marți, 16 iunie 2026

Cum depășești emoțiile cu o zi înainte de examen (consiliere părinți)


Stresul înainte de examen poate fi „îmblânzit” astfel încât performanța copilului în situația de testare să nu fie afectată de emoții.

Ce este recomandat să faceți înainte cu o zi de examen:

    Multi specialiști recomandă ca înainte cu o zi de examen, adolescentul să nu petreacă mult timp învățând. Recapitularea materiei poate fi de folos totuși, dacă simte că îi va reduce din stres.

    Asigură-te că are timp și pentru relaxare – o plimbare în aer liber, de exemplu.

    Recomandă-i să încerce să adoarmă devreme, pentru a fi în formă a doua zi.

    Ajută-l să își organizeze lucrurile de care va avea nevoie pentru examen din seara anterioară (haine, instrumente de scris, carte de identitate etc).

    Ai grijă să nu consume băuturi cu conținut ridicat de cafeină – îi va crește nivelul de stres și îl va împiedica să se odihnească bine.

    Dacă se simte agitat, recomandă-i să facă mișcare fizică, pentru a consuma energia și a se asigura că va dormi bine. O baie caldă și muzica relaxantă înainte de culcare au de asemenea un efect calmant.

    Stabilește împreună cu el ora la care se va trezi, astfel încât să aibă timp să mănânce și să se pregătească pentru examen.

    Fii disponibil pentru conversație, dacă va avea nevoie să își exprime îngrijorările. Îi poți povesti despre cum erau examenele când erai tu copil, păstrând un ton optimist și arătând că îi înțelegi îngrijorarea. Evită replicile precum “Ehe, pe vremea mea examenele erau mult mai grele decat azi și le-am luat cu brio. Nici nu ai voie sa iei mai puțin de 9 mâine.”

   Recomandă-i să cultive o stare emoțională pozitivă. Știința a arătat că spre exemplu, recunoștința și aprecierea pot să ne ajute creierul să funcționeze mai bine, implicit să obținem performanțe mai mari. Anxietatea și nervozitatea în schimb ne blochează. Așadar, înaintea unui examen ajută-l pe copil să își reamintească momente în care s-a simțit bine, s-a simțit apreciat și recunoscător. Muzica antrenantă, mișcarea fizică, discuțiile despre planurile de viitor (despre liceul și profilul la care dorește să studieze, de exemplu), atmosfera relaxată și optimistă din familie ajută de asemenea la păstrarea unei stări emoționale pozitive în zilele dinaintea examenului.

Vorbiți despre strategii pentru examen. De exemplu, cum este recomandat să procedeze dacă nu știe să rezolve destul de repede un exercițiu sau nu își amintește răspunsul? În această situație, e preferabil să treacă la următoarele întrebări, la care știe să răspundă și să se întoarcă apoi la cele la care nu a știut să răspundă.

Planuiți o activitate distractivă pe care o veți realiza dupa examen.

În final, e important ca fiecare copil să înțeleagă că emoțiile pe care le trăiește înaintea unui examen fac parte din această testare, iar examenul în sine nu este decât una din multele experiențe pe care i le oferă viața.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu