marți, 13 ianuarie 2015

Vârsta preşcolară (3 - 6 ani)


În această etapă se dezvoltă trei mari caracteristici: 1) curiozitatea; 2) imaginaţia; 3) temerile.

Curiozitatea
Această perioadă este extrem de interesantă. Copilul tău vrea să ştie tot! Când copiii văd ceva nou la vârsta asta, ei vor să ştie cum se numeşte, la ce foloseşte, cum funcţionează, de ce se mişcă în acel fel etc... Ei pun multe, multe întrebări. Câteodată, părinţii obosesc să încerce să găsească răspunsuri cât mai adecvate la întrebările copiilor. Câteodată nici ei nu ştiu răspunsul. Dar preşcolarii, punând întrebări, vor să ne arate că sunt dornici să înveţe şi să înţeleagă. Creierele lor caută informaţie – structură.
În această etapă, părinţii pot crea copiilor lor o bază solidă pentru învăţare, răspunzându-le calm şi sincer la toate întrebările. Dacă noi le respectăm curiozitatea, ei vor experimenta plăcerea de a învăţa. Iar acest sentiment îl vor avea până vor merge la şcoală. Dacă nu ştim răspunsul la o întrebare, le putem arăta cum putem găsi o informaţie şi îi putem încuraja să caute singuri.
Părinţii care încearcă să răspundă la întrebările copiilor lor sau să îi ajute să găsească răspunsuri, îi învaţă pe aceştia că: este în regulă să nu ştim tot; ideile lor contează; există mai multe moduri prin care găsim informaţia; căutarea de răspunsuri şi rezolvarea de probleme este distractivă. Când copiii învaţă aceste lucruri, ei devin mai curajoşi în faţa provocărilor, mai perseverenţi în căutarea de informaţii şi mai motivaţi pentru a învăţa. Uneori copiii vor să înveţe despre lucrurile periculoase, ca de exemplu cum se aprinde o lumânare, ce se întâmplă dacă sar cu capul înainte dintr-un copac înalt sau ce se întâmplă dacă scapă din mână farfuria dvs preferată. Pentru că nu pot fi lăsaţi să facă lucruri periculoase, ei încep să înveţe despre reguli. Cu cât înţeleg mai bine motivele pentru care sunt impuse regulile, cu atât mai mult le vor respecta.
Preşcolarii vor să ştie “De ce?” – De ce zboară pasărea? De ce înoată peştele? De ce nu pot aprinde lumânarea? Când întreabă “De ce”, copilul tău nu te pune la încercare, el chiar vrea să ştie răspunsul. Când le răspundem copiilor la întrebări, îi învăţăm despre respectul de sine. Când le încurajăm explorarea, îi motivăm să înveţe. Când le oferim oportunităţi pentru rezolvarea de probleme, le arătăm că sunt competenţi. Când cei mici cred că sunt capabili, ei sunt mult mai pregătiţi să facă faţă provocărilor care vor veni în anii următori.

Imaginaţia
În această etapă, copiii încep să aibă imaginaţie. Este o perioadă magică pentru ei. Ei se prefac că sunt tot felul de lucruri – animale, bebeluşi, adulţi. Când se prefac, totul pare foarte real pentru ei şi devin prinşi de jocul lor.
Când cei mici se joacă, nu este o pierdere de vreme. Joaca este munca lor. Ei învaţă lucruri foarte valoroase prin joc. Ei se pun în situaţiile altor persoane şi văd lucrurile prin ochii lor, dezvoltându-şi capacitatea de a empatiza. Rezolvă probleme, inventează lucruri noi, îşi dezvoltă creierele şi capacitatea de a gândi logic.
Copiii au nevoie să se joace. Este foarte important pentru dezvoltarea lor sănătoasă.
Odată cu dezvoltarea imaginaţiei, ei devin mai creativi în rezolvarea de probleme.
Demontând şi asamblând lucrurile, ei conştientizează că le pot înţelege. Desenând şi cântând, ei devin încrezători în a se exprima prin intermediul artei. Având oportunităţi de a găsi argumente, ei devin mai buni în rezolvarea conflictelor.

Temerile
Când copiii cresc şi imaginaţia lor se dezvoltă, începe să le fie frică de lucruri care nu îi deranjau când erau mai mici. Câteodată acest lucru îi îngrijorează pe părinţi. E bine de ştiu că temerile sunt parte din procesul de creştere. Cu cât înţeleg mai bine noţiunea de
“pericol”, cu atât devin mai îngrijoraţi să nu fie răniţi. Când li se dezvoltă imaginaţia, copiilor începe să le fie frică de monştri şi fantome.
La această vârstă, copiii nu pot face distincţia între imaginar şi realitate. Ei cred că ceea ce văd – sau îşi imaginează – chiar există. Deci pot să le fie brusc teamă de măşti, desene din cărţi, personaje din desene animate sau jucării. Aceste lucruri se întâmplă pentru că ei au învăţat despre pericol, dar nu au încă noţiunea despre lucrurile ireale.
În mintea preşcolarilor, totul este viu. Dacă îţi pui o mască, ei vor crede că te-ai transformat într-o creatură. Dacă îşi imaginează că este un monstru sub pat, ei chiar vor crede că este adevărat. Dacă văd un clovn, vor crede că actorul arată în realitate exact ca atunci când este machiat. Dacă văd un dinozaur într-un film, vor crede că e real şi într-o piesă de teatru. La această vârstă copiii cred că visele lor sunt reale, astfel că pot fi foarte speriaţi seara singuri în camerele lor.
Preşcolarii pot simţi teamă când părinţii îi lasă singuri. Acest lucru se întâmplă deoarece ei înţeleg pericolul, dar tot nu cred că părinţii se vor întoarce întotdeauna. Copiilor le este frică când sunt lăsaţi singuri sau cu persoane pe care nu le cunosc. Ei devin timizi în preajma străinilor pentru că acum înţeleg foarte bine diferenţa dintre persoanele străine şi cele cunoscute.
La această vârstă, copiii refuză să stea la prieteni de familie sau la rude. Cei care până acum adorau să stea la bunici, pot dintr-odată să refuze să mai stea la ei. Când fac asta, copiii nu sunt obraznici, ei vor să preia controlul asupra propriului lor corp, doresc să decidă singuri cu cine interacţionează. Dezvoltarea acestei abilităţi este foarte importantă. Respectându-le intimitatea, îi învăţăm că ei au dreptul să aibă control asupra propriului lor corp.
În această perioadă, copiii au mare nevoie de sprijin şi încurajare. Ei au nevoie să ştie că noi le înţelegem şi le respectăm sentimentele şi că îi vom proteja. Ei încă nu pot înţelege foarte multe despre sentimentele noastre; abia încep să le înţeleagă pe ale lor. Principala responsabilitate a părinţilor în această perioadă este să respecte sentimentele copiilor. Îi învăţăm să respecte sentimentele celor din jur, respectându-şi propriile sentimente. Când au încredere că părinţii le respectă sentimentele, ei se simt în siguranţă. Sentimentul de siguranţă şi de încredere al copilului reprezintă baza pentru toate achiziţiile cognitive viitoare.
Respectarea sentimentelor copiilor înseamnă să:
– îi ajutăm să spună în cuvinte ce simt;
– le spunem că şi noi ne simţim uneori la fel ca ei;
– nu râdem de ei;
– nu îi pedepsim pentru că le este frică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu