luni, 4 iulie 2016

Resurse pentru logopedie: Jocul Trenul si vântul



JOC DIDACTIC PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI  ŞI COMUNICĂRII

TRENUL ŞI VÂNTUL
Sarina didactică: pronunţarea corectă a consoanelor ş şi j.
Regulile jocului: la semnalul dat de educatoare, un grup de copii execută deplasarea pe un traseu, imitând trenul. La alt semnal, un alt grup ajunge trenul, reproducând vântul.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului
Educatoarea va avea înainte de începerea jocului un cadru care să sugereze linia ferată. Grupa de copii va fi împărţiă în două. Educatoarea conduce jocul indicănd deplasarea trenului ş, ş, ş, (acţiune însoţită de mişcarea braţelor). A doua grupă de copii aşteaptă semnalul pentru a depăşi trenul, alergând cu o viteză mai mare, în timp ce pronunţă j, j, j (braţele lateral). Jocul continuă schimbând-se rolurile.
În partea a doua a jocului, acţiunea se amplifică prin prezenţa a patru grupe: albinuţele (z, z, z), şarpele (s,s), trenul (ş, ş, ş), vântul (j, j, j).
Nu se va scăpa din vedere faptul că, dacă consoanele s-z necesită articularea prin plasarea limbii în spatele incisivilor inferiori şi colţurile gurii bine trase în părţi; în articularea consoanelor ş-j dimpotrivă, vârful limbii este inspre palat şi gura rotunjită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu