Tulburări comportamentale la copii

Scopul  problemelor  comportamentale il  reprezinta,  de  obicei, atragerea atentiei. 

Probleme comportamentale la copii:

1. Absenta

- este un comportament evitativ, defensiv

- apare in situatii concrete: lucrari de control, conflicte (cu profesorii sau colegii) etc.

Cauze:

- se schimba in functie de varsta

- la cei mici apare „fobia de scoala" (fobia: frica cu o anumita cauza). Poate fi legat de anumite situatii scolare sau de drumul intre casa si scoala

- la puberi si adolescenti poate fi cauzata de atitudinea profesorului, de conflictele cu colegii si profesorii,existenta unei gasti din afara scolii, care are un impact negativ asupra copilului

- familia, care considera ca a invata este extrem de important si sentimentul de iubire este conditionat de notele bune.

Cum poate fi detectata?

- copilul este adus la scoala de parinti si plange la despartire, nu vrea sub nici o forma sa intre in scoala (in cazul scolarului mic)

- anxietate in timpul rezolvarii exercitiilor de scoala

- simptome corporale: durere de cap, durere de stomac, disturbatii de alimentatie sau de somn

- pasivitate

- simptome de frica cand se apropie de scoala (palpitatii, respiratie grea, transpiratie).

2. Furturi mai mici

Cauze:

- lipsa de atentie sau de iubire din partea parintilor, lipsa acceptarii individualitatii copilului.

Posibilitati de tratament:

- formarea sau cresterea responsabilitatii (ex. primeste o anumita suma de bani pentru o saptamana, pe care el trebuie sa o gestioneze - e bine daca parintele stie la ce a cheltuit copilul banii, dar intrebarile sa nu ia forma unei interogari)

- consiliere sau psihoterapie familiala.

3. Vandalism

- manifestari agresive specifice - fata de obiecte, proprietati.

Caracteristicile persoanei care manifesta comportament vandal:

- autocontrol scazut

- lipsa stimei de sine

- toleranta scazuta la frustrare.

Cauze:

- revolta fata de sistemul scolar

- copilul nu se simte bine la scoala respectiva.

4. Agresivitate

Forme:

- verbala: injuraturi

- corporala: vatamare corporala

- pasiva: nu face o anumita tema, nu raspunde la intrebari din suparare - negativism.

Cauze:

- manifestarea emotiilor negative, descarcarea tensiunii

- necesitatea de a-i domina pe altii

-comportamente agresive invatate din cadrul familial, televiziune (filme violente), prieteni

- presiunea grupului

- lipsa atentiei si al respectului

- stima de sine scazuta

- abuz fizic sau emotional in timpul copilariei.

Semne de avertizare:

- desene sau compuneri cu continut agresiv

- amenintari la adresa celorlalti

- manifestari agresive prealabile

- agresarea animalelor

- netolerarea criticii din partea celorlalti

- factori de stres din sfera familiei: educare inconsecventa, lipsa suportului emotional, modele agresive.

Posibilitati de rezolvare a problemei:

- formarea unei relatii care se bazeaza pe incredere

- laudarea, recompensarea si incurajarea copilului - formarea unei stime de sine pozitiva

- cunoasterea cercurilor de prieteni a copilului

- asigurarea unui model coraspunzator

- introducerea si pastrarea unor reguli punctual definite

- urmarirea jocurilor jucate pe calculator si a filmelor vazute la televizor.

Anxietate

Apare  la  nivel  somatic  (tremuraturi,  palpitatii),  comportamental  (evitarea  situatiilor  care  cauzeaza anxietate), emotional (hipersensibilitate). In urma anxietatii pot aparea tulburari comportamentale. Daca este foarte exagerata impiedica adaptarea.

Anxietate de performanta

- apar tulburari de comportament la scoala

- apare la orice nivel de inteligenta:

1.  in  cazul  inteligentei  obisnuite  anxietatea  reprezinta  baraj,  obstacol,  conduce  la  scaderea  notelor impiedicand performanta

2.  in cazul  inteligentei  crescute copilul  invata prea mult, este  suprasolicitat, de aceea de multe ori este obosit, iar la situatii neasteptate are performanta scazuta

- are stima de sine negativa, se subevalueaza

- in cazul exercitiilor, provocarilor nu performanta il motiveaza ci dorinta de a evita esecul

-  in  cazuri  severe  este  asociat  si  cu  simptome  somatice:  dureri  de  cap,  sentiment de  voma,  dureri  de stomac, rosul unghiilor.

Posibilitati de tratament:

- cautarea profesionistului (psiholog, psihoterapeut, consilier)

-  in  cele  mai  multe  cazuri  numai  o  ameliorare  a  situatiei  este  posibila,  neputand  schimba  intreaga personalitate

- inducerea unor exercitii de relaxare, de imaginare

- incetarea evaluarii copilul pe baza performantelor scolare .

Anxietate generalizata

- este prezenta continuu.

Caracteristici:

- stima de sine scazuta

- dubii permanente legate de competentele sale

- neliniste permanenta, nevoia de consolare permanenta

- simptome somatice permanent prezente: dureri de cap, de stomac, sentiment de voma, transpiratie.

Aparitie:

-  la  familii unde  iubirea este conditionata de performanta buna, de comportament bun (ex. "Daca nu te comporti bine / nu ai note bune, nu te iubesc").

Posibilitati de tratare:

- profesionisti

- exercitii de relaxare

- cazurile mai usoare se remediaza total.

Ce poate sa faca un parinte?

- sa aiba expectante reale fata de copil (avand in vedere capacitatile copilului) - sa evalueze corect necesitatile copilului

- atitudine pozitiva fata de copil

- sa asigure un mediu de siguranta

- sa nu descarce tensiunea proprie asupra copilului

- sa stabileasca si sa mentina o relatie empatica, de acceptare.

Strategii pentru menţinerea disciplinei la clasă

Educaţia este o acţiune organizată care presupune, cu necesitate, acceptarea şi respectarea unor cerinţe, reguli şi dispoziţii  elaborate şi impuse din exterior, concomitent cu instituirea unor modalităţi de control asupra acceptării şi respectării lor.

Disciplina impune câteva reguli astfel asigurând ordinea exterioară indispensabilă oricărei acţiuni organizate.

Mecanismele de a preveni, interveni şi a rezolva problemele disciplinare presupun strategii de intervenţie ale cadrului didactic, de natură managerială; prevenţia este mult mai importantă (valoric) decât rezolvarea postfactum ale unor situaţii de criză.

Grupul-clasă, şi chiar şi cadrul didactic, tinde să-i valorizeze pe aceia care se supun foarte uşor normelor explicite, dar este bine să-i aprecieze şi pe dizidenţi, pentru critică şi curajul de care dau dovadă.

Autoritatea profesorului nu se reduce la posesia cunoştinţelor de specialitate, ci derivă şi din capacitatea acestuia de a alterna strategiile didactice, adaptându-le sistemelor educaţionale, de a repartiza responsabilităţi elevilor (apelând chiar şi la delegare) de a mobiliza elevul spre cooperare, de a purta un dialog real profesor-elev.

Ideile de mai jos, aparţinând lui Sharon Berry,  vizează câteva strategii de menţinere a disciplinei la clasă. Studiile arată că principalele cauze care facilitează apariţia unor manifestări nedorite în clasă sunt :

• inconsecvenţa cadrului didactic
• planificarea ineficientă a dascălului
• lipsa de respect a dascălului ridică uneori probleme

În general tulburările de conduită ale elevului  sunt şi consecinţe ale unui management defectuos al clasei.  

 I. PRINCIPII  FUNDAMENTALE

• Dovedeşte  autodisciplină.
• Relaţia cu părinţii elevilor este bine să fie una de colaborare/cooperare.

 II. PREGĂTIRI  NECESARE

• Estetizează sala de clasă pentru a putea desfăşura ore ordonate şi disciplinate.
• Cooptează şi părinţii în acest demers.
• Menţine un microclimat plăcut.
• Fii organizat(ă).
• Stabileşte secvenţe repetitive pentru fiecare activitate educativă.
• Foloseşte aşezarea băncilor ca pe o metodă de realizare a unei bune discipline.
• Stabileşte împreună cu elevii  regulile clasei tale.
• Încurajează-i pe elevii care respectă regulile.
• Punctualitatea este esenţială.
• Pregăteşte-ţi temeinic activitatea de predare. Utilizează diverse metode interactive.
• Adaptează sarcinile de predare capacităţilor de învăţare ale elevilor.
• Nu utiliza materiale care solicită prea mult timp pentru prezentare şi care pot crea  confuzie.
• Respectă stilurile diferite de învăţare ale elevilor, precum şi caracteristicile lor de  personalitate.
• Concentrează-te asupra a ceea ce elevii vor face şi mai puţin asupra a ceea ce ei vor citi,  vor scrie, vor spune.
• Dirijează sarcinile de învăţare către niveluri superioare ale gândirii ( dincolo de memorare şi de înţelegere – vezi taxonomia lui Bloom ).
• Asigură elevilor ocazia de a se organiza şi de a se grupa în echipe. Încurajează  cooperarea şi competiţia non-antagonică.
• Dă tuturor elevilor, chiar şi celor mai dificili, posibilitatea de a accepta roluri responsabile de conducători, deoarece acestea pot influenţa pozitiv atitudinea acestora.
• Transmite-le elevilor ideea că eşti mândru(ă) de ceea ce ei devin şi de ceea ce ei  realizează, fapt care asigură concentrarea ta ca manager pe evoluţie (progres) şi nu pe perfecţiune.
• Fii un model pentru elevi prin modul în care faci faţă crizelor, dezamăgirilor, frustrărilor şi mâniei.
• Fii tu însăţi / însuţi.
• Insistă  pe respectul faţă de ceilalţi (adulţi).
• Respectă elevii.
• Manifestă optimism pedagogic.
• Fii consecvent(ă).
• Fii corect(ă), fără discriminări şi favoritisme.
• Utilizează ascultarea activă.
• Nu te enerva.
• Nu umili elevii şi evită sarcasmul.
• Nu reacţiona exagerat şi nu transforma incidentele minore în confruntări majore.
• Nu interveni dacă ştii că un comportament nedorit va dispărea de la sine. Ignoră-l.  Nu ameninţa cu nici o acţiune pe care nu poţi sau nu o vei îndeplini.
• Tratează comportamentul nedorit în mod individual; nu generaliza şi nu culpabiliza întregul grup pentru acesta.
• Dacă unele comportamente nedorite sunt răspândite în întreaga clasă, concentrează-te asupra liderului acesteia. Poţi recurge şi la o probă sociometrică.
• Nu pune elevii în postura de a-şi pâri colegii.
• Dovedeşte că ai simţul umorului.
• Ironia este o  formă a agresivităţii verbale; utilizată în exces şi în momente nepotrivite creează tensiune.
• Când ai greşit, recunoaşte acest lucru. Uneori poţi să-ţi ceri chiar şi scuze.
• Alcătuieşte un istoric al clasei (album, mapă cu lucrări ale elevilor, diplome etc.).
• Trimite-le părinţilor atât informaţiile negative, cât şi cele pozitive, începând cu cele  pozitive. Ţine permanent legătura cu părinţii elevilor.
• Propune-ţi zilnic să ai mai degrabă interacţiuni pozitive decât negative, atât cu clasa în general, cât şi cu elevii care creează probleme.

III. STRATEGII  SPECIFICE

• Utilizează tăcerea ca mijloc corectiv.
• Încearcă să nu te adresezi clasei până când nu ai certitudinea că toţi elevii ascultă.
• Încearcă să stabileşti un contact vizual permanent cu elevii.
• În vederea semnalării unui comportament  (in)disciplinat al elevului, aşează în dreptul său, pe bancă, steguleţe sau steluţe, diminuând sau mărind, după caz, numărul lor.
• Evită întrebările al căror răspuns este aşteptat după o ordine previzibilă.
• Fii gata să schimbi metoda de lucru cu una de genul întrebare-răspuns, când simţi că elevii au obosit să te asculte.
• Orientează-i pe elevi către operaţia de extragere a unor principii de viaţă din conţinutul   predat.
• Solicită sarcini precise de la elevi.
• Recunoaşte cele mai mici îmbunătăţiri  în comportamentul elevilor.
• Remarcă orice comportament care-ţi place.
• Comunică cu elevul indisciplinat, întrebându-l dacă şi cum poţi să-l ajuţi.
• În situaţii dificile foloseşte o voce scăzută pentru discursul în clasă; nu ridica tonul pentru ca elevul să depună un efort în plus pentru a te asculta, în loc să vorbească sau să facă gălăgie.
• Manifestă răbdare.
• Recunoaşte că atunci când un elev persistă în indisciplină, acest fapt este deseori un  semn al unei nevoi mai profunde, de obicei nevoia de atenţie sau de dragoste.
• Evită pedepsele care umilesc elevul.

IV. METODE  DE  INTERVENŢIE  PERSONALĂ

• Explică-i clar elevului în ce constă comportamentul lui nedorit.
• Încearcă să-l faci să înţeleagă că ceea ce a făcut este un lucru dăunător pentru întreaga clasă, evitând întrebări de genul: ,,De ce te porţi aşa?” pentru că el rareori ştie de ce !
• Arată-i elevului că ai încredere în el.
• Aminteşte-i comportamentul pe care îl aştepţi de la el.
• Dacă elevul se comportă într-un anumit fel, înseamnă că acceptă şi consecinţele care decurg din aceasta. Ajută-l pe elev să înţeleagă că el şi-a ales sancţiunea.
• Asigură-l pe elev că te interesează persoana sa.
• Dacă crezi că e nevoie, aminteşte-i consecinţele care se pot produce atunci când problemele continuă.
• Dacă se repetă comportamentul nedorit, poţi să închei cu el un acord scris cu privire la   comportamentul său.
• Nu discuta situaţia elevului cu alte persoane; confidenţialitatea este fundamentală.
• Ia legătura cu părinţii, dar dovedeşte tact, considerându-i aliaţi şi nu salvatori.
• Izolarea, interzicerea participării la unele activităţi etc. sunt eficiente mai ales pentru elevul care doreşte să fie pe placul celorlalţi.

Laudă şi încurajează !!!                                                                       

Tehnici de consiliere

C. Rogers propune urmatoarele tehnici de consiliere/ terapie (cf. Iolanda Mitrofan, 2000) :

•         reflectia,     meditatia,     afirmatii    cu     accent    pe sentimentele prezente;

•         reformularea continutului relatat de client;

•         acceptarea       neconditionata (atitudine  empatica autentica): acceptarea pozitiva verbala şi nonverbala.

In prezent se folosesc urmatoarele tehnici de consiliere nondirectiva:

A.    Tehnici de ascultare. Ascultarea activa

Pe parcursul relatarilor clientului, consilierul trebuie sa fie preocupat in permanenta de intrebari precum. Ce spune de fapt clientul ? ; Care sunt mesajele reale ale acestuia ?. Aceasta preocupare poate fi verbalizata prin afirmatii de tipul: Se pare ca suferiti mult din cauza faptului ca... .

In felul acesta, consilierul arata ca manifestă un interes sporit faţă de ceea exprima clientul, printr-o atitudine plina de atenţie şi solicitudine.

Tehnica ascultării include, cu deosebire, atentia acordata unor semne nonverbale: folosite nu pentru a exprima sentimente, ci pentru a le ascunde.

B.     Tehnici de reflectare:

a.   Repetitia ecou

Consilierul reia o secventa din relatarea clientului, accentuand cuvintele şi expresiile - cheie. Astfel, clientul este încurajat sa comunice şi, mai mult, acesta simte ca este inteles, acceptat, simte ca nu este singur.

Exemplu: Clientul: ...Eram atât de nefericit... . Consilierul: .. .Erati atât de nefericit... etc.

De aceea, reformularea mesajului clientului, utilizand alti termeni, considerati ca echivalenti, este superioara in masura in care evidentiaza un efort real de intelegere.

Exemplu: Clientul: ...Emm atât de nefericit... . Consilierul : ... Vreti să spuneti ca intâmplarea respectivă v-a intristat foarte mult... etc.

b. Repetitia pe alt ton. Consilierul reia o parte din relatarea clientului dar pe alt ton si cu o nuanta de umor, tocmai pentru a schimba viziunea sa asupra unor evenimente considerate negative.

C.     Tehnici de reformulare

A reformula inseamnă a spune cu alti termeni intr-o maniera mai concisa sau mai explicita ceea ce clientul tocmai a exprimat. O reformulare este corect efectuata si devine eficienta doar in masura in care intruneste acordul celui caruia ii este destinată (I. Dafinoiu, 2000, p. 125).

Pentru Rogers, acordul clientului reprezinta criteriul principal al validitatii reformularii; clientul este considerat expert in problema sa, cea mai informata persoana in legatura cu situatia pe care o traieste.

 trei procedee principale ale reformularii:

Exemplele care insotesc descrierea acestor procedee sunt preluate din lucrarea Elemente de psihoterapie integrativă, semnată de I. Dafinoiu (op. cit., pp. 126-127):

1.    Reformularea-reflectare - consilierul subliniaza
aspectele esentiale din relatarea clientului, pastrand însă
cadrul de referinta propus de client.

Exemplu: Clientul: ...Problema cu acest gen de sentimente placute este ca ma simt nefericit pentru ca stiu ca, dupa aceste extraordinare momente de improspatare a forte lor, voi recădea in starea de depresie. Consilierul: Daca inteleg bine, va spuneţi ca aceste reactii tonice sunt pasagere si acest fapt vă interzice orice satisfactie.

2.    Reformularea ca inversare a raportului figură-fond

este un procedeu care se foloseste, cu deosebire, atunci cand clientul este nemultumit de modul in care a reactionat intr-o anumita situatie ; ea permite sa se obţină o nouă viziune asupra ansamblului, fără a se adăuga sau omite ceva din relatarea clientului. Acest procedeu îşi are originea în teoria gestaltistă şi exprimă foarte bine concepţia rogersiană privind restructurarea câmpului.

Exemplu : Clientul: ...Sunt singurul din clasă care nu face nimic niciodată bine! Consilierul: ...După părerea dumneavoastră toţi ceilalţi reuşesc mai bine decât dumneavoastră ?

3. Reformularea-clarificare este un procedeu complex prin care consilierul formulează ceea ce clientul a simţit, dar nu poate exprima.

Exemplu : Clientul: Cumnatul meu este un tip literalmente plin de pretenţii. După el, numai persoana lui contează. Numai el are ceva de spus. Imediat ce apare, conversaţia este monopolizată de el. Pot să urez bună seara la toata lumea şi să plec. Consilierul: Nodul problemei nu este dat atât de aceste maniere, cât faptul că ele, într-un fel sau altul, vă deranjează, ajung să vă elimine.