luni, 28 iunie 2010
e - Training "Disciplina pozitivă"
Disciplina pozitivă - un curs de formare derulat în spaţiul virtual
Grup ţintă: cadre didactice, părinţi (ai elevilor)
Materialele (suport de curs) utilizate:
Tema 1: IMAGINEA DE SINE
Conţinuturi tematice: noţiunea de imagine de sine; rolul imaginii de sine în dezvoltarea armonioasă a copilului; caracteristicile unui copil cu stimă de sine scăzută sau ridicată; modalităţi de dezvoltare a stimei de sine la copii
Tema 2: COMUNICAREA ÎN FAMILIE/ŞCOALĂ
Conţinuturi tematice: soluţii de îmbunătăţire a comunicării cu copiii; răspunsurile deschise; necesitatea ascultării active; rezolvare de conflicte şi să adoptarea de decizii adecvate situaţiilor
Tema 3: INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ
Conţinuturi tematice: emoţii; cauzele care generează diverse sentimente; diferenţa dintre sentimente şi acţiuni
Tema 4: FORMAREA COMPORTAMENTELOR COPIILOR CU AJUTORUL DISCIPLINEI POZITIVE
Conţinuturi tematice: distincţia între disciplină şi pedeapsă; principiile de bază ale învăţării unui comportament; tehnici de modificare comportamentală; beneficiile aplicării unor metode de educare eficiente
Activitățile desfășurate de către cursanți: parcurgerea, în ritm propriu, a suportului de curs (1 temă/săpt.); rezolvarea unei teme corespunzătoare fiecărui suport de curs (ex: chestionar, studiu de caz, exerciţiu de antrenament creativ, proiect); participarea la dezbaterea temei (pe forum).
Opinii despre modul în care s-a desfășurat procesul de instruire:
- cursurile au fost planificate în modalitatea „învăţare proprie”
- cursanţii au avut posibilitatea să descarce suporturile de curs, să consulte o e-bibliotecă recomandată, dar şi să intre în legătură cu trainer-ul pentru alte explicaţii
- cursul a oferit o pregătire flexibilă şi în colaborare (dezbaterea de grup a fost activă, fructuoasă, s-au realizat schimburi de opinii )
- cursanţii au beneficiat de feed-back (la temele realizate) de la trainer, dar şi de la ceilalţi cursanţi
- cost mic în organizarea si predarea cursului; economii considerabile faţă de pregătirea la clasă
- după terminarea cursului, participanţii au rămas în legătură, constituind un “grup-suport”
PS. Acest curs se va relua în luna octombrie! Persoanele interesate trebuie să trimită CV şi scrisoare de intenţie pe adresa econsiliere@yahoo.com.
marți, 22 iunie 2010
Să învăţăm… relaxarea
Relaxarea este una din strategiile pe care le putem folosi pentru a reduce stresul şi pentru a ţine sub control anxietatea. În timpul relaxării, gândurile noastre devin calme şi senine, eliminând neliniştea.
Vă prezentăm o metodă specială de relaxare pe care mulţi copii şi părinţi o consideră eficientă.
Recomandăm implicarea întregii familii în exersarea şi folosirea exerciţiilor de relaxare! Treptat, relaxarea va deveni o activitate automată, încorporată în rutina familiei.
Trebuie să alegeţi momentul potrivit pentru exersarea relaxării, precum şi un mediu optim (liniştit, stimulativ, cald şi confortabil; puteţi apela şi la o muzică relaxantă).
Fiecare şedinţă trebuie să înceapă cu încordarea întregului corp şi apoi relaxarea fiecărei grupe musculare, începând de la cap şi coborând înspre picioare.
Apoi direcţionăm atenţia asupra respiraţiei. Scopul este de a produce o respiraţie egală, uşoară şi relaxantă.
Imaginaţia noastră poate fi folosită pentru a ne simţi cu adevărat relaxaţi. Sunt multe scene de vizualizare mentală care pot fi utilizate. Iată câteva idei: întins în iarbă, privind cerul; şezând pe verandă la bunici; privind un apus de soare; întins pe nisipul cald; plutind în spaţiu; plimbare prin iarba plină de rouă; întins în pat, cuibărit lângă un căţeluş…
Nu uitaţi că a învăţa să te relaxezi e ca şi cum ai învăţa să mergi pe bicicletă. Cu cât exersaţi mai mult, cu atât devine mai uşor.
Asculta mai multe audio Muzica
STOP FEAR!
Programul Coping Cat dezvoltat de Philip C. Kendall: strategii de reducere a gândurilor axiogene şi creştere a flexibilităţii cognitive, prin învăţarea unor alternative sănătoase la gândurile ameninţătoare
STRATEGIA STOP:
SCARE - spaimă
THOUGHTS – gânduri negative
OTHER THOUGHTS – gânduri alternative
PRIZE – premiu, recompensă
STRATEGIA FEAR:
FEAR – Frică şi senzaţii fizice (dureri de cap, dureri abdominale, tremurături)
EXPECTATION – Aşteptări negative (îngrijorări, gânduri negative despre sine, distorsiuni negative)
ACTION – Acţiuni şi atitudini (rezolvarea de probleme)
RESULT – Rezultate şi recompense
Asculta mai multe audio Muzica
Preadolescenţa şi adolescenţa
Cu părinţii la şcoală. Preadolescenţa şi adolescenţa.Ghid pentru părinţi AICI
Asculta mai multe audio Muzica
Inteligenţa emoţională
Pentru a reuşi în viaţă, Goleman consideră că fiecare dintre noi ar trebui să înveţe şi să exerseze principalele dimensiuni ale inteligenţei emoţionale:
Conştiinţa propriilor emoţii: să fii capabil să le recunoşti şi să le numeşti; să fii în stare să înţelegi cauza lor; să recunoşti diferenţele dintre sentimente şi acţiuni;
Controlul (“managerizarea”) emoţiilor: să fii în stare să-ţi stăpâneşti mânia şi să-ţi tolerezi frustrările; să fii în stare să-ţi exprimi furia natural, potrivit, fără agresiune; să fii în stare să nu te autodistrugi, să te respecţi, să poţi să ai sentimente pozitive faţă de tine, de şcoală şi de familie; să-ţi poţi manipula stresul; să ai capacitatea de a scăpa de singurătate şi de anxietate socială;
Motivarea personală (exploatarea, utilizarea emoţiilor în mod productiv): să fii mai responsabil; să fii capabil să te concentrezi asupra unei sarcini şi să îţi menţii atenţia asupra ei; să fii mai puţin impulsiv şi mai puţin autocontrolat; să-ţi îmbunătăţeşti scorurile la testele de creaţie (realizare);
Empatia – citirea emoţiilor: să fii în stare să priveşti din perspectiva celuilalt; să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi; să îţi îmbunătăţeşti empatia şi sensibilitatea la sentimentele celorlalti;
Dirijarea (conducerea) relaţiilor interpersonale: să-ţi dezvolţi abilităţile de a analiza şi înţelege relaţiile interpersonale; să poţi rezolva conflictele şi să negociezi neînţelegerile; să soluţionezi problemele din relaţiile interpersonale; să fii mai deschis (asertiv, pozitiv) şi abil în comunicare; să fii mai popular şi deschis, prietenos şi implicat în mod echilibrat; să fii mai implicat şi plin de tact (delicat, atent, politicos); să fii prosocial şi să te integrezi armonios în grup; să fii mai cooperant, participant, serviabil, de nădejde, îndatoritor; să fii mai democratic în relaţiile de afaceri, în modul de a te purta cu alţii, în modul de a-i trata.
Abilitatea emoţională va fi foarte utilă în creşterea şi educarea copiilor. Părinţii vor putea să le dezvolte copiilor potenţialul emoţional şi social învăţându-i să adopte şi să-şi dezvolte caracteristicile inteligenţei emoţionale: să-şi identifice sentimentele personale şi să le diferenţieze; să înveţe mult mai mult despre modul cum şi unde se pot exterioriza sentimentele; să-şi dezvolte empatia – abilitatea de a-şi pune sentimentele în acord cu alţii; să citească limbajul trupurilor şi alte aspecte nonverbale, pentru a înţelege comunicarea; să înveţe să asculte; să înveţe să fie constructivi (afirmativi).
Recomandăm: Goleman, Daniel. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001
Asculta mai multe audio Muzica
Conştiinţa propriilor emoţii: să fii capabil să le recunoşti şi să le numeşti; să fii în stare să înţelegi cauza lor; să recunoşti diferenţele dintre sentimente şi acţiuni;
Controlul (“managerizarea”) emoţiilor: să fii în stare să-ţi stăpâneşti mânia şi să-ţi tolerezi frustrările; să fii în stare să-ţi exprimi furia natural, potrivit, fără agresiune; să fii în stare să nu te autodistrugi, să te respecţi, să poţi să ai sentimente pozitive faţă de tine, de şcoală şi de familie; să-ţi poţi manipula stresul; să ai capacitatea de a scăpa de singurătate şi de anxietate socială;
Motivarea personală (exploatarea, utilizarea emoţiilor în mod productiv): să fii mai responsabil; să fii capabil să te concentrezi asupra unei sarcini şi să îţi menţii atenţia asupra ei; să fii mai puţin impulsiv şi mai puţin autocontrolat; să-ţi îmbunătăţeşti scorurile la testele de creaţie (realizare);
Empatia – citirea emoţiilor: să fii în stare să priveşti din perspectiva celuilalt; să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi; să îţi îmbunătăţeşti empatia şi sensibilitatea la sentimentele celorlalti;
Dirijarea (conducerea) relaţiilor interpersonale: să-ţi dezvolţi abilităţile de a analiza şi înţelege relaţiile interpersonale; să poţi rezolva conflictele şi să negociezi neînţelegerile; să soluţionezi problemele din relaţiile interpersonale; să fii mai deschis (asertiv, pozitiv) şi abil în comunicare; să fii mai popular şi deschis, prietenos şi implicat în mod echilibrat; să fii mai implicat şi plin de tact (delicat, atent, politicos); să fii prosocial şi să te integrezi armonios în grup; să fii mai cooperant, participant, serviabil, de nădejde, îndatoritor; să fii mai democratic în relaţiile de afaceri, în modul de a te purta cu alţii, în modul de a-i trata.
Abilitatea emoţională va fi foarte utilă în creşterea şi educarea copiilor. Părinţii vor putea să le dezvolte copiilor potenţialul emoţional şi social învăţându-i să adopte şi să-şi dezvolte caracteristicile inteligenţei emoţionale: să-şi identifice sentimentele personale şi să le diferenţieze; să înveţe mult mai mult despre modul cum şi unde se pot exterioriza sentimentele; să-şi dezvolte empatia – abilitatea de a-şi pune sentimentele în acord cu alţii; să citească limbajul trupurilor şi alte aspecte nonverbale, pentru a înţelege comunicarea; să înveţe să asculte; să înveţe să fie constructivi (afirmativi).
Recomandăm: Goleman, Daniel. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001
Asculta mai multe audio Muzica
Învăţarea autoreglării emoţionale
Primul pas important în gestionarea comportamentului copilului presupune învăţarea, recunoaşterea şi gestionarea corespunzătoare a emoţiilor. Odată ce copilul învaţă să numească emoţiile, să vorbească despre emoţii şi să folosească limbajul emoţional, el va învăţa să îşi regleze atât emoţiile, cât şi comportamentul.
Există o diferenţă între emoţii şi manifestarea lor. De exemplu, este firesc să fim furioşi dar nu este firesc să folosim furia ca o scuză pentru că am lovit pe cineva.
Părinţii sprijină dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor prin: reacţiile pe care le au la emoţiile exprimate de copii (determinând încurajarea sau inhibarea exprimării emoţiilor viitoare ale copilului); modul prin care părinţii îşi exprimă propriile emoţii (acesta fiind un model pentru copil); discuţiile despre emoţii (ajută copiii în înţelegerea situaţiilor emoţionale şi în reacţionarea adecvată în astfel de situaţii).
Treptat, ghidaţi de adulţi, copiii dezvoltă strategii de reglare emoţională:
rezolvarea de probleme – găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă, precum şi aplicarea soluţiei optime; responsabilizarea copilului – ex. copilul sparge un pahar, se sperie, pentru rezolvarea problemei, curăţarea cioburilor, aduce mătura şi făraşul
distragerea atenţiei de la sursa de stres – ex. Ioana se joacă cu Alex, Alex ia toate jucăriile, Ioana merge să se joace cu Dani
căutarea suportului din partea adulţilor – ex. când plâng sau sunt furioşi, apelează la adulţi pentru liniştire
raţionalizarea – identifică, argumente raţionale pentru justificarea unui comportament; vezi fabula lui Tolstoi “Vulpea şi strugurii”
minimalizare – ex. copilul îşi spune: “nu doare aşa tare injecţia”
reformularea situaţiei – ex. “Participând la concurs ai învăţat ce înseamnă o competiţie.”
Atenţie!
Auzim destul de des: “ Nu mai plânge! Vino să-ţi dau ceva bun!”
Nu se recomandă folosirea mâncatului ca strategie de rezolvare a emoţiilor negative! Aceasta prezintă un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a tulburărilor de alimentaţie (anorexie, bulimie). Dacă un copil va fi învăţat că mâncarea este o recompensă, ulterior, în situaţii de stres, el va apela la mâncare pentru neutralizarea emoţiilor trăite.
Există o diferenţă între emoţii şi manifestarea lor. De exemplu, este firesc să fim furioşi dar nu este firesc să folosim furia ca o scuză pentru că am lovit pe cineva.
Părinţii sprijină dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor prin: reacţiile pe care le au la emoţiile exprimate de copii (determinând încurajarea sau inhibarea exprimării emoţiilor viitoare ale copilului); modul prin care părinţii îşi exprimă propriile emoţii (acesta fiind un model pentru copil); discuţiile despre emoţii (ajută copiii în înţelegerea situaţiilor emoţionale şi în reacţionarea adecvată în astfel de situaţii).
Treptat, ghidaţi de adulţi, copiii dezvoltă strategii de reglare emoţională:
rezolvarea de probleme – găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă, precum şi aplicarea soluţiei optime; responsabilizarea copilului – ex. copilul sparge un pahar, se sperie, pentru rezolvarea problemei, curăţarea cioburilor, aduce mătura şi făraşul
distragerea atenţiei de la sursa de stres – ex. Ioana se joacă cu Alex, Alex ia toate jucăriile, Ioana merge să se joace cu Dani
căutarea suportului din partea adulţilor – ex. când plâng sau sunt furioşi, apelează la adulţi pentru liniştire
raţionalizarea – identifică, argumente raţionale pentru justificarea unui comportament; vezi fabula lui Tolstoi “Vulpea şi strugurii”
minimalizare – ex. copilul îşi spune: “nu doare aşa tare injecţia”
reformularea situaţiei – ex. “Participând la concurs ai învăţat ce înseamnă o competiţie.”
Atenţie!
Auzim destul de des: “ Nu mai plânge! Vino să-ţi dau ceva bun!”
Nu se recomandă folosirea mâncatului ca strategie de rezolvare a emoţiilor negative! Aceasta prezintă un factor de risc pentru dezvoltarea ulterioară a tulburărilor de alimentaţie (anorexie, bulimie). Dacă un copil va fi învăţat că mâncarea este o recompensă, ulterior, în situaţii de stres, el va apela la mâncare pentru neutralizarea emoţiilor trăite.
Alte recomandări pentru părinţi:
Validaţi emoţiile copilului. Folosiţi momentele în care copilul trăieşte emoţii negative ca pe un context de învăţare. Evitaţi să răspundeţi cu o emoţie negativă la o emoţie negativă a copilului. Încurajaţi şi întăriţi comportamentele adecvate. Împlicaţi copiii în activităţi artistice.
Cu copiii care sunt frustraţi, furioşi sau iritabili trebuie să se lucreze pentru exprimarea verbală şi nonverbală a emoţiilor trăite. Ei trebuie ajutaţi să găsească soluţii prin care să se liniştească atunci când sunt furioşi (îndepărtarea de sursa care le provoacă furia, apelerea la ajutorul unui adult etc).
Bibliografie:
Domnica Petrovai. Tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi. Ghid de psihoeducaţie pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi educaţiei. Bucureşti: Salvaţi Copiii, 2009
Goleman, Daniel. Inteligenţa emoţională. Bucureşti: Curtea Veche, 2001
luni, 21 iunie 2010
Tulburările de anxietate la copii
Anxietatea este o tulburare care apare ca rezultat al interacţiunii dintre vulnerabilitatea biologică a copilului, vulnerabilitatea psihologică, învăţată din familie şi din contextul de viaţă a copilului (şcoală, comunitate) şi evenimentele stresante de viaţă.
Frica şi anxietatea sunt frecvente în viaţa copilului. Fiecare copil a trăit cel puţin o experienţă scurtă de anxietate, faţă de care a reacţionat prin evitare sau ieşire din situaţie. Anxietatea se învaţă în familie. Copiii cu părinţi anxioşi prezintă un risc de 7 ori mai mare de a dezvolta tulburări de anxietate, comparativ cu copiii ai căror părinţi nu au anxietate.
Tratamentul anxietăţii implică modificări sau schimbări în context care să faciliteze învăţarea de către copil a unor mecanisme adecvate de răspuns la frică, nelinişte sau teamă.
Contextul presupune comportamentul sau reacţiile părinţilor, mesajele pe care aceştia le transmit copilului şi mediul educaţional în care copilul învaţă.
Tratamentul anxietăţii copilului este reprezentat de:
- intervenţia asupra părinţilor, prin reducerea anxietăţii acestora;
- intervenţia în mediul educaţional, la grupa sau clasa de copii;
- intervenţia adresată direct copilului.
Recomandăm: Tulburările de anxietate la copii şi adolescenţi. Ghid de psihoeducaţie pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii şi educaţiei. Salvaţi Copiii. 2009
Asculta mai multe audio Muzica
Specificul vieţii afective a şcolarului mic
Comparând afectivitatea cu celelalte planuri ale dezvoltării psihice a şcolarului mic s-a făcut aprecierea că aceasta este eclipsată de celelalte (P. Osterrieth) sau că la această vârstă se trece printr-o perioadă de latenţă afectivă (autorii de orientare psihanalitică). Putem deci, considera că o primă caracteristică a afectivităţii şcolarului mic este evoluţia ei discretă, latentă, mai intimă.
Emoţiile, dispoziţiile, sentimentele copilului sunt mai puţin exteriorizate, atât cele pozitive cât şi cele negative. Cu privire la acestea din urmă, se constată că tind să fie mai mult trăite în tăcere, copilul însuşi punând pe primul plan felul în care răspunde la cerinţele şcolii.
Contactul cu noul mediu-şcoala şi problemele de adaptare intensifică răspunsurile afective şi le fac să se succeadă uneori cu mare viteză şi să se intensifice. Activitatea şcolară prin conţinuturile şi prin sistemul nou de relaţii pe care îl implică îmbogăţeşte emoţiile şi sentimentele copilului. De asemenea, după fazele iniţiale de adaptare la noul mediu se constată o creştere a capacităţilor de autocontrol asupra condiţiilor emoţional-expresive. Ei se adaptează astfel, mai bine la cerinţele de desfăşurare a lecţiilor şi reuşesc să comunice mai bine unii cu alţii. Pot chiar să simuleze cu succes suferinţa şi tristeţea mai ales când doresc să ascundă ceva părinţilor.
De mare importanţă rămân legăturile afective cu părinţii, mai ales acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase şi adesea dificile. Dragostea necondiţionată a părinţilor este un important factor de securizare şi sprijin pentru a trece peste dificultăţi şi unele insuccese.
Emoţiile, dispoziţiile, sentimentele copilului sunt mai puţin exteriorizate, atât cele pozitive cât şi cele negative. Cu privire la acestea din urmă, se constată că tind să fie mai mult trăite în tăcere, copilul însuşi punând pe primul plan felul în care răspunde la cerinţele şcolii.
Contactul cu noul mediu-şcoala şi problemele de adaptare intensifică răspunsurile afective şi le fac să se succeadă uneori cu mare viteză şi să se intensifice. Activitatea şcolară prin conţinuturile şi prin sistemul nou de relaţii pe care îl implică îmbogăţeşte emoţiile şi sentimentele copilului. De asemenea, după fazele iniţiale de adaptare la noul mediu se constată o creştere a capacităţilor de autocontrol asupra condiţiilor emoţional-expresive. Ei se adaptează astfel, mai bine la cerinţele de desfăşurare a lecţiilor şi reuşesc să comunice mai bine unii cu alţii. Pot chiar să simuleze cu succes suferinţa şi tristeţea mai ales când doresc să ascundă ceva părinţilor.
De mare importanţă rămân legăturile afective cu părinţii, mai ales acum când copiii se confruntă cu sarcini numeroase şi adesea dificile. Dragostea necondiţionată a părinţilor este un important factor de securizare şi sprijin pentru a trece peste dificultăţi şi unele insuccese.
Asculta mai multe audio Muzica
Particularităţile atenţiei şcolarului mic
Atenţia este condiţia necesară a desfăşurării optime a tuturor proceselor informaţionale şi a obţinerii succesului şcolar.
Ciclul primar exercită influenţe hotărâtoare pentru dezvoltarea atenţiei; în acest interval al vieţii se obţin cele mai importante perfecţionări ale acesteia. Astfel: a) şcoala solicită permanent şi sistematic atenţia copilului, dezvoltând-o şi modelând-o după specificul sarcinilor cognitive; b) sunt mai bine dezvoltate unele însuşiri ale atenţiei, iar altele sunt formate în acest stadiu; c) este special antrenată atenţia voluntară.
La intrarea în clasa I concentrarea atenţiei poate fi fluctuantă şi astfel, copiii pot face greşeli chiar când au cunoştinţele corespunzătoare, dar apoi se obţine gradul necesar de manifestare a acestei însuşiri.
La început atenţia copiilor nu este perfect modelată în raport cu fazele activităţilor din clasă şi deci nu pot să se concentreze mai tare în anumite momente şi să se relaxeze în altele aşa că se întâmplă să le scape unele aspecte importante (ex. momentul în care se comunică tema pentru acasă). Învăţătorii cu experienţă cunosc aceste aspecte şi au bune remedii pentru ele.
La cei de clasa I se constată o tendinţă accentuată către distragerea atenţiei dacă intervin fel de fel de zgomote în mediul ambiant şi acesta ar putea influenţa prestaţia lor şcolară, dar dezvoltarea treptată a reglajelor voluntare diminuează foarte mult acest fenomen. Creşte stabilitatea atenţiei până la 45-50 de minute. Distributivitatea redusă în primele săptămâni de şcoală sporeşte în următorul interval şi facilitează îndeplinirea sarcinilor şi recepţionarea mesajelor învăţătorului. În a doua parte a stadiului creşte şi volumul atenţiei.
Trebuie să fie rezolvate cazurile de neatenţie cronică ce pot avea fie cauze organice (stare de boală, de convalescenţă, de disfuncţionalităţi hormonale) sau educaţionale (existenţa unor interese mai puternice decât cele şcolare; insuficienta pregătire din punct de vedere motivaţional a copilului pentru şcoală).
Ciclul primar exercită influenţe hotărâtoare pentru dezvoltarea atenţiei; în acest interval al vieţii se obţin cele mai importante perfecţionări ale acesteia. Astfel: a) şcoala solicită permanent şi sistematic atenţia copilului, dezvoltând-o şi modelând-o după specificul sarcinilor cognitive; b) sunt mai bine dezvoltate unele însuşiri ale atenţiei, iar altele sunt formate în acest stadiu; c) este special antrenată atenţia voluntară.
La intrarea în clasa I concentrarea atenţiei poate fi fluctuantă şi astfel, copiii pot face greşeli chiar când au cunoştinţele corespunzătoare, dar apoi se obţine gradul necesar de manifestare a acestei însuşiri.
La început atenţia copiilor nu este perfect modelată în raport cu fazele activităţilor din clasă şi deci nu pot să se concentreze mai tare în anumite momente şi să se relaxeze în altele aşa că se întâmplă să le scape unele aspecte importante (ex. momentul în care se comunică tema pentru acasă). Învăţătorii cu experienţă cunosc aceste aspecte şi au bune remedii pentru ele.
La cei de clasa I se constată o tendinţă accentuată către distragerea atenţiei dacă intervin fel de fel de zgomote în mediul ambiant şi acesta ar putea influenţa prestaţia lor şcolară, dar dezvoltarea treptată a reglajelor voluntare diminuează foarte mult acest fenomen. Creşte stabilitatea atenţiei până la 45-50 de minute. Distributivitatea redusă în primele săptămâni de şcoală sporeşte în următorul interval şi facilitează îndeplinirea sarcinilor şi recepţionarea mesajelor învăţătorului. În a doua parte a stadiului creşte şi volumul atenţiei.
Trebuie să fie rezolvate cazurile de neatenţie cronică ce pot avea fie cauze organice (stare de boală, de convalescenţă, de disfuncţionalităţi hormonale) sau educaţionale (existenţa unor interese mai puternice decât cele şcolare; insuficienta pregătire din punct de vedere motivaţional a copilului pentru şcoală).
Asculta mai multe audio Muzica
sâmbătă, 19 iunie 2010
Micul Prinţ
Asculta mai multe audio Divertisment
Pentru tine. Cu drag…
Caută de fii fericit.
PS. Clubul Cronicilor!
Aici : http://cronicilescolii27.blogspot.com/
Omul generos
… Dacă ai un sandviş, nu îl poţi împărţi decât renunţând la o bucată din el, deci într-un fel este o pierdere pentru tine pentru că nu mai mănânci decât jumătate de sandviş. Dacă însă ai o informaţie şi i-o spui altcuiva, informaţia rămâne în continuare în întregime în posesia ta, nu se înjumătăţeşte.
Recomandăm o carte despre dar şi altruism şi rolul sociobiologic al acestora: Tor Norretranders. Omul generos. A-i ajuta pe alţii este cel mai sexy lucru pe care îl poţi face. Bucureşti: Ed. Publica, 2008
“Urmează-ţi interesul propriu: fii generos. Fii egoist: împarte totul. Arată-ţi individualitatea: creează comunitate.”
Recomandăm o carte despre dar şi altruism şi rolul sociobiologic al acestora: Tor Norretranders. Omul generos. A-i ajuta pe alţii este cel mai sexy lucru pe care îl poţi face. Bucureşti: Ed. Publica, 2008
“Urmează-ţi interesul propriu: fii generos. Fii egoist: împarte totul. Arată-ţi individualitatea: creează comunitate.”
E profitabil, pe toate planurile, să fii generos!
Asculta mai multe audio Muzica
Părintele şi ADHD-ul
A lua hotărârea de a duce copilul la un specialist, fie că este vorba despre simptome asociate deficitului de atenţie şi hiperactivitate, fie că este vorba despre alte simptome, este o decizie importantă pentru orice părinte. Cei mai mulţi părinţi iau această hotărâre atunci când problemele copiilor depăşesc capacitatea familiei de a le rezolva şi când frustrarea rezultată din încercarea lor de a-i ajuta a atins punctul maxim.
Reacţii cognitive, emoţionale şi comportamentale ale unui părinte la aflarea diagnosticului de ADHD al copilului său:
Mai întâi părintele trebuie să conştientizeze ceea ce simte. Modul în care părinţii reacţionează la aceste informaţii are o mare importanţă în ceea ce priveşte adaptarea la tulburarea copilului.
Prima reacţie:
Negare sau uşurare. Mulţi părinţi neagă la început diagnosticul sau baza neurologică a acestuia. Ei susţin că nu este nimic grav şi că totul va putea fi remediat prin metode simple (consiliere, organizarea comportamentului).
Această reacţie apare cel mai frecvent la părinţii care nu au suspectat anterior că este ceva grav cu copiii lor. Când un părinte află că propriul copil are ADHD este normal ca el să nege sau să minimalizeze problema cautând să reorganizeze informaţia şi să vadă problemele şi soluţiile prin prisma lor de vedere. Dacă părintele are îndoieli în ceea ce priveşte corectitudinea diagnosticului este recomandabil să consulte un alt specialist.
Alţi părinţi acceptă cu uşurinţă informaţiile despre ADHD găsind în acestea răspunsurile la întrebările pe care şi le-au pus cu mult timp în urmă. Ei au găsit numele grijilor pe care le-au avut în legătură cu copilul lor şi pot acum să caute cum să-l ajute.
Furia. Pentru unii părinţi diagnosticul de ADHD naşte furie, îndreptată spre cei care l-au asigurat că nimic nu este în neregulă cu copilul său; faţă de cei care au pus aceste probleme pe seama proastei creşteri de către părinţi sau a problemelor din familie. Când părinţii îşi dau seama că nu este vina lor, furia şi resentimentul nu sunt reacţii iraţionale.
Durerea. A simţi durere atunci când afli că copilul tău are ADHD este atât natural cât şi sănătos. Aproape toţi părinţii vor fi îndureraţi datorită faptului că viaţa copilului nu va fi la fel ca a celorlalţi, datorită riscurilor viitoare. Unii părinţi vor fi însă îndureraţi datorită schimbărilor care trebuie făcute în familie pentru a se adapta la ADHD. Niciodată această durere nu va trece în totalitate, dar treptat se va trece peste ea când părintele va trebui să facă faţă responsabilităţilor de zi cu zi. Se recomandă acestor părinţi să discute cu alţii în aceaşi situaţie sau de a primi o terapie de scurtă durată de la persoanele care cunosc problematica referitoare la ADHD.
Acceptarea. Reacţia cea mai naturală şi de dorit este acceptarea - acceptarea a ceea ce este copilul şi poate deveni şi a ceea ce copilul nu este şi nici nu va putea deveni. Acest copil are o problemă pe care nu el a cerut-o, nu se poate abţine să nu o aibă şi are nevoie de ajutorul părintelui în a-i face faţă , inclusiv în a-i asigura protecţia faţă de cei care nu înţeleg acest lucru. Acceptarea înseamnă de asemenea recunoaşterea faptului că unele lucruri nu pot fi modificate pentru a-i permite copilului cu ADHD să aibă succes sau să se adapteze la fel de bine ca şi cei fără ADHD. Eşecul în acceptarea limitelor copilului va naşte intoleranţa, mânia, frustrarea punând copilul sub presiune. Odată ce părintele a acceptat tulburarea copilului va putea să privească peste limitele acestuia şi să vadă ceea ce nimeni nu vede - talentele şi puterile lui unice.
Tratamentul care are cele mai bune rezultate presupune o combinare de tratamente psihologice, educaţionale şi medicamentoase. În unele cazuri tratamentul medicamentos este suficient însă de scurtă durată mai ales în situaţiile în care ADHD este însoţit de alte tulburări adiţionale (tulburări de învăţare). Cu toate acestea tratamentul medicamentos este absolut necesar pentru rezolvarea problemei.
Acceptarea diagnosticului duce la dorinţa de a cunoaşte care sunt soluţiile pentru rezolvarea acestei situaţii. Părintele citeşte cât mai multe lucrări despre ADHD (învaţă mai mult despre ADHD - despre natura, cauzele şi tratamentul adecvat), urmăreşte (dacă este posibil) casete video despre acest subiect, stabileşte o întâlnire cu un specialist pentru a primi cât mai multe materiale educative, se întâlneşte cu alţi părinţi care au copii cu ADHD.
Material realizat pe baza suportului de curs - “Diagnoză, prevenţie şi intervenţie în tulburările de atenţie şi hiperactivitate (ADHD)” – Cognitrom
Comportamente tipice la şcolarii mici
O dată cu intrarea copilului în şcoală, învăţarea devine tipul fundamental de activitate. Activitatea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de însuşire gradată de cunoştinţe cuprinse în programele şcolii elementare. Copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi repetiţiei, îşi va forma deprinderi de scris-citit şi calcul. Se modifică preferinţele copilului în diverse planuri; exemplu: sunt preferate biografiile, legendele, lecţiile de aritmetică faţă de alte lecţii.
O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a unei mai mari atenţii acordate jocului cu reguli în colectiv. Regula devine fenomen central, un fel de certitudine ce-l ajută în adaptare şi pe care o consideră reper ca atare.
Momentul de 8 ani este foarte sensibil şi pentru educaţia socială – o intensă identificare socială, patriotică şi concomitent de constituire a sentimentelor de apartenenţă la şcoală, clasa sa.
După 9 ani, copilul devine mai ordonat, mai perseverent în diferite feluri de activitate. El simte nevoia de a planica timpul.
Între 9 şi 10 ani are loc o creştere evidentă a spiritului de evaluare a copilului, a spiritul critic. Creşte, de asemenea, capacitatea copilului de a aprecia răspunsurile lui şi ale altor colegi la lecţii.
Orientarea spaţială pe foaia de hârtie, percepţia de spaţiu, decodificarea prin diferenţiere a grafemelor (literele scrise) antrenează o extrem de fină activitate perceptivã. Activitatea de alfabetizare antrenează memoria, inteligenţa, atenţia, reprezentările. Organizarea spaţiului se realizează şi ca distanţă psiho-afectivă. În spaţiul intim se admit doar persoanele apropiate- prietenul şi membrii familiei. Spaţiul personal se referă la structura distanţelor psihologice şi spaţiale cu colegii. Interrelaţiile de cooperare şi competiţie, dar şi de informaţie, se află în acest spaţiu. În spaţiu oficial găsim ierarhiile-profesor-elev. În această perioadă se realizează şi o organizare a schemei timpului.
În gândire încep să se manifeste independenţa (8 ani), supleţea (9-10 ani) şi devine mai evident spiritul critic întemeiat logic. Treptat, şcolarul mic îşi elaborează şi îşi consolidează instrumentele de gândire specifice bazate pe operaţii (cu obiecte concrete, mai apoi cu concepte, în planul logicii formale), reguli, algoritmi (de lucru, de identificare şi de control), procese ce se cer controlate şi îndrumate cu abilitate de către învăţător. Se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată, conştientizată prin lecţii dar creşte şi învăţarea indirectă, dedusă. Dezvoltarea cunoştinţelor şi a sistemului conceptual creează o anumită corelaţie între real, posibil şi imposibil în procesul cunoaşterii. Dominat de rigorile regulilor şi de cerinţa de operare cu concepte în moduri specifice, şcolarul din primele două clase manifestã fantezii mai reduse în execuţii de desene, modelaje, colaje. După 8-9 ani, apare capacitatea de a compune - de a povesti, de a crea povestiri, abilitatea de a folosi elemente descriptive literare. Un teren important de dezvoltare a gândirii creative îl pot constitui activităţile practice.
Şcolarul de clasa întâi învaţă sub influenţa impulsurilor adulţilor, a dorinţei sale de a se supune statutului de şcolar şi sub influenţa dorinţei de a nu supăra părinţii. Treptat intervin în motivaţie învăţătorul şi elemente ce ţin de relaţiile dintre copii- cooperare, competiţie, ambiţie etc. La 9 ani devin active şi interesele cognitive care impulsioneazã învăţarea preferenţială. O deosebită importanţă în învăţare au eşecurile şi succesele. Comunicarea rezultatelor creează repere importante în învăţare şi devine factor de progres. Ea creează un fel de energizare care este o expresie a controlului de efort ce dă rezultate şi perspectivă autocompetiţiei.
Vocabularul total (activ şi pasiv) cuprinde circa 1500-2500 cuvinte la intrarea copilului în şcoală faţă de valoarea de aproximativ 600 cuvinte vocabular activ. La sfârşitul perioadei şcolare mici, vocabularul activ va ajunge la aproximativ 1500-1600 cuvinte şi un vocabular total de 4000-4500 cuvinte.
În perioada şcolară mică se conturează atitudinea faţă de părinţi. În ce priveşte concepţia (estimaţia) de sine a copilului. După vârsta de 8 ani se conştientizează o diferenţă mai mare de evaluare între cum se percepe micul şcolar şi cum este văzut de părinţi, de cadrele didactice şi de ceilalţi copii. Copilul sesizează faptul că i se apreciază mai ales caracteristicile implicate în obţinerea rezultatelor şcolare de către cadrele didactice şi părinţi. De altfel, ocaziile de a se exprima în alte direcţii sunt relativ restrânse. (Cunoaşterea elevilor are un caracter didacticist.) Copilul încearcă în genere să se ajusteze mai ales la estimaţia şi cerinţele părinţilor, ca să evite răceala, reproşul, pedeapsa, decepţia lor în caz de eşec. De aceea copiii pot recurge la strategii de evitare, de evaziune şi, în extremis, la minciunã. Dacă aceste mijloace se dovedesc de succes, încep să fie folosite cu mai multă frecvenţă şi dezinvoltură. Apar conduite deliberate de evaziune şi în clasă. Mecanismele de apărare ale sinelui, anxietatea camuflată pot duce la nervozitate, tulburări de somn, diverse ticuri şi chiar la fobia şcolii, la inadaptare, panică etc. În viaţa şcolară mică se formează însă şi stări afective numeroase legate de activităţile care se desfăşoară în spaţiul lecţiei: emoţii şi sentimente intelectuale, estetice, artistice şi social politice implicate în identitatea socială, de neam şi ţară.
Integrarea copilului în viaţa şcolară oferă copilului un teren vast de învăţare de conduite sociale, dar şi un mod de a gândi şi înţelege lumea şi viaţa din jur. El învaţă despre ierarhizarea socială cunoscând atribuţiile de director, profesor, contabil, medic, dar şi aspecte legate de comportarea şcolară a elevilor mai mari. Copilul şcolar realizează în acest context o identificare cu clasa din care face parte, o identificare social-culturală cu şcoala sa şi o apropiere de judecăţi valorice elementare comparative cu ale acesteia. Integrarea copilului în viaţa socială presupune şi adaptarea la dimensiunile economice ale vieţii (conştientizarea valorii banilor, comportamentul de cumpărător etc), precum şi orientarea şcolară şi profesională.
La 10 ani se încheie ciclurile copilăriei; constituirea bazelor personalităţii, conştiinţa de sine, dobândirea statutului de şcolar alături de acela de membru al familiei creează copilului o deschidere largă spre viaţa socială şi, astfel, premisele fundamentale ale maturizării.
Orientarea spaţială pe foaia de hârtie, percepţia de spaţiu, decodificarea prin diferenţiere a grafemelor (literele scrise) antrenează o extrem de fină activitate perceptivã. Activitatea de alfabetizare antrenează memoria, inteligenţa, atenţia, reprezentările. Organizarea spaţiului se realizează şi ca distanţă psiho-afectivă. În spaţiul intim se admit doar persoanele apropiate- prietenul şi membrii familiei. Spaţiul personal se referă la structura distanţelor psihologice şi spaţiale cu colegii. Interrelaţiile de cooperare şi competiţie, dar şi de informaţie, se află în acest spaţiu. În spaţiu oficial găsim ierarhiile-profesor-elev. În această perioadă se realizează şi o organizare a schemei timpului.
În gândire încep să se manifeste independenţa (8 ani), supleţea (9-10 ani) şi devine mai evident spiritul critic întemeiat logic. Treptat, şcolarul mic îşi elaborează şi îşi consolidează instrumentele de gândire specifice bazate pe operaţii (cu obiecte concrete, mai apoi cu concepte, în planul logicii formale), reguli, algoritmi (de lucru, de identificare şi de control), procese ce se cer controlate şi îndrumate cu abilitate de către învăţător. Se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată, conştientizată prin lecţii dar creşte şi învăţarea indirectă, dedusă. Dezvoltarea cunoştinţelor şi a sistemului conceptual creează o anumită corelaţie între real, posibil şi imposibil în procesul cunoaşterii. Dominat de rigorile regulilor şi de cerinţa de operare cu concepte în moduri specifice, şcolarul din primele două clase manifestã fantezii mai reduse în execuţii de desene, modelaje, colaje. După 8-9 ani, apare capacitatea de a compune - de a povesti, de a crea povestiri, abilitatea de a folosi elemente descriptive literare. Un teren important de dezvoltare a gândirii creative îl pot constitui activităţile practice.
Şcolarul de clasa întâi învaţă sub influenţa impulsurilor adulţilor, a dorinţei sale de a se supune statutului de şcolar şi sub influenţa dorinţei de a nu supăra părinţii. Treptat intervin în motivaţie învăţătorul şi elemente ce ţin de relaţiile dintre copii- cooperare, competiţie, ambiţie etc. La 9 ani devin active şi interesele cognitive care impulsioneazã învăţarea preferenţială. O deosebită importanţă în învăţare au eşecurile şi succesele. Comunicarea rezultatelor creează repere importante în învăţare şi devine factor de progres. Ea creează un fel de energizare care este o expresie a controlului de efort ce dă rezultate şi perspectivă autocompetiţiei.
Vocabularul total (activ şi pasiv) cuprinde circa 1500-2500 cuvinte la intrarea copilului în şcoală faţă de valoarea de aproximativ 600 cuvinte vocabular activ. La sfârşitul perioadei şcolare mici, vocabularul activ va ajunge la aproximativ 1500-1600 cuvinte şi un vocabular total de 4000-4500 cuvinte.
În perioada şcolară mică se conturează atitudinea faţă de părinţi. În ce priveşte concepţia (estimaţia) de sine a copilului. După vârsta de 8 ani se conştientizează o diferenţă mai mare de evaluare între cum se percepe micul şcolar şi cum este văzut de părinţi, de cadrele didactice şi de ceilalţi copii. Copilul sesizează faptul că i se apreciază mai ales caracteristicile implicate în obţinerea rezultatelor şcolare de către cadrele didactice şi părinţi. De altfel, ocaziile de a se exprima în alte direcţii sunt relativ restrânse. (Cunoaşterea elevilor are un caracter didacticist.) Copilul încearcă în genere să se ajusteze mai ales la estimaţia şi cerinţele părinţilor, ca să evite răceala, reproşul, pedeapsa, decepţia lor în caz de eşec. De aceea copiii pot recurge la strategii de evitare, de evaziune şi, în extremis, la minciunã. Dacă aceste mijloace se dovedesc de succes, încep să fie folosite cu mai multă frecvenţă şi dezinvoltură. Apar conduite deliberate de evaziune şi în clasă. Mecanismele de apărare ale sinelui, anxietatea camuflată pot duce la nervozitate, tulburări de somn, diverse ticuri şi chiar la fobia şcolii, la inadaptare, panică etc. În viaţa şcolară mică se formează însă şi stări afective numeroase legate de activităţile care se desfăşoară în spaţiul lecţiei: emoţii şi sentimente intelectuale, estetice, artistice şi social politice implicate în identitatea socială, de neam şi ţară.
Integrarea copilului în viaţa şcolară oferă copilului un teren vast de învăţare de conduite sociale, dar şi un mod de a gândi şi înţelege lumea şi viaţa din jur. El învaţă despre ierarhizarea socială cunoscând atribuţiile de director, profesor, contabil, medic, dar şi aspecte legate de comportarea şcolară a elevilor mai mari. Copilul şcolar realizează în acest context o identificare cu clasa din care face parte, o identificare social-culturală cu şcoala sa şi o apropiere de judecăţi valorice elementare comparative cu ale acesteia. Integrarea copilului în viaţa socială presupune şi adaptarea la dimensiunile economice ale vieţii (conştientizarea valorii banilor, comportamentul de cumpărător etc), precum şi orientarea şcolară şi profesională.
La 10 ani se încheie ciclurile copilăriei; constituirea bazelor personalităţii, conştiinţa de sine, dobândirea statutului de şcolar alături de acela de membru al familiei creează copilului o deschidere largă spre viaţa socială şi, astfel, premisele fundamentale ale maturizării.
Material realizat pe baza suportului de curs - “Evaluarea psihologică (computerizată) a copiilor şi adolescenţilor” - Cognitrom
Asculta mai multe audio Muzica
Comportamente tipice la copiii preşcolari
Perioada preşcolară este una din perioadele de intensă dezvoltare psihică.
Presiunea structurilor sociale culturale, absorbţia copilului în instituţiile preşcolare solicită toate posibilităţile lui de adaptare. Diferenţele de cerinţe din grădiniţă şi din familie solicită la rândul lor o mai mare varietate de conduite. Ca atare, contradicţiile dintre solicitările externe şi posibilităţile interne devin mai active. Aceste forme de contradicţii constituie puncte de plecare pentru dezvoltarea explozivă a comportamentelor, a conduitelor sociale diferenţiate, a câştigării de modalităţi diverse de activităţi, a dobândirii de abilităţi înscrise în programele grădiniţelor. Comunicativitatea şi sociabilitatea copilului cresc în aceste condiţii. O dată cu intrarea în grădiniţă tipul de relaţii se nuanţează şi se diversifică, amplificându-se conduitele din cadrul colectivelor de copii. Are loc concomitent şi diferenţierea conduitelor faţă de persoane de diferite vârste şi ocupaţii, aflate în ambianţa cultural-socială a copilului. Deosebit de activă este formarea comportamentelor implicate în dezvoltarea autonomiei, prin organizarea de deprinderi şi obişnuinţe.
Perioada preşcolară mică (3-4 ani) se caracterizează printr-o creştere a intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.
Perioada preşcolară mică (3-4 ani) se caracterizează printr-o creştere a intereselor, a aspiraţiilor şi a aptitudinilor mărunte implicate în satisfacerea plăcerii de explorare a mediului.
În perioada preşcolară mijlocie se intensifică dezvoltarea limbajului (între 3 şi 5 ani se câştigă cam 50 cuvinte pe lună). Tot evidentă este dezvoltarea autonomiei datorită progreselor ce se realizează în planul deprinderilor alimentare, de îmbrăcare, igienice. Se intensifică, de asemenea, dezvoltarea conştiinţei de sine, fapt ce se exprimă prin creşterea opozabilităţii, a bravadei, a dorinţei de a atrage atenţia asupra sa (episod de negativism). Jocul devine în perioada preşcolară mijlocie activitatea de bază, încărcată de caracteristici active de valorificare a experienţei de viaţă, a observaţiilor, emoţiilor, a acţiunilor şi conduitelor ce se vehiculează în ambianţa sa.
Preşcolarul mare (5-6/7 ani) manifestă în ansamblu o mai mare forţă, agilitate, inteligenţă, reticienţe în situaţii uşor penibile. Câmpul atenţiei este dominat de o înţelegere mai profundă a situaţiilor. Există şi în perioada preşcolară mare o oarecare opoziţie faţă de adulţi, opoziţie ce se manifestă spontan ca atare, urmată de dorinţe vădite de reconciliere.
Asculta mai multe audio Muzica
vineri, 18 iunie 2010
Nomazi...
Multe gânduri şi reacţii depresive se asociazã cu un anumit mediu sau context spaţio-temporal. Prezenţa persoanei în acel mediu e suficientã ca să-i activeze depresia. De aceea uneori simpla schimbare a mediului (o călătorie, vizitarea unor locuri pitoreşti) ne face să mai uităm de necazuri, să ne ameliorăm starea.
Nomazii nu au depresii; mereu alte lucruri şi oameni pun stăpânire pe sufletul lor.
Nomazii nu au depresii; mereu alte lucruri şi oameni pun stăpânire pe sufletul lor.
Asculta mai multe audio Muzica
Efectele Traumei asupra Minţii Umane
Efectele Traumei asupra Minţii Umane: Aplicaţii utile ale teoriei în practică
Lector: Richard Chefetz M.D.
Cu participarea: Kathryn Chefetz, LCSW
Tematica abordată:
Despre Traumă şi Disociere
- Teoria: conceptul de traumă, organizarea mentalului, stări ale sinelui şi procesul disociativ
- Practica: studii de caz, tulburarea disociativă de identitate, cazuri clinice
Trauma – un eveniment situat în afara spectrului normal al existenţelor umane, din care nu există ieşire şi care este asociat cu groază, neajutorare, teroare sau lipsă de speranţă.
Cu cât mai mare „explozia”, cu atât mai mare este şi trauma.
În cazul unui eveniment, nu toată lumea devine traumatizată sau cu tulburare de stres post-traumatic (PTSD).
PTSD cronic; PTSD cu debut tardiv
Trauma din perspectiva dezvoltării
Procese cognitive compromise: întreruperi/dis-conexiuni
Înţelegerea întreruperilor: Asocierea şi Disocierea
Procese disociative: depersonalizarea (sentimentul de ireal); derealizarea (lumea apare ca fiind ireală); „micro-amnezii” (viaţa mea ca o rubrică de ziar); confuzia identităţii (pierderea simţului identităţii); alterarea identităţii; anestezie emoţională, retragere socială, hiper-stimulare = PTSD
O „minte” sănătoasă: Constelaţia Stărilor Sinelui
Cum este trăită Disocierea? – studii de caz; Confuzia identităţii – studiu de caz
Procesul disociativ şi Modelul Minţii. Tratamentul tulburărilor disociative implică într-o mare măsură efortul terapeutului de a atrage atenţia în mod explicit la legăturile asociative dintre elementele care aparţin experienţei şi conexiunile referenţiale, la numirea şi explorarea acestora. Afectele sunt în centrul acestui efort.
Atunci când o persoană este stresată în mod grav, procesele disociative pot să: de-contextualizeze (fără a exista anxietatea ce însoţeşte procesul); creeze o incoerenţă cu caracter reglatoriu; limiteze sever capacitatea afectivă; schimbe sentimentul subiectiv al sinelui; lucreze „în fundal”, implicit; necesite un efort în observarea/descoperirea lor; lucreze în beneficiul menţinerii unui echilibru psihic şi fiziologic.
Tulburarea Disociativă. Teoria celor 4 factori:
1. Capacitatea de a se disocia
2. Traumă copleşitoare care se leagă de capacitatea disociativă ca un mecanism de apărare (v. abuzul fizic/sexual de către un părinte)
3. Dezvoltarea unei personalităţi alternative în relaţie cu fenomene ce apar în mod natural – ex. Observatorul ascuns, stări ale ego-ului sau un însoţitor imaginar. Acestea împiedică personalitatea să obţină un simţ coeziv al sinelui.
4. Experienţa trăită a imposibilităţii unui adult semnificativ din viaţa unei persoane de a restabili dezvoltarea normală şi de a proteja copilul de repetarea traumei
Tipuri de dovezi ale existenţei unei tulburări disociative: factori genetici, trauma, stări ale minţii, incapacitatea de a se relaţiona.
PS. Seminar organizat de Fundaţia INOCENTI (Sprijin pentru copii şi familii defavorizate pentru a preveni abandonul maternal), Fundaţia Sensiblu (Programul Casa Blu pentru femei şi copii supravieţuitori ai violenţei domestice), Excelenţa Sa Mark H. Gitenstein, Ambasadorul SUA şi Doamna Libby Gitenstein.
luni, 14 iunie 2010
vineri, 11 iunie 2010
REVISTA ŞCOLII
REVISTA ŞCOLII - Proiect educaţional de dezvoltare a abilităţilor de comunicare şi de formare a unor competenţe jurnalistice
Elevii clasei a VI-a C coordonează editarea revistei CRONICILE ŞCOLII 27. Puteţi să-i contactaţi la adresa revistascolii27@yahoo.com
REVISTA CRONICILE ŞCOLII 27 - Nr. 7
Azi am cunoscut un parfum nou. Îl ştiam din varii surse, acum îl avem şi îl tot inhalăm ca pe un balsam răcoritor, care promite vacanţa…
E parfumul salcâmilor în floare...
Parfumul cireşelor dulci şi a căpşunilor aromate...
Parfum de alge, de mare...
Parfum de VACANŢĂ!... MARE!!!
... Echipa Cronicilor te însoţeşte pe acest final de „drum”... aducându-ţi aproape poveştile tale şi ale colegilor tăi.
În paginile acestui număr al Revistei vei găsi rubrici consacrate:
INFOrmatii despre activităţi şi proiecte derulate în şcoală în lunile mai-iunie 2010, Înţelesuri şi Tradiţii, Creaţie artistică, LA PAS PRIN ŞCOALĂ, Activităţi extraşcolare, Lucruri care nu se învaţă la şcoală, Vă invităm să cunoaşteţi… ţări ECO, Ştiaţi că, Din lumea animalelor (despre veverita şi arici), Timp liber, Profii sunt cu noi, Călători şi călătorii (azi Grecia), Interviu, Concurs, Life stories, Tendinţe (modă şi muzică), Reţete pentru pauza mare, Sfatul psihologului...
Pentru că acesta e ultimul număr al Cronicilor (în acest an şcolar! staţi liniştiţi, rămânem Aici şi în anii următori! :) ), ne-am gândit să vă prezentăm Echipa care a pus în mişcare acest Proiect – Editorii Cronicilor Şcolii 27…
Bineînţeles... MULŢUMIM TUTUROR COLABORATORILOR şi CITITORILOR NOŞTRI fără de care această Revistă n-ar fi ajuns Aici.
Pentru o vizualizare optimă apasă pe "FULL" (în fereastra de mai jos)!
Cronicile scolii 27, nr 7
View more documents from econsiliere.
Colectivul de redactori din clasa a VI-a C vă urează tuturor o vacanţă grozavă.
miercuri, 9 iunie 2010
Nostalgii
A fost odată ca niciodată.
Mereu acelaşi început de poveste...
Sunt deja 2 ani de când sărbătoream în Herăstrău.
Sunt deja 20 de ani de când sunt alături de copii şi părinţi.
Sunt deja…
Aceeasi.
Cu drag...
De voi.
PS. 11 different countries have visited this site.
Total unique visitors: 1,000!
Asculta mai multe audio Muzica
În Ţara lui Andrei
SUNTEM ÎN TABĂRA DIN ŢARA LUI ANDREI!
Clasamentul final:
Clasamentul final:
Felicitări pentru susţinerea şi implicarea voastră în această acţiune!
Prin votul vostru echipa şcolii noastre va merge la Cheia, în Tabăra din Ţara lui Andrei.
În zilele următoare proiectul nostru intră în evaluare.
În urma votului juriului specializat se vor selecta 3 echipe finaliste, care vor primi:
Locul 3 – sponsorizare in valoare de 6000 de euro pentru şcoala de care aparţin
Locul 2 – sponsorizare in valoare de 8000 de euro pentru şcoala de care aparţin
Locul 1 – sponsorizare in valoare de 10000 de euro pentru şcoala de care aparţin.
S-auzim de bine!!!
Asculta mai multe audio Muzica
joi, 3 iunie 2010
miercuri, 2 iunie 2010
Paşaport pentru succes
Grup de dezvoltare personală
Dezvoltarea personală include obiective, planuri sau acţiuni orientate spre unul sau mai multe din următoarele obiective: îmbunătăţirea auto-conştientizării, îmbunătăţirea auto-cunoaşterii, construcţie sau reînnoire de identitate, identificarea sau îmbunătăţirea potenţialului, îmbunătăţirea stilului de viaţă/calităţii vieţii, îndeplinirea aspiraţiilor, definirea şi executarea planurilor de dezvoltare personală.
Recomandăm: Francois Lelord, Christophe Andre. Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Editura Trei, 2003
http://www.scribd.com/doc/7502274/Francois-Lelord-Christophe-Andre-Cum-Sa-Te-Iubesti-Pe-Tine
Recomandăm: Francois Lelord, Christophe Andre. Cum să te iubeşti pe tine pentru a te înţelege mai bine cu ceilalţi, Editura Trei, 2003
http://www.scribd.com/doc/7502274/Francois-Lelord-Christophe-Andre-Cum-Sa-Te-Iubesti-Pe-Tine
Asculta mai multe audio Muzica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)