Strategii didactice utile în clasele incluzive

 

Profesorul trebuie să cunoască şi să utilizeze strategii didactice care să identifice şi să sprijine rezolvarea dificultăţilor de învăţare în clasă, dar să-l şi implice pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se astfel dezvoltarea gandirii şi stimularea creativităţii şi a interesului pentru învăţare:

➢ S.T.A.D.- Student Team Achievement Divisions (Metoda invatarii in grupuri mici)

Metoda S.T.A.D. are trei etape:

In prima etapa are loc prezentarea problemei.

In a doua etapa se desfasoara activitatea in grup. Elevii sunt organizati in grupuri eterogene de 3-4 membri, discuta pe marginea temei predate isi pun intrebari uni altora, compara si evalueaza raspunsurile. Dezbaterea continua pana cand toti membrii grupului sunt convinsi ca stapanesc tema respectiva.

In a treia etapa are loc evaluarea. Cadrul didactic pune intrebari elevilor pentru a testa cunostintele insusite. Fiecaare grup isi prezinta pentru evaluare realizarile proprii ce pot fi astfel comparate, contrapuse, spre o mai buna intelegere.

➢ T.G.T.- Team Games Tourneament (Metoda turneului intre echipe)

Metoda T.G.T. promoveaza proceduri similare cu metoda S.T.A.D. Grupurile de lucru, care au aceeasi sarcina de invatare, sunt anuntate in competitie unul cu altul, pe o secventa data si strategia devine invatarea in grupuri competitive.

➢ T.A.I. (Team Assisted Individualisation)

Sarcinile de invatare per grup sunt elemente componente ale unei sarcini mai mari la nivel de clasa, astfel incat strategia devine invatarea in grupuri cooperative.

➢ PUZZLE- In cadrul acestei strategii invatarea in grupuri cooperative impinge diviziunea sarcinilor de invatare pana la nivelul fiecarui membru component, sarcina grupului, respectiv a clasei reintregindu-se din juxtapunerea atent- selectiva a contributiilor partiale.

➢ JIGSAW- Strategia se desfasoara in aceleasi conditii de sarcini ca si la puzzle, dar impinse pana la individualizare la nivel intragrupal, grupuri (sarcina tuturor grupurilor ramanand aceeasi), se reunesc omologii de sarcina, rezolva in comun acea sarcina si se reintorc in grup, insumandu-si astfel rezolvarile.

➢ Strategii tutoriale

Tutoriatul intre egali (pear touring) presupune organizarea invatarii in clasa, dar si in afara ei, prin constituirea de perechi, perechi compuse dintr-un copil cu CES si unul tipic, perechi stabilite pe baza afinitatilor elective interpersonale dintre cei doi (buni prieteni, legati unul de altul). Cand tutoriatul se face reciproc, strategia devine eficienta, deoarece are loc inversarea de roluri (reverse role- tutoring). Putem organiza si tutoriat intre copii de varste diferite (cross- age tutoring).

➢ Strategii de socializare

Strategiile de socializare pun accent pe valorificarea antecedentelor si consecintelor. Antecedentele reprezinta crearea de ocazii si oportunitati pentru raporturi socio-morale cu influenta puternic formativa, iar consecintele reprezinta tocmai intaririle pozitiv/ negative resimtite ca atare de copil, care va tinde astfel sa repete sau sa evite comportamentele similare in situatii similare. Strategiile de socializare se desfasoara in clasa si in afara ei, fiind bazate pe cercetarile psihologiei comportamentale privind conditionarea aparenta, in plan atitudinal si motivational in special, a copiilor cu deficiente comportamentale, in general mai dificil de integrat educativ.

➢ Strategii de perfectionare

Predarea in parteneriat (teaching partenership; Co- teaching) reprezinta strategia cooparticipativa a doua cadre didactice prezente activ si colaborativ (simultan sau succesiv) in clasa, la lectia propriu- zisa. Strategia predarii in parteneriat nu se activeaza automat, ori de cate ori in clasa integrata se afla profesorul tutor si profesorul de sprijin sau itinerant, cei doi avand, de cele mai multe ori, atributii si preocupari complementare, dar relativ separate sau paralele. Co-teaching-ul presupune un parteneriat efectiv, reciprocitate factuala si nu se utilizeaza in mod curent, si mai ales in intentii de perfectionare reciproca in sistemul in training service (la locul de munca) in problematica practicii integrarii- educative. Cei doi parteneri pot fi si tutorul plus profesorul de sprijin, dar de regula sunt doi profesori- tutori sau chiar doi profesori de sprijin care se constituie in parteneriat dupa preferinte.

➢ Strategii de învatare individualizata:

Alaturi de invatarea prin cooperare, invatarea individualizata reprezinta o strategie importanta utilizata in invatarea in clasa integrata. Pentru a oferi elevilor cu CES cadrul cel mai propice invatarii trebuie cunoscute caracteristicile acestora, sa fie tratati in mod egal, avand o comportare pozitiva, dar neezitand sa-si manifeste dezacordul in fata unor greseli. Cel mai bun mod de a reduce anxietatea elevilor, este de a asigura o invatare individualizata ce se adreseaza cerintelor lor si care face apel la evaluarea criteriala. Elevii participa si la luarea decizilor ce ii privesc, discutiile cu ei bazandu-se pe cerintele lor intelectuale si afective. Increderea in fortele proprii si capacitatea de a finaliza ceea ce au inceput sunt comportamente ce se achizitioneaza in timp.

Sursa:  profedu.ro

Adaptarea curriculară

     Adaptarea curriculară este definită în legislația românească ca reprezentând țcorelarea conținuturilor componentelor curriculumului național cu posibilitățile elevului cu CES, din perspectiva finalităților procesului de adaptare și de integrare școlară și socială a acestuia.ț (OAP 6552, 2011, p. 3)

    Un curriculum integrat trebuie să pună accent pe următoarele domenii:

1) Dezvoltarea trăsăturilor de personalitate din domeniul afectiv, motivațional, caracterial și al socializării:

✓ imaginea de sine;

✓ motivația internă și externă;

✓ scopurile, interesele, pasiunile;

✓ activitățile individuale și în grup;

✓ gradul de toleranță și înțelegere față de cei din jur și față de valorile acestora;

✓ echilibrul afectiv;

✓ jocul, activitățile de timp liber;

✓ responsabilități individuale, școlare, sociale;

✓ atitudine față de muncă etc.

2) Dezvoltarea deprinderilor de muncă individuală:

✓ deprinderile de studiu și stilul personal de învățare;

✓ învățare socială;

✓ activitățile extrașcolare de învățare;

✓ comunicarea verbală și non verbală, orală și scrisă, cititul;

✓ operațiile aritmetice de bază;

3) Dezvoltarea conduitei morale și a simțului estetic

✓ sistemul de valori morale;

✓ atitudine față de diferite evenimente și fenomene sociale;

✓ gradul de implicare în diferite activități cu conotație etică sau estetică etc.

4) Dezvoltarea armonioasă a conduitelor psihomotrice:

✓ deprinderi psihomotrice de bază (locomoția, gesturile, mimica);

✓ jocurile dinamice și exercițiile fizice;

✓ rezistența la efort fizic etc.

    În proiectarea curriculumului trebuie să se țină seama de tipul și gradul deficienței elevului.

    Curriculum diferențiat evidențiază măsurile de design curricular de a diversifica și individualiza experiențele de învățare, astfel încât, elevii să primească sarcini în funcție de particularitățile proprii de dezvoltare.

    Literatura de specialitate evidențiază următoarele componente ale procesului didactic care pot deveni obiectul adaptării și personalizării:

✓ Obiectivele de învățare;

✓ Timpul didactic;

✓ Activitățile de învățare (structură, formă);

✓ Resurse educaționale (metode de predare, forme de organizare și mijloace didactice);

✓ Activitățile de evaluare.

Sursa: profedu.ro

Cum ajutăm copilul cu ADHD?

 

Câteva idei de bază prin care, putem veni în ajutorul copiilor cu ADHD:

1. Chiar din prima zi, învăţătorul trebuie să stabilească clar regulile clasei şi să le transmită copilului alături de consecinţele logice de penalizare sau de recompensă. Copilul trebuie aşezat în bancă, ferit de elemente distractoare, aproape de învăţător, pentru a fi monitorizat şi încurajat, sau lângă un copil, care este atent şi concentrat.

2. O structură dreaptă, dar fermă, este esenţială în activităţile de fiecare zi şi rutina trebuie păstrată cu stricteţe. Aceasta ajută copilul să înţeleagă ce se aşteaptă de la el şi să ştie că munca şi comportamentul lui este atent monitorizat. Aceşti copii răspund foarte bine la Regula celor trei R: rutină, regularitate şi repetiţie.

3. Foarte des, aceşti copii au o stimă de sine scăzută şi de aceea au tendinţa să fie singuratici, izolaţi, ceea ce îi expune la riscul să fie victimizaţi de către alţii. Pe de altă parte, unii pot să fie agresivi cu colegii şi necesită o monitorizare atentă a comportamentului. În acest caz, distragerea copilului şi implicarea lui în altă activitate, este cel mai bun mod de rezolvare a conflictelor. Abilitatea lor scăzută de a face faţă schimbărilor poate fi astfel folosită într-un mod pozitiv ajutându-i să iasă dintr-o potenţială situaţie dificilă. Ei vor fi atât de ocupaţi să îndeplinească noua activitate primită, încât uită de orice conflict pe care l-au început. Această tactică oferă posibilitatea de a preveni potenţialele probleme de comportament care pot să apară.

4. Învățătorul trebuie să fie ferm şi să deţină controlul clasei, dar totodată să fie o persoană apropiată şi caldă. Copiii cu ADHD sunt, în general, foarte sentimentali şi iubitori. Ei răspund bine la laude şi la o atenţie individuală crescută. Laudele trebuie să fie dese, pe tot parcursul zilei, şi nu doar la sfârşitul zilei. Atitudinile negative din partea învăţătorului pot dăuna acestor copii deoarece ei au deja o stimă de sine scăzută. Acolo unde este posibil, este recomandat să se menţină acelaşi învăţător pe tot parcursul anului şcolar.

5. Când învăţătorul oferă instrucţiuni este important să stabilească cu copilul un contact vizual. Dacă sarcinile de lucru sunt mai complexe, acestea trebuie împărţite în segmente mai mici şi rezolvate una după alta.

6. Clasele cu număr mic de elevi sunt indicate pentru aceşti copii, deoarece, distractibilitatea este mai mică, şi le oferă oportunităţi mai bune de a înnoda prietenii cu colegii şi cu învăţătorul. Este indicat să fie aşezaţi în primele rânduri din clasă sau mai aproape de perete, pentru a reduce distractibilitatea.

7. Aranjamentul elevilor în clasă se recomandă a fi făcut pe rânduri şi nu pe grupuri. Grupurile sunt elemente distractoare pentru copilul cu ADHD. Elevul cu ADHD trebuie aşezat în bancă aproape de învăţător, departe de colegii gălăgioşi. Este important ca învăţătorul să se poată plimba prin întreaga clasă şi să aibă acces la toţi elevii. Cu cât interacţiunea dintre elevi şi învăţător este mai mare, cu atât este mai benefică.

8. Copilul cu ADHD se concentrează mai bine dacă poate anticipa programul zilei:

– este recomandat ca elevii să primească orarul zilnic;

– regulile clasei trebuie afişate, iar învăţătorul să verifice dacă au fost bine înţelese;

– poate fi afişat în clasă un calendar în care să se încercuiască datele în care elevii au teste scrise; Dacă elevul îşi pierde concentrarea spre sfârşitul zilei, se pot amâna sarcinile care necesită efort atenţional și să fie fixate dimineaţa.

9. Învăţătorul poate să stea în apropierea elevului cu ADHD când oferă indicaţii sau prezintă lecţia. Momentele de trecere de la o temă la alta sunt dificile pentru elevul cu ADHD, de aceea copilul trebuie pregătit, printr-un avertisment. Unii elevi din clasele mici răspund foarte bine la un sistem de semne prestabilit împreună cu învăţătorul. Astfel, acesta poate oferi un semnal vizual sau verbal atunci când un comportament inadecvat începe să apară. Aceste semnale reamintesc elevului să-şi corecteze comportamentul fără o confruntare directă care-i poate leza stima de sine. În timpul sarcinilor dificile este indicată reducerea stimulilor auditivi şi vizuali. Este important să li se specifice de ce materiale au nevoie pentru îndeplinirea unei sarcini.

10. Prezenţa unui ceas pe perete oferă posibilitatea elevilor de a-şi calcula timpul necesar îndeplinirii sarcinii primite.

11. Unii elevi îşi aduc de acasă propriile obiecte care le distrag atenţia (jucării). Trebuie stabilită regula ca aceste obiecte să fie arătate colegilor numai în pauze, iar în timpul orei să fie păstrate în bancă sau în ghiozdan.

12. Mulţi dintre copiii cu ADHD reuşesc să îndeplinească mai bine sarcinile manuale sau în scris, decât cele orale. Implicându-i în sarcini manuale, stima lor de sine creşte şi permite consolidarea încrederii in sine.

13. Copilului trebuie să i se acorde atenţie, ascultându-l ce are de spus. Şi el vrea să fie auzit, tratat cu respect. Învăţătorul trebuie să creeze un mediu securizant pentru copil, să înţeleagă că acesta este lângă el ca să-l ajute. Nu trebuie certat în faţa colegilor, iar ceilalţi copii vor înţelege că nici ei nu au permisiunea să-l certe. În loc să fie confruntat direct, atunci când activităţile sau comportamentele lui sunt inadecvate, învăţătorul poate prezenta alternativa, care rămâne valabilă. Acest lucru face ca aşteptările să devină clare pentru elev şi astfel să evite interpretarea negativă sau criticismul.

14. Zonele şi perioadele de timp nestructurate şi fără supraveghere, cum ar fi locurile de joacă sau pauzele, pot fi o problemă. Colegii care au abilităţi sociale bune şi care doresc, pot să vină în ajutor copilului cu ADHD. Acest parteneriat între copii poate îmbrăca forma unor studii împreună, activităţi / proiecte comune sau timp de joacă. Ei au tendinţa de a se descurca bine în grupuri de învăţare prin cooperare. Un grup mic de 3, până la 5 membri care rezolvă împreună o sarcină sau proiect, îl încurajează să îşi organizeze ideile şi să-şi asume responsabilităţile constituind baza ideală de exersare a abilităţilor de relaţionare interpersonală.

Este important să învăţăm să lucrăm cu aceşti copii, deoarece au multe talente ascunse, mult potenţial şi multe de oferit.

Sursa: profedu.ro