JOC DIDACTIC PENTRU
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI COMUNICĂRII
TRENUL ŞI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunţarea
corectă a consoanelor ş şi j.
Regulile jocului: la semnalul dat
de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând
trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicaţii pentru organizarea şi
desfăşurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de
începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi
împărţiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ş, ş,
ş, (acţiune însoţită de mişcarea braţelor). A doua grupă de copii aşteaptă
semnalul pentru a depăşi trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce
pronunţă j, j, j (braţele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului,
acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z, z, z),
şarpele (s,s), trenul (ş, ş, ş), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul
că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele
incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi; în articularea
consoanelor ş-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu