joi, 27 februarie 2025

Mașina timpului

 Vă propun un exercițiu care să investigheze propriile nevoi, dorințe și mai ales scopurile personale. Închideți ochii, relaxați-vă și respirați adânc.


– Imaginați-vă că vă urcați în mașina timpului și călătoriți în viitor spre o destinație știută doar de voi. Ca să ajungeți la destinație va trebui să străbateți un traseu temporal personal presărat cu obstacole. Poate că va fi nevoie să faceți opriri. Pentru a ajunge cu bine la destinație aveți nevoie de valiza cu resursele personale.
– Dacă ați reușit să vă imaginați toate aceste lucruri veți primi o foaie de hârtie pe care să scrieți sau desenați acest scop (desen, metaforă) în colțul dreapta sus.
– Apoi desenați spre acel scop un traseu temporal ascendent pe care calatoriți și imaginați-vă drumul pe care îl parcurgeți.
– Desenați pașii pe care trebuie să-i faceți pentru a putea ajunge în stația următoare.
– De ce resurse aveți nevoie pentru a putea ajunge la destinație? De câte opriri este nevoie ?
– Cum este drumul ? Greu, ușor ?

Dacă ați reușit să terminați, cine dorește să înceapă ?
Văd că ai ajuns la destinație. Ce resurse ai folosit din valiză ? De ce ai mai avea nevoie ?
Puteți da o rețetă a succesului ? Ca să reușesc am nevoie de…

(Anca Cazacu și Ileana Boteanu)

Reușita personală

 Pas 1: Gândiți-vă la o reușită personală care v-a făcut să vă simțiți bine.
Retrăiți acest succes și răspundeți la urmatoarele întrebări :

Ce anume te-a făcut sa te simți cel mai bine? Ce ai învățat? Ce calități ai folosit? Dacă cineva te-ar fi privit, ce-ar fi putut spune despre ce ai făcut? Cum ai interacționat cu ceilalți? Dați un nume poveștii personale.


Pas 2 : Dupa ce elevii au scris propria poveste, se dau acestora cartonașe de diferite culori. Trebuie să se grupeze după culorile primite: bleumarin, verde, roșu, galben și roz.

Pas 3 : Membrii fiecărui grup împărtășesc povestea personală grupului. Aleg o poveste care să fie prezentată întregului grup.


Pas 4 : Un delegat al fiecărui grup prezintă grupului mare povestea personală, iar elevii identifică din poveste resursele, calitațile personale care l-au ajutat să reușească. Pe o foaie de flipchart sau pe tablă un delegat al grupului scrie numele prezentatorului, numele poveștii și calitățile identificate de grupul mare.

(Anca Cazacu și Ileana Boteanu)

Povestea seminței

Pas 1: Relaxați-vă, simțiți-vă liberi. Veți primi un dar. Chiar acum aveți în palmă niște semințe. Sunteți semințe. Scrieți povestea acestei semințe.
Pas 2: Grupați-vă pe echipe de maximum 5 persoane, împărtășiți-vă povestea personală, apoi alegeți pentru expunere o poveste.
Pas 3: Reprezentanții echipelor prezintă pe rând povestea personală în fața grupului.
Pas 4: Se alege cea mai frumoasă și emoționantă poveste prin votul grupului. Se afișează materialele realizate.


Se dau participanților fișe cu întrebări de sprijin pe baza cărora să-și structureze propria poveste.

 Cum se numesc semințele?
 Ce fel de semințe sunt?
 Au nevoie de îngrijire?
 Le plantați? Unde?
 Cum este mediul în care le plantăm?
 Ce familie au semințele? De unde provin?
 Ce nevoi au semințele?
 Ce vise, dorințe au semințele?
 Descrieți cei 7 ani de acasă ai plantei care s-a dezvoltat.
 Cu ce semințe, plante se reunește/împrietenește?
 Descrie cea mai frumoasă experiență a semințelor plantei.

 (Anca Cazacu și Ileana Boteanu)

Diploma mea

 DIPLOMA MEA
1. Cea mai importantă realizare din viaţa mea _____________
2. Cel mai important succes din viaţa mea ________________
3. Cel mai important eveniment din viaţa mea_____________
4. Cel mai important obiectiv realizat____________________
5. Cea mai importantă decizie pe care am luat-o ___________
6. Cele mai importante persoane din viaţa mea___________

Emoțiile și mecanismele de apărare/adaptare

 Emoţiile sunt trăiri subiective ce rezultă din acordul sau discrepanţa dintre trebuinţele sau expectanţele unei persoane şi realitate. Sunt stări interne caracterizate prin: reacţii fiziologice, gânduri specifice şi expresii comportamentale.
Mecanismele de apărare şi adaptare sunt strategii ale psihicului uman de a reduce, controla, tolera sau înlătura stresul, disconfortul, tensiunea generată de solicitările interne sau externe care depăşesc resursele persoanei.
Mecanismele de apărare sunt strategii prin care oamenii se apăra de o durere psihică (anxietate, tristeţe, etc.). Ele se declanşează automat şi inconştient şi sunt îndreptate asupra reducerii tensiunii.
Mecanismele de adaptare sunt modalităţi conştiente, raţionale de control, şi vizează sursa stresului.

Principalele mecanisme de adaptare şi apărare:
• anticiparea – anticiparea consecinţelor posibile şi găsirea unor soluţii adecvate la problema data;
• auto-observarea – monitorizarea propriilor gânduri, sentimente, motivaţii, comportamente, şi selectarea reacţiilor celor mai potrivite;
• sublimarea – canalizarea emoţiilor şi impulsurilor negative în activităţi şi comportamente acceptabile din punct de vedere social;
• represia – înlăturarea gândurilor negative, a dorinţelor indezirabile, ori amintirilor neplăcute din câmpul conştiinţei;
• intelectualizarea – implicarea într-o formă de gândire abstractă şi generală, producându-se distanţarea şi evitarea emoţiilor negative;
• negarea – refuzul de a recunoaşte existenta unei probleme, a unui eveniment neplăcut, stânjenitor;
• regresia – revenirea la comportamente specifice unei vârste mai mici;
• proiecţia – persoana atribuie altcuiva sursa răului pe care îl trăieşte;
• raţionalizarea – persoana produce justificări nerealiste ale comportamentelor sale indezirabile;
• umorul – accentuarea aspectelor ironice şi amuzante ale evenimentului, situaţiei;
• compensarea – deficienţe de natură fizică sau psihică sunt contrabalansate prin dezvoltarea altor abilităţi. (Anca Cazacu și Ileana Boteanu)

Scaunele (doar un joc!)

 


UN JOC!

Care este semnificația?

🌟Scaunul Numărul 1

Te apropii de oameni treptat, păstrându-i la distanță. Te simți mai calm/ă așa. Dar poți să reduci această distanță. Ar trebui să fii mai deschis/ă.

🌟Scaunul Numărul 2

Tinzi să ai aer de superioritate. Ești obișnuit/ă să faci lucrurile în felul tău. Poți continua să faci asta, dar fără aroganță. Asta îi îndepărtează pe ceilalți.

🌟Scaunul Numărul 3

Nu îți place prea mult atenția. Din când în când te poți simți singur/ă. Nu îți plac întâlnirile zgomotoase și aglomerate. Ar trebui să comunici mai frecvent și într-un mod mai îndrăzneț.

🌟Scaunul Numărul 4

Ești un visător/o visătoare. Lumea ta este o prioritate pentru tine. Poți fi cu capul în nori și părea nepăsător/oare. Ar trebui să găsești un echilibru între lumea ta internă și cea externă.

🌟Scaunul Numărul 5

Spiritualitatea are mai multă valoare pentru tine decât lumea materială. Cu toate acestea, nu ar trebui să ignori materialul.

Trebuie să lucrezi la găsirea unui echilibru.

🌟Scaunul Numărul 6

Te iubești prea mult pe tine însuți/însăți. Știi cum să îi iubești pe ceilalți, dar tu vii pe primul loc, apoi ceilalți. Dacă tu ești bine, și ceilalți vor fi bine. Totuși, ar trebui să încetezi să-i învinuiești pe alții pentru acțiunile tale.

🌟Scaunul Numărul 7

Știi bine ce vrei. Ești onest/ă cu tine însuți/însăți. Ai merge la psihoterapeut doar pentru a primi un diagnostic, deoarece crezi că nu ai probleme. Continuă pe această linie, dar nu cădea în „prejudecata de supraîncredere” la care ești predispus/ă.

🌟Scaunul Numărul 8

Ești obișnuit/ă să controlezi totul. Ai puțină încredere în oameni. Ar trebui să te relaxezi și să ai mai multă încredere în ceilalți.

🌟Scaunul Numărul 9

Pentru tine, cel mai important este practicitatea și claritatea în tot ceea ce faci. Deviza ta este „Dacă faci ceva, fă-o bine”. Această deviză este bună, dar nu ar trebui să te obsedeze perfecțiunea, care este inerentă în tine.

🌟Scaunul Numărul 10

Lucrează la stima ta de sine. Poate că nu ai fost singurul copil din familie sau nu ai primit suficientă atenție, dar asta nu înseamnă că este ceva în neregulă cu tine.

🌟Scaunul Numărul 11

Ești o persoană relaxată, îți place să tratezi chiar și problemele serioase cu o atitudine de tipul ” ce poate fi atât de rău, încât să nu pot rezolva asta”.

Palma


Copilul are nevoie de o foaie de hârtie. Roagă-l să-şi deseneze conturul palmei. În centrul palmei, își va scrie prenumele, iar interiorul fiecărui deget, va scrie cate o calitate personală.

Poate colora palma, așa cum doreste.

Jocuri creative


Supererou

Pune la dispoziţia copilului două coli mari de hârtie, nişte panglică, foarfece şi 2 carioca pentru a inventa un supererou şi a schiţa un costum pentru acest personaj nou creat.

Colajul

Spune copilului să caute cât mai multe poze vechi sau să fotografieze singuri câteva imagini. Ar putea fi poze ale prietenilor, animalelor de casă, indicatoare de circulaţie, orice doresc. Toate vor fi montate într-un colaj. Copiii le vor decupa, le vor amesteca în combinaţii ciudate le pot decora sau adăuga legende.

Colajul cu forma

Se poate realiza un colaj cu un contur bine definit. Dacă doresc să facă o floare, vor decupa din reviste imagini cu flori şi le vor lipi pe o foaie în forma unei flori. Pot alege şi alte imagini: cărţi, pantofi, etc

Poster pentru film

Individual sau în grup, copiii vor concepe un poster pentru filmul lor preferat. Cum l-ar promova? Ce fel de imagini ar folosi? Încurajați-i, apoi, sa exprime în cuvinte ceea ce au realizat.

 Puteți participa și dvs., alături de ei.

Cuvinte decupate

Oferă copiilor ziare şi reviste vechi. Spune-le să decupeze cuvinte la întâmplare din titluri şi anunţuri, apoi să le rearanjeze într-o poezie, oricât de haotic sau serios doresc.

Păpuși din șosete

Realizați păpuşi din şosete. Decoraţi-le cu bucăţele de ţesătură şi alte resturi şi rămăşiţe ( nasturi, panglici, bucăţi de polietilenă, orice puteţi găsi);

Flori din șervețele

Confecţionaţi, împreună cu copilul/copiii,  flori din şerveţele de hârtie.

Scutul meu

 

Copilul va avea o foaie la îndemână si este rugat să realizeze o schemă dupa modelul din fisa, de dimensiuni cat mai mari. În spaţiile de pe scut, va reprezenta următoarele lucruri: 

-        ceva ce caracterizează o recentă performanţă personală;

-         ceva ce ştiu doar foarte puţine persoane despre tine;

-         un simbol al felului în care îţi place să-ţi petreci timpul liber;

-         ceva la care te pricepi foarte bine;

-         ceva ce îţi rezumă motto-ul personal; 

-        eroul preferat.

În spațiul de deasupra scutului, va scrie titlul ”Scutul meu”, iar in spațiul de sub scut, îsi va scrie prenumele.

Scutul poate fi și colorat, după preferințele copilului.

După ce copilul a finalizat lucrarea, propuneți-i să discute cu membrii familiei despre ceea ce a reprezentat pe scut.