Câteva strategii pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale (și nu numai)

Câteva strategii pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale, însă sunt valabile și în lucrul cu ceilalți elevi:

1. Implicarea cadrului didactic – chiar dacă nu este o strategie de lucru, implicarea dascălului este un aspect deosebit de important, care are un efect direct asupra procesului instructiv-educativ. Cadrul didactic trebuie să fie empatic, pozitiv, cald, înțelegător, dar și tenace și un bun organizator. De asemenea, este foarte importantă formarea continuă a cadrului didactic și implementarea de noi metode și practici în cadrul activității sale.

2. Implicarea familiei și menținerea legăturii cu aceasta – cu cât relația dintre profesor-părinte este mai strânsă cu atât implicarea elevului și eficiența învățării cresc. În plus, prin implicarea părintelui în viața școlară îl va ajuta pe acesta să știe cum să lucreze și la rândul lui cu copilul acasă.

3. Cunoașterea elevului – cunoașterea copilului, a diagnosticului acestuia, este foarte importantă, dar foarte importantă este și cunoașterea personalității elevului, a pasiunilor sale, a aptitudinilor, sau chiar și a lucrurilor care nu îi fac plăcere copilului.

4. Cunoașterea grupului – cunoașterea modului cum se raportează colegii între ei, cum este văzut copilul cu CES de către ceilalți colegi, dacă acesta este sau nu integrat în grup, etc.

5. Numărul de elevi de la clasă – un aspect esențial în realizarea unei educații înalt calitative. Cu cât clasele sunt arhipline, cu atât calitatea actului educațional scade, și nu pentru că profesorii nu ar fi competenți, ci pentru că efectiv timpul nu este suficient pentru a putea oferi șansa elevilor de a învață în propriul ritm, de a putea explica în mod individual fiecărui elev o tema pe care încă nu a înțeles-o. Și astfel, trecând peste o noțiune pe care elevul nu a consolidat-o, se va mai adăuga încă una și așa mai departe, și într-un final calitatea actului educativ scade, uneori apărând insuccesul școlar și apoi consecințele sale. De aceea în țări mai dezvoltate sunt angajați la clase asistenți ai cadrelor didactice.

6. Unirea a două clase – prin această metodă de lucru se poate lucra în același timp frontal și individual. În timp ce unul din profesori prezintă informațiile într-un mod frontal, celălalt cadru didactic ajută la consolidarea noțiunilor de către elevi într-un mod individual, sau în grupuri mai mici, formate din elevi cu nevoi asemănătoare.

7. Învățarea elev-elev – are la bază învățarea între elevi, adică un copil care prezintă abilități sociale bune poate ajuta un elev cu cerințe educaționale speciale. Acest lucru îl va ajuta atât pe elevul care ajută, cât și pe discipolul său.

8. Activități de cooperare între elevi – realizarea de activități comune sau pe grupuri de elevi, care să includă și elevii cu CES. Acest tip de activități oferă posibilitatea copiilor de a colabora între ei, de a se descoperi și cunoaște, și cu cât cunoști mai bine un om cu atât te apropii mai mult de el și îl judeci mai puțin.

9. Încurajarea elevilor – toți elevii trebuie încurajați să vorbească. De foarte multe ori se întâmplă ca doar câțiva elevi să dețină monopolul orei și ceilalți să tacă, sau să vorbească doar atunci când sunt întrebați în mod direct. De aceea, indicat ar fi ca periodic să se facă activități pregătitoare, ca niște simulări de lecții/de ascultare, dar care să nu aibă ca scop ascultarea elevilor, ci pur și simplu să fie în formă de joc de rol în care toți elevii să vorbească, în vederea depășirii rușinii de a vorbi, fricii de ascultare, cu scopul dobândirii curajului de a-și exprima opiniile, încrederii în sine, etc.

10. Stabilirea unui regulament, a unui orar și existența unui ceas în clasă – niciunul dintre noi nu ne dorim să fie haos în clasele la care predăm, de aceea stabilirea unui regulament și a unui program sunt foarte importante. Regulamentul ar trebui să fie realizat la începutul fiecărui an școlar împreună cu copiii. Aceasta ar trebui să fie cât mai concis, cerințele să fie formulate într-un mod asertiv. Modul de prezentare al regulamentului să fie cât mai atractiv pentru a ieși în evidență și să fie expus la vedere. În afară de regulament, în clasă ar trebui să existe un orar și un ceas. Indicat ar fi ca întotdeauna să se respecte materiile din orar, schimbările, mai ales dacă nu sunt anunțate din timp, nu sunt plăcute pentru nimeni, și nici pentru elevi, iar pentru unii elevi, de exemplu, pentru cei care prezintă tulburări din spectrul autist, schimbările pot crea stări emoționale negative. Ceasul este un accesoriu important al clasei în vederea gestionării timpului, atât pentru cadrul didactic, cât și pentru elevi. În plus elevii nu vor mai deranja întrebând cât mai este până când se sună, sau cât timp mai au în vederea realizării testului.

           Profesorii trebuie să pornească în rezolvarea problemelor din clasa de la următoarele acţiuni care determină maniera incluzivă:

-  legate de elev: cunoaşterea individualităţii în mod global şi pe anumite componente care dovedesc nevoia de interventie; detectarea ariilor de dificultate în special când acestea sunt intermitente şi temporale.

- legate de grup: cunoaşterea relaţiilor din clasa sa; folosirea tehnicilor de negociere, cooperare, colaborare, comunicare în activităţile de grup;

- legate de propria sa persoană: să-şi folosească experienţa într-un mod reflexiv si empatic; să folosească colaborarea cu ceilalţi profesori si cu managerul şcolii; să se informeze permanent de parctici si teorii noi pe care să le implementeze în activităţile sale.

Valoarea educaţiei incluzive, pentru orice elev, constă în faptul că este împreună şi poate să colaboreze cu ceilalţi copii. Copiii cu cerinţe speciale au nevoie de sprijin. De aceea, ei nu vor avea decât de câştigat dacă activitatea de predare este orientată către nevoile lor speciale. Dar este destul de greu să asigurăm sprijin individual pentru aceşti copii, de aceea am selectat câteva metode de lucru cu elevii cu nevoi speciale :

a) În timp ce clasa lucrează la o activitate, profesorul se poate ocupa de unul sau doi copii, reluând cu acestia principalele puncte ale lecţiei sau ajutându-i să înceapă să rezolve singuri sarcina legată de subiectul lecţiei respective.

b) Copiii pot fi organizaţi pe grupe, pe nivele de abilitate. Profesorul poate trece de la un grup la altul, pentru a oferi asistenţă adecvată necesităţilor celor din fiecare grup. Această modalitate trebuie folosită cu echilibru, deoarece adeseori gruparea după abilităţi tinde să dea naştere la « etichetare » iar copiii vor învăţa foarte repede să se identifice cu grupul de « învingători » sau de « învinşi ».

În acelaşi mod se pot alcătui însă grupuri mixte, astfel încât fiecare copil, prin ceea ce are de făcut să contribuie la sarcina grupului. Dacă în clasă avem copii care au tendinţa de a se mişca prin clasă, cea mai bună strategie, pe lângă aceea de a-i muta lângă perete sau lângă alţi copii, pentru a nu putea ieşi foarte uşor, este aceea de a-i da copilului sarcini pe care să le rezolve şi pe care să le înţeleagă, ca de pildă să împartă fişe de lucru celorlalţi copii, să se ocupe de ordinea din clasă, astfel încât tendinţa de a se mişca în timpul orei să fie direcţionată către un comportament adecvat.

c) Copilul cu cerinţe speciale poate lucra împreună cu un alt coleg mai capabil, care, după ce şi-a terminat sarcina pe care a avut-o el de rezolvat, îl poate ajuta să-şi organizeze munca. Ambii elevi sunt angajaţi în acest fel. Acest mod de lucru este cunoscut sub denumirea de « învăţarea elev-elev ».

d) Se pot uni câte două clase. Unul dintre profesori lucrează cu toată clasa, iar celălalt se ocupă de câte un elev, sau de un grup mic de elevi, care are nevoie de sprijin.

e) Dacă şcoala are posibilitatea de a lucra cu profesori resursă sau cu profesori specialişti, aceştia pot fi solicitaţi să ajute profesorii şcolii în planificarea şi proiectarea lecţiilor şi la stabilirea metodelor de predare-învăţare adecvate. Aceştia pot fi solicitaţi, din când în când si pentru a oferi sprijin individual unor elevi din clasă.

f) În ţările mai dezvoltate, şcoala angajează asistenţi pentru profesori, care lucrează în clasă cu profesorul respectiv. Este foarte important ca între profesor şi asistent să existe o bună comunicare şi o planificare preliminară a modului de lucru. În aceeaşi măsură, însă, prezenţa unui asistent în timpul orelor de clasă poate fi un element de inhibiţie pentru elevul cu cerinţe speciale, care ar putea avea reţineri în participarea activă la ore, dacă lecţiile nu sunt organizate astfel încât fiecare elev să se simtă parte a grupului clasei.

Problematica elevilor cu CES a devenit în ultimii ani prioritară atât pentru sistemul național de învățământ cât și pentru educatori, profesori și nu în ultimul rând pentru părinți și chiar bunici uneori. Toți luptăm pentru o viață normală pentru acești copii.

Pedagogia modernă a schimbat perspectiva generală asupra şcolii şi a funcţiei şi a finalităţilor acesteia, copiii fiind valorizaţi mai mult, educaţia fiind centrată pe elev.

 

Sursa: profedu.ro