marți, 6 mai 2014

Campania Globală pentru Educație - ediția 2014

Campania Globală pentru Educaţie este un eveniment desfăşurat anual, la nivel mondial, de o coaliţie de organizaţii neguvernamentale, sindicate şi grupuri de cetăţeni din întreaga lume iar, începând cu anul 2001, este coordonat în România de Organizaţia Salvaţi Copiii.

În acest an, sub sloganul ”Drepturi egale, şanse egale!”, Campania Globală pentru Educaţie va avea ca temă de interes accesul la o educaţie de calitate pentru copiii cu dizabilităţi.
Pe durata Săptămânii Globale de Acţiune (5 – 11 mai 2014), în mii de şcoli, din aproape 100 de ţări ale lumii, se vor desfăşura activităţi prin care elevii, profesorii şi invitaţii lor vor încerca să atragă atenţia opiniei publice şi factorilor de decizie asupra faptului că dreptul la educaţie aparţine fiecărui copil şi dizabilitatea nu trebuie să reprezinte o barieră.
Se estimează că, în lume, aproximativ 93 de milioane de copii sub 14 ani, 1 din 20, suferă de dizabilităţi moderate sau severe. Copiii cu dizabilităţi reprezintă mai mult de o treime din copiii care nu merg la şcoală (24 de milioane din 57 de milioane).
În România sunt peste 72.000 de copii cu dizabilităţi şi doar puţin peste o treime dintre ei frecventează învăţământul de masă
Comunitatea mondială trebuie să ia măsuri pentru a opri marginalizarea severă a copiilor cu dizabilităţi în educaţie. Existenţa barierelor cu care se confruntă copiii cu dizabilităţi afectează grav şansele de realizare a accesului universal la educaţie - promisiune asumată de comunitatea internaţională atât prin Obiectivele Educaţiei pentru Toţi, cât şi prin Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. (sursa AICI)


Campania Globală pentru Educaţie se derulează şi la noi în şcoală în perioada 5-11 mai 2014.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu