miercuri, 22 decembrie 2021

“Ai încredere în TINEri ! – Paşaport pentru succes” (Grup de dezvoltare personală) - seria 1, ședința 1

 

 Un frumos grup de dezvoltare personală! 💓💓💓























 






TEMA  AUTOCUNOAŞTEREA

VREAU SĂ AM ÎNCREDERE ÎN MINE!                           

Stima de sine: autoevaluare

Rezervaţi-vă câteva secunde pentru a reflecta la următoarele serii de întrebări.

Răspunsurile pe care le veţi da, vor furniza bune indicii despre stima pe care v-o acordaţi.

Cine sunt eu? Care sunt calităţile şi defectele mele? De ce sunt capabil? Care sunt reuşitele şi eşecurile mele, competenţele şi limitele? Care este valoarea mea în ochii mei, ai apropiaţilor mei, ai persoanelor care mă cunosc? Mă consider o persoană care merită simpatia, afecţiunea, iubirea celorlalţi sau, din contră, mă îndoiesc adesea de capacitaţile mele de a fi apreciat şi iubit? Îmi conduc viaţa aşa cum îmi doresc? Faptele mele sunt în acord cu dorinţele mele sau, dimpotrivă sufăr din cauza discrepanţei dintre ceea ce vreau să fiu şi ceea ce sunt? Sunt împăcat cu mine însumi sau adesea nemulţumit? Ce m-a făcut să mă simt mândru de mine, satisfăcut, fericit? Ce m-a făcut să mă simt ultima oară decepţionat de mine însumi, nemulţumit, trist?

A avea încredere în sine, a fi sigur pe sine, a avea o imagine de sine adecvată, a fi mulţumit de sine…

Există o multitudine de termeni şi expresii implicate în limbajul curent pentru a desemna stima de sine.

Imaginea de sine - părerea pe care o avem despre noi, această evaluare, fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este un stâlp al stimei de sine. Imaginea de sine pozitivă este o forţă interioară care ne permite să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda obstacolelor şi presupune a fi satisfăcut de sine, la un moment dat.

Beneficiile imaginii de sine positive: stabilitate afectivă, relaţii deschise cu ceilalţi, rezistenţă la critici şi respingeri, ambiţii şi proiecte pe care încercăm să le realizăm

Consecinţele imaginii de sine negative: lipsa de curaj în alegerile existenţiale, conformism, dependenţă de părerile altora, slabă perseverenţă în alegerile personale.

Încrederea în sine - a considera că eşti capabil să acţionezi într-o manieră adecvată la situaţiile importante, neprevăzute, cu dificultăţi în realizarea lor. A nu te teme exagerat de necunoscut sau de adversitate demonstrează un bun nivel al încrederii în sine.

Beneficiile încrederii în sine: acţiuni cotidiene facile şi rapide, rezistenţă la eşecuri

Consecinţele absenţei încrederii în sine: inhibiţii, ezitări, abandonuri, lipsa perseverenţei

Satisfacţia stimei de sine constă în sentimentul de a fi iubit şi sentimentul de a fi competent, de aceea toată viaţa de-a lungul activităţilor noastre, cel mai adesea, căutăm să satisfacem cele două mari nevoi, în egală măsură indispensabile stimei noastre de sine: să ne simţim iubiţi (apreciaţi, simpatizaţi, populari, doriţi etc) şi să ne simţim competenţi (performanţi, înzestraţi, capabili etc).

Este important să devenim ceea ce suntem cu adevărat, şi pentru asta să conştientizăm întregul nostru - ceea ce înseamnă acceptarea responsabilităţii pentru alegerile, făcute, autocunoaşterea, autoacceptarea şi nu în ultimul rând, motivaţia pentru schimbare.

Dat fiind faptul că stima de sine nu ne este dată pentru totdeauna, este mai mult sau mai puţin stabilă, ea are nevoie să fie stimulată mereu cu “sentimentul de a fi apreciaţi”, aşa cum suntem şi cu “sentimentul că suntem competenţi”.


Activități:

  1. Cramelo, Emblema, Salută mascota, Oglinda
  2. Harta inimii. Despre autocunoștere. Imagine de sine. Stimă de sine
  3. EUL Puzzle

4.     Chestionare de evaluare şi autoevaluare a imaginii de sine

  1. O poveste inedită (lucru în echipă)
  2. Planuri pentru Anul Nou