilor
în care elevul a experimentat sentimente de eficacitate;
• formarea unor atribuiri realiste ale succesului şi eşecului – persoanele care atribuie predominant
succesul unor factori externi stabili, iar eşecul unor factori interni stabili vor avea un sentiment al
eficacităţii scăzut şi aşteptări de nereuşită în sarcină, astfel încât există şanse mari de neimplicare
în sarcină “Oricum nu o să reuşesc”; persoanele care fac atribuiri inverse vor avea un sentiment
al autoeficacităţii foarte crescut, aşteptări crescute de reuşită, indiferent de complexitatea sarcinii
şi obstacolele apărute, ceea ce uneori poate duce la lipsa persistenţei motivaţionale “Oricum o să
reuşesc”

Exemple de tehnici ce pot fi utilizate în optimizarea motivaţiei pentru susţinerea activității

– dezvoltarea unor convingeri adaptative prin dialog intern pozitiv (“Ştiu că pot să obţin mai
mult dacă muncesc mai mult”;
– formularea unor scopuri specifice – stabilirea unui scop realist în raport cu sarcina propusă;
– crearea unei reţele de suport în vederea sprijinirii realizării scopurilor;
– evitarea suprasolicitării printr-un management eficient al timpului;

Aptitudinile

APTITUDINILE
– reprezintă potenţialul unei persoane de a obţine performanţă într-un anumit domeniu.

Tipuri de aptitudini:
a)după nivelul de generalitate:
– aptitudini generale – permit obţinerea de performanţe superioare în mai multe domenii.
Inteligenţa este aptitudinea generală care asigură o performanţă ridicată în toate domeniile, mai ales
cele care presupun achiziţia de noi informaţii şi operare cu acestea.
– aptitudini speciale – permit obţinerea de performanţe superioare într-un număr mai restrâns
de domenii.
b)după domeniul în care se manifestă:

aptitudini cognitive – capacităţile individului implicate în prelucrarea informaţiilor:
• abilitatea generală de învăţare – capacitatea de a dobândi noi cunoştinţe şi de a opera cu ele;
• aptitudinea verbală – capacitatea de a utiliza adecvat lexicul, sintaxa şi de a înţelege texte scrise;
• aptitudinea numerică – capacitatea de a înţelege şi a opera cu conţinuturi numerice;
• aptitudinea spaţială – capacitatea de a reţine şi a opera cu reprezentări mintale spaţiale;
• aptitudinea de percepţie a formei – capacitatea de percepţie a constanţei formei şi a detaliilor
obiectelor şi de discriminare figură fond;
• aptitudinea decizională – abilitatea de a lua decizii corecte şi raţionale;

aptitudinile sociale – capacitatea de a comunica, a stabili contacte sociale şi de a utiliza reguli
sociale pentru menţinerea relaţiilor;

aptitudinile artistice – se refera la aptitudinile necesare pentru reuşita în activităţi de desen, pictură,
grafică;

aptitudinile muzicale – sensibilitate la tonalitatea, amplitudinea, intensitatea, timbrul sunetelor şi
la patern-urile muzicale

aptitudinile fizice – se referă la capacităţile fizice care permit obţinerea succesului în domenii ce
presupun forţă, putere, rezistenţă fizică şi flexibilitate

Dezvoltarea aptitudinilor presupune în primul rând explorarea eficientă a potenţialului
individual pentru obţinerea unor performanţe cât mai bune.
Performanţa în orice domeniu este dependentă de:

volumul cunoştinţelor din domeniul respectiv;

baza de strategii de rezolvare a problemelor specifice domeniului;

metacogniţia sau cunoştinţele care permit utilizarea adaptată şi contextualizată a strategiilor şi
abilităţilor de rezolvare a problemelor domeniului

10 jocuri team building

 

Proiectul Eu și ceilalți. Consiliere de grup la clasele 5 A, B, C, D