De dragul de a simți vântul (28)

#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

Azi: Cafea cu parfum de vacanță. Bilbao (Țara Bascilor, Spania)

 
Ce poeme aș putea scrie despre cafelele pe care le-am băut în timpul călătoriilor mele!

Ce povești aș putea înșira din barurile și terasele în care drumurile mele, nevenindu-le să creadă ceea ce văd, au tăcut!

De fiecare dată când ajung într-un loc de care nu mă pot desprinde, onorez momentul cu o cafea. Ador să savurez licoarea neagră, privind cu nesaț în jur. Și iubesc până la durere cafelele acestea cu parfum de vacanță, de libertate, de liniște, de pace și de atât-de-frumos.

Practic nu e loc așezat în memoria mea afectivă să nu fie legat de-o cafea. Așa mi-l și amintesc: cafeaua din Port Vell și barca de lemn ce scârțâia ritmic cu pânzele-n vânt, terasa din Porto de la picioarele  Podului Dom Luis și șoapta stinsă a fado-ului, fereastra spre luminile Champs-Élysées-ului din barul de la etajul întâi, cafeaua băută înspre noapte lângă farul construit pe ultimul petec de pământ, scaunul înalt de unde, pe deasupra aburului din ceașcă, luneca gondola venețiană, cafeaua dintr-o rulotă, privind răsăritul soarelui în meseta spaniolă …

Ce expoziții aș putea să deschid cu priveliștile acestea decorative din barurile și terasele prin care am trecut, fericită și epuizată de frumusețea lumii!

Și, probabil, aș începe chiar aici: la Muzeul Guggenheim,în Bilbao…