marți, 13 ianuarie 2015

Jocuri de energizare şi spargere a gheţii



Explozia baloanelor
Fiecare participant umflă câte 2 baloane şi le leagă pe ambele la o gleznă. La semnalul conducătorului de joc, participanţii încep să facă tot posibilul pentru a sparge cât mai multe baloane ale colegilor, încercând să le salveze pe cele proprii. Cel căruia i s-au spart baloanele, va ieşi din joc. Învingătorul va fi numit „Regele baloanelor”.

Salata de fructe
Participanţii se aşează pe scaune în cerc şi se „numără” cu denumiri de fructe, de exemplu banană, portocală, măr, cireaşă etc. Un voluntar care va sta în centrul cercului va numi pe rând denumiri de fructe. La comanda dată toate persoanele din grupul respectiv îşi schimbă locurile între ele. Comanda „Salata de fructe!” înseamnă că toţi îşi schimbă locul, iar persoana din centru încearcă şi ea să ocupe un loc, astfel lăsând un alt participant fără scaun. Noua persoană din mijloc continuă jocul.

„Prrrr” şi „Pukutu”
Participanţii îşi imagineză două păsări. Pe una o cheamă „prrr”, iar pe alta „pukutu”. Dacă spui „Prrr!”, toţi trebuie să se ridice în vârful degetelor, să se mişte prin sală şi să-şi mişte coatele în părţi, de parcă ar fi păsări care vor să-şi întindă aripile. Dacă spuneţi „Pukutu!”, toţi stau nemişcaţi.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu