În această etapă se dezvoltă trei mari
caracteristici: 1) curiozitatea; 2) imaginaţia; 3) temerile.
Curiozitatea
Această perioadă este extrem de
interesantă. Copilul tău vrea să ştie tot! Când copiii văd ceva nou la vârsta
asta, ei vor să ştie cum se numeşte, la ce foloseşte, cum funcţionează, de ce
se mişcă în acel fel etc... Ei pun multe, multe întrebări. Câteodată, părinţii
obosesc să încerce să găsească răspunsuri cât mai adecvate la întrebările
copiilor. Câteodată nici ei nu ştiu răspunsul. Dar preşcolarii, punând întrebări,
vor să ne arate că sunt dornici să înveţe şi să înţeleagă. Creierele lor caută informaţie
– structură.
În această etapă, părinţii pot crea
copiilor lor o bază solidă pentru învăţare, răspunzându-le calm şi sincer la
toate întrebările. Dacă noi le respectăm curiozitatea, ei vor experimenta
plăcerea de a învăţa. Iar acest sentiment îl vor avea până vor merge la şcoală.
Dacă nu ştim răspunsul la o întrebare, le putem arăta cum putem găsi o informaţie
şi îi putem încuraja să caute singuri.
Părinţii care încearcă să răspundă la
întrebările copiilor lor sau să îi ajute să găsească răspunsuri, îi învaţă pe
aceştia că: este în regulă să nu ştim tot; ideile lor contează; există mai
multe moduri prin care găsim informaţia; căutarea de răspunsuri şi rezolvarea
de probleme este distractivă. Când copiii învaţă aceste lucruri, ei devin mai
curajoşi în faţa provocărilor, mai perseverenţi în căutarea de informaţii şi
mai motivaţi pentru a învăţa. Uneori copiii vor să înveţe despre lucrurile
periculoase, ca de exemplu cum se aprinde o lumânare, ce se întâmplă dacă sar
cu capul înainte dintr-un copac înalt sau ce se întâmplă dacă scapă din mână
farfuria dvs preferată. Pentru că nu pot fi lăsaţi să facă lucruri periculoase,
ei încep să înveţe despre reguli. Cu cât înţeleg mai bine motivele pentru care
sunt impuse regulile, cu atât mai mult le vor respecta.
Preşcolarii vor să ştie “De ce?” – De ce
zboară pasărea? De ce înoată peştele? De ce nu pot aprinde lumânarea? Când
întreabă “De ce”, copilul tău nu te pune la încercare, el chiar vrea să ştie
răspunsul. Când le răspundem copiilor la întrebări, îi învăţăm despre respectul
de sine. Când le încurajăm explorarea, îi motivăm să înveţe. Când le oferim
oportunităţi pentru rezolvarea de probleme, le arătăm că sunt competenţi. Când
cei mici cred că sunt capabili, ei sunt mult mai pregătiţi să facă faţă
provocărilor care vor veni în anii următori.
Imaginaţia
În această etapă, copiii încep să aibă
imaginaţie. Este o perioadă magică pentru ei. Ei se prefac că sunt tot felul de
lucruri – animale, bebeluşi, adulţi. Când se prefac, totul pare foarte real
pentru ei şi devin prinşi de jocul lor.
Când cei mici se joacă, nu este o pierdere
de vreme. Joaca este munca lor. Ei învaţă lucruri foarte valoroase prin joc. Ei
se pun în situaţiile altor persoane şi văd lucrurile prin ochii lor,
dezvoltându-şi capacitatea de a empatiza. Rezolvă probleme, inventează lucruri noi,
îşi dezvoltă creierele şi capacitatea de a gândi logic.
Copiii au nevoie să se joace. Este foarte
important pentru dezvoltarea lor sănătoasă.
Odată cu dezvoltarea imaginaţiei, ei devin
mai creativi în rezolvarea de probleme.
Demontând şi asamblând lucrurile, ei
conştientizează că le pot înţelege. Desenând şi cântând, ei devin încrezători
în a se exprima prin intermediul artei. Având oportunităţi de a găsi argumente,
ei devin mai buni în rezolvarea conflictelor.
Temerile
Când copiii cresc şi imaginaţia lor se
dezvoltă, începe să le fie frică de lucruri care nu îi deranjau când erau mai
mici. Câteodată acest lucru îi îngrijorează pe părinţi. E bine de ştiu că
temerile sunt parte din procesul de creştere. Cu cât înţeleg mai bine noţiunea
de
“pericol”, cu atât devin mai îngrijoraţi să nu fie
răniţi. Când li se dezvoltă imaginaţia, copiilor începe să le fie frică de
monştri şi fantome.
La această vârstă, copiii nu pot face
distincţia între imaginar şi realitate. Ei cred că ceea ce văd – sau îşi
imaginează – chiar există. Deci pot să le fie brusc teamă de măşti, desene din
cărţi, personaje din desene animate sau jucării. Aceste lucruri se întâmplă
pentru că ei au învăţat despre pericol, dar nu au încă noţiunea despre
lucrurile ireale.
În mintea preşcolarilor, totul este viu.
Dacă îţi pui o mască, ei vor crede că te-ai transformat într-o creatură. Dacă
îşi imaginează că este un monstru sub pat, ei chiar vor crede că este adevărat.
Dacă văd un clovn, vor crede că actorul arată în realitate exact ca atunci când
este machiat. Dacă văd un dinozaur într-un film, vor crede că e real şi într-o
piesă de teatru. La această vârstă copiii cred că visele lor sunt reale, astfel
că pot fi foarte speriaţi seara singuri în camerele lor.
Preşcolarii pot simţi teamă când părinţii
îi lasă singuri. Acest lucru se întâmplă deoarece ei înţeleg pericolul, dar tot
nu cred că părinţii se vor întoarce întotdeauna. Copiilor le este frică când
sunt lăsaţi singuri sau cu persoane pe care nu le cunosc. Ei devin timizi în preajma
străinilor pentru că acum înţeleg foarte bine diferenţa dintre persoanele
străine şi cele cunoscute.
La această vârstă, copiii refuză să stea
la prieteni de familie sau la rude. Cei care până acum adorau să stea la
bunici, pot dintr-odată să refuze să mai stea la ei. Când fac asta, copiii nu
sunt obraznici, ei vor să preia controlul asupra propriului lor corp, doresc să
decidă singuri cu cine interacţionează. Dezvoltarea acestei abilităţi este
foarte importantă. Respectându-le intimitatea, îi învăţăm că ei au dreptul să
aibă control asupra propriului lor corp.
În această perioadă, copiii au mare nevoie
de sprijin şi încurajare. Ei au nevoie să ştie că noi le înţelegem şi le
respectăm sentimentele şi că îi vom proteja. Ei încă nu pot înţelege foarte
multe despre sentimentele noastre; abia încep să le înţeleagă pe ale lor.
Principala responsabilitate a părinţilor în această perioadă este să respecte
sentimentele copiilor. Îi învăţăm să respecte sentimentele celor din jur,
respectându-şi propriile sentimente. Când au încredere că părinţii le respectă
sentimentele, ei se simt în siguranţă. Sentimentul de siguranţă şi de încredere
al copilului reprezintă baza pentru toate achiziţiile cognitive viitoare.
Respectarea sentimentelor copiilor
înseamnă să:
– îi ajutăm să spună în cuvinte ce simt;
– le spunem că şi noi ne simţim uneori la fel ca
ei;
– nu râdem de ei;
– nu îi pedepsim pentru că le este frică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu