marți, 13 ianuarie 2015

Disciplinarea înseamnă a învăţa


Cuvântul „disciplină” este înrudit cu cuvântul discipol şi înseamnă a învăţa, ceea ce înseamnă că disciplinarea eficientă are ca şi reper central achiţia unor comportamente sănătoase. Copiii învaţă încă de când sunt mici ce trebuie să facă pentru a obţine ceea ce îşi doresc şi cum pot controla acţiunile celorlalţi prin observarea efectelor pe care îl are comportamentul lor; dacă plâng, vine cineva şi mă ia în braţe. Prin urmare, orice comportament al copilului are o anumită funcţie, adică un anumit motiv pentru care se manifestă la un moment dat. Acest lucru se întâmplă deoarece învăţăm să facem lucruri dacă ele ne aduc un beneficiu sau dacă prin acele comportamente putem evita anumite consecinţele neplăcute. Modul în care se exprimă comportamentul depinde de abilităţile pe care le are copilul în repertoriul său comportamental. De exemplu, toţi copiii sunt furioşi din când în când, dar îşi descarcă furia prin mai multe moduri: plâns, trântit, ridicat tonul, în funcţie de cum au fost învăţaţi să exprime furia.

Metodele de disciplinare prezentate sunt specifice pentru următoarele trei categorii de situaţii:

§  când copilul învaţă unui comportament nou
§  când dorim să consolidăm un comportament
§  când copilul nu este motivat, deci “nu vrea” să facă un anumit comportament

A.  CÂND COPILUL ÎNVAŢĂ UN COMPORTAMENT

1)  Modelarea            
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ:  2-18 ani

2)  Învăţarea
VÂRSTE AL CARE SE APLICĂ: 2-10/11 ani
În realizarea cu succes a acestei metode este esenţială observarea micilor progrese, care, chiar dacă par nesemnificative, trebuie mai întâi recompensate, iar apoi consolidate! Ţineţi minte că învăţarea presupune efort şi muncă repetată!

B. CÂND DORIM SĂ CONSOLIDĂM UN COMPORTAMENT

După ce ne-am asigurat că un comportament a fost învăţat, e necesar să aplicăm tehnici care duc la persistenţa comportamentului în timp: (1) recompensa şi (2) controlul mediului.
 1)  Recompensa
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 2-18 ani
Când doriţi să creşteţi frecvenţa sau durata unui comportament, folosiţi metoda bazată pe recompensă. Recompensa este o consecinţă a comportamentului care creşte probabilitatea acestuia de a se repeta.
Recomandări pentru aplicarea recompensei
Gândiţi-vă la lucruri simple, pe care le aveţi la îndemână şi sunt atractive pentru copil (ex. buline, steluţe).
Cu cât sunt mai naturale recompensele pe care le utilizăm, cu atât e mai mare şansa consolidării şi persistenţei comportamentului ţintă.
Dacă îi daţi mereu copilului aceeaşi recompensă s-ar putea ca la un moment dat să se plictisească de ea, şi să nu mai aibă efectul pe care l-a avut la început. Cu cât i-a lipsit mai mult acel lucru cu atât va avea un efect mai mare ca şi recompensă. Prin urmare, în alegerea recompenselor să aveţi în vedere acest lucru.
2)  Controlul mediului
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 2-18 ani
Această tehnică o puteţi folosi atunci când copilul a învăţat deja un comportament şi doriţi să favorizaţi apariţia lui.
Mediul în care trăim influenţează modul de manifestare a comportamentului. Poate că aţi observat şi dumneavoastră că un comportament al copilului apare doar într-un anumit mediu sau în prezenţa anumitor persoane.
C. CÂND COPILUL „NU VREA”

Uneori, deşi copilul ştie ce aşteptaţi dumneavoastră de la el, totuşi nu vrea să facă acel lucru. În astfel de situaţii puteţi folosi metodele descrise mai jos: metoda consecinţelor logice şi naturale, extincţia, excluderea, contractul comportamental şi stabilirea regulilor.

1)  Distragerea atenţiei
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 2-3/4 ani
2) Metoda consecinţelor logice şi naturale
3)  Extincţia
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 2-18 ani
Atunci când dorim să eliminăm sau să reducem frecvenţa, durata sau intensitatea unui comportament al copilului (adică să facem să apară mai rar, mai puţin intens sau să dureze mai puţin timp), folosim extincţia. De exemplu, dacă copilul se bucură deoarece primeşte atenţie din partea educatoarei când aruncă jucăriile pe jos, extincţia înseamnă a ignora, a nu da atenţie copilului când se comportă astfel.
4) Excluderea (engl. „time –out”)
VĂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 2-10/11 ani
Există momente când copiii sau dumneavoastră sunteţi prea agitat, nervos sau iritat pentru a rezolva eficient o problemă. La preşcolari, accesele de furie (engl. „temper tantrum”) sunt destul de frecvente. În aceste momente, copiii încearcă să îşi exprime nevoia de independenţă sau o anumită frustrare. Când copilul are un acces de furie, îi este imposibil să mai gândească raţional; prin urmare, va reacţiona negativ la orice îi veţi spune.

4) Stabilirea regulilor

VÂRSTA LA CARE SE APLICĂ: 2-18 ani
Regulile sunt expresii verbale ale unor relaţii între antecedente-comportament-consecinţe.
5)  Contractul comportamental
VÂRSTE LA CARE SE APLICĂ: 10/11 – 18 ani
Copiii şi adulţii aşteaptă unii de la alţii să facă o serie de comportamente ca şi condiţie pentru a face la rândul lor comportamentele dorite de celălalt.
Un contract comportamental este o înţelegere între părinte şi copil, “certificată” de o terţă persoană – care are o poziţie neutră faţă de situaţie.
Cercetările arată că acest gen de angajament verbal motivează persoana pentru a face comportamentul pe care şi l-a propus.
Această metodă este folosită mai ales cu preadolescenţii şi adolescenţii, atunci când între ei şi părinţi apar dificultăţi în a ajunge la un consens. Prin faptul că ei negociază împreună cu părinţii comportamentele dorite, contractul comportamental le dă copiilor sentimentul că părerea lor este importantă. Faceţi mici compromisuri – acceptaţi unele argumente ale copilului. În acest fel veţi avea mai multe şanse ca părerea dumneavoastră să fie ascultată în discuţii mai importante.

Autor: Domnica Petrovai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu