De dragul de a simți vântul (6)

 #impreunasuntembine

Zilele acestea triste am chef sa va arat locuri frumoase.
(nevoie izvorata din credinta mea in puterea infinita a Vietii)
Prezentul se intrepatrunde cu trecutul, cu viitorul, cu viata asta, cu altele… devenind una.
Urcati in acest balon cu care calatoriile sunt posibile.
Sa plecam doar asa: de dragul de a simti vantul.

Azi: Camino Francez. Camino de Santiago
Primul nostru Camino...

… peste munţi şi văi, prin câmpii arse de soare şi vii aflate în rod, printre flori parfumate şi livezi de măslini, traversand pe jos Spania, cale de 800 km până la Santiago de Compostela şi de-aici la Capătul Pământului, pe plajele pustii de la ocean.

Prin anul 1995 televiziunea prin cablu difuza şi programele TVE (televiziunea spaniolă). În fiecare duminică, timp de 4-5 ore, era o emisiune Galicia para el mundo care prezenta provincia Galicia – oraşe, civilizaţie, cultură, artă, educaţie, turism... Aici am văzut pentru prima dată un documentar despre Camino. Şi am fost vrăjită! Duminică de duminică urmăream emisiunea pentru a vedea alte imagini de pe Drum. Si, exact după prima emisiune, in mintea mea au inceput planurile: mi-am spus că trebuie neapărat să ajung pe Camino! Ani la rând a fost doar o promisiune pe care mi-am făcut-o eu, mie. Ca ceva frumos care mă aşteapta. Şi când a fost să fie, a fost. În vara anului 2009 mi-am pus rucsacul în spate şi-am pornit la Drum.

Nu m-aşteptam practic la nimic. Ştiam doar că trebuie să plec. Să fiu acolo! Citisem înainte de plecare cărţile despre Camino ("Jurnalul unui mag" de Paolo Coelho şi "Camino" de Shirley MacLaine). Văzusem şi alte documentare pe net. Eram fascinată mai mult de ideea de a cunoaşte oameni şi locuri noi, de a fi în natură, singură cu mine. Nu m-am pregătit deloc pentru o calatorie pe jos de sute de kilometri. Sigur, mi-am cumpărat ceva echipament: un rucsac, nişte sandale… Cu 2 zile înainte de plecare am primit de la Cătălina 2 foi cu traseul, refugiile de pe drum… În permanenţă am avut convingerea că totul va fi bine. Şi-aşa a fost. Am crezut în energia Camino şi am fost deschisă şi recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a oferit! De fapt, uneori spun că “n-am fost pregătită pentru TOT ce mi-a oferit Camino!”.

Pe Camino m-am simţit în fiecare clipă şi-n fiecare loc Acasă.

Fiecare clipă era un moment de bucurie… Mi-amintesc că eram fericită… pentru simplu fapt că respiram, că eram acolo, departe, singuri (sau nu!), liberi în “Câmpul de stele”… Una din lecţiile pe care le aprofundezi pe Camino este aceasta: Ai nevoie de foarte puţine lucruri pentru a fi fericit!!!

Pe Camino am încercat să devin Camino – cărarea de sub picioarele mele, sau câmpul, sau cerul, sau berzele, sau norii, sau pietrele, nenumăratele pietre... Şi am primit revelaţia unor lecţii de viaţă! Prima lecţie trăită pe Camino e profunda comunicare cu natura… Cu fiecare pas pe care-l faci te pierzi în peisaj: în lanurile nesfârşite de grâu, în flori, în gâze, în roşul cireşelor, în boabe de struguri, în zeama murelor, în foşnetul frunzelor, în adierea vântului, în praful cărărilor… În timp ce mergi eşti într-o stare de pace şi contemplare… se realizează un Echilibru între fizic şi psihic. 

Cunoşti multi oameni pe Drum, din intreaga lume. Cu unii dezvolţi relaţii profunde, cu alţii doar poveşti sau zâmbete… Au fost câteva refugii pe Camino în care ni s-a predat admirabil lectia Iubirii necondiţionate către toate fiinţele, animalele, creaţia… Şi-atunci am stat toţi la aceeaşi masă, şi-am împărţit frăţeşte mâncarea şi vinul, şi liniştea, şi pacea, şi gândul, şi speranţa…

Spania! Iubesc aprig tara asta. Cu cat am descoperit-o mai mult cu atat mi s-a inradacinat in inima. 

Ca o recunoaştere a însemnătăţii sale pentru lumea culturală şi spirituală europeană, din 1987 Camino de Santiago a devenit Drum Cultural European, în 1993 a fost inclus în lista moştenirilor culturale universale UNESCO, iar in anul 2000, Santiago de Compostela a fost desemnată Capitală Culturală Europeană.

PS. Spania, fa-te bine, scumpo!