sâmbătă, 16 mai 2020

De dragul de a simți vântul (43)


#împreunăsuntembine
Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase. 
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.



Azi: Muxia, Coruña, Spania

 

Imaginați-vă un loc la capăt de Pământ unde țărmul e de piatră ca dalele din fața unei case. Piatră dreaptă, șlefuită îndelung și amănunțit de apele oceanului. Nu e un loc unde să meditezi. E locul unde, odată ajuns, te eliberezi brusc de orice povară. Te întinzi pe piatra umedă, învăluit în mirosul de alge, și rămâi fascinat, plutitor, cu ochii fixați pe linia ce desparte cerul de mare. Și taci. Tăcere adâncă, de început și de sfârșit de lume, tăcere binefăcătoare, tăcere declarativă, tăcere însuflețită și sentimentală, tăcere decorativă, tăcere imperativă, tăcere strălucitoare, tăcere albastră, blândă, domoală, tăcere atât de fericită.

Eu chiar aș putea să trăiesc pe o insulă!
Sunt atâtea de tăcut...

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu