Prin ce se caracterizează comportamentul adaptativ al elevului? Răspunsurile elevilor, adaptare școlară cls 5

 Prin ce se caracterizează comportamentul adaptativ al elevului?  

Răspunsurile elevilor, adaptare școlară cls 5

În raport cu profesorul şi procesul de învăţare, un comportament adaptativ presupune: 

- respectarea regulilor clasei; 

- ascultarea cu atenţie a profesorului la clasă;

- perseverenţă;

- răspunsuri prompte la solicitările profesorului, cooperare cu profesorul;

- angajarea în activitate; rezolvarea de sarcini în mod autonom;

- solicitarea ajutorului când elevul simte că este în impas;

 - motivaţie şi interes;

 - disciplina muncii intelectuale, a organizării activităţii de învăţare;

 - sentimentul de eficacitate personală (autoeficacitate);

- autocontrolul propriilor emoţii.

În raport cu restul colegilor de clasă, acest tip de comportament se caracterizează prin:

- independenţă;

- susţinerea propriilor opinii (asertivitate);

- atribuirea de trăsături pozitive colegilor;

- sociabilitate, stabilirea cu uşurinţă de relaţii bune cu alţi elevi;

- cooperare;

- ajutorarea colegilor.

Emoțiile și mecanismele de apărare/adaptare

EMOȚIILE ȘI MECANISMELE DE APĂRARE / ADAPTARE
Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau
expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri
specifice şi expresii comportamentale.

Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce, controla,
tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau externe care
depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică
(anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra reducerii
tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează sursa
stresului.

Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi
selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi comportamente
acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor neplăcute din
câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se
distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor
abilităţi