#împreunăsuntembine
Zilele acestea triste am chef să vă
arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.
Azi: Cafea cu parfum de vacanță.
Bilbao (Țara Bascilor, Spania)
Ce poeme aș putea scrie despre cafelele pe care le-am băut în timpul călătoriilor mele!
Ce povești aș putea înșira din barurile și
terasele în care drumurile mele, nevenindu-le să creadă ceea ce văd, au tăcut!
De fiecare dată când ajung într-un loc de care
nu mă pot desprinde, onorez momentul cu o cafea. Ador să savurez licoarea neagră,
privind cu nesaț în jur. Și iubesc până la durere cafelele acestea cu parfum de
vacanță, de libertate, de liniște, de pace și de atât-de-frumos.
Practic nu e loc așezat în memoria mea
afectivă să nu fie legat de-o cafea. Așa mi-l și amintesc: cafeaua din Port Vell și barca de
lemn ce scârțâia ritmic cu pânzele-n vânt, terasa din Porto de la picioarele Podului Dom Luis și șoapta stinsă a fado-ului,
fereastra spre luminile Champs-Élysées-ului din barul de la etajul întâi, cafeaua băută
înspre noapte lângă farul construit pe ultimul petec de pământ, scaunul înalt de
unde, pe deasupra aburului din ceașcă, luneca gondola venețiană, cafeaua dintr-o
rulotă, privind răsăritul soarelui în
meseta spaniolă …
Ce expoziții aș putea să deschid cu priveliștile
acestea decorative din barurile și terasele prin care am trecut, fericită și
epuizată de frumusețea lumii!
Și, probabil, aș începe chiar aici: la Muzeul Guggenheim,în Bilbao…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu