joi, 23 aprilie 2020

De dragul de a simți vântul (30)


#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.





Azi: Manuel  din Filipine 

Camino de Santiago, Spania. Secvențe din filmul unei călătorii nedispărute în uitare pentru că a știut cum să păstreze întrebările preschimbate în răspunsuri și peisajele dizolvate în sentimente și certitudini.

Se spune că atunci când discipolul e pregătit, maestrul apare.

Manuel, preotul din Filipine, e o persoană absolut specială.Toţi îl iubeau pe Camino! Am mers o mare parte din drum în compania lui.

“A merge împreună” e o problemă relativă pe Camino: plecam dimineața în grupuri, pe drum ne depărtam unii de alţii sau ne regăseam prin popasuri, iar pe final de zi ne reuneam bucuroși și puși pe povești în refugiu. 

Adevărul e că cea mai mare parte a drumului mergi singur. Tu cu Tine. Cu gândurile, fericirile, durerile, dorinţele, reuşitele şi traumele tale. Şi ele te caută. Și te găsesc. Și le retrăieşti vrând-nevrând. Pe unele le îmbrăţişezi şi le păstrezi ca muniţie de fericire pentru zilele triste, pe altele le zdrobeşti sub tălpile tale pas cu pas. Şi, aş, ce ustură unele!... ca băşicile! Şi, aş, ce parfumate sunt altele!... ca mirosul de zahăr, de vanilie, de înger...

Şi toate trăirile acestea poate că sunt pentru că tot drumul mergi într-o stare de transă, ameţit de energia locului (şerpuieşte pe sub Calea Lactee!), de energia oamenilor care mărşăluiesc într-un acelaşi crez - în Bine, Adevăr şi Frumos (chiar mă gândeam odată cum om arăta noi, toţi pelerinii, priviţi de sus – din Ceruri?! - aşa încolonaţi, mergând spre Capătul Lumii Cunoscute - ce nume simbolic! - la Finistere), de efortul depus, de dulcele abandon în braţele destinului… 

În a patra zi de Camino, ne-am reîntâlnit într-un popas de apă rece şi ciocolată cu Manuel. Îşi pierduse şi cel de-al treilea toiag. Amuzaţi peste măsură, l-am întrebat dacă nu-l deranjează situaţia aceasta (în Spania mai greu găsești pe drum un băţ să te sprijini în el; trebuie să le cumperi! ):
Ne-a răspuns, zâmbind relaxat:
- Sigur cineva avea nevoie de el mai mult decât mine!

După ce mi-am reluat drumul în tăcere, mi-au venit în minte toate lucrurile, clipele şi persoanele după care cândva am plâns. Şi vocea lui Manuel: “Sigur cineva avea nevoie de el(e) mai mult decât mine...”



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu