Inteligenţa multiplă (1)

Şcoala uniformă şi testomania

Când Howard Gardner a formulat pentru prima oară teoria inteligenţelor multiple (Frames of Mind, 1983), a pornit de la o critică a sistemului de învăţământ (valorizator cu precădere al capacităţilor logico-matematice şi lingvistice). Zece ani mai târziu (Multiple Intelligences. The Theory in Practice, 1993), el îşi rafinează poziţia, adăugând şi elemente de cercetare experimentală, care transformă inteligenţele multiple dintr-un concept criticat şi criticabil într-un punct de plecare al unei practici şcolare cu adevărat individualizate.

„În mod sigur teoria a demonstrat tuturor că elevii nu sunt la fel şi că testele ne arată numai superficial diferenţele dintre copii”, afirmă Gardner (1996, p.23).

Din punctul de vedere al lui Gardner, dincolo de retorica învăţământului diferenţiat şi a educaţiei pentru „toţi”, şcoala este „uniformă”. Ea presupune un set de competenţe şi informaţii de bază, pe care orice subiecţi trebuie să le asimileze (unii indivizi sunt mai capabili decât alţii şi deci vor stăpâni aceste cunoştinţe mai rapid). Şcoala este organizată astfel încât cei mai inteligenţi să avanseze pe nivelul elitelor, iar cea mai mare parte a elevilor să dobândească cunoştinţele de bază în cel mai eficient mod cu putinţă. Din acest motiv trebuie să existe un acelaşi curriculum pentru toţi, aceleaşi metode de predare şi aceleaşi metode standardizate de evaluare. Elevi, profesori şi şcoli sunt judecaţi în funcţie de eficienţa cu care se realizează aceste standarde.

La prima vedere, acest tip de şcoală este şi democratic şi pe linia „priorităţilor educaţionale esenţiale” (criteriul eficienţei). Ea derivă, totuşi, dintr-o viziune tradiţională asupra intelectului, din „testomania” americană, din „stilul de gândire IQ” (testele Binet).

În accepţiunea tradiţională, inteligenţa este generală, dar este dată de capacitatea de a rezolva probleme care solicită abilităţi logico-matematice şi lingvistice, valorizate cu precădere de şcoală şi măsurate cu precizie de teste. Dincolo de zidurile şcolii lucrurile sunt mai complicate (un IQ înalt nu garantează succesul profesional, cu atât mai puţin pe cel social).

Ele se complică şi mai mult dacă ne raportăm la complexitatea minţii umane. Neurobiologia a pus în evidenţă faptul că sistemul nervos este puternic diferenţiat. În mod independent, la aceleaşi concluzii conduc şi cercetările din sfera inteligenţei artificiale: sistemele expert care conţin informaţii super-detaliate în domenii specifice demonstrează un foarte mic „transfer” sau chiar lipsa acestuia spre alte domenii de cunoaştere.