joi, 30 aprilie 2020

De dragul de a simți vântul (37)


#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.




Azi: Plaza de España, Sevilla

De fiecare dată când îmi amintesc un loc prin care am trecut sau o întâmplare, încep prin a-mi aminti trăirile de atunci, emoțiile încercate, culorile dominante și mirosul din jur. Pentru Plaza de España e simplu: când am văzut-o, realmente mi s-a tăiat răsuflarea! 

Nu cred că există un loc care să exprime mai sintetic și mai complex Spania decât această piață. O clădire impresionantă din cărămidă roșie, turnuri cu aspect baroc, poduri arcuite peste canale. De-a lungul aripilor curbate sunt bănci mari decorate cu ceramică pictată cu povești din toate proviniciile spaniole. Sub arcade străjuiesc busturi ale unor personaje legendare.

Îți vine să nu mai pleci. Să stai la nesfârșit să te minunezi de toate acele lucruri ce poartă pecetea colțului de lume care le-a produs: savoarea și parfumul tărâmului iberic, cu toropeala lui tradițională, cu amestecul de culori vii și pitorești, lucind în soare, cu vorbăria și căldura lui învăluitoare, cu măreția-i regală.

Există locuri de o oră, locuri de o zi. Plaza de España e de o viață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu