VREAU SĂ AM ÎNCREDERE ÎN MINE!
……………………………………………
Asemenea unui
vultur, şi un om, chiar dacă a fost învăţat să se considere altceva decât
este în realitate, poate reînvăţa cine este
cu adevărat, poate lua decizii
conforme cu natura sa, poate deveni un învingător.”
„Povestea
vulturului”, James Aggrey
Stima de sine: autoevaluare
Rezervaţi-vă câteva secunde
pentru a reflecta la următoarele serii de întrebări.
Răspunsurile pe
care le veţi da, vor furniza bune indicii despre stima pe care
v-o acordaţi.
- Cine sunt eu? Care sunt
calităţile şi defectele mele? De ce
sunt capabil? Care sunt reuşitele şi eşecurile mele, competenţele şi limitele? Care este
valoarea mea în ochii mei, ai apropiaţilor mei, ai persoanelor care mă cunosc?
- Mă consider o persoană care merită simpatia, afecţiunea, iubirea celorlalţi sau, din contră, mă îndoiesc adesea de capacitaţile mele de a fi apreciat şi iubit? Îmi conduc viaţa aşa cum îmi doresc? Faptele
mele sunt în acord cu dorinţele mele
sau, dimpotrivă sufăr din cauza discrepanţei dintre ceea ce vreau să fiu şi ceea ce sunt? Sunt împăcat cu mine însumi sau
adesea nemulţumit?
- Ce m-a făcut să mă simt mândru de mine, satisfăcut, fericit? Ce m-a făcut să mă simt ultima oară decepţionat de mine însumi, nemulţumit, trist?
A avea încredere în sine, a
fi sigur pe sine, a avea o imagine de sine adecvată, a fi mulţumit de sine…
Există o
multitudine de termeni şi
expresii implicate în limbajul curent pentru a desemna stima de sine.
Imaginea de sine - părerea pe care o avem despre
noi, această evaluare,
fondată sau nu, a calităţilor şi defectelor noastre, este
un stâlp al stimei de sine. Imaginea de sine pozitivă este o forţă interioară care ne
permite să ne bucurăm de şansa noastră în ciuda
obstacolelor şi presupune a fi satisfăcut de sine,
la un moment dat.
Beneficiile imaginii de
sine pozitive
- stabilitate afectivă
- relaţii deschise
cu ceilalţi
- rezistenţă la critici şi
respingeri
- ambiţii şi proiecte pe care încercăm să le realizăm
Consecinţele
imaginii de sine negative
- lipsa de curaj în alegerile existenţiale
- conformism
- dependenţă de părerile
altora
- slabă perseverenţă în alegerile personale
Încrederea în sine - a considera că eşti capabil să acţionezi într-o manieră adecvată la situaţiile importante, neprevăzute, cu dificultăţi în realizarea lor. A nu
te teme exagerat de necunoscut sau de adversitate demonstrează un bun nivel al încrederii
în sine.
Beneficiile încrederii în sine
- acţiuni cotidiene facile şi rapide
- rezistenţă la eşecuri
Consecinţele absenţei încrederii în sine
- inhibiţii
- ezitări
- abandonuri
- lipsa perseverenţei
Satisfacţia stimei
de sine constă in sentimentul de a fi iubit şi sentimentul de a fi competent, de aceea toată viaţa de-a lungul activităţilor noastre, cel mai
adesea, căutăm să satisfacem cele două mari nevoi, în egală măsură indispensabile stimei
noastre de sine: să ne simţim iubiţi (apreciaţi, simpatizaţi, populari, doriţi etc.) şi să ne simţim competenţi (performanţi, înzestraţi, capabili etc).
Activitatea 1: “EUL- PUZZLE”
Este un exerciţiu - mozaic prin care elevii
se vor reconstitui ca identitate prin diferite forme şi culori, completând pe
elementele puzzle: calităţi, defecte, abilităţi, interese
(pasiuni), ultimele reuşite şi ceea ce doresc să schimbe la ei.
Concepte - cheie: - calităţi, - defecte, - abilităţi, -
interese, pasiuni, - reuşite
Materiale necesare: hârtie
colorată, foarfece, lipici, cartonaşe albe (coli A4), creioane
colorate
Durata: 40 min.
Scenariul activităţii: Se vor
crea grupuri de câte cinci persoane care vor primi câte un săculeţ cu
“resurse personale” din diferite hârtii colorate (cu mărimi, forme variate) şi
foarfece. Fiecare membru al grupului îşi va construi “EUL-PUZZLE”.
Acest “Eu” poate lua diferite forme în funcţie de identitatea sa.
Pe fiecare element puzzle, participantul are ca sarcină să scrie
calităţile şi defectele, abilităţile (“ce ştiu eu să fac cel
mai bine”), pasiunile, ce vor să schimbe la ei şi
ultimele reuşite.
“Eul-Puzzle” va fi lipit pe un carton (coala A4), va fi prezentat în
grupul mare şi analizat. La sfârşitul activităţii vor fi
afişate “construcţiile” pentru o cunoaştere în
grup.
Analiza exerciţiului:
1) În funcţie de ce anume le-aţi ales:
senzaţii, emoţii, gânduri, dorinţe?
2) Când aţi scris calităţile,
defectele, abilităţile, reuşitele şi ceea ce
doriţi să schimbaţi la voi, alegerea culorii a avut relevanţă pentru exprimarea acestora?
3) Cum vă simţiţi acum când vă vedeţi
identitatea realizată din elemente puzzle? Sunteţi multumiţi de
“Eul-Puzzle” reconstituit?
4) Vă este uşor sau dificil să vă puneţi în
valoare în faţa celorlalţi membrii ai grupului mare,
devenind conştienţi de sine, de propriile posibilităţi şi limite?
Indiferent de forma pe care a luat-o ”EUL-PUZZLE” este important să devenim ceea ce suntem cu
adevărat, şi pentru asta să conştientizăm întregul nostru - ceea
ce înseamnă acceptarea
responsabilităţii pentru
alegerile făcute, autocunoaşterea, autoacceptarea şi nu în ultimul rând,
motivaţia pentru schimbare.
Dat fiind faptul că stima de sine nu ne este
dată pentru totdeauna, este mai mult sau mai puţin stabilă, ea are
nevoie să fie stimulată mereu cu “sentimentul de a
fi apreciaţi”, aşa cum suntem şi cu “sentimentul că suntem competenţi” .
Jurnal
În această
sarcină am realizat ....................................................
Cred că am
învăţat .................................................................
Cred că vreau
să mai insist asupra ................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu