duminică, 6 octombrie 2019

Preadolescența, o provocare pentru părinți


1.      A fi părinte…
Nimeni nu a pretins că a fi părintele unui preadolescent e ușor. Cu toate acestea, până copiii ajung la acest stadiu, fiecare părinte este tentant să creadă că familia lui va fi imună la probleme de comportament specifice preadolescenței. Nu, își spune, preadolescentul lui nu va trânti furios ușa camerei sale, nu va sta prea târziu pe-afară sau nu-l va privi încruntat.  Sigur, puteți spera toate acestea…
Preadolescenții sunt, practic, într-un război cu părinții lor, spune Stuart Goldman. "Preadolescența este o perioadă de schimbări rapide pentru copii, atât în plan fizic, cât și în plan psihic", explică el. "Este sarcina părintelui să devină consultant, mai degrabă decât manager."
Unii autori definesc competența parentală ca fiind abilitatea de a răspunde adecvat nevoilor de dezvoltare ale propriului copil. La ieșirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot decursul acestei perioade, avem în fața noastră dezvoltarea impetuoasă a unei personalități cu trasături în plină formare.

2.      Copilul meu preadolescent…
În literatura de specialitate, perioada şcolară mijlocie sau preadolescenţa, pubertatea (10/11 – 14/15 ani)  este prezentată din două perspective diferite: o perspectivă pozitivă, optimistă care concepe preadolescentul, respectiv, adolescentul ca pe nişte persoane echilibrate, deschise şi sincere şi o altă perspectivă predominant negativă, pesimistă conform căreia preadolescentul și adolescentul sunt mai degrabă persoane impulsive, cu comportamente deseori dezechilibrate, cu tulburări emoţionale de factură sexuală.
Adolescenţa, inclusiv preadolescenţa, se caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme, prin accelerarea pulsiunilor sexuale, prin intensitatea stărilor afective, prin instabilitatea şi violenţa lor, prin trebuinţa de a face diverse alegeri, precum şi prin nevoia de a se conforma aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă. Toţi aceşti factori exercită o presiune asupra adolescentului contribuind la sporirea emoţionalităţii specifice acestei vârste.
Majoritatea teoriilor dezvoltării, dar în special teoriile psihanalitice, descriu această perioadă ca fiind încărcată de frământări şi stres, de „agitaţie şi revoltă”, de „criză”, „dezechilibru” şi negaţie”, de „contestaţie”, „nonconformism” şi „opoziţie”.  Contestarea este o consecinţă directă a tendinţei de afirmare a personalităţii, o nevoie a adolescentului de a se distinge faţă de adult, nu de a-l imita.
Respectarea şi satisfacerea nevoilor preadolescenţilor asigură o dezvoltare armonioasă a personalităţii acestora şi reprezintă o garanţie pentru o adaptare flexibilă la viața de zi cu zi. Există patru mari categorii de nevoi în strânsă legătură cu echilibrul emoţional al copilului (Ana Muntean, 2009): nevoia de dragoste şi securitate, nevoia de experienţe noi, de stimulare, nevoia de a fi lăudat şi recunoscut ca fiind capabil, nevoia de responsabilităţi.
În cazul acestei perioade de dezvoltare, criza este considerată a fi calea către maturizare, de aceea absenţa ei ar avea semnificaţie patologică. Crizele severe pot fi distinse ca fiind cu aspect de dezechilibru psihic (adolescentul pare închis în sine) sau cu aspecte disociative (imaginea de sine nu este acceptată, poate fi prezentă uneori o scindare a personalităţii, însoţită de elemente bizare care depăşesc limitele originalităţii simple). Atitudinea mediului familial faţă de diferitele forme ale crizei determină într-o măsură semnificativă modul în care aceasta se derulează.

3.      “Copilul meu are probleme”…
Fiind părintele unui preadolescent cu probleme emoționale sau comportamentale se adaugă noi provocări pentru sarcina deja dificilă de a crește un copil. Preadolescenții devin tulburați pentru varii motive și atunci când se întâmplă acest lucru părinții sunt obligați să învețe noi strategii de supraviețuire de zi cu zi, în timp ce, în același timp, trebuie să caute soluții pentru a ajuta preadolescentul în rezolvarea problemelor sale.
Părinții preadolescențior cu probleme au nevoie de consiliere de specialitate și sprijin. În literatura de specialitate s-au creionat câteva principii generale care respectate ajută părinții să stea pe drumul cel bun. 
 J Conectați-vă cu preadolescentul dvs. Păstrați o legătură puternică cu preadolescentul dvs., inclusiv o comunicare eficientă
 J Priviți situația preadolescentului dvs. dintr-o perspectivă diferită. O abordare des folosită de către terapeuți, tehnica reîncadrării, este de a vizualiza o situație sau un comportament diferit de ceea ce ați făcut până în acel moment. Uitându-se la situație cu alți ochi, părinții și preadolescenții pot descoperi cauzele comportamentului și modalitățile de acțiune.
J Apelați la ajutor profesionist. Avantajele de a căuta ajutor profesionist pentru un preadolescent cu probleme includ: expertiză în depistarea cauzelor care declanșează comportamentul, în identificarea tipului de intervenție necesar, sprijin în rezolvarea problemelor semnalate.
J Recunoașteți atunci când preadolescentul are probleme. Ceea ce au în comun preadolescenții cu probleme emoționale sau comportamentale este faptul că necazurile lor sunt declanşate de dureri de creștere, normale în dezvoltarea lui. Acceptarea faptului că aveți un preadolescent care are nevoie de o atenție suplimentară și de îngrijire este un pas important în obținerea controlului situației.
J Știu să acționez în cazul unei crize! Cele mai dese situații de criză sunt declanşate de instabilitatea emoţională a preadolescentului. Copilul poate fi învăţat din timp cum să facă faţă situaţiilor stresante.
J Ai grijă de tine! Poate părea un paradox, dar atunci când un părinte se ocupă de un preadolescent cu probleme emoționale sau de comportament focalizarea nu poate fi pe acesta tot timpul. Sigur, acesta are nevoie de ajutor, de atenție și intervenție, dar, în scopul de a oferi aceastea zi de zi, este important pentru părinte să-și ofere timp pentru a se reenergiza și regrupa.
Cristina Frank descrie câteva probleme de comportament ale preadolescenţilor, conturând  modalităţi de abordare a acestora.
J Preadolescentul pare că te urăște. Nu cu mult timp în urmă copilul tău era dulce și te implora să vii în excursie cu clasa. Aparent peste noapte, el începe să te trateze urât, comentând orice sugestie venită de la tine. Rememorând, vei vedea că ați mai trecut prin asta înainte, atunci când la 2 ani striga "nu!", acum , în schimb, pare că te privește cu ură. E foate greu pentru părinți atunci când acest lucru se întâmplă. Dar o caracteristică a adolescenței este tendința de separare și de căutare a identității, și mulți copii au nevoie să-și respingă părinții, cu scopul de a-și găsi propria identitate. Adolescenții se concentreză pe prietenii lor mai mult decât pe familiile lor, ceea ce este normal.
Modalitate de abordare: Uneori, părinții se simt atât de răniți de tratamentul preadolescentului lor încât răspund prin respingere, ceea ce este o greșeală. "Adolescenții știu că au încă nevoie de părinții lor, chiar dacă ei nu pot admite", spune Goldman. Ca părinte, trebuie să stai calm și să încerci să reziști acestei faze de rebeliune, care de obicei trece (spre 16 sau 17 ani). Bineînțeles că, dacă preadolescentul are comportamente inacceptabile, trebuie intervenit. O soluție bună, de modă veche, e abordarea : "Dacă nu poți spune ceva frumos, nu spune nimic." Părintele trebuie să-i permită preadolescentului să știe că este aici pentru el, indiferent  de situație, și cel mai probabil acesta va lăsa garda jos și va avea încredere în el.
J Dispozitivele de comunicare sunt viața lor. Este ironic faptul că formele de comunicare de genul telefonie mobilă, mail, Facebook etc te fac mai puţin comunicativ, cel puțin cu oamenii cu care trăieşti . "Să fie în rețea cu prietenii lor este esențial pentru majoritatea adolescenţilor," spune Goldman.
Modalitate de abordare: Problema trebuie privită în ansamblu, în sensul observării modului de funcţionare a preadolescentului acasă, la şcoală, în asumarea responsabilităţilor. De asemenea trebuie impuse restricţii în utilizarea acestor dispozitive: ex. oprirea computerului cu cel puțin o oră înainte de culcare, contolul parental în online pentru a monitoriza utilizarea unor site-uri web discutabile. 
J Nu respectă ora de venit acasă.  "Adolescenţii pun limitele la încercare", explică Goldman. "Dar adevărul e că ei doresc, de fapt limite, astfel încât părinții trebuie să păstreze regulile stabilite."
Modalitate de abordare: Ar fi util ca părintele să afle, prin comparaţie cu regulile impuse de părinţii prietenilor copilului, dacă  ora stabilită de acesta este rezonabilă. Goldman sugerează ca părintele să ofere preadolescentului o perioadă de grație de 10 minute, iar în cazul în care acesta sfidează regula în continuare trebuie aplicate consecințele stabilite în prealabil împreună cu acesta (ex: nu iese afară în următoarele 2 zile) . 
J Stă cu copii care nu vă plac. Preadolescentul tău este prieten cu copii îmbrăcaţi în haine ciudate, cu  piercing-uri pe corp, gălăgioşi…
Modalitate de abordare: Specialiştii sfătuiesc părinţii să nu evalueze prietenii copilului lor după aspectul exterior. Adolescenții sunt foarte atașaţi de prietenii lor aşa că orice critică la adresa acestora e o critică personală. Dacă ştiţi că a intrat într-un grup de adolescenţi cu probleme, o convorbire sinceră cu copilul este necesară. Puteţi solicita şi ajutor profesionist: consiliere sau terapie de familie.
 J Totul e un teatru. Orice lucru mărunt stârneşte suspine, strigăte, trântitul uşii… Preadolescentul simte lucrurile intens, astfel încât ceea ce poate părea că nu e mare lucru pentru tine este extrem de important pentru el.
Modalitate de abordare: Părinții au tendința de a banaliza importanța lucrurilor în viața adolescenților. "Ascultă și simpatizează", spune Bartell. Și “pune-te în locul lui - pentru că, la urma urmei, ai fost o dată acolo şi tu”.


Bibliografie:
Badea, Victor. Tehnici de intervenţie în consilierea psihologică a preadolescenţilor. Suport de curs - Consilieri şcolari mai bine pregătiţi pentru elevii de gimnaziu  – program de formare continuă de specialitate de tip „blended learning”  (POSDRU/87/1.3/S/63906).
Cristina, Frank. Probleme de  comportament ale adolescenţilor. Parenting Center
Lane David, Miller, Andrew. Child and adolescent therapy: a handbook. Open University Press, Buckingham 1997
Marcelli, Daniel, Braconnier, Alain. Tratat de psihopatologia adolescenţei. Bucureşti: Editura Fundaţiei Generaţia, 2006
Mitrofan Iolanda (coord.). Psihopatologia, psihoterapia şi consilierea copilului. Bucureşti: Editura SPER,  2001
Muntean, Ana. Psihologia dezvoltării umane. Iaşi:  Editura Polirom, 2009
Jacques, Salome. Mami, tati, mă auziţi?. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2007  
Ursula Şchiopu, Verza, E. Psihologia vârstelor. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1995

vineri, 4 octombrie 2019

Asigurarea suportului necesar elevilor cu tulburări de învăţare (TSI – dislexie, disgrafie, discalculie)


Legislație în vigoare: Ordinul 3124/2017 și Ordinul 5805/2016  -  reglementează procedurile de evaluare adecvate pentru depistarea tulburărilor de învăţare (dislexie, disgrafie şi discalculie) ale elevilor, precum şi tipul de intervenţie pentru asigurarea învăţării individualizate şi personalizate în cazul acestora. 

Beneficiarii acestor reglementări sunt elevii înscrişi în sistemul de învăţământ preuniversitar, depistaţi cu tulburări de învăţare. 

Evaluarea capacităţii de învăţare în vederea depistării tulburărilor de învăţare este realizată de către specialişti. 

În înţelesul acestei problematici, termenii şi expresiile utilizate au următoarele semnificaţii: 

a)    tulburări de învăţare, denumite în continuare tulburări specifice de învăţare (TSI) - desemnează un grup eterogen de tulburări ce afectează procesul tipic de achiziţie a abilităţilor şcolare (de citire, exprimare în scris şi matematice): dislexie, disgrafie (inclusiv disortografia), discalculie.
Aceasta nu este o consecinţă a lipsei oportunităţilor de învăţare sau a lipsei motivaţiei pentru învăţare, nu este rezultatul unei dizabilităţi intelectuale, a unui intelect liminar, deficit senzorial (de exemplu, auditiv, vizual, motor), a tulburărilor afective şi emoţionale de natură psihiatrică, a altor tulburări de (neuro) dezvoltare (de exemplu, TSA - tulburări de spectru autist, ADHD - tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate) şi nu este cauzată de nicio formă de traumă cerebrală sau maladie de achiziţie.
Dislexia, disgrafia şi discalculia pot apărea izolat sau se pot asocia.
Acestea reprezintă o tulburare de origine biologică, nefiind o consecinţă a absenţei oportunităţilor de învăţare, a existenţei unor condiţii incapacitante sau a unor condiţii defavorabile învăţării; 

b)    dislexia este o tulburare specifică a abilităţilor de citire (în privinţa corectitudinii, fluenţei, comprehensiunii), care nu sunt dezvoltate la nivelul aşteptat prin raportare la nivelul de dezvoltare intelectuală, nivelul de şcolarizare şi vârsta persoanei; 

c)    disgrafia cuprinde toate formele de perturbări ale procesului tipic de achiziţie a exprimării în scris (erori la nivelul literelor, erori sintactice şi erori de punctuaţie, organizarea grafică a paragrafelor); 

d)    discalculia este o tulburare specifică de învăţare care se exprimă prin perturbări ale procesului tipic de achiziţie a abilităţilor matematice (simţ numeric, memorarea tablei adunării şi înmulţirii, calcul corect sau fluent, raţionament matematic acurat); 

e)    risc de dezvoltare a tulburărilor specifice de învăţare - prezenţa unor semne, în preşcolaritate şi debutul micii şcolarităţi, care să indice posibilitatea dezvoltării unor tulburări specifice de învăţare. Indicatorii sunt reprezentaţi de anumite deficite/disfuncţii la nivelul unor abilităţi considerate preachiziţii ale citit-scrisului, numeraţiei şi calculului matematic. Indicatorii riscului de dezvoltare a acestor tulburări pot fi observabili în diferite domenii: limbaj (expresiv, la nivel de vocabular, complexitate morfosintactică, pragmatică, articulare; receptiv, sub aspectul percepţiei sau înţelegerii vorbirii, inclusiv al procesărilor fonologice; dislalia prelungită, persistentă), motor (coordonare, mişcări grosiere şi fine, echilibru, coordonare oculomotorie, grafomotorie), psihomotor (ritm, schemă corporală, orientare spaţiotemporală, inclusiv lateralitate), cognitiv (atenţie, percepţie, memorie vizuală sau auditivă, memorie de lucru sau de lungă durată, învăţare intermodală, operaţii cognitive); 


f)     dificultăţile de învăţare desemnează o categorie de cerinţe educaţionale speciale (CES) ca urmare a intervenţiei unor factori extrinseci (şcolari, familiali, sociali), dar şi a unor factori intrinseci psihoafectivi. Dificultăţile de învăţare pot fi remediate şi, de cele mai multe ori, se exprimă sub forma unor întârzieri şi nu a unor perturbări ale procesului tipic de achiziţie. Dificultăţi de învăţare pot apărea şi secundar unui nivel intelectual liminar, prezenţei deficienţelor senzoriale, prezenţei ADHD, tulburărilor emoţionale severe, bilingvism; 

g)    adaptarea curriculară - orice măsură prin care se accesibilizează curriculumul naţional în raport cu nevoile speciale/cerinţele educaţionale speciale ale elevilor. În acest context se pot stabili mai multe niveluri de adaptare, de la adaptarea contextului fizic, a metodelor de predare şi până la adaptarea conţinuturilor şi a cerinţelor curriculare; 

h)    augmentarea curriculară - presupune îmbogăţirea standardelor curriculare cu strategii de procesare executivă care facilitează achiziţia şi generalizarea informaţiei. Metodele de augmentare a curriculumului includ: strategii de învăţare sau cognitive, strategii de învăţare orientate pe elev, strategii de stimulare a autodeterminării. Modificarea curriculumului presupune ca echipa implicată în elaborarea planului educaţional personalizat (PEP) să adauge în conţinutul formal al curriculumului elevului ceea ce nu se află în curriculumul general; 


i)     grad de severitate - un specificator al TSI care cuprinde trei grade (uşor, moderat şi sever) şi care indică nivelul de extindere a tulburării de învăţare în raport cu abilităţile şcolare afectate şi cu nivelul de intensitate a sprijinului necesar; 

j)     evaluare adaptată - diferenţiere care se realizează la nivelul practicilor de evaluare pedagogică a elevilor, pentru a răspunde cerinţelor educaţionale speciale ale acestora. Evaluarea pedagogică adaptată comportă mai multe niveluri, de la flexibilitatea pedagogică la acomodarea şi modificarea de substanţă a conţinutului evaluării, niveluri care se vor stabili în urma unei evaluări a nevoilor educaţionale speciale ale elevului. Adaptarea evaluării, în raport cu nivelul la care se produce, poate fi realizată de către cadrul didactic de la clasă (dacă este vorba de flexibilitate pedagogică sau adaptare) sau de către echipa multidisciplinară care se ocupă de caz (prin intermediul unui plan educaţional personalizat). Evaluarea adaptată se face în raport cu gradul de severitate al TSI, cu gradul de afectare a unei abilităţi sau a mai multor abilităţi şcolare; 


k)    terapii specifice - demersuri prin care abilităţile şcolare afectate, fie direct, fie prin prisma caracteristicilor psihologice care susţin învăţarea sunt reabilitate. Acestea includ, dar nu se limitează la: terapie logopedică, terapie psihomotorie, terapie psihologică, terapie educaţională de stimulare cognitivă, terapie ocupaţională; 


l)     măsuri compensatorii - strategii de adaptare curriculară instrucţională care îi vor permite elevului să compenseze, din punct de vedere funcţional, carenţele determinate de prezenţa tulburării specifice de învăţare. Cuprind măsuri, materiale adaptate, tehnologii asistive. Aceste măsuri şi instrumente de adaptare instrucţională respectă principiul egalităţii de şanse, astfel încât elevul cu TSI să participe autonom la activitatea instructiv-educativă; 

m)  instrumente compensatorii - instrumente didactice şi tehnologice care substituie sau facilitează performanţa în condiţiile existenţei unei abilităţi deficitare. Instrumentele compensatorii absolvă elevul cu TSI de o prestaţie care devine dificilă din cauza tulburării, fără să îi faciliteze, din punct de vedere cognitiv, sarcina de lucru. Utilizarea unor asemenea instrumente nu se realizează la nivelul întregii clase. Cadrele didactice, pe baza indicaţiilor psihologului clinician/profesorului de sprijin/profesorului psihopedagog/logopedului/profesorului consilier şcolar, permit utilizarea acestor instrumente doar elevilor cu TSI; 

   n) măsurile de dispensare sunt intervenţii care permit elevului să nu realizeze anumite activităţi care, din cauza tulburării specifice de învăţare, devin extrem de dificile şi care nu îmbunătăţesc procesul de învăţare. 


Intervenţia în cazul elevilor cu TSI 

   Elevii cu TSI sunt integraţi în învăţământul de masă. 
   Planului educaţional personalizat (PEP), la care va avea acces elevul în şcoală şi obiectivele specifice de intervenţie psihopedagogică în cadrul şi în afara şcolii, cuprinde: 
   a) datele personale ale elevului; 
   b) tipologia tulburării (conform diagnosticului); 
   c) recomandări cu privire la intervenţia individualizată şi personalizată; 
   d) instrumente compensatorii utilizate; 
   e) măsuri de dispensare adoptate; 
   f) forme de evaluare/verificare personalizate pe parcursul semestrelor şi la evaluările naţionale/bacalaureat. 

    Obligaţia de a adapta procesul educativ-formativ la nevoile elevului cu TSI revine unităţii de învăţământ, doar pentru elevii pentru care a fost depus certificatul de orientare şcolară şi profesională. 

    Cu acordul prealabil al consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ şi la recomandarea specialistului, pentru fiecare caz în parte, elevii cu tulburări specifice de învăţare pot folosi materiale sau instrumente compensatorii, inclusiv tehnologii asistive şi de acces, şi vor beneficia de evaluare adaptată pe parcursul semestrelor. 

Măsurile compensatorii care se pot asigura elevilor cu TSI sunt: 
   a) computer/tabletă cu sofware - sintetizator vocal, care transformă tema de citire într-o temă de ascultare; 
   b) aparat de înregistrare care permite elevului să îşi completeze notiţele în timpul lecţiei (tabletă, reportofon etc.), cu respectarea prevederilor legale în vigoare; 
   c) hărţi mentale, mape conceptuale ale unităţii de studiu; 
   d) manuale şi cărţi în format digital (audio-book); 
   e) dicţionare, vocabulare digitale; 
   f) tabele cu: lunile anului, anotimpurile, zilele săptămânii, alfabetul, formule, definiţii etc.; 
   g) texte cu imagini, sinteze, scheme; 
   h) prezenţa cadrului didactic care să citească itemii textului din manual, sarcinile de rezolvat, chestionarele cu răspunsuri multiple; 
   i) computer cu program de scriere video, cu corector ortografic, care permite realizarea unor texte suficient de corecte fără un efort suplimentar de recitire şi de corectare a eventualelor greşeli; 
   j) sofware pentru realizarea hărţilor mentale, mape conceptuale; 
   k) fotocopii adecvate ale unităţii de studiu; 
   l) dicţionar digital (sub formă de tabletă sau pe computer); 
   m) calculator care să faciliteze operaţiile de calcul; 
   n) alte instrumente tehnologice mai puţin evoluate, cum ar fi tabela pitagoreică, de măsuri, tabel cu formule matematice, scheme conceptuale etc.; 
n)    altele, la decizia cadrului didactic. 

Măsurile de dispensare care se pot asigura elevilor cu TSI sunt: 
   a) dispensarea cititului cu voce tare în faţa clasei; 
   b) dispensarea citirii autonome a unor texte a căror lungime şi complexitate nu sunt compatibile cu nivelul de abilitate al copilului; 
   c) cantitatea excesivă de teme pentru acasă; 
   d) memorarea poeziilor, formulelor, tabelelor, definiţiilor; 
   e) dispensarea studierii limbilor străine în forma scrisă sau citită; 
   f) efectuarea mai multor teste/evaluări la puţină vreme unele după altele; 
   g) dispensarea scrierii rapide după dictare; 
   h) dispensarea luării de notiţe scrise; 
   i) dispensarea copierii de pe tablă, recopierea textelor; 
   j) dispensarea respectării timpilor pentru realizarea sarcinilor de lucru în scris; 
   k) scrierea de mână a temelor pentru acasă pentru cazurile severe de disgrafie (se acceptă scrierea pe calculator sau transcriere de către părinte.); 
   l) dispensarea memorării tablei înmulţirii; 
   m) dispensarea copierii textelor (de exemplu, probleme matematice) de pe tablă sau manuale - compensare cu texte pregătite anticipat, printate şi lipite pe caiete (sau lucru direct pe fişe); 
o)    altele, la decizia cadrului didactic. 

Evaluarea elevilor cu TSI se adaptează în funcţie de evoluţia particulară a acestora. 

Recomandări de evaluare adaptată în raport cu gradul de severitate al TSI: 
   a) TSI uşoară - abordare prin prisma flexibilităţii pedagogice, adaptări minimale ale instrumentelor şi modalităţilor de evaluare; 
   b) TSI moderată - adaptări care sunt concordante cu adaptările curriculare pe care le reclamă nevoile educaţionale ale elevului şi care sunt specifice tipului/tipurilor de abilitate şcolară perturbată/perturbate; 
   c) TSI severă - adaptări şi modificări ample, care reclamă un proces decizional complex cu mai mulţi factori de decizie. Decizia este luată în echipă multidisciplinară cu un profesor psihopedagog/de sprijin care să realizeze managementul cazului, împreună cu profesorul de la clasă. 
 Recomandarea pentru un anumit tip de evaluare nu va exclude punerea în lucru de către cadrul didactic de la clasă şi a altor tipuri de evaluare adaptată. 


Evaluarea adaptată este asigurată pe parcursul semestrelor astfel: 
   a) testele şi verificările se anunţă cu cel puţin 24 de ore înainte; 
   b) se asigură timp suplimentar (30-60 de minute) pentru execuţia probelor sau se asigură verificări cu mai puţine cerinţe; 
   c) se introduc probe informatizate; 
   d) se asigură citirea cu voce tare de către profesor a sarcinilor de efectuat în timpul verificărilor. Subiectele se citesc pe rând, în ordinea în care se elaborează lucrarea; 
   e) se asigură folosirea instrumentelor compensatorii atât la probele scrise, cât şi la cele orale; 
   f) se vor prevedea verificări orale ca alternativă la cele scrise (mai cu seamă la limbile străine); 
   g) în notarea la probele orale se va ţine cont de capacităţile lexicale şi expresive ale elevului; 
   h) în funcţie de situaţie, evaluările vor fi concepute astfel încât să limiteze scrisul (de exemplu, exerciţii cu spaţiu de completat, exerciţii de bifat, unit etc.); 
   i) la notarea/evaluarea testelor scrise se va ţine cont de conţinut, nu de formă; 
   j) se asigură folosirea calculatorului de buzunar/birou, tablă pitagoreică sau tabele cu formule.