vineri, 14 noiembrie 2014

Părinţii ar trebui să înţeleagă că sunt direct responsabili de felul în care ajung copiii lor să se comporte



Psihologul Laura Markham a oferit pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţi: 

1.       Părinţii sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu copiii. Aceasta este prima regulă pentru ca şi cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile emoţii. Părinţii trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate mereu copilului că este furios, reacţionând agresiv, aceasta fiind o atitudine care nu face decât să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte.
2.       Emoţiile trebuie tratate cu atenţie şi respect. Copiii nu-şi pot stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de adrenalină, de hormoni, aşa că părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi descarce supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci când copilul este recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi încercaţi să-i explicaţi că v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră (dacă a minţit, a vorbit urât sau s-a răstit la părinte).
3.       Repetiţia sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei, metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani de viaţă, de la felul în care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale, să-şi facă temele etc. Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi „structura“ pe care se clădesc aspecte mult mai importante. Din nou, răbdarea este esenţială în ceea ce-l priveşte pe adult. Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este ca aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe copil, chiar dacă presupune ca părintele să găsească o metodă prin care să transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe dinţi sau despre făcut ordine în cameră.
4.       Încercaţi să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă. Nu uitaţi că un copil are tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit. De aceea, părintele trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi să-l înţeleagă. O abordare de tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că nu trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în dumneavoastră o persoană la care poate apela şi unde va găsi înţelegere. Când îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi nivel, să vă uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca măcar să-i aruncaţi o privire. Când copilul plânge, ţipă sau nu vrea să vorbească este indicat ca părintele  să-i explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează.
5.       Limitele se impun prin oferirea constantă de explicaţii. Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Nu este suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mâna etc. Fiecare interdicţie trebuie să fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru că… etc. Cu cât înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai dispuşi să le accepte.
6.       Nu uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi legitime a copilului. Copilul are un motiv pentru care se poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă îngrozitor? Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, poate că a strâns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin plâns. Dacă descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de răsfăţ sau obrăznicie.
7.       Nu este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună copiilor mai des „DA“, pentru că aproape întotdeauna apare cuvântul „NU“ în relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în cameră“, poate fi un exemplu.
8.       Rezervaţi un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon mobil, televizor, laptop) şi timp de măcar 20 de minute încercaţi să vă dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să faceţi împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui. Copiii obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc să-şi exprime mai bine emoţiile.
9.       Părinţii trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe din ele. Un părinte care se simte vinovat nu poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există "prea târziu" când un părinte vrea să repare greşelile pe care realizează că le face.
10.   Când părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci este momentul perfect să le arate copiilor cât de mult îi iubesc. Iubirea necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă regulă de creştere şi educare a copiilor.




Sursa Aici.

marți, 23 septembrie 2014

Festivalul Naţional de Parenting

Dragi părinţi,
În perioada 26-28 septembrie 2014, la Sala Palatului, se desfăşoară prima ediţie a Festivalului Naţional de Parenting.

"De ce să participi?

10 motive pentru care orice parinte ar trebui sa participe
  • Vei intelege de ce metodele "de pe vremea mea" au nevoie sa fie inlocuite astazi;
  • Iti vei face viata mai usoara intelegand cum sa actionezi constient si nu sa reactionezi furios, mai mereu;
  • Vei afla ca pentru a putea creste frumos copii , ai nevoie de infornare corecta;
  • Vei renunta la autosuficienta educarii "la intamplare", aruncand niste seminte "sa vedem ce iese";
  • Vei primi in "trusa pentru acasa" multe instrumente practice pe care le poti folosi la nevoie;
  • Iti vei da seama ca si atunci cand nu vorbesti de fapt spui ceva si copilul "te citeste", chiar daca tu nu esti constient de acest lucru;
  • Vei face singur diferenta intre educatie si dresaj, descoperind astfel o serie de beneficii;
  • Iti vei dezvolta curiozitatea pentru a cauta solutii functionale si eficiente pe termen lung fara cearta si scandal;
  • Vei invata cum sa ai o relatie armonioasa cu copiii tai, asa cum poate ti-ai dorit-o si tu cand erai de varsta lor;
  • Iti vei creste increderea in tine si in acest fel vei fi un model demn de urmat pentru copiii tai."  
  •  
  • Mai multe informaţii/Sursa: http://festivalparenting.ro/

miercuri, 17 septembrie 2014

Cum se formează copiii noştri



Aveţi o meserie nobilă – să fiţi părinte. Nu vă subestimaţi niciodată puterea de a contribui la crearea unui viitor mai bun nu doar pentru copiii dumneavoastră, ci pentru toţi.

          Copiii învaţă, într-adevăr, ceea ce trăiesc.
Apoi cresc şi ajung să trăiască ceea ce au învăţat.

Copiii învaţă ceea ce trăiesc 
Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne.
Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi.
Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi.
Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea.
Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi.
Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia.
Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi.
Dacă trăiesc  în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea.
Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea.  
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc  în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc  înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc  în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr.
Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc  în siguranţă, copiii învaţă să aibă şi ei încredere în ceilalţi.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.
 DOROTHY LAW NOLTE

Şcoala...



Şcoala este sau ar trebui să fie „o minicomunitate” în care:
- toată lumea se simte bine;
- fiecare are ceva de oferit celorlalţi;
- se lucrează în echipă;
- succesele se sărbătoresc;
- insuccesele sunt depăşite cu fruntea sus;
- există responsabilităţi pentru fiecare;
- se respectă coduri de conduită, stabilite de comun acord;
- deciziile se iau doar împreună;
- corectitudinea este la ea acasă;
- greşelile sunt recunoscute şi îndreptate;
- nu există constrângere, ci convingere;
- nu există agresiuni verbale sau fizice;
- nu există teamă, ci stimă;
- opinia se exprimă fără restricţii;
- se acceptă răspunsuri şi soluţii alternative;
- persoanele cu dificultăţi de orice fel nu sunt marginalizate;
- se acordă şanse egale tuturor;  
- se zâmbeşte mult;
- se râde şi mai mult;
- toţi învaţă;
- toţi visează...
...şi nimeni nu uită să fie copil !