joi, 1 aprilie 2010

Cu drag de tine… (3)



Recomandăm : Drumul către Santiago (partea a III-a)
http://www.121.ro/articole/art7653-drumul-catre-santiago-partea-a-iii-a-p2.html

(O femeie singură să pornească la drum cu rucsacul în spate? 900 km pe jos într-o ţară străină, a cărei limbă poate nu o cunoaşte? O româncă în Spania? Şi pentru ce? Autocunoaştere, căutarea liniştii, mediaţie în mers? Cătălina Murariu, Zully Mustafa, Ramona Venturini şi Veronica Drăgoi povestesc despre Camino de Santiago.)

Mă bag şi eu în vorbă :)…

1. Cum arăta o zi din viaţa ta de pelerin?
Trezirea înainte de 6, în vârful picioarelor… Întotdeauna am avut nevoie de momentele mele de linişte dimineaţa… lucru care pare imposibil de realizat atunci când împarţi o cameră poate cu 50 de persoane… aşa că mă trezeam uneori prima… ca să-mi tihnească. Când prindeam foşnetul dormitorului, strângeam rapid lucrurile în rucsac şi porneam la Drum… Mergeam până în jur de 12-13, cazare în refugiu, spălat şi-apoi bântuiam până seara pe străzile oraşului… În jur de ora 22 eram în pat… şi, în general, râdeam pe înfundate de sforăitul unor colegi de dormitor până adormeam. Cam asta era rutina unei zile… Şi totuşi nicio zi nu semăna cu alta… pentru că în fiecare zi vezi oameni şi locuri noi, simţi parfumuri şi emoţii noi, auzi sunete şi zgomote noi. Dacă aţi şti ce frumos cântă pietrele sub paşii tăi!

2. Ce înseamnă "casa" pe Camino?
M-am simţit în fiecare clipă şi-n fiecare loc Acasă.

3. Care erau obstacolele/dificultăţile cu care aveai de furcă?
Pe Camino am experimentat revelaţia unei vieţi trăite fără sentimente de îngrijorare! Deşi eram într-o ţară străină, pe un drum necunoscut, “pierduţi” pe cărări arse de soare, departe de civilizaţie, neştiind unde vom dormi, unde-i următoarea fântână… e incredibil cum nici măcar o clipă n-am încercat senzaţia de nelinişte sau teamă! N-am avut realmente nicio problemă pe Drum… Dificil a fost doar urcuşul muntelui spre O Cebreiro pe o ploaie cumplită… Dar în refugiul de La Faba am fost întâmpinaţi de căldura oamenilor şi a ceaiului aburind… astfel că singurul moment dificil se asociază cu una din cele mai frumoase seri din călătoria noastră.

4. Care erau motivele de bucurie?
Fiecare clipă era un moment de bucurie… Mi-amintesc că eram fericită… pentru simplu fapt că respiram, că eram acolo, departe, singuri (sau nu!), liberi în “Câmpul de stele”… Una din lecţiile pe care le aprofundezi pe Camino: Ai nevoie de foarte puţine lucruri pentru a fi fericit!!!

5. Care era relaţia ta cu tine (trup şi suflet) şi cu mediul (natura şi oamenii)?
Pe Camino am încercat să devin Camino – cărarea de sub picioarele mele, sau câmpul, sau cerul, sau berzele, sau norii, sau pietrele, nenumăratele pietre... Şi am primit revelaţia... unor lecţii de viaţă! Prima lecţie trăită pe Camino e profunda comunicare cu natura… Cu fiecare pas pe care-l faci te pierzi în peisaj: în lanurile nesfârşite de grâu, în flori, în gâze, în roşul cireşelor, în boabe de struguri, în zeama murelor, în foşnetul frunzelor, în adierea vântului, în praful cărărilor… În timp ce mergi eşti într-o stare de pace şi contemplaţie… se realizează un Echilibru între fizic şi psihic... Cunoşti multă lume pe Drum. Cu unii dezvolţi relaţii profunde, cu alţii doar poveşti sau zâmbete… Au fost câteva refugii pe Camino în care ni s-a predat admirabil o altă lecţie: Iubirea necondiţionată către toate fiinţele, animalele, creaţia… Şi-atunci am stat toţi la aceeaşi masă, şi-am împărţit frăţeşte mâncarea şi vinul… şi liniştea, şi pacea, şi gândul, şi speranţa…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu