De dragul de a simți vântul (17)

#împreunăsuntembine

Zilele acestea triste am chef să vă arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.

Azi: Praga 

Am iubit Praga înainte să ajung acolo. Mă vedeam deseori pe Podul Carol: un cer roșiatic de început zi, eu, înșiratele statui de pe pod, pantofii mei lovind ritmic în caldarâm.

Am observat că în fața marilor frumuseți, bucuria contemplației se amestecă în sufletul meu cu o stranie liniște. Așa am cunoscut Praga, plimbându-mă visătoare pe străzi, ușor intimidată de zidurile ei din veacuri trecute pe care le atingeam cu mâna și cu privirea. Pe-aici am fost, îmi spuneam, pe-aici am mai fost, castelul acesta l-am mai vizitat, catedrala aceasta o știu, pe sub arcul acesta am mai trecut, în barul acesta am savurat berea și sunetul stins al unei chitări. Pe-aici am mai fost, repetam, casele acestea portocalii le știu, apa acestui râu îmi este cunoscută, prin grădina aceasta am mai rătăcit într-o zi și ceasul, ceasul fix aceeași oră batea.

Tare am iubit Praga. Chiar înainte  să ne întâlnim.