marți, 13 ianuarie 2015

Adolescenţa (14 - 18 ani)



Caracteristica acestei perioade este experimentarea. De-a lungul copilăriei, copiii se străduiesc să îşi dezvolte independenţa pe care încearcă să o pună în practică în această perioadă. Experienţele din copilărie ar fi trebuit să le dezvolte competenţele, încrederea şi imaginea de sine care să îi ajute în adolescenţă şi ca viitori adulţi, prin posibilitatea de a practica, de a învăţa din propriile greşeli şi de a-şi dezvolta abilităţi care să îi înveţe cum
să facă faţă cu bine noilor provocări.
De-a lungul anilor au învăţat cum să îi respecte pe ceilalţi, cum să rezolve conflictele fără violenţă, cum să îşi comunice sentimentele constructiv şi cum să susţină atât propriul punct de vedere, cât şi pe al altora. Acum, ei trebuie să folosească aceste abilităţi pe cont propriu, separându-se tot mai mult de părinţii lor.
Adolescenţa este o perioadă foarte interesantă, copilul fiind aproape adult şi capabil să comunice cu părinţii despre aproape orice. Copiii din această etapă se pot gândi la propriile idei noi, dezvoltându-şi sistemul de valori şi traseul pe care vor să îl urmeze.
Toate acestea înseamnă schimbări majore în relaţia copil – părinte şi cu siguranţă vor mai exista schimbări de-a lungul dezvoltării. Este important ca toate aceste schimbări să fie luate ca adevărate oportunităţi de a-i învăţa pe adolescenţi cum să ia decizii corecte, cum să rezolve conflicte şi cum să facă faţă unui eşec.
Sarcina principală a adolescentului în această perioadă este de a găsi propria identitate. Sarcina principală a părintelui în acestă etapă de dezvoltare a copilului este de a-şi îmbunătăţi relaţia cu acesta, dezvoltându-i totodată independenţa.

Identitatea
În această etapă, copiii au puterea să se manifeste aşa cum doresc ei, nu cum se aşteaptă părinţii lor. Ei pot să se exprime printr-o schimbare bruscă în alegerile lor legate de muzică, haine, coafură, prieteni, credinţe, preferinţe alimentare, activităţi extraşcolare, interese academice sau planuri pentru viitor. Uneori părinţii pot crede că ceea ce au învăţat copiii lor se poate pierde, pentru că aceştia încep să aibă propriile convingeri religioase şi politice, nu mai merg la slujbele religioase, îşi vopsesc părul în culori neobişnuite sau poartă haine bizare.
Ceea ce se întâmplă în această perioadă este doar ceea ce a experimentat copilul în perioada preşcolară. Ce au experimentat preşcolarii tactil şi gustativ, vor experimenta apoi ca adolescenţi cu propria identitate. Vor încerca în diferite moduri să afle ce li se potriveşte. Pentru a putea face asta, ei vor trebui să renunţe la vechile obiceiuri. Sunt ca nişte omizi, care se pregătesc să se transforme în fluturi.
Este obișnuit ca adolescenţii să experimenteze activităţi diferite de cele ale propriilor părinţi. Ei ascultă genuri de muzică pe care părinţii lor nu le preferă şi îşi susţin punctele de vedere diferite faţă de cele ale părinţilor. Devenind astfel foarte diferiţi faţă de părinţii lor, vor fi mult mai capabili să afle cine/cum sunt, care este propria lor identitate.
Uneori în această perioadă, tinerii pot experimenta lucruri care pot fi dăunatoare propriei sănătăţi precum: consumul de droguri şi alcool, relaţii de cuplu şi sex. Ei vor inţelege greu că acestea pot fi dăunătoare. Creierul lor nu este încă complet dezvoltat, acele părţi ale creierului care ne ajută să prezicem consecinţele, să planificăm şi să cântărim opţiunile nu sunt încă pe deplin formate, concluzia fiind că adolescenţii uneori fac lucruri riscante pentru că ei cred ca lor nu li se pot întâmpla lucruri neplăcute.
În acest timp, încrederea dintre părinţi şi copii, consolidată în timp, devine extrem de importantă. Adolescenţii au nevoie să ştie că se pot întoarce la părinți fără frică, pentru informaţii şi sfaturi. Copiii nu îşi doresc să fie controlaţi, dar ei au nevoie să ştie că dumneavoastră sunteţi acolo, aproape, pentru a le oferi informaţii clare şi oneste într-un mediu sigur şi structurat.
Toate aceste competenţe care le sunt dezvoltate din copilăria mică, de a face alegeri independente, de comunicare, de rezolvare a conflictelor, îl ajută pe adolescent să facă faţă schimbărilor din această perioadă. Este important să vă amintiţi că aceste competenţe nu sunt încă pe deplin dezvoltate, ei vor continua să le dezvolte mulţi ani de acum înainte.
Aşa cum aţi securizat mediul, le-aţi oferit informaţii şi i-aţi sprijinit când erau mici, la fel puteţi face şi acum. Ei îşi testeză aripile şi cad uneori, dar cu ajutorul dvs. vor învăţa să zboare.

Consolidarea relaţiei dintre părinte şi copil
Legătura părinţilor cu proprii copii începe înainte ca aceştia să se nască. Prin construirea încredererii şi consolidarea ataşamentului la vârste mici, aţi modelat relaţia care îi va ajuta să devină adulţi. Copiii sunt mult mai predispuşi să treacă cu bine prin adolescenţă dacă relaţia cu părinţii lor este caldă, prietenoasă şi bazată pe iubire, stabilă, consecventă şi predictibilă.
Adolescenţii care au o relaţie strânsă cu părinţii, sunt mult mai predispuşi să:
– aibă relaţii pozitive cu alţi adolescenţi şi adulţi
– aibă încredere în părinţi şi să dorească să menţină acest sentiment;
– răspundă celorlalţi cu respect şi empatie;
– aibă încredere în sine şi stimă de sine crescută;
– fie mai cooperanți cu ceilalţi;
– fie sănătoşi mental;
– asculte şi să țină cont de sfaturile părinţilor;
Părinţii pot construi o relaţie strânsă cu copiii lor adolescenţi, interacţionând cu aceştia în moduri pozitive şi distractive. Când tinerii se simt bine petrecând timp cu părinţii lor, sunt relaxaţi să discute cu aceştia sunt dornici să le asculte sfaturile, doresc să menţină o relaţie pozitivă cu ei, interpretează intenţiile părinţilor ca fiind de protecție şi nu de control şi petrec mai mult timp cu ei.
Încercările de a controla sau de a pedepsi adolescenţii contribuie la dezvoltarea de resentimente, furie, lipsă de onestitate şi rezistenţă. Adolescenţii care văd că părinţii îi controlează sau intervin în viaţa lor, vor adopta un comportament de evitare şi sunt mult mai predispuşi să devină anxioşi şi depresivi. Ei se vor teme să discute cu părinţii lor despre ceea ce îi preocupă, vor petrece mai puţin timp cu ei şi vor respinge toate sfaturile
primite de la aceştia.
Această etapă oferă părinţilor o ultimă oportunitate de a-şi ajuta copiii să devină independenţi, să-şi dezvolte abilităţile de a lua decizii singuri, într-un mediu sigur şi suportiv.
Părinţii îşi pot ajuta adolescenţii să devină independenţi prin:
– Respectarea ideilor copiilor, chiar şi atunci când sunt diferite de ale lor;
– Încurajarea copiilor să descopere ce calităţi au;
– Oferirea de iubire necondiţionată;
– Purtarea de discuţii de la egal la egal;
– Manifestarea de încredere în abilităţile copiilor de a lua decizii şi de a face faţă
consecinţelor deciziilor luate;
– Respectarea sentimentelor copiilor;
– Spijinirea copiilor atunci când greşesc;
– Încurajarea copiilor să nu se descurajeze după ce au avut un eşec;
– Luarea în considerare a punctului de vedere al copiilor atunci când ei se simt nedreptăţiţi;
– Negocierea de soluţii pentru rezolvarea divergenţelor.

Independenţa adolescenţilor este încurajată când părinţii au încredere în ei şi îi respectă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu