duminică, 17 octombrie 2010

Meseria de părinte. Stiluri parentale



Există multe idei despre cum să creşti copiii. Unii părinţi adoptă metodele utilizate de proprii lor părinţi, alţii primesc sfaturi de la prieteni. Unii citesc cărţi despre “meseria de părinte”, alţii participă la cursuri organizate de şcoli sau alte instituţii.

Literatura de specialitate prezintă trei stiluri parentale: autoritar, permisiv, democratic.

Stilul autoritar
Părinţii autoritari întotdeauna încearcă să deţină controlul asupra copiilor. Stabilesc norme stricte pentru a încerca să menţină ordinea şi fac, de obicei, acest lucru fără căldură şi afecţiune. Ei încearcă să stabilească standarde stricte de conduită şi sunt de obicei foarte critici cu copiii dacă aceştia nu le respectă. Copiilor li se spune ce, unde, când şi cum să facă ceva, fără să li se ofere opţiuni. Părinţii autoritari nu explică cerinţele adresate copiilor. Dacă un copil are întrebări referitoare la o regulă sau o comandă, răspunsul părintelui este: "Pentru că aşa spun eu!" Copiii beneficiază doar de drepturile permise de adult.
Părinţii autoritari tind să se concentreze mai degrabă asupra comportamentului indezirabil decât asupra comportamentelor pozitive, iar copiii sunt certaţi sau pedepsiti, de multe ori aspru, pentru că nu urmează regulile. Copiii cu părinţii autoritari, de obicei, nu învaţă să gândească pentru ei înşişi şi nu pot lua decizii.

Stilul permisiv
Părinţii permisivi exercită puţin control asupra copiii lor. Copiii fac ce doresc, au libertate nelimitată. Părinţii permisivi nu definesc limite clare sau aşteptări pentru comportamentul copiilor şi tind să accepte, într-o manieră caldă şi iubitoare, modul lor de manifestare. În unele cazuri, părinţii permisivi stabilesc puţine reguli, dar acestea nu sunt puse în aplicare în mod consecvent. Ei nu vor ca propriul copil să fie legat de rutine, doresc ca acesta să se simtă liber. Părinţii permisivi oferă copiilor posibilităţi multiple de a alege, chiar şi atunci când copilul nu este capabil de a face alegeri bune. Ei tind să accepte comportamentul (bun sau indezirabil) al unui copil şi nu fac nici un comentariu dacă este sau nu benefic. Părinţii permisivi se pot simţi în imposibilitatea de a schimba un comportament neadecvat sau aleg să nu se implice.

Stilul democrat
Părinţii care adoptă acest stil ajută copiii să înveţe să fie responsabili şi să se gândească la consecinţele comportamentului lor. Fac acest lucru prin furnizarea de aşteptări clare, rezonabile pentru copiii lor şi explicaţii referitoare la necesitatea unui anumit mod de comportament. Părinţii monitorizează comportamentul copiilor lor pentru a se asigura că ei urmează normele şi aşteptările şi fac acest lucru într-o manieră caldă şi iubitoare. Se concentrează pe comportamentele bune, corecte, recompensându-le. Părinţii care au un stil democratic oferă copiilor libertate, dar cu limite. Insistă pe ordine şi rutină. Regulile sunt decise de comun acord, deciziile sunt luate împreună. Copiilor li se acordă respect şi demnitate.

Dragi părinţi,
Care este stilul dumneavoastră?
Gândiţi-vă la ceea ce doriţi dumneavoastră să înveţe copiii…

Copiii cu părinţi permisivi pot dezvolta o identitate proprie, o personalitate distinctă, originală. Ei se simt importanţi, speciali, fapt ce determină creşterea nivelului stimei de sine. Aceşti copii pot fi creativi şi au capacitatea de a lua decizii. Pe de altă parte, le va fi foarte greu să înţeleagă rolul limitelor, al regulilor şi să ţină cont de ele atunci când situaţia o va cere; de aceea, ei pot fi consideraţi obraznici sau chiar copii problemă. Există riscul ca foarte curând copiii ,,să preia controlul familiei” în sensul că nu vor mai face decât ce vor ei şi nu vor mai accepta sfaturi.

Copiii crescuţi de părinţi autoritari învaţă foarte greu să fie maleabili, sensibili la dorinţele altora, ei vor fi neiertători cu cei care greşesc. De asemenea, aceşti copii vor întâmpina dificultăţi în realizarea unei comunicări eficiente, vor fi lipsiţi de iniţiativă, de curaj şi veşnic nemulţumiţi, deoarece se vor teme în permanenţă că vor putea greşi. Ei dezvoltă stimă de sine scăzută.

Cercetările din domeniul dezvoltării copilului arată că se obţin rezultate pozitive pentru copil atunci când părinţii adoptă stilul democratic. Ca urmare a acestei atitudini parentale, copiii îşi vor dezvolta un echilibru emoţional, deprinderi de comunicare eficientă, vor fi creativi, cu capacitate decizională şi autonomie personală. Vor avea un nivel ridicat al stimei de sine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu