De dragul de a simți vântul (48)

                                                                                                                      #împreunăsuntembine

Zilele acestea doresc să vă arăt locuri frumoase. 
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

Azi: Baiona, Spania

Ani la rândul am purtat în minte imaginea unei după-amiezi ușor înnorate, într-un port al unui orașel medieval, unde, la o masă roasă de soare, sorbeam o cafea, cu ochii ațintiți în zare. Vedeam totul atât de limpede: o cetate scufundată în valuri, aleea de promenadă, așezarea exactă a bărcilor, balustrada roasă de vânturi și mare, șirul de case cu ferestre deschise, perdele albe, fluturând peste pervaz. De fapt, bărcile mă fascinau: modul în care erau împrăștiate pe mare. Aș fi putut să le desenez, scena era atât de clară în mintea mea. Știam că nu am fost niciodată acolo, o căutasem insistent în amintirile mele și nimic din ceea ce trăisem nu se suprapunea peste ceea ce visam. Totul era veșnic așezat altfel și nu se conforma irealității.

Până am poposit doar pentru câteva ore în portul din Baiona.

…………….

(Baiona a fost primul oraș care a aflat vestea descoperirii Americii. Pe 1 martie 1043, corabia Pinta, comandată de Martin Alonso Pinzon, a debarcat în acest port. La comemorarea a 500 de ani de la această descoperire, a fost construită aici o replică exactă a corabiei. Așa că poți, pentru câteva clipe, să te simți ca un marinar din echipajul  lui Columb.)

 

 

De dragul de a simți vântul (47)

                                                                                                                      #împreunăsuntembine

Zilele acestea doresc să vă arăt locuri frumoase. 
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

 


Azi: Cu capul în nori

Dar oare norii un’ se duc?
(când se duc...)

De dragul de a simți vântul (46)

#împreunăsuntembine

Zilele acestea doresc să vă arăt locuri frumoase. 
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

 

Azi: Cei ce trăiesc pe stânci sau El Brusco, Cantabria

Între Santoña și Noja, două cochete orășele din Cantabria, crește aproape din ocean un colț de pământ căruia localnicii îi spun Monte El Brusco. Urcând treptele naturale formate pe coasta muntelui te trezești în cea mai spectaculoasă fotografie de pe pământ: în mâna dreaptă ții plaja Berria din Santoña, iar în stânga o întindere de 4 km de nisip, plaja Trengandin din Noja.

Mi se întâmplă adesea să visez o senzație. Mereu aceeași, repetată în nenumărate vise: e fericirea trăită acolo, suspendată între cele două fantastice lumi.

E fericirea aceea din care te trezești spunând că poți muri atunci, în clipa aceea, fără nici o strângere de inimă, sau că poți trăi încă 50 de ani, dar știind cum…

Mi se întâmplă adesea să visez o senzație. În ultimul timp, o simt tot mai des cum se strecoară insistentă  în viața mea de zi cu zi. O numesc Senzația Celor Ce Trăiesc Pe Stânci.

 

De dragul de a simți vântul (45)

#împreunăsuntembine

Zilele acestea doresc să vă arăt locuri frumoase. 
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

 

Azi:  Budapesta (Ungaria)

   (Ar trebui să încep cu descrierea clădirilor impunătoare, cu farmecul Bulevardului Andrássy út și senzația de libertate trăită în Piața Eroilor, cu amintirea parcurilor pline de flori și a insulei Margareta, cu evocarea podurilor și a croazierei pe Dunăre, cu impresia puternică produsă asupra noastră de pantofii de fier înșirați pe faleză, cu descrierea Operei (o, Doamne!), cu divulgarea secretelor unor cartiere boeme, cu povești din Catedrală și din Sinagogă, ar trebui să vă port ore în șir pe dealul Castelului Buda și prin Bastionul Pescarilor, să vă rătăcesc pe străzi într-o atmosferă atât de tihnită, să vă amețesc cu arome în Piața Acoperită sau în cine știe ce original pub…

     Doar că…)

... de fiecare dată când mă gândesc la Budapesta, îmi amintesc accentuat numai cât de mult mi-a plăcut.

-