joi, 27 mai 2010

Ţara lui Andrei


“Cum arată ţara pe care ţi-o doreşti?
O ţară în care indiferenţa este înlocuită de curaj şi implicare. O ţară în care oamenii iau atitudine faţă de tot ceea ce îi înconjoară şi înţeleg că azi este momentul pentru a ne schimba viitorul. Andrei ne trimite un apel din viitor tuturor celor care vrem să participăm la această schimbare. Acum şi Aici. În Ţara lui Andrei. Locul pe care îl căutai, pe care îl aşteptai, ţara oamenilor cărora le pasă. “

Votează PROIECTUL NOSTRU!

marți, 25 mai 2010

Noduri







Obiectiv: stimularea cooperării

Se formează un cerc. Fiecare persoană întinde mâna dreaptă spre centrul cercului şi prinde orice altă mână în afara mâinilor vecinilor. Se repetă această acţiune, de această dată cu mâna stângă. Ne asigurăm că nici unul nu a prins ambele mâini ale aceleaşi persoane.
Scopul jocului este de a desface nodul uman.






Frica într-o pălărie




Obiective:
Analizarea şi comunicarea sentimentelor produse de diverse situaţii de viaţă
Empatizarea cu altă persoană aflată într-o situaţie neplăcută
Comunicarea de tip empatic, împărtăşirea sentimentelor celuilalt

Fiecare elev îşi scrie “frica” pe o foaie. Foaia este aşezată într-o pălărie. Elevii trag câte un bilet (al altuia!), spun cum se simt şi ce ar face ei în acel caz.


Energizer Games



“Training games represent an important part of a trainer's toolkit that allows the trainer to foster communication, enhance interaction, creativity and learning, and energize group formation. Energizer Games are best used at the start of the session and should take no more than 5 - 15 minutes depending on the size of the group.”


Obiectivul acestor jocuri: creşte nivelul de energie din cadrul grupului.

Vaci şi raţe
Fiecare elev va primi un însemn – (fiind) ori vacă, ori raţă. Pe parcursul jocului nu au voie să vorbească, doar să scoată sunete specifice animalului respectiv. Cu ochii închişi, trebuie să se grupeze în funcţie de tipul de animal reprezentat (grupul vacilor, grupul raţelor).

Variantă: Perechea potrivită
Fiecare copil primeşte numele unui animal, unii având acelaşi nume. Pe parcursul jocului nu au voie să vorbească, doar să scoată sunete specifice animalului respectiv. Cu ochii închişi, trebuie să-şi găsească perechea.

duminică, 23 mai 2010

SMS



21 mai 2010, Cel mai dulce SMS primit de ziua mea:

“La mulţi ani! Tot ce vă doriţi şi multă sănătate!... Să ştiţi că nu am lipsit la mate şi am luat şi un 10...” :)

Cluj


Evaluarea psihologică





Mai 2010, Cluj-Napoca

Training “Evaluarea psihologică (computerizată) a copiilor şi adolescenţilor” - Cognitrom

Metode actuale de screening şi evaluare psihologică pentru grupul de vârstă 3-18 ani.

Tematica cursului: Caracteristicile dezvoltării la copii şi adolescenţi; Evaluarea clasică versus evaluarea computerizată a dezvoltării; Platforma software de evaluare a dezvoltării; Screening-ul şi evaluarea competenţelor cognitive; Screening-ul şi evaluarea competenţelor emoţionale; Screening-ul şi evaluarea competenţelor sociale; Screening-ul şi evaluarea competenţelor motrice; Screening-ul şi evaluarea competenţelor de autonomie personală; Evaluarea nivelului de pregătire pentru şcoală (school readiness); Evaluarea temperamentului/personalităţii; Activităţi practice.


ADHD




Mai 2010, Cluj-Napoca

Training “Diagnoză, prevenţie şi intervenţie în tulburările de atenţie şi hiperactivitate (ADHD)” - Cognitrom

Cele mai noi aspecte privind evaluarea (metode actuale de screening şi evaluare psihologică) şi intervenţia în ADHD.

Tematica cursului: Factori determinanţi şi modele explicative ale ADHD; Metode de screening în ADHD; Metode de evaluare multimodală a ADHD; Metode de intervenţie: Intervenţie farmacologică, Intervenţie cognitiv-comportamentală, Intervenţie intensivă, Intervenţie combinată, Analize şi studii de caz.

sâmbătă, 15 mai 2010

Oceanul









Asculta mai multe audio Muzica

"Imaginaţi-vă că voi toţi, împreună, alcătuiţi un ocean. Fiecare dintre voi este o parte componentă a acestui ocean. Puteţi fi orice element doriţi: o picătură de apă, un val, o algă, un peşte, un fir de nisip... Încercaţi să deveniţi partea din ocean pe care v-aţi ales-o, să vă identificaţi cu ea…

Sunteţi un ocean care se trezeşte la viaţă. Este dimineaţă şi soarele răsare, iar voi vă treziţi la viaţă... Fiţi atenţi la tot ceea ce simţiţi, la tot ce se întâmplă în jur…
Soarele urcă încet pe bolta cerului, încălzeşte tot mai puternic... Razele lui pătrund prin apa oceanului, se simt tot mai mult. Voi sunteţi tot mai vioi, tot mai plini de viaţă...

Pe suprafaţa oceanului apar bărcile pescarilor… Plutesc printre voi. Priviţi în jurul vostru…
În depărtări se zăresc nave… Una naufragiază. Combustibilul se împrăştie în ocean. O pată neagră de petrol se întinde pe suprafaţa apei. E acelaşi ocean, dar altfel… La suprafaţă totul pare la fel: soare, cald, sunteţi în continuare atenţi la ceea ce se întâmplă cu voi, în jurul vostru, cu oceanul vostru. Sunteţi atenţi la ceea ce auziţi, la ceea ce simţiţi, la ceea ce mirosiţi în acest ocean tot mai plin de petrol ...

Este oceanul vostru. Sunteţi parte a acestui ocean cuprins de poluare. Valurile se sting. Este tot mai întuneric. Nu prea mai este aer. Situaţia devine tot mai gravă…
Nu mai este aer. Nu mai este lumină. Stinse zgomote de valuri… Oceanul se apropie încet, dar sigur de nemişcare… E întuneric complet... În curând valurile vor înceta şi nu va mai fi nimic … Este un ocean în care nu se mai întâmplă nimic. Nimic nu se mai aude. Nu mai este nicio undă de lumină... Trăiţi această stare în care a ajuns oceanul vostru şi voi, ca părţi ale lui…

Un curent puternic se porneşte. Pata de petrol este împinsă în depărtări. Pătrunde puţin aer. Puţin soare. Treptat viaţa revine… Lumină. Aer. Priviţi în jur. În interiorul vostru. Sunteţi un ocean care se trezeşte la viaţă. Oare ce s-a schimbat? Valurile freamătă. Voi sunteţi parte a acestui ocean. Vă reîntâlniţi unii cu alţii. Aţi revenit la viaţă…

…Soarele alunecă uşor spre asfinţit. Oceanul se pregăteşte acum de culcare... Noaptea se apropie, iar oceanul va adormi păstrând cu sine această zi plină de experienţe...

A doua zi se va trezi, pregătindu-se pentru noi experienţe."

Recomandăm: Iolanda Mitrofan. Orientarea psihoexperenţială în psihoterapie. Dezvoltarea personală, interpersonală, transpersonală. Bucureşti: SPER, 2000

vineri, 14 mai 2010

T & T


Proiectul LLP Leonardo da Vinci „Telework and Training: Work at Distance to Teach at Distance”, LLP-LdV/ToI/2008/RO/028
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi Casa Corpului Didactic Bucureşti
- 13-14 mai 2010, seminar de formare
- sesiune de formare la distanţă prin Internet în perioada 1 iunie - 1 septembrie 2010

marți, 11 mai 2010

Călător...

Câteva imagini surprinse pe parcursul pelerinajului făcut la Santiago de Compostela în vara anului 2009. 800 km parcurşi pe jos...
Muzica: Vicente Fernandez - Volver

Minunea de a transforma CEEA CE FACI în CEEA CE CREZI…

De vreo 6 ore citesc de zor “Al treilea călător”, cartea în care Zully Mustafa povesteşte experiența pelerinajului Camino - Santiago de Compostela, din Spania, călătorie pe care a făcut-o în 2008 (iunie-august).
Kilometri se derulează rapid sub ochii mei şi retrăiesc, în fiecare cuvânt citit, propriul meu Drum.
Mă trezesc că plâng. De bine. De frumos. De libertate. De fericire. De mine. Mi-e dor…
Vă doresc tuturor să trăiţi magia propriului Camino!
Cu drag…

PS. Până ajungeţi la “Al treilea călător” (şi merită să ajungeţi!), vă recomand articolele El Camino - In cautarea miraculosului…

http://www.eva.ro/divertisment/calatorii/el-camino-in-cautarea-miraculosului-articol-8778.html

Copaci









1Goal


Sprijiniţi 1Goal pentru educaţie!

Mesaj primit de la Salvaţi Copiii:

"Stimaţi parteneri,

Ziua de 11 mai este dedicată de Alianţa Internaţională Salvaţi Copiii susţinerii iniţiativei 1Goal pentru educaţie.

Cu aceasta ocazie, Organizaţia Salvaţi Copiii Romania vă invită să susţineţi Educaţia pentru Toţi şi să semnaţi pentru cei care nu pot, la adresa
http://www.salvaticopiii.ro/1goal/1goal.html

În întreaga lume, iniţiativa 1 Goal pentru educaţie îşi doreşte să mobilizeze peste 30 de milioane de semnatari, astfel încât factorii de decizie să fie determinaţi să-şi respecte promisiunile asumate faţă de educaţie, iar toţi copiii din lume să poată merge la şcoală.

Facem apel la sprijinul dumneavoastră, astfel încât împreună să mobilizăm cât mai mulţi copiii, profesori şi părinţi din România să se alăture campaniei de strângere de semnături.

Mai multe informaţii, puteţi găsi pe pagina noastră web
www.salvaticopiii.ro
Va mulţumim pentru sprijin!
Echipa Salvaţi Copiii România"

Sprijiniţi 1Goal pentru educaţie! Eu am semnat. Voi…?

sâmbătă, 8 mai 2010

"A îmblânzi"



O întâlnire neaşteptată. În Retezat.

... “Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua - zise vulpea.
- Bună ziua - răspunse cuviincios micul prinţ. Cine eşti tu? Eşti tare frumoasă...
- Sunt o vulpe.

- Vino să te joci cu mine - o pofti micul prinţ. Sunt atât de trist.
- Nu pot să mă joc cu tine - zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A! iartă-mă - rosti micul prinţ... Ce înseamnă "a îmblânzi"?

- Nu eşti de prin părţile locului - zise vulpea. Ce cauţi pe-aici?
- Caut oamenii - zise micul prinţ. Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- Oamenii - zise vulpea - au puşti şi vânează. E foarte neplăcut! Mai cresc şi găini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauţi găini?
- Nu - zise micul prinţ. Caut prieteni. Ce înseamnă "a îmblânzi"?
- E un lucru care prea e dat uitării - zise vulpea. Înseamnă "a-ţi crea legături" ...
- A-ţi crea legături?

- Desigur - zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş, aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu n-am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn pe lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn pe lume ... Viaţa mea e veşnic aceeaşi. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele, şi toţi oamenii se aseamănă între ei. Aşa că mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebiţi de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu? Ele nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit! Grâul, auriu şi el, îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu ...

Vulpea tăcu şi se uită îndelung la micul prinţ:
- Te rog ... îmblânzeşte-mă - zise apoi.
- Bucuros aş vrea - răspunse micul prinţ - numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni şi o mulţime de lucruri de cunoscut.

- Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim - zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de-a gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!

... Astfel micul prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape:
... - Rămâi cu bine - zise micul prinţ ...

- Te du cu bine - zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă: limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor... Oamenii au dat uitării adevărul acesta - zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit...”

Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery

vineri, 7 mai 2010

DOR DE DUCĂ (Galicia)


Camino de Santiago - Galicia

Câteva imagini surprinse pe parcursul pelerinajului făcut la Santiago de Compostela în vara anului 2009. 800 km parcurşi pe jos...
Muzica: Julio Iglesias - Un canto a Galicia

“Mă gândeam că aveam să retrăiesc, în plin secol XX, ceva din marea aventură a umanităţii care l-a dus pe Ulise la Troia, a umblat cu don Quijote prin La Mancha, i-a dus pe Dante şi pe Orfeu până în infern şi pe Cristofor Columb până în Americi: aventura călătoriei în Necunoscut…
… Pelerinajul pe Drumul spre Santiago avea să facă astfel încât să mă descopăr pe mine însumi.

Miracolul se ascunde în paşii Oamenilor Obişnuiţi.” (Paulo Coelho – Jurnalul unui Mag)

Mlaştina radioactivă

Team Building
Exerciţiile/jocurile de team building asigură dezvoltarea personală, comunicarea pozitivă, dezvoltarea abilităţilor de lider şi a capacităţilor de a lucra împreună pentru a rezolva o problemă.

Mlaştina radioactivă (joc de team building)

Obiective: Dezvoltarea capacităţilor de explorare/investigare şi rezolvare de probleme; Dezvoltarea capacităţii de comunicare; Creşterea coeziunii grupului

Mărimea grupului: 5 - 6 elevi în fiecare grup

Materiale: cartoane decupate după dimensiunea tălpii piciorului; 3 pentru fiecare grup.

Descriere: Se marchează „mlaştina” – linia de pornire şi linia de sosire (situate la cel puţin zece metri distanţă una de cealaltă).
Toţi membrii grupului trebuie să traverseze „mlaştina radioactivă” fără a se radia, având la dispoziţie izolanţii (cele 3 piese de carton).
Fiecare elev trebuie să traverseze mlaştina fără a atinge „substanţa radioactivă” (pământul). Pe fiecare izolant, poate fi plasat, în acelaşi timp, un picior doar. Izolanţii nu pot fi împinşi. Ei trebuie ridicaţi şi plasaţi acolo unde doreşte elevul. Izolanţii nu pot fi aruncaţi de-a lungul mlaştinii. Cineva trebuie să îi aducă înapoi de fiecare dată.
Dacă un elev atinge pământul, trebuie să reînceapă traversarea.

Discuţii (la finalul jocului): În ce mod aţi cooperat ca grup pentru rezolvarea sarcini?; Cum aţi găsit soluţia?; Ce rol/roluri ai jucat în grup?; Cum te-ai simţit pe parcursul jocului?; Găsiţi situaţii în viaţa de zi cu zi asemănătoare cu acest joc; Care este aspectul pe care l-ai învăţat legat de rezolvarea problemelor, aspect care poate fi aplicat şi în viaţa ta?

Pentru o vizualizare optimă apasă pe "FULL" (în fereastra de mai jos)!

Cum să ne educăm copiii



La Editura Trei a apărut un nou titlu util psihoterapeuţilor, pediatrilor şi părinţilor: Cum să ne educăm copiii, semnat de psihoterapeutul francez Aldo Naouri.

“A face întotdeauna pe plac copiilor nu înseamnă educaţie, ci doar seducţie.
Orice părinte ştie cât de dificil este să îmbini iubirea şi respectul pentru copil cu autoritatea. Exagerarea într-un sens sau altul produce perturbări în comportamentul copilului.

Aldo Naouri, pediatru şi psihoterapeut, demonstrează că în lumea contemporană balanţa a înclinat prea mult în favoarea iubirii şi toleranţei faţă de copil, pierzându-se din vedere importanţa autorităţii. De aceea, prima urgenţă în educaţie este tocmai reabilitarea autorităţii, ceea ce presupune recurgerea la interdicţii şi frustrări.”

duminică, 2 mai 2010

Reporteri în acţiune

Cei mai activi şi pasionaţi reporteri ai Cronicilor Şcolii 27: Cristina, Denisa şi Cătălina, 6 C.

Pentru o vizualizare optimă apasă pe "FULL" (în fereastra de mai jos)!

REVISTA ŞCOLII

REVISTA ŞCOLII - Proiect educaţional de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi de formare a unor competenţe jurnalistice

Elevii clasei a VI-a C coordonează editarea revistei CRONICILE ŞCOLII 27. Puteţi să-i contactaţi la adresa revistascolii27@yahoo.com

REVISTA CRONICILE ŞCOLII 27 - Nr. 6
Pentru o vizualizare optimă apasă pe "FULL" (în fereastra de mai jos)!

sâmbătă, 1 mai 2010

Training UNOPA





21-25 aprilie 2010, Sinaia
Training „Consilierea şi orientarea socio-profesională a persoanelor seropozitive – Abordarea holistică a consilierii vocaţionale din perspectiva problematicii tinerilor seropozitivi
Proiectul „Integrarea socio-profesională a persoanelor seropozitive în România”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA
http://www.unopa.ro/

E. Paul Torrance „ Imaginea pe care o are cineva asupra propriului viitor poate să fie un profet mai bun în privinţa realizării decât performanţele sale anterioare.”

Poze din arhiva Mădălinei. Mulţumesc!