miercuri, 25 aprilie 2012

Inundaţia

Ora de consiliere… la cls 7

Un joc care contribuie Ia examinarea procesului de luare a deciziilor prin consens, în grupuri mici. Putem observa modul în care ne decidem priorităţile şi valorile personale, precum şi capacitatea de înţelegere (acceptare) a valorilor altora.

Desfăşurare:

Participanţii trebuie să ia o decizie referitoare la lucrurile care sunt importante într-o situaţie de criză. Orice lucru care nu va fi salvat, va fi distrus. Nu se poate vota! Se acceptă doar hotărârile luate de întreg grupul.

Participanţilor li se citeşte următoarea situaţie:

Când vii acasă din vacanţă, afli că acolo unde trăieşti plouă de trei zile. Exact când ajungi în faţa casei tale te întâlneşti cu poliţia care anunţă evacuarea zonei, înainte ca râul să rupă digul. Discuţi cu poliţistul pentru ca acesta să te lase să intri în casă pentru a lua câteva lucruri dragi ţie. Ai la dispoziţie  5 minute pentru a lua doar 4 lucruri!

Fiecare participant primeşte o listă de obiecte.

Lista de obiecte:

1.       O poezie la care ai lucrat timp de 2 luni şi care e gata pentru a fi prezentată Cercului literar din şcoală

2.       Un album cu fotografii din copilăria ta

3.       Un aparat radio

4.       Rochia de mireasă a bunicii tale (păstrată pentru nunta ta/pentru viitoarea ta soţie)

5.       Jurnalul tău

6.       Un vaporaş în sticlă pe care l-ai făcut în clasa întâi

7.       O chitară de calitate care te ajută să compui cântece melodioase

8.       Arhiva şi documentele grupului social/cultural din care faci parte

9.       Perechea preferată de pantofi

10.   Portofoliul tău cu diplome

11.   Agenda cu adrese

12.   Un atlas foarte preţios, împrumutat de la un prieten

13.   Un covor foarte scump, din Asia, pe care îl ţii în camera ta

14.   Un ghiveci cu o floare rară

15.   Colecţia de timbre a bunicului tău

16.   Prima scrisoare de dragoste

Menţiune: Orice obiect care nu e salvat e distrus de inundaţie. Ai 5 minute să alegi!



Fiecare participant alege 4 obiecte.

Se stabilesc grupuri de 4-5 jucători. Aceştia trebuie să alegă din obiectele salvate de ei doar 4!

Fiecare grup îşi alege un purtător de cuvânt care prezintă lista cu cele 4 obiecte alese. Apoi aceştia formează un nou grup care va alege 4 obiecte!

Se analizează jocul (Ce roluri s-au observant pe parcursul jocului – lideri, pasivi etc?  Cum s-a ajuns la consens? etc)



Comunicarea. Jocul Telegrama

Un joc utilizat în activităţile de consiliere de grup – tema: Comunicarea.  

Participanţii sunt aşezaţi în cerc, ţinându-se de mână, cu ochii închişi. O persoană transmite colegului din dreapta/stânga “o telegramă” prin intermediul mâinii (de ex: o strangere de mână – pauză – o strângere de mână – pauză). Mesajul trebuie să parcurgă întreg grupul. În final se verbalizează mesajul transmis/primit.

Jocul se poate relua, trimiţându-se noi mesaje.

Se analizează jocul (semnificaţia comunicării nonverbale).

Creativitate. Jocul Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi


Un joc utilizat în activităţile de consiliere de grup în care urmărim să  stimulăm creativitatea.

Materiale necesare: un săculeţ cu obiecte mici  (tacâmuri, agrafe de păr, bijuterii din plastic etc)

Fiecare jucător trebuie să  aleagă un obiect pe care să-l studieze şi să  inventeze o poveste despre el. Povestea trebuie să scoată în evidenţă  o nouă  utilizare  pentru respectivul obiect.

Exemplu: “Cu toate că  acesta pare că  este un pieptene de fapt este o perie de dinţi pentru un uriaş. Devreme ce nu mai există uriaşi în lume, mai există doar câteva perii de dinţi din acest fel…”

Comunicarea. Jocul Opera de artă


Un joc utilizat în activităţile de consiliere în care abordăm tema comunicării.

Materiale:  hartie + marker

Participanţii sunt aşezaţi in cerc.  

Prima persoană primeşte o foaie (lungă). Trebuie să realizeze un mic desen, apoi să treacă foaia persoanei din dreapta. A doua persoană scrie descrierea a ceea ce vede desenat şi îndoaie hârtia astfel încât să se vadă doar ceea ce este scris. Hârtia astfel împăturită este trecută persoanei din dreapta care trebuie să realizeze un desen  după descrierea făcută. 

Jocul continuă (desen-descriere-desen-descriere...) până la ultimul participant.

La final se desface hârtia şi se analizează.

marți, 24 aprilie 2012

Stresul la examene, o cursă cu obstacole


Ora de consiliere… la cls 8

(activitate preluată din lucrarea Drept la ţintă/Ghid de dirigenţie şi consiliere educaţională. Coord. Marcela Claudia Călineci; Crina David, Florentina Marcinschi, Alina Mihaela Munteanu, Ioana Şandru . Bucureşti: Educaţia 2000+, 2008)
Scenariul activităţii:
1.       Introducere în subiect
Se citeşte textul următor (o pagină din jurnalul unui adolescent):
Dragă jurnal, astăzi m-am trezit devreme. Am de studiat, de învăţat mult la română. Sunt obosit şi încep să nu dau randament. Mai sunt două luni până la examen şi parcă timpul mă strânge ca o menghină. Nesiguranţa pune stăpânire pe mine: oricât de mult aş învăţa, simt că nu ştiu nimic. Cred că acestea sunt simptome de om stresat. Am dureri de cap deseori şi nu mă pot concentra. Mi-e teamă. Oare ce se va întâmpla?
Se notează pe o coală de flipchart indiciile care amintesc despre examen.
2.       Brainstorming: Stres
Se asociază stresul cu diverse culori, forme geometrice, acţiuni, mirosuri sau obiecte. Se desenează metafore despre stres. Se comentează exemplele.
3.       Factorii  care declanşează stresul dinaintea examenului. Activitatea „Cărămizile stresului” (desenul unui zid de cărămidă)
Se scrie pe post-it- uri ceea ce provoacă starea de stres înaintea unui examen. Se aşează post-it-ul în „cărămizile zidului”. Se dă un titlu zidului.
Se organizează răspunsurile elevilor urmărind: cauze ce ţin de organizarea învăţării, managementul timpului, managementul emoţiilor, suportul afectiv al familiei, alte cauze.
4.       Consecinţele stresului pentru sănătatea voastră
Fişă de lucru: Elevii identifică consecinţele stresului provocat de examen.
Se organizează informaţiile:
-          Simptome fizice: …………………………………………………………………………………. (ex: insomnie, dureri de cap, dureri musculare etc)
-          Simptome psihice: ……………………………………………………………………………….. (ex: frustrare, anxietate, depresie etc)
-          Simptome comportamentale: ………………………………………………………………. (ex: izolare, agresivitate, violenţă, consumul de substanţe etc)
5.       Caricatură. Elevii desenează un elev stresat de examen. (Nu uitaţi să reprezentaţi în desen mimica specifică!)
6.       Joc de rol: Discuţie Elevul stresat – Medicul/consilierul şcolar/psihologul/un părinte/un coleg
Medicul/consilierul şcolar/psihologul/un părinte/un coleg trebuie să afle cauza stresului elevului şi să-i ofere recomandări pentru a face faţă stresului (ex. program de studiu – durata, structurarea materiei conform unui calendar de pregătire, intervalul orar de studiu, motivaţia etc, activităţi de relaxare)
Se întocmeşte FIŞA PERSONALĂ A STRESULUI (Profilul stresului personal)

FIŞA PERSONALĂ A STRESULUI (Profilul stresului personal)
1.       Consideri că eşti o persoană stresată?
Da
Nu
2.       Care cuvinte din lista de mai jos reprezintă consecinţe ale stresului pentru tine?
Oboseală
Greaţă
Nesiguranţă
Dureri de cap
Indigestie
Lipsa poftei de mâncare
3.       Care din situaţiile indicate mai jos îţi creează o stare acută de stres?
Competiţia din clasă
Discuţiile cu părinţii
Presiunea profesorilor
Teama de eşec
Zvonurile despre examen
4.       Enumeră cel puţin trei activităţi care te relaxează. ………………….
5.       Scrie câteva verbe care te mobilizează. ………………………
6.       Enumeră alimentele care te energizează în perioadele de studiu intens. …………………..
7.       Câte ore dormi în medie pe noapte? …………
8.       Scrie ce gânduri negative ai faţă de examen. ……………………………………………………………
9.       Recomandări pentru a face faţă stresului: …………………………………

joi, 5 aprilie 2012

miercuri, 4 aprilie 2012

o Școală Altfel! Jocul de-a Pacea Lumii (John Hunter)











Tradus AICI

Școala Altfel: DEBATE. Împreună pentru educație

Dezbaterile sunt o activitate școlară sau extrașcolară foarte populară în țările vestice (toate universitățile din Top 50 International au un program de dezbateri!) și reprezintă o metodă prin care elevii își dezvoltă gândirea, abilitățile de analiză, calitațile oratorice.


DEBATE: "Pot tinerii să schimbe sistemul educațional din Romania(?!)"

Da? Nu? Elevii sunt antrenați în această dezbatere.

"S-ar putea să greșesc și s-ar putea să ai dreptate, dar prin efortul nostru ne-am putea apropia de adevăr" spunea Karl Popper. O interesantă activitate în care învățăm despre toleranță și respectul pentru alte puncte de vedere, învățăm să fim încrezători, deschiși, analitici.

Material de sprijin pentru proiectarea activității: Ghidul profesorului pentru disciplina opțională "Dezbatere, oratorie și retorică":

http://www.edu.ro/index.php/articles/16628

Recomandăm:

V-ați întrebat vreodată ce fac în weekend-uri și în vacanțe sute de elevi și studenți din Romania? Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) știe răspunsul: o bună parte dintre ei vin la cluburile de debate ale ARDOR, abordând teme situate de multe ori în avangarda dezbaterilor din societatea civilă românească.” Mai multe Aici: http://www.ardor.org.ro/main.php?lang=ro

marți, 3 aprilie 2012

Școala Altfel? Changing education paradigms (Ken Robinson)

Școala Altfel: Ținta mea, Liceul







Ora de consiliere… la clasa 8 C

Ora de consiliere… la clasele 8 A și 8 B

Maria Simionescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Mihai Viteazul, a condus 2 ore de consiliere: la clasa a VIII-a C, respectiv la clasele a VIII-a A și B.

Activitățile sunt incluse în proiectul Ținta mea, Liceul.

Maria le-a povestit elevilor despre liceul la care studiază: despre viața de licean, despre profesori, materiile studiate, orar, despre pauze și activități extrașcolare. Spre finalul activităților, discuția s-a axat pe subiectul examenului de admitere, modalitatea de completare a fișei de admitere, criterii de alegere a liceului potrivit…

Mai multe despre Colegiul Național Mihail Viteazul puteți afla accesând site-ul instituției:

http://www.cnmv.ro/

Școala Altfel : Workshopul Ce ne transmite copilul prin joc, culoare, desen


Workshopul Ce ne transmite copilul prin joc, culoare, desen

Grup țintă : părinții elevilor claselor I-VIII

Un workshop interactiv !

Scop : optimizarea relației părinte copil

Prin joc, pictură, desen copilul își poate exprima starea de bine, de confort, de siguranță sau anxietatea, agresivitatea, timiditatea, nesiguranța, nevoia de de afecțiune.

Observând comportamentului copilului în timp ce se joacă, interpretând desenele realizate, părinții pot să înțeleagă mai bine emoțiile și trăirile propriului copil și pot găsi o cale de comunicare eficientă cu el.