joi, 30 aprilie 2020

De dragul de a simți vântul (37)


#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.




Azi: Plaza de España, Sevilla

De fiecare dată când îmi amintesc un loc prin care am trecut sau o întâmplare, încep prin a-mi aminti trăirile de atunci, emoțiile încercate, culorile dominante și mirosul din jur. Pentru Plaza de España e simplu: când am văzut-o, realmente mi s-a tăiat răsuflarea! 

Nu cred că există un loc care să exprime mai sintetic și mai complex Spania decât această piață. O clădire impresionantă din cărămidă roșie, turnuri cu aspect baroc, poduri arcuite peste canale. De-a lungul aripilor curbate sunt bănci mari decorate cu ceramică pictată cu povești din toate proviniciile spaniole. Sub arcade străjuiesc busturi ale unor personaje legendare.

Îți vine să nu mai pleci. Să stai la nesfârșit să te minunezi de toate acele lucruri ce poartă pecetea colțului de lume care le-a produs: savoarea și parfumul tărâmului iberic, cu toropeala lui tradițională, cu amestecul de culori vii și pitorești, lucind în soare, cu vorbăria și căldura lui învăluitoare, cu măreția-i regală.

Există locuri de o oră, locuri de o zi. Plaza de España e de o viață.

Azi muuuult soare!!! :)

Clasa I C







Emoțiile în mediul de învățare

Autor: suntparinte.ro

miercuri, 29 aprilie 2020

De dragul de a simți vântul (36)


#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.




Azi: Zadar (Croația)

În Zadar marea cântă la orgă. 
Nu cred că e nevoie de mai multe cuvinte…











(Orga Marină a fost construită de arhitectul croat Nikola Nasicis și încântă auzul tuturor trecătorilor înca din anul 2005.)


Campania Consilierii scolari din 2, pentru voi!

Campania Consilierii școlari din 2, pentru VOI!

Elevi, părinți, colegi profesori,
voi cei care încercați să faceți din puțin mult,
voi cei care încercați să faceți din acasă o școală,
voi cei care nu lăsați sa treacă o zi în zadar!
Acest clip este PENTRU VOI!
Suntem mândri că suntem alături de voi!
Suntem aici, la un click distanță!
consilierii școlari din sectorul 2
#echipa
#consilierescolara
#consilieriidin2


 

Chestionar privind percepția elevilor asupra activităților zilnice în perioada de autoizolare în casă - Aprilie 2020

Cercetare la nivelul Bucurestiului

Elevi, parinti si profesori,
Va invit sa completati chestionarul corespunzator!
Multumim!

Chestionar privind percepția elevilor asupra activităților zilnice în perioada de autoizolare - https://bit.ly/2xWlE3p
Chestionar privind percepția părinților asupra activităților zilnice în perioada de autoizolare - https://bit.ly/3aKFj3i
Chestionar privind percepția cadrelor didactice asupra activităților zilnice în perioada de autoizolare - https://bit.ly/3aLO9xO

 Un parteneriat CMBRAE și ISMB

marți, 28 aprilie 2020

OSP. Cele mai frecvente greșeli pe care le fac elevii în timpul examenului


Dragii mei (8 A, B, C, D, E, F),
Sper că mesajul meu vă găsește sănătoși și încrezători în zile bune. 
Continuăm să dezbatem împreună câteva teme care vă sunt de folos în această perioadă.

Aștept întrebările și comentariile voastre pe adresele cunoscute: econsiliere@yahoo.com, blogul eConsiliere, platforma google classroom la cursul ECONSILIERE (codul primit), Wp sau messenger (Eta Șerbănoiu). Alege canalul de comunicare preferat sau cel care răspunde nevoilor tale.

Azi tema:
Cele mai frecvente greșeli pe care le fac elevii în timpul examenului

Evaluarea Națională este primul examen important din viața ta… Pentru că încă nu ai o mare experiență în ceea ce privește examenele, este bine să știi câteva aspecte în legătură cu cele mai frecvente greșeli care pot apărea, din grabă și emoții.

Iată care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac elevii în timpul examenului și sugestii despre cum pot fi evitate:

1. Se gândesc prea mult la răspunsul pe care ar trebui să îl dea.
Sugestie: îți recomand ca, atunci când nu îți amintești exact ce ar trebui să scrii, să treci mai departe, la cerințele pe care știi să le rezolvi și să te întoarci mai târziu la exercițiul respectiv. 
2…
(citește materialul integral pe grupul Wp sau platforma google classroom (cursul ECONSILIERE. Vă aștept la discuții! :) )