Managementul emoțiilor

MANAGEMENTUL EMOŢIILOR

Sondajele efectuate asupra unui număr mare de părinţi şi profesori indică tendinţa mondială a
generaţiei actuale de copii de a avea mai multe probleme emoţionale decât în trecut: sunt mai singuri
şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să se îngrijoreze din orice,
mai impulsivi şi mai agresivi. Remediul constă în felul în care îi pregătim pe tineri pentru viaţă.

Copilăria şi adolescenţa sunt ferestre de oportunitate pentru a forma obiceiurile emoţionale esenţiale
care ne vor domina întreaga existenţă. Emoţiile sunt puse astfel în centrul aptitudinilor necesare
pentru viaţă.
Emoţiile sunt impulsuri ce te determină să acţionezi, planuri imediate de abordare a vieţii,
planuri pe care le avem înnăscute

Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile – primejdia, o pierdere dureroasă, perseverarea în
atingerea unui sco în ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea unei familii.

Fiecare emoţie în parte oferă o dorinţă distinctă de a acţiona şi ne arată direcţia cea bună în abordarea
provocărilor inerente ale vieţii.

EMOŢIILE
Dimensiunile emoţiilor:
Emoţia este combinaţia mai multor modificări survenite la următoarele nivele:

subiectiv - trăirea emoţiei diferit de la o persoană la alta;

cognitiv – tipul emoţiei resimţite (fericire, teamă, furie, indignare, etc.) este dată de modul în care
gândim despre situaţie. Felul în care interpretăm un eveniment determină ceea ce simţim (frică sau
furie, bucurie sau tristeţe, etc.);

biologic / fiziologic – schimbări apărute în durata, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, modificări în
tabloul EEG, în tensiunea musculară, în compoziţia chimică a sângelui, precum şi la nivelul secreţiei
salivare. Intensitatea trăirilor emoţionale pe care le trăim este dată de prezenţa acestor modificări;

comportamental
mişcări grosiere ale corpului – pot fi îndreptate sau nu spre un scop precis;
expresiile emoţionale – manifestări comportamentale ca gestul, mimica,
expresia facială, tonul vocii, intensitatea vocii, coloritul epidermic, etc.;
Există şase emoţii de bază, universale: mânia, dezgustul, tristeţea, bucuria, teama şi
surpriza.

TIPURI DE EMOŢII
a) După polaritatea lor, emoţiile se împart în:

emoţii pozitive – apar atunci când există congruenţă motivaţională, adică evenimentele concrete
sunt în concordanţă cu scopurile persoanei;

emoţii negative – apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu scopurile persoanei,
blocându-le sau îngreunând atingerea acestora;
b) După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în:

emoţii funcţionale – facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care aceasta se găseşte. O
emoţie funcţională pozitivă (satisfacţia în urma susţinerii cu succes a unui examen) poate motiva
elevul să îşi dezvolte cunoştinţele în respectivul domeniu (mulţumire, bucurie). O emoţie funcţională
negativă (nemulţumirea în urma ratării unui examen) poate motiva elevul să identifice şi să
completeze lacunele din cunoştinţele sale (îngrijorare, tristeţe, părere de rău, dezamăgire, regret)

emoţii disfuncţionale – acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă
în care aceasta se găseşte. O emoţie disfuncţională pozitivă (fericirea trăită în urma luării unei note
mari) îl poate determina pe un elev să nu mai înveţe pentru lecţia următoare. O emoţie disfuncţională
negativă (frica puternică în momentul scoaterii la tablă) îl poate “paraliza” pe elev, reducându-i foarte
mult capacitatea de concentrare (deprimare, furie, vinovăţie, sentimente de rănire, ruşine).
c) După stabilitatea în timp a emoţiei:

emoţia ca stare generată de un stimul sau o situaţie

emoţia ca trăsătură – se referă la tendinţa generală de a ne simţi într-un anumit mod sau la uşurinţa
cu care stimulii ne activează emoţia.
Inteligenţa emoţională – capacitatea de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor
negative, abilitatea care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte
capacităţi şi aptitudini pe care le posedăm.
Autoreglare emoţională = procesul prin care persoana îşi autoreglează şi controlează atât
reacţiile interne la emoţii, cât şi expresia comportamentală a emoţiilor. Autoreglarea emoţională se
dezvoltă prin încercarea de a modifica:
-situaţia negativă (învăţând mai mult şi mai eficient pentru următorul examen)
-trăirea emoţională şi comportamentele, modificând gândurile
-atât evenimentele externe cât şi cele interne

ABILITĂŢI UTILE ÎN AUTOREGLAREA EMOŢIONALĂ

acceptarea necondiţionată a propriei persoane şi a celor din jur
-acceptarea propriei persoane presupune asumarea propriei imperfecţiuni şi conştientizarea faptului
că nimeni nu este perfect;
-acceptarea necondiţionată a celorlalţi oameni se referă la faptul că trebuie să manifestăm grijă şi
înţelegere pentru cei din jur, acceptarea lor ca fiinţe umane valoroase; îi putem accepta pe cei din jur,
fără însă a le aproba comportamentele sau gândurile negative.

responsabilitate şi respect
-respectul faţă de sine vizează acceptarea propriei persoane, precum şi conştientizarea şi acceptarea
imperfecţiunii propriei persoane;

-respectul faţă de celălalt se referă la acceptarea celuilalt, precum şi conştientizarea şi acceptarea

imperfecţiunii celuilalt;
-responsabilitatea implică asumarea consecinţelor propriilor comportamente. Existenţa în societate
presupune reguli de conduită şi interacţiune care fac posibilă şi facilitează viaţa tuturor membrilor
grupului. Respectarea acestor reguli este controlată prin atribuirea de recompense şi pedepse

înţelegerea emoţiilor celorlalţi – empatia
-se referă la capacitatea de a adopta perspectiva celuilalt, în sensul de a înţelege de ce anume trăieşte
acesta o anumită emoţie şi de a-i comunica în mod inteligibil acest lucru; este transpunerea cu uşurinţă
a persoanei în postura celuilalt, pentru a vedea lucrurile din punctul de vedere al acestuia.

comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea
-nevoia de comunicare afectivă este susţinută şi de trebuinţa de a obtine aprobare, înţelegere, simpatie
din partea semenilor;
-autodezvăluirea se referă la împărtăşirea unor informaţii despre sine pe care ceilalţi nu le-ar obţine
sau descoperi singuri;