Primul pas important în gestionarea comportamentului copilului presupune învăţarea, recunoaşterea şi gestionarea corespunzătoare a emoţiilor. Odată ce copilul învaţă să numească emoţiile, să vorbească despre emoţii şi să folosească limbajul emoţional, el va învăţa să îşi regleze atât emoţiile, cât şi comportamentul.
Există o diferenţă între emoţii şi manifestarea lor. De exemplu, este firesc să fim furioşi dar nu este firesc să folosim furia ca o scuză pentru că am lovit pe cineva.
Părinţii sprijină dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor prin: reacţiile pe care le au la emoţiile exprimate de copii (determinând încurajarea sau inhibarea exprimării emoţiilor viitoare ale copilului); modul prin care părinţii îşi exprimă propriile emoţii (acesta fiind un model pentru copil); discuţiile despre emoţii (ajută copiii în înţelegerea situaţiilor emoţionale şi în reacţionarea adecvată în astfel de situaţii).
Treptat, ghidaţi de adulţi, copiii dezvoltă strategii de reglare emoţională:
rezolvarea de probleme – găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă, precum şi aplicarea soluţiei optime; responsabilizarea copilului – ex. copilul sparge un pahar, se sperie, pentru rezolvarea problemei, curăţarea cioburilor, aduce mătura şi făraşul
distragerea atenţiei de la sursa de stres – ex. Ioana se joacă cu Alex, Alex ia toate jucăriile, Ioana merge să se joace cu Dani
căutarea suportului din partea adulţilor – ex. când plâng sau sunt furioşi, apelează la adulţi pentru liniştire
raţionalizarea – identifică, argumente raţionale pentru justificarea unui comportament; vezi fabula lui Tolstoi “Vulpea şi strugurii”
minimalizare – ex. copilul îşi spune: “nu doare aşa tare injecţia”
reformularea situaţiei – ex. “Participând la concurs ai învăţat ce înseamnă o competiţie.”
Atenţie!
Auzim destul de des: “ Nu mai plânge! Vino să-ţi dau ceva bun!”
Nu se recomandă folosirea mâncatului ca strategie de rezolvare a emoţiilor negative! Aceasta prezintă un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a tulburărilor de alimentaţie (anorexie, bulimie). Dacă un copil va fi învăţat că mâncarea este o recompensă, ulterior, în situaţii de stres, el va apela la mâncare pentru neutralizarea emoţiilor trăite.
Există o diferenţă între emoţii şi manifestarea lor. De exemplu, este firesc să fim furioşi dar nu este firesc să folosim furia ca o scuză pentru că am lovit pe cineva.
Părinţii sprijină dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor prin: reacţiile pe care le au la emoţiile exprimate de copii (determinând încurajarea sau inhibarea exprimării emoţiilor viitoare ale copilului); modul prin care părinţii îşi exprimă propriile emoţii (acesta fiind un model pentru copil); discuţiile despre emoţii (ajută copiii în înţelegerea situaţiilor emoţionale şi în reacţionarea adecvată în astfel de situaţii).
Treptat, ghidaţi de adulţi, copiii dezvoltă strategii de reglare emoţională:
rezolvarea de probleme – găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă, precum şi aplicarea soluţiei optime; responsabilizarea copilului – ex. copilul sparge un pahar, se sperie, pentru rezolvarea problemei, curăţarea cioburilor, aduce mătura şi făraşul
distragerea atenţiei de la sursa de stres – ex. Ioana se joacă cu Alex, Alex ia toate jucăriile, Ioana merge să se joace cu Dani
căutarea suportului din partea adulţilor – ex. când plâng sau sunt furioşi, apelează la adulţi pentru liniştire
raţionalizarea – identifică, argumente raţionale pentru justificarea unui comportament; vezi fabula lui Tolstoi “Vulpea şi strugurii”
minimalizare – ex. copilul îşi spune: “nu doare aşa tare injecţia”
reformularea situaţiei – ex. “Participând la concurs ai învăţat ce înseamnă o competiţie.”
Atenţie!
Auzim destul de des: “ Nu mai plânge! Vino să-ţi dau ceva bun!”
Nu se recomandă folosirea mâncatului ca strategie de rezolvare a emoţiilor negative! Aceasta prezintă un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a tulburărilor de alimentaţie (anorexie, bulimie). Dacă un copil va fi învăţat că mâncarea este o recompensă, ulterior, în situaţii de stres, el va apela la mâncare pentru neutralizarea emoţiilor trăite.
Alte recomandări pentru părinţi:
Validaţi emoţiile copilului. Folosiţi momentele în care copilul trăieşte emoţii negative ca pe un context de învăţare. Evitaţi să răspundeţi cu o emoţie negativă la o emoţie negativă a copilului. Încurajaţi şi întăriţi comportamentele adecvate. Împlicaţi copiii în activităţi artistice.
Cu copiii care sunt frustraţi, furioşi sau iritabili trebuie să se lucreze pentru exprimarea verbală şi nonverbală a emoţiilor trăite. Ei trebuie ajutaţi să găsească soluţii prin care să se liniştească atunci când sunt furioşi (îndepărtarea de sursa care le provoacă furia, apelerea la ajutorul unui adult etc).
Bibliografie:
Domnica Petrovai. Tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi. Ghid de psihoeducaţie pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi educaţiei. Bucureşti: Salvaţi Copiii, 2009
Goleman, Daniel. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu