Un contract de contingente este o
intelegere intre doua persoane, certificata de psiholog, in care se specifica:
a) comportamentele dezirabile;
b) intaririle reciproce pentru
aceste comportamente;
c) penalitatile pentru
nerealizarea lor sau pentru comportamentele indezirabile.
De regula, un astfel de contract
este o emergenta a unor sedinte de consiliere sau psihoterapie menite sa
optimizeze relatiile de cuplu sau / si relatiile parinti – copii.
In multe dintre aceste cazuri
fiecare dintre cei implicati asteapta de la celalalt o serie de comportamente
ca o preconditie pentru ca, la randul lui, sa produca comportamentele de
celalalt. In cadrul sedintelor de consiliere, psihologul mediaza exprimarea
clara a acestor expectante, in termeni comportamentali (ex.: “vreau sa ma ajute
la curatenie si ingrijitul copilului” in loc de “vreau sa fie mai activ”).
Odata exprimate, psihologul negociaza cu cei implicati care dintre aceste
comportamente pot fi deja efectuate (din ambele parti), fara dificultati prea
mari. Pe baza acestei negocieri se stabileste o lista de comportamente
reciproce si de intariri atasate lor.
Rezultatul capata expresia
formala a unei intelegeri (contract), pusa pe hartie, cu un termen precis de
examinare a rezultatelor, si semnata de cei doi implicati, plus psihologul care
a condus discutia.
Succesul unui astfel de contract
de contingente, depinde in primul rand de specificarea cat mai precisa a
comportamentelor vizate si a intaririlor care se aplica.
In cazul adultilor, aspectele
formale (ex.: denumirea de “contract”, semnarea lui etc.) sunt mai putin
importante decat pentru adolescenti sau preadolescenti. In cazul adultilor
situatia se poate prezenta si astfel: “Am stabilit de comun acord, prin
negociere cateva lucruri ce trebuie facute. Le-am pus pe hartie si, cel putin 2
saptamani ne tine de ele. Ceea ce vom observa ne va ajuta foarte mult sa
rezolvam problema, pe mai departe”.
Cand insa lucram cu
preadolescenti, de pilda, si vizam ameliorarea relatiilor lor cu parintii,
sublinierea aspectelor formale este mult mai importanta. Preadolescentul – ne-o
spune literatura de specialitate si propria experienta psihoterapeutica, este o
“fiinta dubla”, un fel de Ianus, cu doua fete. In el se afla si un copil si un
adult. De copil vrea sa uite; adult este ceea ce vrea si urmeaza sa devina. Cea
mai buna comunicare cu el este de a viza, cum ar spune Vigotsky, “zona proximei
dezvoltari”, adica de a discuta cu adultul, nu cu copilul din el. Multi parinti
gresesc adesea tratandu-l pe adolescent ca pe un copil inca (“esti inca copilul
meu si faci ce-ti spun”); or, exact de copilul din el, adolescentul
(preadolescentul) vrea sa se emancipeze. Asadar, a-l pune in situatia de a
semna un contract, de a avea o pozitie de egalitate cu adultul, pe baza unei
negocieri si a unui angajament reciproc, este foarte indicat. In sfarsit el
este tratat asa cum ar vrea sa devina: ca adult.
Indiferent insa de caracteristicile
de varsta, controlul de contingente creeaza o situatie de invatare, utila nu
numai prin impactul direct asupra comportamentului ca orice angajament, ci si
prin “invatamintele” pe care cei implicati le extrag.
Modul in care contractul s-a
realizat este trecut in revista, in cadrul sedintei de consiliere dupa 1-2
saptamani de la initierea sa.