#împreunăsuntembine
Zilele acestea triste am chef să vă
arăt locuri frumoase.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.
(nevoie izvorâtă din credința mea în puterea infinită a Vieții)
Prezentul se întrepătrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viața asta, cu altele… devenind una.
Urcați în acest balon cu care călătoriile sunt posibile.
Să plecăm doar așa: de dragul de a simți vântul.
Azi:
Barcelona
Despre
prima și marea mea iubire, Barcelona, mi-e cel mai dificil să povestesc. Înseamnă să dau la o
parte straturi - straturi din sufletul meu și să mă înfățișez în fața voastră
golită de orice rezistențe, vulnerabilă și atât de nebunește îndrăgostită.
Ne-am
cunoscut la malul mării, în port Vell: ea, extrem de renumită, învăluită cald
într-un
aer boem; eu, copilăresc de amuzată și detașată în fața ei. Ne-am regăsit apoi, plimbându-ne
pe străduțe medievale înguste în
Barri Gòtic și ascultând chitările pe treptele umbrite din fața Catedralei. Și-atunci am
înțeles că, oricât de mult aș rătăci în viață, aici voi fi întotdeauna Acasă.
Nu-mi aduceam
aminte cum îmi imaginasem concret Barcelona, dar ea era prezentă în mine de la
început, din vremea descoperirii primelor călătorii și a tăinuitelor secrete
ale lumii, un simbol al orașului ideal, fericit, niciodată de atins, dar cu
atât mai mult visat și dorit. Nu-mi
aduceam aminte, dar am găsit Barcelona reală fără cusur, topită până la
identitate în propriul meu lăuntru. Nu visam, erau toate acolo: și portul, și
Mediterana, și faleza nesfârșită, și muntele, și grădinile exotice, și
cartierele tăcute, și culoare, și miros, și Gaudi, doamne, peste tot și în
toate Gaudi.
Barcelona, promovând
spiritul libertății, spune lumii întregi: Poți deveni ceea ce vrei să fii! Dacă
aveți nevoie de inspirație, acesta e un oraș pentru voi.
Pentru mine, Barcelona rămâne
ceea ce e: orașul de care iremediabil m-am îndrăgostit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu