De dragul de a simți vântul (34)

#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

Azi: Oceanul Atlantic. Zona protejată a litoralului portughez.

Între Villa do Conde și Povoa de Varzim, coasta litoralului portughez e inclusă într-o zonă protejată. Pe kilometri în șir mergi pe un podeț pe deasupra dunelor de nisip. Drumul acesta de lemn presărat la infinit e așezat atât de frumos la picioarele tale. Și, pășind plutești, de fapt, peste lumi.

Mirosuri de alge și scoici, mirosuri de spumă, de nisip inundat, de soare și lună te-nconjoară. Visasem de-atâtea ori oceanul acesta! De-atâtea ori mă recompensase în vis! Și-n fața lui era suficient să adulmec văzduhul ca să văd în mintea mea toate verile fericite prin care am trecut.

Mi-amintesc că ne-am plimbat ore în șir pe podețul de lemn, că pașii deveneau tot mai mici, tot mai înceți. Oceanul ne însoțea, neînțeles de tăcut, nisipul se ondula în dune din care țâșneau, cu poftă de viață, ierburi mișcătoare. Descopeream priveliști noi și recunoșteam totul! Ziua cobora ușor, nestingerit de nimic, oceanul se retrăgea. În visurile de unde atât de bine-l știam.

Nu pot să uit, chiar dacă aș vrea, podețul acela plutitor peste lumi.