Psihologul Laura Markham a oferit
pentru Psychology Today o serie de îndrumări pentru părinţi:
1.
Părinţii
sunt primii care ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu emoţiile şi nervii, nu
copiii. Aceasta este prima regulă pentru ca şi
cei mici să înveţe, prin puterea exemplului, cum să se descurce cu propriile
emoţii. Părinţii trebuie să-şi înăbuşe impulsul de a pedepsi şi să nu-i arate
mereu copilului că este furios, reacţionând agresiv, aceasta fiind o atitudine
care nu face decât să se întoarcă împotriva celui care o foloseşte.
2.
Emoţiile
trebuie tratate cu atenţie şi respect. Copiii nu-şi pot
stăpâni reacţiile atunci când sunt conduşi de adrenalină, de hormoni, aşa că
părinţii sunt datori să-i ofere copilului un mediu liniştit în care să-şi
descarce supărarea. Nu încercaţi să-i ţineţi morală atunci când copilul este
recalcitrant. Aşteptaţi să se calmeze şi abia apoi încercaţi să-i explicaţi că
v-aţi simţit jignit şi rănit de felul în care s-a comportat cu dumneavoastră
(dacă a minţit, a vorbit urât sau s-a răstit la părinte).
3.
Repetiţia
sau respectarea unei rutine este cheia educaţiei,
metodă care trebuie urmată fără abatere din primii ani de viaţă, de la felul în
care învaţă să se spele pe dinţi, să aibă grijă de lucruri sau de animale,
să-şi facă temele etc. Rutina este importantă mai ales în ceea ce priveşte
respectarea şi adoptarea unor comportamente de bază, dar este şi „structura“ pe
care se clădesc aspecte mult mai importante. Din nou, răbdarea este esenţială
în ceea ce-l priveşte pe adult. Copilul nu va înţelege mai bine că trebuie să
se spele pe dinţi în fiecare zi, dacă se va ţipa la el. Important este ca
aceste obişnuinţe să fie dezvoltate în timp, într-un mod care să-l atragă pe
copil, chiar dacă presupune ca părintele să găsească o metodă prin care să
transforme rutina într-o joacă, indiferent dacă este vorba despre spălat pe
dinţi sau despre făcut ordine în cameră.
4.
Încercaţi
să stabiliţi o legătură cu copilul înainte de a încerca să corectaţi o problemă.
Nu uitaţi că un copil are tendinţa să fie mult mai neascultător atunci când se
simte vinovat faţă de părinte şi când simte că a dezamăgit. De aceea, părintele
trebuie să-i arate copilului că îi pasă de ceea ce simte şi că face eforturi
să-l înţeleagă. O abordare de tipul „înţeleg că m-ai minţit pentru că ţi-a fost
frică să-mi spui ce s-a întâmplat cu adevărat“, îi va arăta copilului că nu
trebuie să-i fie teamă de felul în care veţi reacţiona, ci că va găsi în
dumneavoastră o persoană la care poate apela şi unde va găsi înţelegere. Când
îi vorbiţi copilului este importat să vă aşezaţi şi să discutaţi de la acelaşi
nivel, să vă uitaţi în ochii lui, nu să-l „concediaţi“ cu un gest, fără ca
măcar să-i aruncaţi o privire. Când copilul plânge, ţipă sau nu vrea să
vorbească este indicat ca părintele să-i
explice că trebuie să exprime în cuvinte ce-l deranjează.
5.
Limitele
se impun prin oferirea constantă de explicaţii.
Copilul trebuie să înţeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Nu este
suficient să i se spună nu face aia, nu ai voie, nu pune mâna etc. Fiecare
interdicţie trebuie să fie urmată de o explicaţie. „Nu ai voie să fugi în
mijlocul străzii pentru că …, Nu poţi să-ţi loveşti fratele pentru că… etc. Cu
cât înţeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atât vor fi mai
dispuşi să le accepte.
6.
Nu
uitaţi că fiecare moment de obrăznicie este o expresie a unei necesităţi
legitime a copilului. Copilul are un motiv pentru care se
poartă aşa, chiar dacă părintele consideră că motivul este greşit. Se comportă
îngrozitor? Înseamnă că se simte îngrozitor. Poate că nu se odihneşte
suficient, poate că simte nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, poate
că a strâns o mulţime de emoţii negative pe care simte nevoia să le elibereze prin
plâns. Dacă descoperiţi motivul, atunci nu veţi mai considera că este vorba de
răsfăţ sau obrăznicie.
7.
Nu
este uşor, dar părinţii ar trebui să găsească modalitatea prin care se le spună
copiilor mai des „DA“, pentru că aproape întotdeauna apare cuvântul „NU“ în
relaţia copil-părinte. „Da, este timpul să-ţi faci ordine în
cameră“, poate fi un exemplu.
8.
Rezervaţi
un timp, zilnic, în care să lăsaţi la o parte orice altă activitate (telefon
mobil, televizor, laptop) şi timp de măcar 20 de minute încercaţi să vă
dedicaţi total copilului dumneavoastră şi să-l întrebaţi ce şi-ar dori să
faceţi împreună. Lăsaţi-l pe el să ia conducerea şi nu
vă sfiiţi să-i faceţi pe plac şi să vă purtaţi prosteşte, de dragul lui. Copiii
obişnuiţi să petreacă în fiecare zi timp de calitate cu părintele, reuşesc
să-şi exprime mai bine emoţiile.
9.
Părinţii
trebuie să-şi ierte greşelile pe care le fac faţă de copiii lor şi să înveţe
din ele. Un părinte care se simte vinovat nu
poate fi un părinte relaxat în relaţia cu copilul lui. Nu există "prea
târziu" când un părinte vrea să repare greşelile pe care realizează că le
face.
10.
Când
părinţii au impresia că parcă nimic din ceea ce fac nu funcţionează, atunci
este momentul perfect să le arate copiilor cât de mult îi iubesc. Iubirea
necondiţionată pe care părintele o arată copilului precede orice altă
regulă de creştere şi educare a copiilor.
Sursa Aici.
