Scoala este o etapa
importanta in viata noastra, ea reprezinta pentru fiecare dintre noi “viitorul”,
traseul nostru in viata. Formarea unor deprinderi, descoperirea si consolidarea
unor aptitudini vocationale, cresterea gradului de independenta in desfasurarea
unei activitati si insusirea capacitatilor decizionale sunt cateva din
avantajele oferite de etapa scolaritatii.
Toti privim scoala la momentul debutului cu teama, dar si cu un sentiment de respect toti ne dorim sa pasim in ea, dar parca am mai amana putin momentul.
In pragul pasirii spre acest taram suntem inconjurati de familie, care, “stie tot” si ne pregateste pentru marea confruntare in care patrundem cu pasii tremuranzi si de cele mai multe ori cu visurile si asteptarile altora mai mult decat ale noastre.
Toate generatiile trec prin aceste incercari, provocand destinul. Dar oare copilul cu autism impartaseste aceleasi temeri, isi doreste el sa mearga la scoala, constientizeaza el importanta acesteia, percepe el oare scoala ca un loc al desavarsirii sale?
Nu cumva aceasta dorinta apartine mai mult familiei, pentru care etapa scolarizarii este o incununare a zbuciumului trait de la descoperirea diagnosticului ? Experienta a demonstrat ca de la aflarea acestuia, pentru familie incepe o lupta crancena cu viata, incep incredibile cautari, uneori zadarnice pentru gasirea unor structuri care sa-i ajute pe copii in recuperarea intarzierii in dezvoltare. Aceste structuri fiind putine, copilului cu autism ii raman putine sanse de integrare scolara, astfel el isi petrece copilaria de la o institutie la alta, cand medicala, cand educationala. Uneori la staruinta familiei si prin bunavointa unor “doamne educatoare” ei pot merge in gradinitele si scolile de masa, de aici incepand “marea tragedie” pentru ca in incercarea de integrare intr-un mediu neadecvat copilul cu autism nu poate face fata cerintelor programelor scolare. De cele mai multe ori, el realizeaza cat este de diferit fata de ceilalti copii si astfel inegalitatile lui in dezvoltare in loc sa se diminueze sunt accentuate, ceilalti copii neintelegand de ce “el” sau “ea” nu raspund la intrebarile doamnei educatoare, vorbesc singuri, nu stiu sa se joace cu jucariile si fac crize violente aparent fara motiv. Aceste probleme se perpetueaza si se amplifica uneori, odata cu integrarea lui in scoala de masa.
In general familia este multumita pentru ca includerea lui intr-o clasa din scoala inseamna inca un pas castigat in lupta cu viata, in incercarea de apropiere de normalitate.
Dar cum ramane cu ceea ce simte autistul pentru care totul sau aproape totul din ceea ce noi consideram normal este ostil, de la mediu inconjurator, respectarea cu strictete a unor norme si conduite sociale pana la realizarea unor sarcini care de cele mai multe ori depasesc nivelul si ritmul lui de lucru si care sunt neatractive si nefolositoare pentru el ?
Intr-o clasa din scoala de masa, problemele de adaptare generate de autism il condamna sa devina vesnicul elev din ultima banca, tinta tuturor ironiilor si a nedreptatilor din partea colegilor. Astfel, programa scolara prea complexa pentru ei, atitudinile celor din jur, neintelegerea executarii unor sarcini a caror finalitate nu prezinta interes, nu fac decat sa adanceasca si mai mult prapastia adaptarii si integrarii scolare.
Experienta ne arata ca toate incercarile de integrare a copilului cu autism in scoala de masa au demonstrat ca nu s-a gasit inca formula care sa conduca spre un real succes in scolarizarea copilului cu autism.
Pentru cei care cunosc specificitatea copilului cu autism este lesne de inteles de ce in structurile actuale ei nu reusesc sa se adapteze. Astfel, atunci cand dorim sa-i integram intr-o astfel de institutie trebuie sa ne gandim daca aceasta reuseste sa abordeze autismul din perspective diverse, pentru a putea sa patrunda in profunzimea analizei fenomenelor complexe ce deriva din confruntarea cu diagnosticul.
Perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sunt dintre cele mai importante in procesul integrarii scolare.
Abordarea scolara prin prisma acestor dimensiuni trebuie sa vizeze disponibilitatile reale ale copilului.
Premergator integrarii copilului intr-o forma de invatamant trebuie sa ne asiguram ca acesta a beneficiat de un program de recuperare individualizat care sa-i sporeasca capacitatea de efort si de receptivitate in fata interventiilor educational instructive.
Pe de alta parte, palierele psiho-fizice care nu sunt afectate trebuie antrenate in mod compensatoriu, in asa fel incat ele sa preia activitatea functiilor deficitare si sa permita insusirea de abilitati care sa inlesneasca integrarea eficienta in comunitatea scolara.
In procesul de scolarizare activitatile instructiv-educative trebuie sa se desfasoara in conformitate cu un program bine structurat, in functie de comportamentele emergente ale copilului cu autism. Mentionam ca pentru ciclul primar exista o Programa scolara pentru autism, elaborata de un colectiv de profesori ai Scolii Speciale nr. 3 Bucuresti in colaborare cu Stationarul de Zi NPI, Spitalul de Psihiatrie Titan Bucuresti. Pe langa activitatea de predare-invatare copilul trebuie sa beneficieze si de activitati de formare a autonomiei personale, de cunoastere a mediului inconjurator, activitati de socializare, activitati vocationale si de orientare profesionala, logopedie, kinetoterapie, ludoterapie, ergoterapie.
Toate aceste interventii ar trebui sa se concretizeze, in functie de o serie de calitati fizice si psihice pe care le manifesta copilul autist in:
- capacitatea si disponibilitatea de a comunica (in orice forma);
- exercitarea de comportamente ce semnifica autonomie personala;
- existenta unor comportamente adecvate la situatie;
- existenta capacitatii de a se raporta corect la grup si de a comunica corect cu acesta;
- existenta unui simt al responsabilitatii si autoconducerii;
- posibilitatea de a exercita unele ocupatii sau profesii;
- existenta unor deprinderi si abilitati in domeniul cognitiv si al vehicularii informatiei;
- existenta posibilitatii de a aprecia si de a prevedea situatii viitoare.
Atunci cand scoala nu reuseste sa ofere copilului autist un optim educational si afectiv, stim ca, de cele mai multe ori, integrarea devine dificila prin aparitia sau amplificarea comportamentelor nedorite.
… oare copilul cu autism isi doreste sa mearga la scoala ?...
Da ! dar la o scoala care sa nu ii adanceasca si mai mult distanta fata de normalitate, la o scoala in care sa nu se simta agresat de diversitatea stimulilor, la o scoala care sa-si adapteze programul in functie de nevoile lui fizice si psihice, la o scoala in care programul sa fie bine structurat si puternic individualizat, la o scoala care sa-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare si in care perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sa se sustina si sa se intrepatrunda.
Stim ca sustinand ideea integrarii copilului cu autism in pedagogia de masa putem fi acuzati de discriminare dar, practca si noile politici educationale au demonstrat ca discriminarea pozitiva poate aduce succese, pentru ca ea presupune, dreptul la diferenta si la specificitate intr-un cadru scolar nediscriminativ.
De aceea consideram ca profesionistii implicati impreuna cu parintii ar trebui sa sustina infiintarea unor astfel de structuri de la clasele primare pana la clasele gimnaziale si mai departe.
Toti privim scoala la momentul debutului cu teama, dar si cu un sentiment de respect toti ne dorim sa pasim in ea, dar parca am mai amana putin momentul.
In pragul pasirii spre acest taram suntem inconjurati de familie, care, “stie tot” si ne pregateste pentru marea confruntare in care patrundem cu pasii tremuranzi si de cele mai multe ori cu visurile si asteptarile altora mai mult decat ale noastre.
Toate generatiile trec prin aceste incercari, provocand destinul. Dar oare copilul cu autism impartaseste aceleasi temeri, isi doreste el sa mearga la scoala, constientizeaza el importanta acesteia, percepe el oare scoala ca un loc al desavarsirii sale?
Nu cumva aceasta dorinta apartine mai mult familiei, pentru care etapa scolarizarii este o incununare a zbuciumului trait de la descoperirea diagnosticului ? Experienta a demonstrat ca de la aflarea acestuia, pentru familie incepe o lupta crancena cu viata, incep incredibile cautari, uneori zadarnice pentru gasirea unor structuri care sa-i ajute pe copii in recuperarea intarzierii in dezvoltare. Aceste structuri fiind putine, copilului cu autism ii raman putine sanse de integrare scolara, astfel el isi petrece copilaria de la o institutie la alta, cand medicala, cand educationala. Uneori la staruinta familiei si prin bunavointa unor “doamne educatoare” ei pot merge in gradinitele si scolile de masa, de aici incepand “marea tragedie” pentru ca in incercarea de integrare intr-un mediu neadecvat copilul cu autism nu poate face fata cerintelor programelor scolare. De cele mai multe ori, el realizeaza cat este de diferit fata de ceilalti copii si astfel inegalitatile lui in dezvoltare in loc sa se diminueze sunt accentuate, ceilalti copii neintelegand de ce “el” sau “ea” nu raspund la intrebarile doamnei educatoare, vorbesc singuri, nu stiu sa se joace cu jucariile si fac crize violente aparent fara motiv. Aceste probleme se perpetueaza si se amplifica uneori, odata cu integrarea lui in scoala de masa.
In general familia este multumita pentru ca includerea lui intr-o clasa din scoala inseamna inca un pas castigat in lupta cu viata, in incercarea de apropiere de normalitate.
Dar cum ramane cu ceea ce simte autistul pentru care totul sau aproape totul din ceea ce noi consideram normal este ostil, de la mediu inconjurator, respectarea cu strictete a unor norme si conduite sociale pana la realizarea unor sarcini care de cele mai multe ori depasesc nivelul si ritmul lui de lucru si care sunt neatractive si nefolositoare pentru el ?
Intr-o clasa din scoala de masa, problemele de adaptare generate de autism il condamna sa devina vesnicul elev din ultima banca, tinta tuturor ironiilor si a nedreptatilor din partea colegilor. Astfel, programa scolara prea complexa pentru ei, atitudinile celor din jur, neintelegerea executarii unor sarcini a caror finalitate nu prezinta interes, nu fac decat sa adanceasca si mai mult prapastia adaptarii si integrarii scolare.
Experienta ne arata ca toate incercarile de integrare a copilului cu autism in scoala de masa au demonstrat ca nu s-a gasit inca formula care sa conduca spre un real succes in scolarizarea copilului cu autism.
Pentru cei care cunosc specificitatea copilului cu autism este lesne de inteles de ce in structurile actuale ei nu reusesc sa se adapteze. Astfel, atunci cand dorim sa-i integram intr-o astfel de institutie trebuie sa ne gandim daca aceasta reuseste sa abordeze autismul din perspective diverse, pentru a putea sa patrunda in profunzimea analizei fenomenelor complexe ce deriva din confruntarea cu diagnosticul.
Perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sunt dintre cele mai importante in procesul integrarii scolare.
Abordarea scolara prin prisma acestor dimensiuni trebuie sa vizeze disponibilitatile reale ale copilului.
Premergator integrarii copilului intr-o forma de invatamant trebuie sa ne asiguram ca acesta a beneficiat de un program de recuperare individualizat care sa-i sporeasca capacitatea de efort si de receptivitate in fata interventiilor educational instructive.
Pe de alta parte, palierele psiho-fizice care nu sunt afectate trebuie antrenate in mod compensatoriu, in asa fel incat ele sa preia activitatea functiilor deficitare si sa permita insusirea de abilitati care sa inlesneasca integrarea eficienta in comunitatea scolara.
In procesul de scolarizare activitatile instructiv-educative trebuie sa se desfasoara in conformitate cu un program bine structurat, in functie de comportamentele emergente ale copilului cu autism. Mentionam ca pentru ciclul primar exista o Programa scolara pentru autism, elaborata de un colectiv de profesori ai Scolii Speciale nr. 3 Bucuresti in colaborare cu Stationarul de Zi NPI, Spitalul de Psihiatrie Titan Bucuresti. Pe langa activitatea de predare-invatare copilul trebuie sa beneficieze si de activitati de formare a autonomiei personale, de cunoastere a mediului inconjurator, activitati de socializare, activitati vocationale si de orientare profesionala, logopedie, kinetoterapie, ludoterapie, ergoterapie.
Toate aceste interventii ar trebui sa se concretizeze, in functie de o serie de calitati fizice si psihice pe care le manifesta copilul autist in:
- capacitatea si disponibilitatea de a comunica (in orice forma);
- exercitarea de comportamente ce semnifica autonomie personala;
- existenta unor comportamente adecvate la situatie;
- existenta capacitatii de a se raporta corect la grup si de a comunica corect cu acesta;
- existenta unui simt al responsabilitatii si autoconducerii;
- posibilitatea de a exercita unele ocupatii sau profesii;
- existenta unor deprinderi si abilitati in domeniul cognitiv si al vehicularii informatiei;
- existenta posibilitatii de a aprecia si de a prevedea situatii viitoare.
Atunci cand scoala nu reuseste sa ofere copilului autist un optim educational si afectiv, stim ca, de cele mai multe ori, integrarea devine dificila prin aparitia sau amplificarea comportamentelor nedorite.
… oare copilul cu autism isi doreste sa mearga la scoala ?...
Da ! dar la o scoala care sa nu ii adanceasca si mai mult distanta fata de normalitate, la o scoala in care sa nu se simta agresat de diversitatea stimulilor, la o scoala care sa-si adapteze programul in functie de nevoile lui fizice si psihice, la o scoala in care programul sa fie bine structurat si puternic individualizat, la o scoala care sa-i ofere posibilitatea de recuperare pe toate ariile de dezvoltare si in care perspectiva psihologica, pedagogica, sociologica si medicala sa se sustina si sa se intrepatrunda.
Stim ca sustinand ideea integrarii copilului cu autism in pedagogia de masa putem fi acuzati de discriminare dar, practca si noile politici educationale au demonstrat ca discriminarea pozitiva poate aduce succese, pentru ca ea presupune, dreptul la diferenta si la specificitate intr-un cadru scolar nediscriminativ.
De aceea consideram ca profesionistii implicati impreuna cu parintii ar trebui sa sustina infiintarea unor astfel de structuri de la clasele primare pana la clasele gimnaziale si mai departe.
Autor:
Sanda-Elena Grosanu,
Sociopedagog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu