vineri, 22 octombrie 2010

Combaterea violenţei în şcoli



Seminarul "Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi copii" face parte din proiectul Tinerii împotriva violenţei, finanţat din Fondul Social European şi implementat de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în colaborare cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Agenţia OSC şi Organizaţia Salvaţi Copiii.

Obiectivul general al proiectului "Tinerii împotriva violenţei" vizează dezvoltarea unor structuri şi mecanisme de informare, formare, monitorizare şi comunicare la nivel local, regional şi naţional în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenelor de violenţă în şcoală.

Scopul seminarului "Combaterea violenţei în şcoli - o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi copii" a vizat crearea unui mediu interactiv de comunicare şi dezbatere cu privire la această problematică, în vederea găsirii soluţiilor celor mai potrivite pentru preîntâmpinarea şi gestionarea situaţiilor de violenţă în şcoli.



Atunci când sunt în mod frecvent confruntaţi cu situaţii de violenţă, copiii:
- devin retraşi, nesiguri, lipsiţi de încredere în sine şi în ceilalţi;
- nu se pot concentra pentru activităţile şcolare;
- au un randament şcolar în scădere;
- au dificultăţi de comunicare cu cei de aceeaşi vârstă pe care îi evită ori faţă de care devin agresivi;
- pot fi evitaţi la rândul lor de ceilalţi copii;
- pot trăi cu teama de a merge la şcoală;
- pot manifesta dureri de cap, dureri abdominale, tulburări de somn.
Atunci când îşi însuşesc modele violente de comportament, copiii:
- au fost de cele mai multe ori la rândul lor victime ale unor comportamente violente;
- nu cunosc alternative de rezolvare a problemelor;
- nu au dezvoltate abilităţi de gestionare a emoţiilor şi autocontrol;
- pot ajunge să considere violenţa un fapt obişnuit.
Comunicarea nonviolentă în spaţiul şcolii:
- reduce conflictualitatea;
- dezvoltă relaţii pozitive;
- îmbunătăţeşte performanţa şcolară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu