PROIECT! Ministerul Educatiei a publicat proiectul calendarului de inscriere in invatamantul primar

Citeste mai multe AICI: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-19222430-clasa-pregatitoare-2015-ministerul-educatiei-publicat-proiectul-calendarului-inscriere-invatamantul-primar-16-februarie-incepe-inscrierea-copiilor-clasa-pregatitoare.htm

(clik pe poza din articol pentru a vedea calendarul!)

Before you speak... THINK!

Scrisoare de la un profesor bun catre un parinte bun

"Îndrăznesc să îți spun ce simte un profesor bun atunci când, deși face tot ce poate pentru copilul tău, nu-i poate pune, la sfârșitul zilei, decât note proaste.

Care este misterul din spatele următoarei tipologii de copil: este isteț, comunicativ, descurcăreț și activ – are o inteligență observabilă – și totuși obține scoruri mediocre, are nevoie de sprijin, reveniri și strategii exprese de recuperare? De ce același program educațional – în varianta lui cea mai fericită – produce în unul transformări extraordinare, revelații ale propriilor pasiuni și satisfacții intelectuale adevărate, iar pentru chiar colegul lui de bancă, declanșează renunțări și plictis?

Probabil că te-ai asigurat, ca și mine, că faci tot ce-ți stă în putință pentru traseul lui academic: ai ales cea mai bună școală, te-ai zbătut să fie în grațiile celei mai bune învățătoare, l-ai dat la cei mai buni meditatori din oraș, l-ai înscris la cursuri de limbi străine, l-ai dus, pe rând, la vreo trei sporturi, i-ai cumpărat tot ce ți-a cerut, i-ai dat întotdeauna tot ce e mai bun.

De ce”cheița” copilului tău nu se întoarce de la sine, de ce nu-i zbârnâie pur și simplu mecanismul, de vreme ce lui nu-i lipsește nimic?...."

Citeste continuarea articolului AICI!

Trebuiau să poarte un nume...

"Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii -
"Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III".
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt?
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu."

Marin Sorescu - Trebuiau să poarte un nume

Dincolo de cuvinte... Mihai Eminescu...

15 ianuarie: 165 de ani de la nașterea poetului, Mihai Eminescu...

 

Adolescenţa (14 - 18 ani)

Caracteristica acestei perioade este experimentarea. De-a lungul copilăriei, copiii se străduiesc să îşi dezvolte independenţa pe care încearcă să o pună în practică în această perioadă. Experienţele din copilărie ar fi trebuit să le dezvolte competenţele, încrederea şi imaginea de sine care să îi ajute în adolescenţă şi ca viitori adulţi, prin posibilitatea de a practica, de a învăţa din propriile greşeli şi de a-şi dezvolta abilităţi care să îi înveţe cum

să facă faţă cu bine noilor provocări.

De-a lungul anilor au învăţat cum să îi respecte pe ceilalţi, cum să rezolve conflictele fără violenţă, cum să îşi comunice sentimentele constructiv şi cum să susţină atât propriul punct de vedere, cât şi pe al altora. Acum, ei trebuie să folosească aceste abilităţi pe cont propriu, separându-se tot mai mult de părinţii lor.

Adolescenţa este o perioadă foarte interesantă, copilul fiind aproape adult şi capabil să comunice cu părinţii despre aproape orice. Copiii din această etapă se pot gândi la propriile idei noi, dezvoltându-şi sistemul de valori şi traseul pe care vor să îl urmeze.

Toate acestea înseamnă schimbări majore în relaţia copil – părinte şi cu siguranţă vor mai exista schimbări de-a lungul dezvoltării. Este important ca toate aceste schimbări să fie luate ca adevărate oportunităţi de a-i învăţa pe adolescenţi cum să ia decizii corecte, cum să rezolve conflicte şi cum să facă faţă unui eşec.

Sarcina principală a adolescentului în această perioadă este de a găsi propria identitate. Sarcina principală a părintelui în acestă etapă de dezvoltare a copilului este de a-şi îmbunătăţi relaţia cu acesta, dezvoltându-i totodată independenţa.

Identitatea

În această etapă, copiii au puterea să se manifeste aşa cum doresc ei, nu cum se aşteaptă părinţii lor. Ei pot să se exprime printr-o schimbare bruscă în alegerile lor legate de muzică, haine, coafură, prieteni, credinţe, preferinţe alimentare, activităţi extraşcolare, interese academice sau planuri pentru viitor. Uneori părinţii pot crede că ceea ce au învăţat copiii lor se poate pierde, pentru că aceştia încep să aibă propriile convingeri religioase şi politice, nu mai merg la slujbele religioase, îşi vopsesc părul în culori neobişnuite sau poartă haine bizare.

Ceea ce se întâmplă în această perioadă este doar ceea ce a experimentat copilul în perioada preşcolară. Ce au experimentat preşcolarii tactil şi gustativ, vor experimenta apoi ca adolescenţi cu propria identitate. Vor încerca în diferite moduri să afle ce li se potriveşte. Pentru a putea face asta, ei vor trebui să renunţe la vechile obiceiuri. Sunt ca nişte omizi, care se pregătesc să se transforme în fluturi.

Este obișnuit ca adolescenţii să experimenteze activităţi diferite de cele ale propriilor părinţi. Ei ascultă genuri de muzică pe care părinţii lor nu le preferă şi îşi susţin punctele de vedere diferite faţă de cele ale părinţilor. Devenind astfel foarte diferiţi faţă de părinţii lor, vor fi mult mai capabili să afle cine/cum sunt, care este propria lor identitate.

Uneori în această perioadă, tinerii pot experimenta lucruri care pot fi dăunatoare propriei sănătăţi precum: consumul de droguri şi alcool, relaţii de cuplu şi sex. Ei vor inţelege greu că acestea pot fi dăunătoare. Creierul lor nu este încă complet dezvoltat, acele părţi ale creierului care ne ajută să prezicem consecinţele, să planificăm şi să cântărim opţiunile nu sunt încă pe deplin formate, concluzia fiind că adolescenţii uneori fac lucruri riscante pentru că ei cred ca lor nu li se pot întâmpla lucruri neplăcute.

În acest timp, încrederea dintre părinţi şi copii, consolidată în timp, devine extrem de importantă. Adolescenţii au nevoie să ştie că se pot întoarce la părinți fără frică, pentru informaţii şi sfaturi. Copiii nu îşi doresc să fie controlaţi, dar ei au nevoie să ştie că dumneavoastră sunteţi acolo, aproape, pentru a le oferi informaţii clare şi oneste într-un mediu sigur şi structurat.

Toate aceste competenţe care le sunt dezvoltate din copilăria mică, de a face alegeri independente, de comunicare, de rezolvare a conflictelor, îl ajută pe adolescent să facă faţă schimbărilor din această perioadă. Este important să vă amintiţi că aceste competenţe nu sunt încă pe deplin dezvoltate, ei vor continua să le dezvolte mulţi ani de acum înainte.

Aşa cum aţi securizat mediul, le-aţi oferit informaţii şi i-aţi sprijinit când erau mici, la fel puteţi face şi acum. Ei îşi testeză aripile şi cad uneori, dar cu ajutorul dvs. vor învăţa să zboare.

Consolidarea relaţiei dintre părinte şi copil

Legătura părinţilor cu proprii copii începe înainte ca aceştia să se nască. Prin construirea încredererii şi consolidarea ataşamentului la vârste mici, aţi modelat relaţia care îi va ajuta să devină adulţi. Copiii sunt mult mai predispuşi să treacă cu bine prin adolescenţă dacă relaţia cu părinţii lor este caldă, prietenoasă şi bazată pe iubire, stabilă, consecventă şi predictibilă.

Adolescenţii care au o relaţie strânsă cu părinţii, sunt mult mai predispuşi să:

– aibă relaţii pozitive cu alţi adolescenţi şi adulţi

– aibă încredere în părinţi şi să dorească să menţină acest sentiment;

– răspundă celorlalţi cu respect şi empatie;

– aibă încredere în sine şi stimă de sine crescută;

– fie mai cooperanți cu ceilalţi;

– fie sănătoşi mental;

– asculte şi să țină cont de sfaturile părinţilor;

Părinţii pot construi o relaţie strânsă cu copiii lor adolescenţi, interacţionând cu aceştia în moduri pozitive şi distractive. Când tinerii se simt bine petrecând timp cu părinţii lor, sunt relaxaţi să discute cu aceştia sunt dornici să le asculte sfaturile, doresc să menţină o relaţie pozitivă cu ei, interpretează intenţiile părinţilor ca fiind de protecție şi nu de control şi petrec mai mult timp cu ei.

Încercările de a controla sau de a pedepsi adolescenţii contribuie la dezvoltarea de resentimente, furie, lipsă de onestitate şi rezistenţă. Adolescenţii care văd că părinţii îi controlează sau intervin în viaţa lor, vor adopta un comportament de evitare şi sunt mult mai predispuşi să devină anxioşi şi depresivi. Ei se vor teme să discute cu părinţii lor despre ceea ce îi preocupă, vor petrece mai puţin timp cu ei şi vor respinge toate sfaturile

primite de la aceştia.

Această etapă oferă părinţilor o ultimă oportunitate de a-şi ajuta copiii să devină independenţi, să-şi dezvolte abilităţile de a lua decizii singuri, într-un mediu sigur şi suportiv.

Părinţii îşi pot ajuta adolescenţii să devină independenţi prin:

– Respectarea ideilor copiilor, chiar şi atunci când sunt diferite de ale lor;

– Încurajarea copiilor să descopere ce calităţi au;

– Oferirea de iubire necondiţionată;

– Purtarea de discuţii de la egal la egal;

– Manifestarea de încredere în abilităţile copiilor de a lua decizii şi de a face faţă

consecinţelor deciziilor luate;

– Respectarea sentimentelor copiilor;

– Spijinirea copiilor atunci când greşesc;

– Încurajarea copiilor să nu se descurajeze după ce au avut un eşec;

– Luarea în considerare a punctului de vedere al copiilor atunci când ei se simt nedreptăţiţi;

– Negocierea de soluţii pentru rezolvarea divergenţelor.

Independenţa adolescenţilor este încurajată când părinţii au încredere în ei şi îi respectă.

Vârsta şcolară (6 – 13 ani)

Această perioadă este foarte importantă pentru viaţa copiilor şi a părinţilor lor. În această perioadă cei mai mulţi copii încep şcoala. Când copiii încep să meargă la şcoala, lumea lor se schimbă. Ei trebuie să înveţe rapid să se descurce singuri, fără părinţi, să stea împreună cu alţi copii, necunoscuţi şi să facă faţă cerinţelor mai multor adulţi. Ei vor trebui să înveţe şi să respecte noi programe şi rutine. Cele trei aspecte importante pentru această etapă sunt: 1) temperamentul; 2) relaţiile cu ceilalţi copii; 3) pubertatea.

Temperamentul

Noile provocări care apar odată cu începerea şcolii au tendinţa de a evidenţia diferenţele dintre temperamentele copiilor. Fiecare copil se naşte cu un temperament. Fiecare dintre noi are un mod special în care percepe lumea din jur, un mod care este înnăscut şi care nu poate fi schimbat. Fiecare temperament are puncte tari şi provocări. Temperamentul copilului influenţează foarte mult modul în care acesta se comportă la şcoală.

Cele mai importante caracteristici ale temperamentului sunt: 1) nivelul de activare

comportamentală; 2) ritmicitatea; 3) deschiderea spre nou; 4) adaptabilitatea; 5) gradul de distractibilitate; 6) persistenţa; 7) intensitatea.

Nivelul de activare comportamentală. Unii copii sunt hiperactivi, vor tot timpul să alerge, să sară sau să se caţăre. Ei stau foarte greu liniştiti, chiar şi la masă. Par să fie mereu în mişcare, în vreme ce alţi copii sunt inactivi şi preferă activităţile liniştite, precum răsfoitul unei cărţi, reviste sau realizarea unui puzzle. Există şi copii care au un nivel de activare comportamentală undeva la mijloc între cele două extreme.

Ritmicitatea. Unii copii au ritmuri predictibile. Li se face foame la intervale regulate de timp, se trezesc, adorm şi merg la baie aproximativ la aceeaşi oră în fiecare zi. Alţi copii au schimbări de ritm. Este posibil să le fie foame la amiază într-o zi şi să nu le fie în după-amiaza zilei următoare. Ei se pot trezi foarte devreme luni, dar să doarmă până târziu marţi. Alţi copii au gradul de ritmicitate undeva între cele două extreme.

Deschiderea spre nou. Unii copii sunt deschişi la situaţii noi. Ei zâmbesc străinilor, încearcă să se împrietenească cu grupuri noi de copii şi să se joace cu ei, îşi fac uşor prieteni, adoră să încerce feluri noi de mâncare şi să meargă în locuri noi. Alţi copii sunt reticenţi la nou. Ei se ascund sau sunt reci cu străinii, se integrează greu în grupurile noi de copii, resping felurile noi de mâncare şi evită să meargă în locuri noi. Alţi copii au

reacţii care pot oscila între cele două extreme.

Adaptabilitatea la schimbare. Unii copii se adaptează repede la schimbările de program, loc sau oameni. Ei pot să se obişnuiască cu o schimbare de program sau de profesor într-o zi sau două. Însă sunt şi copii care se adaptează mai greu. Se poate să treacă o lună pentru a se obişnui cu o schimbare de program sau cu un profesor nou. Alţi copii au gradul de adaptabilitate situat undeva între cele două extreme.

Gradul de distractibilitate. Atenţia unor copii este uşor de distras. Se mută dintr-un loc în altul, în funcţie de ceea ce văd sau de ceea ce aud în acel moment şi termină foarte greu o sarcină de lucru deoarece atenţia lor este mereu distrasă de alte lucruri. Dar când sunt trişti sau dezamăgiţi, este foarte uşor să le distragem atenţia şi să îi înveselim. Sunt şi copii care nu sunt uşor distractibili. Ei pot sta liniştiţi să citească mult timp, însă atunci când sunt înfometaţi sau trişti, este foarte greu să le distragem atenţia. Alţi copii au

gradul de distractibilitate undeva între cele două extreme.

Perseverenţa. Unii copii sunt foarte perseverenţi, nu părăsesc sarcina de lucru până când nu reuşesc să o termine. Ei au un obiectiv în minte şi continuă să lupte să îl atingă. Ei nu renunţă în faţa noilor provocări şi nu este uşor să îi convingem să se oprească, dacă ei nu doresc asta. Alţi copii sunt mai puţin persistenţi. Dacă cad, ei nu se mai ridică, dacă nu reuşesc să facă repede un puzzle, îşi pierd interesul. Este foarte uşor să îi convingem pe aceşti copii să se oprească din ceea ce fac. Sunt şi copii care au un grad de perseverenţă situat între cele două extreme

Intensitatea. Unii copii au reacţii emoționale foarte intense în diferite situaţii şi evenimente. Dacă au o dificultate în a realiza puzzle-ul, încep să ţipe şi să arunce piesele.  Ei îşi exprimă tristeţea şi furia într-un mod foarte intens, dar acelaşi lucru se întâmplă şi cu sentimentul de fericire. Ei plâng tare când sunt supăraţi şi râd cu gura până la urechi când sunt fericiţi. Ştim mereu care sunt sentimentele lor. Alţi copii au reacţii liniştite. Când sunt supăraţi, plâng liniştit, când sunt fericiţi, zâmbesc fără zgomot. Este dificil să ştim care sunt sentimentele acestor copii. Există şi copii care au reacţii emoționale situate

undeva între cele două extreme.

De ce contează temperamentul?

Temperamentul copiilor are o influenţă puternică asupra integrării lor în mediul şcolar. Unii copii vor găsi noul mediu interesant şi palpitant, se vor adapta repede la noile

rutine şi se vor bucura să își facă noi prieteni. Alţii vor găsi noul mediu stresant, vor avea

nevoie de timp să se adapteze la noile rutine şi le va fi dificil să îşi facă prieteni noi.

Deşi nu este posibil să schimbăm temperamentul unui copil – de exemplu, de a face un copil activ dintr-unul inactiv - putem identifica punctele forte ale fiecărui copil pentru a le încuraja. De asemenea, putem identifica provocările fiecărui copil şi putem crea un mediu favorabil, care să îi permită fiecărui copil să reuşească să facă faţă situaţiilor cu care se confruntă.

Asemănările şi deosebirile între temperamentul copilului dvs şi al dvs ca părinte - sau între temperamentul copilului dvs. şi cel al cadrului didactic pot afecta foarte mult aceste relaţii. Gândiţi-vă la un părinte care nu este foarte activ. Acestui părinte îi place să stea în casă, să citească în linişte şi să asculte muzică în surdină. Ce s-ar putea întâmpla în cazul în care acest părinte are un copil cu un nivel ridicat de activare comportamentală? Ce se va întâmpla în cazul în care acest copil este ţinut în casă şi se aşteaptă de la el să stea liniştit? Părinţii care recunosc o diferenţă de nivel de activare comportamentală vor fi

capabili să îşi ajusteze aşteptările şi să găsească modalităţi de a satisface nevoile copilului. Părinţii care nu îşi dau seama că, comportamentul unui copil ar putea fi din cauza diferenţelor temperamentale, vor crede că, copilul este „rău”. Este foarte important pentru părinţi să se gândească la temperamentelor lor şi să ia în considerare cât de bine se potrivesc cu temperamentele copiilor lor. Acest lucru ne poate ajuta să înţelegem motivele pentru care apar multe conflicte familiale.

Asemănările dintre temperamentul dvs şi cel al copilului dvs au puternice influenţe în relaţia dvs. cu acesta. Pentru a avea o relaţie sănătoasă cu copilul dvs, este important să cunoaşteţi rolul temperamentului în comportamentul copilului şi în comportamentul dvs. Înţelegerea temperamentului ne poate ajuta să înţelegem cauzele conflictelor dintre părinţi şi copii. De asemenea ne ajută să înţelegem de ce pedeapsa corporală nu este eficientă.

Temperamentul nu poate fi schimbat, dar putem găsi moduri de rezolvare a conflictelor fără ceartă şi bătaie. Putem găsi mijloace prin care să ne acceptăm şi respectăm diferenţele.

Relaţiile cu alţi copii

În timpul anilor de şcoală, relaţiile sociale ale copiilor devin tot mai importante. Interesul lor crescut pentru legarea de prietenii este un semn al independenţei. Lumea lor se extinde. Ei învaţă despre cum gândesc, ce cred și cum se comportă ceilalţi. Uneori, părinţii îşi faci griji despre toate aceste noi influenţe asupra copiilor lor. Ei ar putea simţi că pierd controlul asupra a ceea ce fac copiii lor, modului în care aceştia îşi petrec timpul şi asupra contextelor la care sunt expuşi. Dar aceasta este o parte necesară şi importantă a dezvoltării copiilor. În această etapă, ei învaţă multe despre alţi oameni şi despre ei înşişi.

În această etapă, copiii au pentru prima dată probleme complicate. Ei trebuie să înveţe cum să gestioneze un conflict cu alţi copii, divergenţe de opinii, să fie demni, să înţeleagă

loialitatea şi să dea dovadă de bunătate chiar şi atunci când alţii nu fac asta.

Baza pentru succesul copiilor în această etapă a fost pusă de la naştere şi până în prezent. Dacă şi-au dezvoltat până acum abilităţile de conştientizare a propriei persoane, stima de sine, competenţă şi încredere, ei pot face faţă acestor noi provocări.

–         Copiii care au o părere bună despre ei înşişi, care se văd ca fiind atenţi şi capabili sunt mult mai predispuşi să ia decizii corecte.

Cei care au observat că părinţii lor îşi rezolvă conflictele, supărările şi problemele fără agresivitate şi violenţă sunt mult mai predispuşi să îşi rezolve propriile conflicte în mod paşnic.

–         Cei care au învăţat de la părinţi să asculte, să comunice şi să îi trateze pe cei din jur cu respect sunt mult mai predispuşi să se poarte în acest fel cu colegii și profesorii lor.

–         Cei care se simt sprijiniţi şi acceptaţi de părinţii lor, sunt mult predispuşi să le ceară sfaturi şi ajutor.

Tot ceea ce au făcut părinţii până acum pentru a construi relaţii sănătoase, puternice şide încredere cu copiii lor le oferă celor mici puterea de a gestiona situaţii dificile şi de asemenea încredere pentru a cere ajutor părinţilor. Gestionarea relaţiilor sociale este o mare provocare. Copiii vor face greşeli. Încă nu înţeleg tot ce înţeleg adulţii, dar prin încercare şi eroare vor învăţa foarte multe despre persoanele din jur şi despre ei înşişi.

Responsabilitatea majoră a părinţilor în această perioadă este să le ofere copiilor lor sprijin şi îndrumare. Rolul lor este să le arate cum să comunice eficient, cum să dea dovadă de bunătate, cum să ofere ajutor, cum să îşi repare greşelile, cum să fie loiali şi cum să acţioneze cu integritate. Aratându-le cum să se comporte cu ceilalţi, lucraţi la atingerea obiectivelor dvs. pe termen lung. Prin consolidarea stimei lor de sine şi a sentimentului de încredere în dvs., puneţi bazele tranziției în bune condiţii către independenţa din timpul adolescenţei.

Pubertatea

La sfârşitul acestei etape, copiii intră la pubertate. În această perioadă au loc schimbări importante, atât fizic, cât şi emoţional. Corpurile lor se schimbă, însă deşi încep să arate ca adulţii, tot copii rămân. Hormonii le pot schimba dispoziţia emoțională. Ei vor din ce din ce mai multă independenţă, dar este posibil să nu aibă abilităţile necesare pentru a lua propriile lor decizii. Ei realizează că principiile şi convingerile lor pot fi diferite de cele ale părinţilor lor. De asemenea, ei încearcă să înţeleagă cine sunt, ca indivizi.

Toate aceste modificări pot naşte conflicte între părinţi şi copii. La fel cum au făcut atunci când au fost mici, la această vârstă copiii vor să ia propriile decizii. Dar deciziile sunt mai mari acum şi au consecinţe pe măsură. Deci, părinţii se îngrijorează cu privire la siguranţa copiilor lor, ei se tem că, copiii lor vor avea probleme sau vor face năzbâtii la şcoală, îşi fac griji că prietenii copiilor lor îi vor influenţa negativ.

Dacă părinţii şi-au încurajat copiii să decidă singuri când aceştia aveau 2, 4 sau 6 ani, oferindu-le informaţii într-un context sigur, este foarte probabil ca aceştia să traverseze această perioadă fără probleme. Responsabilitatea principală a părinţilor în această perioadă este să îşi protejeze copiii, respectându-le nevoia de independenţă.

Pentru a putea realiza acest lucru, părinţii trebuie să:

– găsească moduri prin care să rămână lângă copiii lor fară a-i constrânge.

– fie dispuşi să asculte, să discute şi să ofere sfaturi.

– încerce să înţeleagă emoţiile din spatele comportamentelor copiilor lor.

– demonstreze că ei vor fi mereu acolo, pentru a le oferi copiilor ajutor.

– îi ajute să îşi descopere calităţile şi caracteristicile speciale.

– trateze cu seriozitate temele copiilor şi să îi sprijine în pregătirea lor pentru şcoală.

– cunoască profesorii copiilor lor.

– permită copiilor să invite acasă prieteni.

– ştie unde sunt copiii lor şi cu cine, dar în acelaşi timp să le respecte nevoia de intimitate.

– demonstreze că cei mici pot avea încredere în ei.

– îşi ajute copiii să distingă singuri ce este bine şi ce este rău.

– îşi ajute copiii să găsească moduri eficiente prin care să reziste presiunilor grupului de

prieteni.

– îşi ajute copiii să îşi dezvolte sentimentul de responsabilitate şi competenţă.

– îi implice în luarea de decizii familiale şi să le respecte punctul de vedere.

– îi încurajeze să ofere ajutor celor din jur.

– discute cu ei despre viitor şi despre toate posibilităţile sale.

– îi încurajeze să aibă vise legate de modul de desfăşurare al propriei vieţi.

– îi ajute să găsească moduri prin care să îşi atingă obiectivele.       

Amintiţi-vă că aţi construit o bază timp de câţiva ani. Toate cărămizile pe care le- aţi adăugat până acum devin în prezent foarte importante.

În copilăria mică, aţi construit o relaţie bazată pe încredere şi ataşament. Copiii care au învăţat de mici că pot avea încredere în părinţi vor ţine seama de sfaturile lor când vor creşte.

Tot în copilărie, aţi tratat cu respect toate încercările copilului de a comunica cu dvs. Copiii care au fost trataţi cu seriozitate şi au fost ascultaţi se simt mult mai confortabil să vorbească cu părinţii lor atunci când cresc.

În preşcolaritate, aţi încurajat independenţa copilului, oferindu-i informaţiile de care avea nevoie. Copiii care au fost lăsaţi să facă diverse lucruri singuri când erau mici sunt mult mai predispuşi să aibă abilităţile necesare pentru a lua propriile decizii şi pentru a-şi purta singuri de grijă. 

De asemenea, i-aţi arătat copilului dvs cum să îşi rezolve problemele fără violenţă. Copiii care au observat moduri constructive de rezolvare a problemelor sunt mult mai predispuşi să îşi rezolve propriile probleme într-o manieră non-violentă.

Tot în preşcolaritate, i-aţi arătat copilului că îi respectaţi sentimentele. Copiii care au învăţat că sentimentele lor contează îşi vor exprima în faţa părinţilor temerile şi îngrijorările.

Le-aţi răspuns copiilor la toate întrebările. Copiii care au învăţat că părinţii lor îi vor ajuta să găsească răspunsuri vor cere informaţii părinţilor înainte să aibă probleme.    Aţi respectat individualitatea copilului dvs. Copiii care au dobândit stimă de sine sunt mult mai predispuşi să reziste presiunilor grupului de prieteni.

Aţi construit un mediu sigur pentru copilul dvs. Copiii care se simt în siguranţă vor avea mai multă încredere în ei înşişi, vor lupta pentru ei şi pentru cei din jurul lor şi vor face ceea ce este corect.

Relaţia bazată pe respect, încredere şi căldură, pe care aţi construit-o încă de la naşterea copilului dvs, va servi acestuia ca o ancoră în călătoria prin adolescenţă.

Sursa: Salvaţi Copiii

Vârsta preşcolară (3 - 6 ani)

În această etapă se dezvoltă trei mari caracteristici: 1) curiozitatea; 2) imaginaţia; 3) temerile.

Curiozitatea

Această perioadă este extrem de interesantă. Copilul tău vrea să ştie tot! Când copiii văd ceva nou la vârsta asta, ei vor să ştie cum se numeşte, la ce foloseşte, cum funcţionează, de ce se mişcă în acel fel etc... Ei pun multe, multe întrebări. Câteodată, părinţii obosesc să încerce să găsească răspunsuri cât mai adecvate la întrebările copiilor. Câteodată nici ei nu ştiu răspunsul. Dar preşcolarii, punând întrebări, vor să ne arate că sunt dornici să înveţe şi să înţeleagă. Creierele lor caută informaţie – structură.

În această etapă, părinţii pot crea copiilor lor o bază solidă pentru învăţare, răspunzându-le calm şi sincer la toate întrebările. Dacă noi le respectăm curiozitatea, ei vor experimenta plăcerea de a învăţa. Iar acest sentiment îl vor avea până vor merge la şcoală. Dacă nu ştim răspunsul la o întrebare, le putem arăta cum putem găsi o informaţie şi îi putem încuraja să caute singuri.

Părinţii care încearcă să răspundă la întrebările copiilor lor sau să îi ajute să găsească răspunsuri, îi învaţă pe aceştia că: este în regulă să nu ştim tot; ideile lor contează; există mai multe moduri prin care găsim informaţia; căutarea de răspunsuri şi rezolvarea de probleme este distractivă. Când copiii învaţă aceste lucruri, ei devin mai curajoşi în faţa provocărilor, mai perseverenţi în căutarea de informaţii şi mai motivaţi pentru a învăţa. Uneori copiii vor să înveţe despre lucrurile periculoase, ca de exemplu cum se aprinde o lumânare, ce se întâmplă dacă sar cu capul înainte dintr-un copac înalt sau ce se întâmplă dacă scapă din mână farfuria dvs preferată. Pentru că nu pot fi lăsaţi să facă lucruri periculoase, ei încep să înveţe despre reguli. Cu cât înţeleg mai bine motivele pentru care sunt impuse regulile, cu atât mai mult le vor respecta.

Preşcolarii vor să ştie “De ce?” – De ce zboară pasărea? De ce înoată peştele? De ce nu pot aprinde lumânarea? Când întreabă “De ce”, copilul tău nu te pune la încercare, el chiar vrea să ştie răspunsul. Când le răspundem copiilor la întrebări, îi învăţăm despre respectul de sine. Când le încurajăm explorarea, îi motivăm să înveţe. Când le oferim oportunităţi pentru rezolvarea de probleme, le arătăm că sunt competenţi. Când cei mici cred că sunt capabili, ei sunt mult mai pregătiţi să facă faţă provocărilor care vor veni în anii următori.

Imaginaţia

În această etapă, copiii încep să aibă imaginaţie. Este o perioadă magică pentru ei. Ei se prefac că sunt tot felul de lucruri – animale, bebeluşi, adulţi. Când se prefac, totul pare foarte real pentru ei şi devin prinşi de jocul lor.

Când cei mici se joacă, nu este o pierdere de vreme. Joaca este munca lor. Ei învaţă lucruri foarte valoroase prin joc. Ei se pun în situaţiile altor persoane şi văd lucrurile prin ochii lor, dezvoltându-şi capacitatea de a empatiza. Rezolvă probleme, inventează lucruri noi, îşi dezvoltă creierele şi capacitatea de a gândi logic.

Copiii au nevoie să se joace. Este foarte important pentru dezvoltarea lor sănătoasă.

Odată cu dezvoltarea imaginaţiei, ei devin mai creativi în rezolvarea de probleme.

Demontând şi asamblând lucrurile, ei conştientizează că le pot înţelege. Desenând şi cântând, ei devin încrezători în a se exprima prin intermediul artei. Având oportunităţi de a găsi argumente, ei devin mai buni în rezolvarea conflictelor.

Temerile

Când copiii cresc şi imaginaţia lor se dezvoltă, începe să le fie frică de lucruri care nu îi deranjau când erau mai mici. Câteodată acest lucru îi îngrijorează pe părinţi. E bine de ştiu că temerile sunt parte din procesul de creştere. Cu cât înţeleg mai bine noţiunea de

“pericol”, cu atât devin mai îngrijoraţi să nu fie răniţi. Când li se dezvoltă imaginaţia, copiilor începe să le fie frică de monştri şi fantome.

La această vârstă, copiii nu pot face distincţia între imaginar şi realitate. Ei cred că ceea ce văd – sau îşi imaginează – chiar există. Deci pot să le fie brusc teamă de măşti, desene din cărţi, personaje din desene animate sau jucării. Aceste lucruri se întâmplă pentru că ei au învăţat despre pericol, dar nu au încă noţiunea despre lucrurile ireale.

În mintea preşcolarilor, totul este viu. Dacă îţi pui o mască, ei vor crede că te-ai transformat într-o creatură. Dacă îşi imaginează că este un monstru sub pat, ei chiar vor crede că este adevărat. Dacă văd un clovn, vor crede că actorul arată în realitate exact ca atunci când este machiat. Dacă văd un dinozaur într-un film, vor crede că e real şi într-o piesă de teatru. La această vârstă copiii cred că visele lor sunt reale, astfel că pot fi foarte speriaţi seara singuri în camerele lor.

Preşcolarii pot simţi teamă când părinţii îi lasă singuri. Acest lucru se întâmplă deoarece ei înţeleg pericolul, dar tot nu cred că părinţii se vor întoarce întotdeauna. Copiilor le este frică când sunt lăsaţi singuri sau cu persoane pe care nu le cunosc. Ei devin timizi în preajma străinilor pentru că acum înţeleg foarte bine diferenţa dintre persoanele străine şi cele cunoscute.

La această vârstă, copiii refuză să stea la prieteni de familie sau la rude. Cei care până acum adorau să stea la bunici, pot dintr-odată să refuze să mai stea la ei. Când fac asta, copiii nu sunt obraznici, ei vor să preia controlul asupra propriului lor corp, doresc să decidă singuri cu cine interacţionează. Dezvoltarea acestei abilităţi este foarte importantă. Respectându-le intimitatea, îi învăţăm că ei au dreptul să aibă control asupra propriului lor corp.

În această perioadă, copiii au mare nevoie de sprijin şi încurajare. Ei au nevoie să ştie că noi le înţelegem şi le respectăm sentimentele şi că îi vom proteja. Ei încă nu pot înţelege foarte multe despre sentimentele noastre; abia încep să le înţeleagă pe ale lor. Principala responsabilitate a părinţilor în această perioadă este să respecte sentimentele copiilor. Îi învăţăm să respecte sentimentele celor din jur, respectându-şi propriile sentimente. Când au încredere că părinţii le respectă sentimentele, ei se simt în siguranţă. Sentimentul de siguranţă şi de încredere al copilului reprezintă baza pentru toate achiziţiile cognitive viitoare.

Respectarea sentimentelor copiilor înseamnă să:

– îi ajutăm să spună în cuvinte ce simt;

– le spunem că şi noi ne simţim uneori la fel ca ei;

– nu râdem de ei;

– nu îi pedepsim pentru că le este frică.