1. A fi părinte…
Nimeni nu a
pretins că a fi părintele unui preadolescent e ușor. Cu toate acestea, până
copiii ajung la acest stadiu, fiecare părinte este tentant să creadă că familia
lui va fi imună la probleme de comportament specifice preadolescenței. Nu, își spune, preadolescentul lui nu
va trânti furios ușa camerei sale, nu va sta prea târziu pe-afară sau nu-l va
privi încruntat. Sigur, puteți spera toate acestea…
Preadolescenții
sunt, practic, într-un război cu părinții lor, spune Stuart Goldman.
"Preadolescența este o perioadă de schimbări rapide pentru copii, atât în
plan fizic, cât și în plan psihic", explică el. "Este sarcina părintelui
să devină consultant, mai degrabă
decât manager."
Unii autori definesc competența parentală ca fiind abilitatea de a răspunde adecvat
nevoilor de dezvoltare ale propriului copil. La ieșirea din copilărie și începutul adolescenței, ca și în tot
decursul acestei perioade, avem în fața noastră dezvoltarea impetuoasă a unei
personalități cu trasături în plină formare.
2.
Copilul meu preadolescent…
În literatura de specialitate, perioada şcolară
mijlocie sau
preadolescenţa, pubertatea (10/11 – 14/15
ani) este prezentată din două
perspective diferite: o perspectivă pozitivă, optimistă care concepe preadolescentul,
respectiv, adolescentul ca pe nişte persoane echilibrate, deschise şi sincere
şi o altă perspectivă predominant negativă, pesimistă conform căreia
preadolescentul și adolescentul sunt mai degrabă persoane impulsive, cu
comportamente deseori dezechilibrate, cu tulburări emoţionale de factură
sexuală.
Adolescenţa, inclusiv preadolescenţa, se
caracterizează prin transformări fizice, emoţionale şi cognitive extreme, prin
accelerarea pulsiunilor sexuale, prin intensitatea stărilor afective, prin instabilitatea
şi violenţa lor, prin trebuinţa de a face diverse alegeri, precum şi prin
nevoia de a se conforma aşteptărilor grupului de aceeaşi vârstă. Toţi aceşti
factori exercită o presiune asupra adolescentului contribuind la sporirea
emoţionalităţii specifice acestei vârste.
Majoritatea teoriilor dezvoltării, dar în special
teoriile psihanalitice, descriu această perioadă ca fiind încărcată de
frământări şi stres, de „agitaţie şi revoltă”, de „criză”, „dezechilibru” şi
negaţie”, de „contestaţie”, „nonconformism” şi „opoziţie”. Contestarea este o consecinţă directă a
tendinţei de afirmare a personalităţii, o nevoie a adolescentului de a se
distinge faţă de adult, nu de a-l imita.
Respectarea şi satisfacerea nevoilor
preadolescenţilor asigură o dezvoltare armonioasă a personalităţii acestora şi
reprezintă o garanţie pentru o adaptare flexibilă la viața de zi cu zi. Există
patru mari categorii de nevoi în strânsă legătură cu echilibrul emoţional al
copilului (Ana Muntean, 2009): nevoia de dragoste şi securitate, nevoia de
experienţe noi, de stimulare, nevoia de a fi lăudat şi recunoscut ca fiind
capabil, nevoia de responsabilităţi.
În
cazul acestei perioade de dezvoltare, criza
este considerată a fi calea către maturizare, de aceea absenţa ei ar avea
semnificaţie patologică. Crizele severe pot fi distinse ca fiind cu aspect de dezechilibru psihic (adolescentul pare închis în sine) sau cu aspecte disociative (imaginea de sine nu
este acceptată, poate fi prezentă uneori o scindare a personalităţii, însoţită
de elemente bizare care depăşesc limitele originalităţii simple). Atitudinea mediului familial faţă de diferitele forme ale crizei
determină într-o măsură semnificativă modul în care aceasta se derulează.
3.
“Copilul meu are probleme”…
Fiind părintele unui preadolescent cu probleme
emoționale sau comportamentale se adaugă noi provocări pentru sarcina deja
dificilă de a crește un copil. Preadolescenții devin tulburați pentru varii motive
și atunci când se întâmplă acest lucru părinții sunt obligați să învețe noi
strategii de supraviețuire de zi cu zi, în timp ce, în același timp, trebuie să
caute soluții pentru a ajuta preadolescentul în rezolvarea problemelor sale.
Părinții
preadolescențior cu probleme au nevoie de consiliere de specialitate și sprijin.
În literatura de specialitate s-au creionat câteva principii generale care respectate ajută părinții să stea pe drumul
cel bun.
J
Conectați-vă
cu preadolescentul dvs.
Păstrați o legătură puternică cu preadolescentul dvs., inclusiv o
comunicare eficientă.
J
Priviți situația preadolescentului dvs.
dintr-o perspectivă diferită. O
abordare des folosită de către terapeuți, tehnica reîncadrării, este de a
vizualiza o situație sau un comportament diferit de ceea ce ați făcut până în
acel moment. Uitându-se la situație cu alți ochi, părinții și preadolescenții
pot descoperi cauzele comportamentului și modalitățile de acțiune.
J
Apelați la ajutor profesionist. Avantajele
de a căuta ajutor profesionist pentru un preadolescent cu probleme includ:
expertiză în depistarea cauzelor care declanșează comportamentul, în
identificarea tipului de intervenție necesar, sprijin în rezolvarea problemelor
semnalate.
J
Recunoașteți atunci când preadolescentul
are probleme. Ceea ce au în comun preadolescenții cu
probleme emoționale sau comportamentale este faptul că necazurile lor sunt
declanşate de dureri de creștere, normale în dezvoltarea lui. Acceptarea
faptului că aveți un preadolescent care are nevoie de o atenție suplimentară și
de îngrijire este un pas important în
obținerea controlului situației.
J Știu să acționez în
cazul unei crize! Cele mai
dese situații de criză sunt declanşate de instabilitatea emoţională a
preadolescentului. Copilul poate fi învăţat din timp cum să facă faţă situaţiilor
stresante.
J Ai grijă de tine! Poate părea un paradox, dar atunci când un părinte se
ocupă de un preadolescent cu probleme emoționale sau de comportament
focalizarea nu poate fi pe acesta tot timpul. Sigur, acesta are
nevoie de ajutor, de atenție și intervenție, dar, în scopul de a oferi aceastea
zi de zi, este important pentru părinte să-și ofere timp pentru a se reenergiza și regrupa.
Cristina
Frank descrie câteva probleme de
comportament ale preadolescenţilor, conturând modalităţi de abordare a acestora.
J Preadolescentul
pare că te urăște. Nu cu mult timp în urmă copilul
tău era dulce și te implora să vii în excursie cu clasa. Aparent peste noapte,
el începe să te trateze urât, comentând orice sugestie venită de la tine. Rememorând,
vei vedea că ați mai trecut prin asta înainte, atunci când la 2 ani striga
"nu!", acum , în schimb, pare că te privește cu ură. E foate greu
pentru părinți atunci când acest lucru se întâmplă. Dar o caracteristică a
adolescenței este tendința de separare și de căutare a identității, și mulți
copii au nevoie să-și respingă părinții, cu scopul de a-și găsi propria
identitate. Adolescenții se concentreză pe prietenii lor mai mult decât pe familiile
lor, ceea ce este normal.
Modalitate de abordare: Uneori, părinții se simt atât de răniți de tratamentul preadolescentului
lor încât răspund prin respingere, ceea ce este o greșeală. "Adolescenții
știu că au încă nevoie de părinții lor, chiar dacă ei nu pot admite",
spune Goldman. Ca părinte, trebuie să stai calm și să încerci să reziști
acestei faze de rebeliune, care de obicei trece (spre 16 sau 17 ani). Bineînțeles
că, dacă preadolescentul are comportamente inacceptabile, trebuie intervenit. O
soluție bună, de modă veche, e abordarea : "Dacă nu poți spune ceva
frumos, nu spune nimic." Părintele trebuie să-i permită preadolescentului să
știe că este aici pentru el, indiferent
de situație, și cel mai probabil acesta va lăsa garda jos și va avea
încredere în el.
J Dispozitivele de comunicare sunt viața lor. Este
ironic faptul că formele de comunicare de genul telefonie mobilă, mail,
Facebook etc te fac mai puţin comunicativ, cel puțin cu oamenii cu care trăieşti
. "Să fie în rețea cu prietenii lor este esențial pentru majoritatea
adolescenţilor," spune Goldman.
Modalitate de abordare: Problema trebuie privită în ansamblu,
în sensul observării modului de funcţionare a preadolescentului acasă, la
şcoală, în asumarea responsabilităţilor. De asemenea trebuie impuse restricţii
în utilizarea acestor dispozitive: ex. oprirea computerului cu cel puțin o oră
înainte de culcare, contolul parental în online pentru a monitoriza utilizarea
unor site-uri web discutabile.
J
Nu respectă ora de venit acasă. "Adolescenţii pun limitele la
încercare", explică Goldman. "Dar adevărul e că ei doresc, de fapt
limite, astfel încât părinții trebuie să păstreze regulile stabilite."
Modalitate de abordare: Ar fi util ca părintele să afle, prin
comparaţie cu regulile impuse de părinţii prietenilor copilului, dacă ora stabilită de acesta este rezonabilă.
Goldman sugerează ca părintele să ofere preadolescentului o perioadă de grație
de 10 minute, iar în cazul în care acesta sfidează regula în continuare trebuie
aplicate consecințele stabilite în prealabil împreună cu acesta (ex: nu iese
afară în următoarele 2 zile) .
J Stă cu copii
care nu vă plac. Preadolescentul tău este
prieten cu copii îmbrăcaţi în haine ciudate, cu
piercing-uri
pe corp, gălăgioşi…
Modalitate de abordare: Specialiştii sfătuiesc părinţii să
nu evalueze prietenii copilului lor după aspectul exterior. Adolescenții sunt
foarte atașaţi de prietenii lor aşa că orice critică la adresa acestora e o
critică personală. Dacă ştiţi că a intrat într-un grup de adolescenţi cu
probleme, o convorbire sinceră cu copilul este necesară. Puteţi solicita şi
ajutor profesionist: consiliere sau terapie de familie.
J Totul e un teatru. Orice lucru mărunt stârneşte suspine, strigăte,
trântitul uşii… Preadolescentul simte lucrurile intens, astfel încât ceea ce
poate părea că nu e mare lucru pentru tine este extrem de important pentru el.
Modalitate de abordare: Părinții au tendința de a banaliza
importanța lucrurilor în viața adolescenților. "Ascultă și
simpatizează", spune Bartell. Și “pune-te în locul lui - pentru că, la urma
urmei, ai fost o dată acolo şi tu”.
Bibliografie:
Badea, Victor. Tehnici de
intervenţie în consilierea psihologică a preadolescenţilor. Suport de curs - Consilieri şcolari mai bine pregătiţi pentru
elevii de gimnaziu – program de formare
continuă de specialitate de tip „blended learning” (POSDRU/87/1.3/S/63906).
Cristina, Frank. Probleme de comportament ale
adolescenţilor. Parenting Center
Lane David, Miller, Andrew. Child and adolescent therapy: a handbook.
Open University Press, Buckingham 1997
Marcelli, Daniel, Braconnier, Alain. Tratat de psihopatologia adolescenţei.
Bucureşti: Editura Fundaţiei Generaţia, 2006
Mitrofan Iolanda
(coord.). Psihopatologia, psihoterapia şi
consilierea copilului. Bucureşti: Editura SPER, 2001
Muntean, Ana. Psihologia dezvoltării umane. Iaşi: Editura Polirom, 2009
Jacques, Salome. Mami, tati, mă auziţi?. Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2007
Ursula Şchiopu,
Verza, E. Psihologia vârstelor.
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1995
A Parent's
Guide to Surviving the Teen Years. kidshealth.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu