sâmbătă, 30 aprilie 2011

Distruge şcoala creativitatea?



Sir Ken Robinson susţine într-un mod profund şi distractiv crearea unui sistem educaţional ce alimentează (în loc să distrugă) creativitatea.

Puteţi viziona filmul tradus AICI

sâmbătă, 16 aprilie 2011

"Terapia Florilor"


“Primăvara începe cu tine!” :)

eConsiliere te invită în duminica de Florii la primul workshop din seria „Terapia Florilor”!

Un curs care te provoacă la transformare, care te ajută să cultivi un nou scenariu de viaţă.


Beneficiile “Terapiei Florilor”:
Creşte stima de sine.
Uşurează durerea emoţională din doliu sau abuz.
Scade severitatea depresiei.
Încurajează interacţiunea socială (oferă un mediu de a învăţa şi de a fi inspirat de alţii).
Încurajează creativitatea, asigurând o reducere a stresului şi a furiei.
Creşte capacitatea de rezolvare a problemelor.
Îmbunătăţeşte memoria şi concentrarea.

Cine beneficiază de “Terapia Florilor”?
Persoane sau grupuri care doresc să descopere “un nou mod de a vedea” (pe sine/pe cei din jur).

Pentru mai multe informaţii: econsiliere@yahoo.com

joi, 14 aprilie 2011

Târgul Educaţiei

În perioada 15- 16 aprilie 2011 va avea loc Târgul Educaţiei, organizat de Universitatea Bucureşti. Târgul se va desfăşura în incinta Facultăţii de Drept.


CMBRAE/ CMBAP vor fi prezente la acest eveniment pentru a promova activitatea de consiliere şcolară desfăşurată în unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti.


Vineri, 15 Aprilie 2011, între orele 12.00- 13.00, în Sala Senatului are loc masă rotundă “Cariera în vremuri de criză” la care participă elevi şi profesori consilieri din liceele din Bucureşti.

Vă aşteptăm alături de noi la Târgul Educaţiei!


Programul Târgului Educaţiei AICI

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Teama, frica şi necunoscutul. Timiditatea.

Ora de Consiliere... la cls 7


Această activitate face parte din programul educaţional Decizia e a mea (autori dr. psih. Aurora Liiceanu şi dr. psih. Andrei Popescu)


1. Propuneţi elevilor o discuţie despre conţinutul unui sentiment omenesc foarte firesc, teama. Ce este teama, cum apare şi cum se manifestă? Puteţi avansa câteva exemple pentru a facilita discuţiile următoare: · "mi-e teamă că nu o să reuşesc la examenul de capacitate" · "mi-e teamă că se va întâmpla ceva rău dacă…" · "mi-e teamă că nu o să mă placă dacă…"


2. De unde provine teama? Din lipsa de încredere în sine, din lipsa de cunoaştere a contextului, din necunoaşterea celorlalţi? Solicitaţi elevilor să evalueze gradul lor de implicare într-o situaţie care generează teamă. Cât este contribuţie personală, cât este contribuţia celorlalţi factori care contribuie la situaţie?


3. Incercaţi să determinaţi prin discuţii de grup dacă teama este un sentiment subiectiv sau dacă elevii tind să supraevalueze evenimentele puse în discuţie.

Luaţi cazul tezelor cu subiect unic drept exemplu.

Propuneţi pentru discuţii unele întrebări. · De cine depinde reuşita la aceste teze? · Ce condiţii s-ar cere îndeplinite pentru ca acest obiectiv şcolar să poată fi atins de către oricine? Ce contribuţie ar trebui să aducă fiecare adolescent în parte pentru ca teama de nereuşită să fie controlată? · Reuşesc la aceste examinari doar cei care nu împărtăşesc această teamă? · Cei care nu reuşesc sunt doar cei ce nu reuşesc să scape de această teamă?


Propuneţi, drept concluzie a discuţiilor, ideea după care teama este o chestiune de implicare a propriei persoane. Cu cât persoana elevului este mai puţin implicată în situaţie cu atâta cantitatea de necunoscut este mai mare şi dorinţa de a-l controla tinde să scadă. Teama este în fapt frică de propria persoană în situaţii noi şi necunoscute. Şi are ca suport o lipsă, care poate deveni cronică, de încredere în sine, în propriul potenţial şi în propriile resurse. Teama este un sentiment difuz, în care nu apar persoane sau situaţii ostile ci doar reticenţa nemărturisită de a recunoaşte că persoana elevului nu are suficientă putere sau voinţă de a depăşi situaţia în cauză.


4. Puneţi în discuţie un alt sentiment la fel de firesc şi foarte prezent la vârsta elevilor respectivi, frica. Spre deosebire de teamă, în care situaţia şi actorii ei nu aveau un contur precis, frica are ca obiect persoane, acţiuni, situaţii. Solicitaţi o definiţie preliminară pentru starea de frică, plecând de la câteva exemple" · "mi-e frică de tata" · "mi-e frică de injecţii" · "mi-e frică singur/ă noaptea în casă"


5. De unde provine frica? Ce bază are ea, ce antecedente? Au existat anumite evenimente sau situaţii în care adolescentul consideră că a păţit ceva neplăcut sau ceva neaşteptat, care l-a făcut să să se simtă în nesiguranţă? Sau l-a făcut să nu poată avea reacţii normale? Frica de părinţi poate avea antecedente autoritare, violente sau rezultate din impunerea unor restricţii. Dar frica de injecţii, de câini sau de întuneric sunt, foarte probabil, lipsite de antecedente personale. Aici se poate vorbi de o teamă generică fixată pe anumite contexte determinate. Precum, de exemplu, filmele de groază sau filmele "dure". Propuneţi discuţiei cu sprijinul unuia dintre elevi un scurt scenariu de film de groază în care să fie "adunate" fricile care au fost incluse în discuţii până la acel moment ( de exemplu, frica de: întuneric fantome, strigoi, hoţi, criminali; frica de câini sau alte animale; frica de doctor, de boală sau de intervenţii chirurgicale etc). O dată expus scenariul, propuneţi clasei să demonteze, pe rând, fiecare situaţie generatoare de frică, cu argumente raţionale. Aveţi în vedere că filmul este doar o convenţie, o ficţiune, cu care spectatorul cade de acord. şi de multe ori este extrem de depărtată de realitate.


6. Sintetizaţi, împreună cu elevii, ideea după care singura sursă raţională de frică este experienţa personală, experienţa trăită. Experienţa altora sau împrumutul de sentimente de frică din alte contexte (filmele sau romanele , de exemplu) nu se justifică în a provoca frică numai prin extensia unora sau altora din situaţiile în care diverşi factori agresivi acţionează asupra persoanei.


7. Puneţi în discuţie, în continuare, evidenţa după care atât teama cât şi frica au în comun un acelaşi element şi anume necunoscutul. Solicitaţi elevilor câteva definiţii ale acestui termen general. De exemplu, ce cantitate de necunoscut se găseşte în situaţia în care suntem nevoiţi să stăm o zi într-o localitate în care nu am mai fost niciodată? Sau: urmând o indicaţie greşită, ne rătăcim într-un cartier pe care nu-l cunoaştem. Cum procedăm în aceste situaţii? Cereţi elevilor să găsească soluţii în acest tip de situaţii.


8. Urmând aceiaşi idee, treceţi la un alt nivel al discuţiei. Necunoscutul include de mai multe ori persoane decât situaţii. Cum cercul de oameni pe care-l cunoaşte fiecare este, în măsură mai mică sau mai mare, restrâns, rămân destui alţii în afara sa. Oamenii cărora ne adresăm în cele două situaţii de mai sus sunt, la rândul lor, necunoscuţi. Cum procedăm ca să ne rezolvăm interesele de moment? Le expunem cine suntem, ce vrem şi le solicităm bunăvoinţa de a ne oferi informaţii ca să putem ieşi din necunoscut. Există, deci, o intenţie şi o atitudine normală. A solicita pe cineva să îţi ofere o informaţie utilă, atunci când eşti în nevoie, este un comportament firesc , care se spirijină pe o nevoie reală, aceea de a ieşi din situaţie. Facem de multe ori apel la astfel de gesturi pentru a reduce cantitatea de necunoscut. In alte situaţii însă avem de-a face cu oameni necunoscuţi care ne adresează ei, la rândul lor cereri de informaţie. Pentru că ştim deja că ei (la rândul lor) au nevoie de informaţie (aşa cum am avut şi noi nevoie) pentru a ieşi din situaţie, le-o oferim dacă o deţinem. Există, însă, în categoria de oameni necunoscuţi, persoane care nu au nevoie de informaţie dar care ni se adresează sub alte motive. Aici schema noastră de cunoaştere nu mai funcţionează. In acest tip de situaţii există un potenţial agresiv, sau un risc. Ei pot fi hoţi, violatori, răufăcători de orice fel care sub masca unui gest binevoitor, aparent dezinteresat şi eventual politicos, ne pot produce neplăceri. Solicitaţi elevilor să relateze situaţii de acest gen pe care le-au trăit sau pe care le-au auzit, relatate de cunoştinţe. Pot fi incluse aici şi situaţii în care elevele au fost "agăţate" de către necunoscuţi. Solicitaţi, în continuare, să fie descrise reacţiile elevilor şi comportamentul necunoscuţilor la aceste reacţii. · Există posibilitatea să construim o regulă pentru a preîntâmpina riscurile potenţiale ale unor astfel de contacte întâmplătoare cu persoane necunoscute? · Avem posibilitatea să evaluăm în ce tip de situaţii pot exista asemenea riscuri? · Cum putem evita să cădem în capcana necunoscutului, pentru care nu avem răspunsuri fixate deja în experienţa noastră? · Cum procedăm dacă suntem agresaţi de astfel de persoane? Solicitaţi elevilor a răspunde la aceste întrebări şi trageţi împreună concluzii pentru fiecare dintre acestea. De precizat că există şi violatori de băieţi, nu numai de fete.


Timiditatea


In multe din situaţiile anterioare există un factor care blochează sau, cel puţin, reduce capacitatea de reacţie a adolescentului. Acesta este concentrat într-o trăsătură psihologică specifică vârstei, timiditatea. Ca efect, timiditatea este un amestec de teamă, frică şi reţinere în faţa necunoscutului. Timiditatea este alcătuită, în principal, din ezitarea de a intra în situaţii noi, din lipsă de încredere în sine, din reţinerea de a prezenta altora imaginea sinelui şi din temerea de sancţiuni (fie ele şi simbolice) din partea celorlalţi. Timidul este, vorbind la modul foarte general, un retras, un copil care evită contactele cu ceilalţi, de vârsta lui sau de vârste mai mari, un închis în sine şi o persoană care nu îşi doreşte cu nici un chip să iasă în evidenţă prin ceva anume. Timiditatea este specifică multor copii la vârsta adolescenţei. Marii majorităţi a adolescenţilor acest handicap le dispare o dată cu primele reuşite de construcţie identitară: încep să afle cine sunt ei, ce calităţi au, cum sunt ei înşişi în raport cu ceilalţi, încep să stăpânească diferenţele între sexe, învaţă sensul performanţei, doresc să se exprime diferit de ceilalţi şi învaţă gustul unicităţii propriei persoane. Minoritatea timizilor, pe măsură ce cresc în vârstă, recuperează şi ea o parte din handicap, chiar dacă mai greu şi mai lent decât ceilalţi, învăţând să se confrunte cu fricile, să se evalueze mai bine pe sine, să fie mai atentă la ceilalţi, să capete "voce" în tentativa de a se exprima ca individualitate.


1. Propuneţi elevilor să descrie un portret robot al timidului-băiat şi al timidei-fată. După ce au fost realizate cele două portrete, solicitaţi-le să evalueze ce asemănări au cele două portrete şi ce deosebiri. Rugaţi-i pe cei care cred că se identifică cu cele două portrete să aprecieze dacă acest "defect" îi dezavantajează sau dacă îi împiedică să se exprime aşa cum ar dori. Pentru cei care răspund afirmativ, iniţiaţi un joc de rol.

2. Joc de rol. Propuneţi unei fete şi unui băiat, care s-au autodeclarat timizi, să-şi imagineze că sunt la prima lor întâlnire. Ieşind în faţa clasei, cei doi trebuie să-şi atingă, fiecare, un scop. Fata doreşte să fie invitată de către băiat într-o excursie de câteva zile la mare sau la munte. Băiatul doreşte să îi declare fetei că o place şi că doreşte să fie prieteni. Este de aşteptat ca dialogul să nu se amorseze foarte repede. Cereţi-le voie ca replicile lor să poată fi date de către alţi elevi în cazul în care "actorii" nu au inspiraţie, urmând ca ei să reia replicile respective altfel, conform personalităţii lor, în beneficiul dialogului. Creaţi toate condiţiile pentru ca jena iniţială să dispară, propunându-le să creadă cu tărie că o astfel de punere "în scenă" este doar o ficţiune, un exerciţiu de comunicare. Pe măsură ce replicile se înmulţesc, cu sau fără ajutorul celorlalţi, sugeraţi celor doi să înceapă să vorbească celuilalt despre sine (ce calităţi au, de ce le este frică, ce nu cunosc, ce vise şi ambiţii au, ce ar putea pune la dispoziţie în relaţia cu celălalt etc). Dialogul poate creşte dacă cei doi sunt ajutaţi să îşi pună la muncă imaginaţia. Oricum, nu trebuie scăpat din vedere că scopul este să-şi exprime, fiecare, dorinţa de la care a plecat jocul. In final, după ce jocul şi-a atins scopul, rugaţi protagoniştii să-şi ia "la revedere" şi să se sărute pe obraji.


3. Solicitaţi celor doi, dar şi celorlalţi să tragă concluziile. Este timiditatea un obstacol de nedepăşit în relaţiile dintre adolescenţi? Ce anume trebuie să facă un adolescent dacă se consideră timid? Ce pierderi acumulează un timid dacă nu reuşeşte să iasă la timp din carapace? Cum trebuie să-l considere ceilalţi pe timid, să-l ignore sau să-l ajute? Dacă la mijloc este numai lipsa de încredere în sine, cum este necesar să reacţioneze timidul?

joi, 7 aprilie 2011

Stimă de sine


Protejarea naturii


"Nu rupe florile!"...


Dacă florile şi-ar dărui oameni la fel cum oamenii îşi oferă flori, de unde ar fi tăiaţi oamenii?

(Nichita Stănescu)