duminică, 7 martie 2010

Inteligenţa multiplă (7)


SUGESTII PENTRU ABORDAREA PROCESULUI FORMĂRII CONCEPTELOR SPECIFICE ŞTIINŢELOR NATURII DIN PERSPECTIVA INTELIGENŢEI MULTIPLE (3)

În cadrul unui proiect individual prin care fiecare elev trebuie să definească un concept, temă realizată din perspectiva inteligenţei/inteligenţelor „tari”.

Este o certitudine faptul că prin (inter)mediul unei inteligenţe mai bine reprezentate, elevul poate ajunge, pe o cale secundară, la concept. Trebuie specificat însă că, la un moment dat, „metafora” folosită trebuie retradusă în domeniul ştiinţei. Fără această retranslaţie, conceptul învăţat rămâne la un nivel superficial.

În cadrul unei teme interdisciplinare realizate într-un grup (grupe omogene sau mixte de inteligenţă).

Elevii trebuie să realizeze un proiect prin intermediul folosirii inteligenţelor multiple. În cazul în care lucrul în echipe regrupează elevii care au o anume inteligenţă bine reprezentată, produsele rezultate dovedesc un înalt grad de creativitate.
Învăţătorul va trebui să fie însă atent în formularea cerinţelor către grupe şi aplicarea criteriilor de evaluare, întrucât este vorba de produse foarte diverse de la un grup la altul în funcţie de codul de exprimare al fiecăruia.

Exemplu: Proiect prin intermediul folosirii inteligenţelor multiple - grupe omogene de inteligenţă

Titlul proiectului: Planta preferată

Obiectivele proiectului:
- să denumească noţiunile de plantă, rădăcină, tulpină, frunză, floare, sămânţă;
- să reprezinte planta preferată, evidenţiind rolul componentelor observate.

Etapele proiectului:

1. Observarea unor plante, urmate de prima reprezentare a plantei preferate.
Elevii vor alege la nivelul grupului o plantă. În urma observaţiei efectuate pe teren (asupra mai multor plante), grupul realizează o primă reprezentare a plantei preferate din perspectiva a ceea ce cred ei că i-ar fi caracteristic (în acest mod, se evidenţiază atât componentele, cât şi rolul acestora). Această reprezentare, preponderent intuitivă, va constitui, atât pentru elevi, cât şi pentru învăţător, elementul de referinţă pentru parcursul cognitiv ulterior.

Sugestii de cerinţe pentru elevi în funcţie de tipul de inteligenţă:
- lingvistic: Povestiţi/faceţi o poezie/o ghicitoare despre planta preferată arătând ceea ce îi este caracteristic.
- logico-matematic: Aranjaţi, pe o coloană, elementele pe care le-aţi observat la planta aleasă şi, pe o alta, ceea ce elementul respectiv permite să se realizeze. Construiţi o problemă ale cărei date să conţină ceea ce credeţi că este caracteristic pentru planta aleasă.
- vizual: Desenaţi/faceţi un colaj/modelaţi din plastilină planta preferată arătând ceea ce îi este caracteristic.
- intrapersonal: De ce v-aţi ales această plantă ca preferata grupului? Încercaţi să vă puneţi în locul ei. Explicaţi ce puteţi face şi de ce puteţi face un lucru sau altul.
- corporal-kinestezic: Mimaţi planta preferată arătând ceea ce îi este caracteristic.

2. Observarea unor imagini, identificarea şi compararea componentelor şi prezentarea comparativă a două sau mai multe plante (inclusiv cea aleasă de grup).
Elevii vor dobândi o înţelegere mai profundă a conceptelor reprezentate în urma comparaţiei. În această etapă, ei vor reuşi să descopere elemente pe care nu le-au intuit anterior. Ei vor produce, practic, o nouă reprezentare a plantei alese.

Sugestii de cerinţe pentru elevi în funcţie de tipul de inteligenţă:
- lingvistic: Povestiţi/explicaţi/construiţi rime pentru a arăta ce au în comun plantele pe care le comparaţi.
- logico-matematic: Introduceţi în coloană elementele unei alte plante şi subliniaţi asemănările şi deosebirile faţă de cea preferată.
- vizual: Realizaţi un desen/faceţi un colaj/modelaţi din plastilină pentru a arăta ce au în comun plantele pe care le comparaţi.
- intrapersonal: Puneţi-vă în locul altei plante. Ce asemănări şi deosebiri constataţi faţă de situaţia precedentă?
- corporal-kinestezic: Mimaţi altă plantă, arătaţi prin mim ceea ce este asemănător şi ceea ce diferă.

3. Finisarea reprezentării plantei.

Sugestii de cerinţe pentru elevi în funcţie de tipul de inteligenţă:
- lingvistic logico-matematic,vizual,intrapersonal, corporal-kinestezic: Revedeţi ceea ce aţi realizat, încercaţi să prezentaţi mai clar ceea ce este caracteristic plantei alese.

4. Prezentarea proiectului şi interevaluarea produselor.

În mod similar se pot construi cerinţe pentru alte tipuri de inteligenţă:
- muzical: construire de ritm sau melodie prin care se sugerează ceea ce este caracteristic unei plante, asemănări şi deosebiri.
- interpersonal: realizarea unui scenariu prin care sunt convinşi colegii de calităţile deosebite ale plantei alese şi de asemănările şi deosebirile constatate faţă de alte plante.
- naturalist: reprezentarea grafică de tip reţea pentru componentele observate şi rolul lor, organizatoare grafice arborescente pentru asemănări şi deosebiri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu