miercuri, 30 septembrie 2015

„ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU /AM ÎNVĂŢAT”



Acest model de predare, elaborat de Donna M. Ogle în 1986 porneşte de la premisa că informaţia anterioară a elevului trebuie luată în considerare atunci când se predau noi informaţii. Un instrument important de învăţare îl reprezintă lectura, acest model reprezentând şi o grilă de lectură pentru textul non-ficţional.
Aplicarea modelului Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat presupune parcurgerea a trei paşi accesarea a ceea ce ştim, determinarea a ceea ce dorim să învăţăm şi reactualizarea a aceea ce am învăţat în urma lecturii. Primii doi se pot realiza oral, pe bază de conversaţie, iar cel de-al treilea se realizează în scris, fie în timp ce se lecturează textul, fie imediat ce textul a fost parcurs integral.
Autoarea a construit o fişă de lucru, pe care elevii o completează prin activităţi  de grup sau individual.
1.
Ştiu
Vreau să ştiu
Am învăţat





2. Categorii de informaţii pe care ne aşteptăm să le utilizăm
A.
B.
C.
D.

Etapa Ştiu implică două nivele ale accesării cunoştinţelor anterioare: un brainstorming cu rol de anticipare şi o activitate de categorizare. Brainstormingul se realizează în jurul unui concept cheie (de exemplu „ţestoasă de mare” şi nu „Ce ştiţi despre animalele care trăiesc în mare?”) din conţinutul textului ce urmează a fi parcurs. Întrebări generale de felul „Ce ştiţi despre...” se recomandă atunci când elevii deţin un nivel scăzut de informaţii despre conceptul în cauză.  Pe baza informaţiilor obţinute în urma brainstormingului se efectuează operaţii de generalizare şi categorizare. Elevilor li se cere să analizeze ceea ce ştiu deja şi să observe pe cele care au puncte comune şi pot fi incluse într-o categorie mai generală. A ne gândi la ceea ce ştim ne ajută să ne îndreptăm atenţia asupra a ceea ce nu ştim.
Etapa Vreau să ştiu presupune formularea unor întrebări, care apar prin evidenţierea punctelor de vedere diferite apărute ca rezultat al brainstormingului sau categorizărilor. Rolul acestor întrebări este de a orienta şi personaliza actul lecturii.
Etapa Am învăţat se realizează în scris, de către fiecare elev/student în parte, după ce textul a fost citit. Dacă textul este mai lung, completarea acestei rubrici se poate face după fiecare fragment semnificativ. Elevilor/studenţilor li se cere să bifeze întrebările la care au găsit răspuns, iar pentru cele rămase cu răspuns parţial sau fără se sugerează lecturi suplimentare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu