Studiul de
caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie
reală, autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de
situaţii şi evenimente problematice.
Scopurile
acestei metode interactive, valoroasă din punct de vedere euristic şi aplicativ
constau în:
− realizarea contactului
participanţilor cu realităţile complexe, autentice dintr-un domeniu dat, cu
scopul familiarizării acestora cu aspectele posibile şi pentru a le dezvolta
capacităţile decizionale, operative, optime şi abilităţile de a soluţiona
eventualele probleme;
− verificarea
gradului de operaţionalitate a cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi
deprinderilor, a comportamentelor, în situaţii limită;
−
sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, autoevaluarea din partea fiecărui
participant în parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în situaţiile
create;
− educarea
personalităţii, a atitudinilor faţă de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul
respectiv, tratarea cu maturiate a situaţiilor;
− exersarea
capacităţilor organizatorice, de conducere, de evaluare şi decizie asemeni unei
situaţii reale;
Regulile
desfăşurării metodei au în vedere în special „cazul” ales. Astfel, pentru ca o
situaţie să poată fi considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ
pentru un domeniu, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să
fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând
esenţialul;
- să
aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi
etice;
- să
aibe un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui,
corespunzând pregătirii şi intereselor acestora;
- să
solicite participarea activă a tuturor elevilor/studenţilor în obţinerea de
soluţii, asumându-şi responsabilitea rezolvării cazului;
În
aplicarea metodei studiului de caz, se parcurg şase etape şi anume:
Etapa 1: Prezentarea
cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului respectiv:
- profesorul va alege mai întâi un „ caz” semnificativ domeniului cercetat şi
obiectivelor propuse, care să evidenţieze aspectele general-valabile;
- cazul va fi prelucrat şi experimentat mai întâi pe un grup restrâns, apoi va fi
propus participanţilor spre analiză;
- prezentarea trebuie să fie cât mai clară, precisă şi completă;
Etapa 2: Sesizarea
nuanţelor cazului concomitent cu înţelegerea necesităţii rezolvării lui de
către participanţi:
- are
loc stabilirea aspectelor neclare;
- se
pun întrebări de lămurire din partea participanţilor;
- se
solicită informaţii suplimentare privitoare la modul de soluţionare a cazului
(surse biblio-grafice);
• Etapa 3.: Studiul individual al
cazului propus:
- documentarea participanţilor;
- găsirea şi notarea soluţiilor de către participanţi;
Etapa 4.: Dezbaterea în
grup a modurilor de soluţionare a cazului:
- analiza variantelor, fie mai întâi în grupuri mici
(5–6 membri) şi
apoi în plen, fie direct în plen, fiecare îşi expune variantă propusă;
- compararea rezultatelor obţinute şi analiza critică a acestora printr-o
dezbatere liberă, moderată de profesor;
- ierarhizarea variantelor;
Etapa 5: Formularea
concluziilor optime pe baza luării unor decizii unanime.
Etapa 6: Evaluarea
modului de rezolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de participanţi
(elevi/ studenţi/cursanţi), analizându-se gradul de participare. Totodată se
fac predicţii asupra importanţei reţinerii modalităţilor de soluţionare în
vederea aplicării lor la situaţii similare.
Rolul profesorului,
în cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel de
incitator şi de provocator al demersurilor de rezolvare a cazului. Cu abilitate
şi discreţie, el trebuie să aplaneze eventualele conflicte şi să manifeste
răbdare fată de greutăţile participanţilor de a soluţiona cazul, punând accent
pe participarea activă şi productivă, individuală şi de grup.
Avantajele
metodei studiului de caz
sunt următoarele:
o prin faptul
că situaţia-caz, aleasă de profesor, aparţine domeniului studiat, iar
elevii/studenţii sunt antrenaţi în găsirea de soluţii, se asigură o apropiere a
acestora de viaţa reală şi de eventualele probleme cu care se pot confrunta,
„familiarizându-i cu o strategie de abordare a faptului real” (Ioan Cerghit,
1997, p. 207) prin faptul că are un pronunţat caracter activ, metoda contribuie
la dezvoltarea capacităţilor psihice, de analiză critică, de elaborare de
decizii şi de soluţionare promtă a cazului, formând abilităţile de argumentare;
o prin faptul
că se desfăşoară în grup, dezvoltă inteligenţa interpersonală, spiritul de
echipă, toleranţa şi ajutorul reciproc, specific învăţării prin cooperare;
o prin
confruntarea activă cu un caz practic, metoda oferă oportunităţi în construirea
unui pod între teorie şi practică;
Limitele
aplicării metodei
studiului de caz:
− dificultăţi
legate de realizarea portofoliului de cazuri adecvate disciplinei, fapt care
solicită mult timp de prelucrare şi experimentare a fiecărui caz;
− dificultăţi
în evaluarea participării fiecărui elev la soluţionarea cazului, concomitent cu
mani-festarea fenomenului de complezenţă ori de lene, lăsând pe seama
celorlalţi responsabilitatea rezolvării cazului;
− dificultăţi
legate de accesul la sursele de informare necesare soluţionării cazului;
− experienţa
redusă a unora dintre participanţi creează dificultăţi în găsirea soluţiei
optime, cu efecte nedorite în gradul de implicare motivaţională în activitate;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu